Sarpele - proiect multimedia

Trimis la data: 2004-03-19 Materia: Romana Nivel: Liceu Pagini: 39 Nota: / 10 Downloads: 1893
Autor: Marian hotrea Dimensiune: 628kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Şarpele este simbol arhetipal si totalizator, un adevărat model simbolic în concepţiile şi reprezentările arhaice despre univers. Este legat de cele patru stihii ale naturii: trăieşte în pământ sau apă. Veninul său are proprietăţile focului celest sau al celui htonian, iar în ipostaza sa fantastică de şarpe înaripat (balaur, dragon) e legat de stihia văzduhului. În mitologiile lumii, apare ca un simbol polimorf, purtând în sine forţele stihiale ale naturii şi este socotit animal primordial, întruchipare a materiei prime şi a haosului. În numeroase mituri şi legende cosmogonice, creaţia lumii începe cu uciderea şi ciopârţirea unui monstru ophidian de către un zeu sau erou civilizator.

Şarpe, şerpi, s.m. Reptilă (veninoasă) cu corpul cilindric şi lung, fără picioare, care se târăşte printr-o mişcare ondulată a corpului. ◊ Expr. A-l muşca pe cineva şarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ce n-ar trebui. A-l muşca (pe cineva) şarpele invidiei, al vanităţii= A fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca şarpele pe coadă= A insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ◊ Compuse: şarpe-de-casă= specie de şarpe neveninos, care trăieşte la şarpe pe lângă case (Natrix natrix); şarpe-cu-clopoţei= specie de şarpe veninos din America, lung până la 2 metrii, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoşi care produc un zgomot caracteristic; şarpe-cu-ochelari= cobra. ◊ Fig. om rău, viclean [var.: şerpe s.m.] – lat. serpis, -is (=serpens, -ntis).
Şarpele este simbol arhetipal si totalizator, un adevărat model simbolic în concepţiile şi reprezentările arhaice despre univers. Este legat de cele patru stihii ale naturii: trăieşte în pământ sau apă. Veninul său are proprietăţile focului celest sau al celui htonian, iar în ipostaza sa fantastică de şarpe înaripat (balaur, dragon) e legat de stihia văzduhului. În mitologiile lumii, apare ca un simbol polimorf, purtând în sine forţele stihiale ale naturii şi este socotit animal primordial, întruchipare a materiei prime şi a haosului. În numeroase mituri şi legende cosmogonice, creaţia lumii începe cu uciderea şi ciopârţirea unui monstru ophidian de către un zeu sau erou civilizator. Ca animal ce îşi primeneşte pielea, el este un simbol al renovării ciclice a naturii: tema uciderii „balaurului”, iernii, al secetei, al zăgăsuirii apelor, al morţii aparente a naturii etc., o dată cu venirea primăverii, o găsim în mitul zeului Ninutra şi al şarpelui asag – la sumerieni, în mitul despre Indra şi balaurul Vrtra – la vechii indieni, în cel al Sfântului Gheorghe şi al balaurului – în creştinismul popular al Europei.
Animal preponderent teluric, înrudit cu un întunericul adâncurilor pământului, şarpele se asociază cu lumea de dincolo, cu moartea si învierea, fiind considerat o încarnare a sufletelor morţilor, epifanie a strămoşilor mitici mitologern, aproape universal, îl regăsim şi în credinţele daco-românilor, despre şarpele casei, având atributele unui lar domesticus.
Şarpele casei este întruchiparea zoomorfă a sufletului strămoşului păzitor al casei, în mitologia populară românească. El se numeşte şi Ceasornicul casei sau Ştima casei. Se crede că are înfăţişarea unui şarpe obişnuit, dar culoarea solzilor săi este albă, albicioasă sau alb-galbenă din cauză că trăieşte numai la umbră. Care casă îşi are Şarpele ei: „Dacă şarpele fuge de la casa cuiva , atunci acea casă are să rămână pustie sau are să moară mai mulţi din casă.” (T. Pamfilie, Duşmani şi prieteni). Se presupune că el trăieşte sub pragul casei sau în pereţii ei, i se aduceau ofrande periodice, i se lăsa o strachină cu puţin lapte în ea. Celălalt nume de Ceasornic al casei, vine de la credinţa românilor că ticăitul ce se aude, mai ales pe timp de vară, în casele vechi, ar veni de la acest şarpe sau de la un spirit cu funcţie asemănătoare, care are înfăţişarea unei musculiţe, ce bate din aripi. El este garantul prosperităţii. „Se spune că acea casă în a cărei pereţi se aude noaptea un sunet de tic-tac, care provine de la şarpele casei, este norocoasă.” (A. Gorovei, Credinţe şi superstiţii). Şarpele casei apare şi ca imagine iconică în ornamentica ţărănească. Simbolul şarpelui este sculptat pe stâlpii pridvorului, a ramei uşii, pe grinda mare de la camera de oaspeţi, deasemenea este sculptat şi pe stâlpul sau crucea de mormânt, când a murit ultimul stăpân al casei.
Şarpele poate fi socotit un arhetip al ambivalenţei specifice tuturor simbolurilor fundamentale şi o ilustrare vie a anulării sau contopirii contrariilor în gândirea arhaică. Forma sa alungită îi conferă un simbol falic, dar el este, în acelaşi timp, şi un „pântec” elastic şi devorator – de aici asocierea cu un principiu feminin. Neavând exteriorizate diferenţele de sex, el apare şi ca fiinţă androgină, îmbinând în sine cele două principii polare şi complementare: yang şi yin.
În simbolica alchimiştilor, materia primă e redată printr-un şarpe sau a lui Mercurius bisexuat.
Simbolismul şarpelui transgresează graniţele dintre materie şi spirit; întruchiparea materiei primare, a pământului şi a apei, a amestecului dintre elementele naturii, el este, concomitent, şi o încarnare a raţiunii supreme, a Logosului divin sau a inteligenţei satanice (funcţie pe care o capătă şarpele din paradis al mitului biblic).
La greci era consacrat Athenei, zeiţa înţelepciunii, născută din capul lui Zeus, patroana artei şi a meşteşugurilor.
În folclorul românesc este recvent întâlnit motivul achiziţiei „limbii păsărilor” metaforă a cunoaşterii absolute, de către cel ce mănâncă din carnea şarpelui sau cel căruia şarpele „Îi scuipă în gură”, lucru ce li se întâmplă unor eroi din basm sau legendă.
Şarpele mito-poetic întruchipează în sine dialectica binelui şi a răului universal: monştrii ophidieni sau aducători de moarte, haos, distrugere şi potopire, dar tot ei sunt păzitorii comorilor ascunse, întruchipările zoomorfe ale zeilor şi eroilor civilizatori.
Animal sacru aproape în toate religiile arghaice ale lumii, şarpele a lăsat o urmă adâncă în conştiinţa şi în memoria inconştientă a umanităţii. Literatura consacrată acestui simbol arhetipal este tot atât de bogată ca şi pletora de semnificaţii simbolice pe care ophidianul ori saurianul lumii imaginarului o poartă cu sine în istoria culturii şi civilizaţiei universale. Cea mai mare parte a acestui simbolism mito-poetic se regăseşte în folclorul şi în datinile românilor, unde şarpele se numără printre puţinele animale cu nume tabuizat. În ziua Alexiilor (17 martie) când se crede că „înviază şerpii şi alte gângănii veninoase” este interzis a se pomeni cuvântul şarpe, „ca să nu-i muşte şarpele peste an” (A. Fochi, Datini şi eresuri). El este adesea numit perifrastic prin cuvinte ce ne trimit la cultul strămoşilor tolenici: moş, moşneagul, moşul codrului (Silvia Chiţimia, Balada „Şarpele”).
Şarpelui îi sunt dedicate multe sărbători din an: Măcenicii (9 martie), Alexiile (17 martie), Blagoveşteniile sau Buna Vestire (25 martie) când se crede că şerpii ies din pământ şi toamna: Probajne sau Schimbarea la faţă (6 august), Sf. Maria Mare (15 august), Sf. Maria Mică (8 septembrie), Ziua Crucii (14 septembrie) când şerpii intră sub pământ şi oamenii nu mai au voie să-i omoare.
În aceste zile se efectuau diferite rituri magice, menite să-i ferească pe oameni de şerpi şi de muşcătura şarpelui: „La Mucenici să te afumi, să dai ocol casei cu treanţă aprinsă, că e bună de muşcătură de şarpe.” (A. Gorovei, Credinţe şi superstiţii). Şarpele poate fi făcut inofensiv cu ajutorul unor animale ce întruchipează un principiu piric, de pildă ariciul: „Ca vaca să nu fie muşcată de şarpe, să o speli cu piele de arici” (A. Gorovei, Credinţe şi superstiţii). „Cine bea zeamă trecută prin cămaşe de şarpe scapă de friguri” (A. Gorovei, Credinţe şi superstiţii).

Horoscopul. În diferitele forme ale sale, raportate la perioade (an, lună, decadă) sau la diferite influenţe regionale cuprinde generalităţi despre zodii sau semne astrologice anuale (Chinezeşti), lunare (Europene), sau decadale (numite şi Druidice-Arborii). Fiecare Zodiac este bazat pe anumite cicluri şi o serie de “simboluri” universale: elementele (foc, apă, aer, pământ, lemn – mai ales în zodiacul Chinezesc), calităţile (cardinal, fix, mutabil) şi polarităţile (feminin-masculin sau yin-yang), din toate aceste combinaţii de elemente rezultând caracteristici proprii fiecărui individ.
Persoana născută sub ...

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles