Secolul XX intre democratie si totalitarism

Cele doua razboaie mondiale au stat la originea aparitiei si proliferarii miscarilor si regimurilor totalitare. Dupa 1918, au aparut miscari politice fasciste mai intai in tarile invinse in Primul Razboi Mondial: Germania (1919), Ungaria sau Bulgaria (1923), ori nemultumite, ca Italia (1919), de beneficiile teritoriale si politice obtinute in urma conflictului. Partide cu caracter fascist au aparut in Romania (1927), Spania, Portugalia, Belgia, Marea Britanie, Franta.

Toate aceste miscari afisau un nationalism agresiv, erau profund antiliberale, iar multe dintre ele - Partidul National-Socialist (NSDAP) in Germania, Partidul Apararii Rasei in Ungaria, Legiunea Arhanghelului Mihail iin Romania - erau antisemite.

Partidele fasciste intrebuintau in mod obisnuit violenta in spatiul public, iar unele aveau si o componenta paramilitara.
Violentele de strada (in spaiul public) si asasinatul politic au fost practicate de toate miscarile fasciste.

In unele tari, partidele fasciste au ajuns la putere intre cele doua razboaie mondiale (Italia 1922, Germania 1933), iar in altele, precum Slovacia, Romania sau Ungaria, acestea au fost aduse la putere in ajunul sau in timpul celui de-ai Doilea Razboi Mondial, cu sprijinul direct al Germaniei lui Hitler.

Dupa cucerirea puterii in Rusia de catre bolsevici in 1917, au aparut numeroase partide comuniste pe toate continentele, insa pana in 1945 doar in doua tari -Uniunea Sovietica si Mongolia -- au existat regimuri comuniste.

Spre deosebire de partidele fasciste, partidele comuniste din perioada interbelica formau o organt-zatie politica bine integrata - International Comunista - coordonata din capt-tala sovietica. Asa se explica faptul ca partidele comuniste au jucat in tarile lor rolul de instrumente de subversiune politica si de spionaj ale Uniunii Sovietice.

Daca principalele regimuri fasciste - cel italian si cel german - au fost invinse in al Doilea Razboi Mondial si s-au prabusit, victoria obtinuta cu acest prilej de Uniunea Sovietica si ocuparea de catre armatele acesteia a celei mai mari parti a Europei centrale si de rasarit au dus la instalarea, intre 1944 Si 1948, prin lovituri de forta si prin fraudarea alegerilor, a unor regimuri comuAZniste in Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romania, Ungaria si in estui Germaniei. Dupa 1944, comunistii au luat puterea, cu sprijinul direct sau indirect al Uniunii Sovietice, si in alte tari: lugoslavia, Albania, China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba.

Cu toate ca practicile politice ale fascistilor si comunistilor erau asemanatoare, anticomunismul a fost una dintre caracteristicile esentiale ale partidelor fasciste. Pe de alta parte, in sangeroasa confruntare a Razboiului Civil din Spania (1936-1939) si mai ales dupa esecul aliantei dintre URSS si Germania hitlerista din 1939-1941, partidele comuniste au reusit sa confiste tema luptei antifasciste (1941-1943- prin politica de front popular antifascist).

De fapt, atat regimurile fasciste, cat si cele comuniste au fost adversare declarate ale democratiei si pluralismului, ale drepturilor si libertatilor politice individuale. Toate regimurile totalitare au suprimat aceste drepturi si libertati, au lichidat orice forma de opozitie, instituind dominatia partidului unic, au practicat cultul liderului suprem (Mussolini, Hitler, Stalin, Mao Ze-Dong, Nicolae Ceausescu), au terorizat, inchis si exterminat adversarii politici, reali sau potentiali.

Atat regimurile comuniste, cat si cele fasciste au creat sau perfectionat instrumente de represiune, de manipulare si control al societatii -politie politica (Ceka / NKVD/ KGB) Uniunea Sovietica, ORVA in Italia fascist, Gestapo in Germania nazista, Securitatea in Romania comunista), propaganda de stat, organizatii oficiale de masa (Ballila-Italia, Tineretul hitlerist-Germania, Soimii patriei-Romania ceausista) pentru inregimentarea si indoctrinarea politica a copiilor, tinerilor, femeilor, muncitorilor si intelectualilor.

In fata acestor evolutii, statele cu regim democratic au avut o atitudine care a fluctuat in timp. Dupa preluarea puterii de catre bolsevici in Rusia (25 oct/7 nov.1917), o serie de state occidentale (Franta, Anglia, Statele Unite ale Americii, Japonia) au inter-vene direct, prin trimiterea de trupe, sau indirect, prin sustinerea opozitiei armate, impotriva noului regim de la Moscova.

Implicarea (interventie militara) in razboiul civil din Rusia era justificata de diferentele ideologice, de incercarea de "export al revolutiei" (promovat de Trotki) - fapt demonstrat de atacul asupra Poloniei si aparitia unor .republici ale sfaturilor" (bolsevice) in Ungaria si Germania (1919) -, dar si de resentimentele fata de iesirea din razboi din 1917.

Aceasta explica de ce anticomunismul manifestat de regimurile totalitare fasciste si democratice a contribuit la incercarea Angliei si Frantei de a ajunge la o intelegere cu Germania si Italia (politica de conciliatorism). Un al doilea factor este legat de nemultumirea Statelor Unite ale Americii fata de unele prevederi ale Tratatului de la Versailles. Absenta acestora din jocul diplomatic european a contribuit la dezvoltarea regimurilor totalitare.