Sonata in la minor - WA Mozart

Foloseste, ca si ricercarul, tehnica imitatiei polifonica preluata din vechiul motet, dar are un continut laic inspirat din chanson-ul francez (canzoni alla francese). Se foloseau instrumente de coarde, instrumente de suflat din lemn sau din alama. Forma era constituita din mai multe parti contrastante prin miscare, masura si scriitura, deseori variata, incheindu-se cu o coda. La inceput, piesele nu erau de sine statatoare ci reprezentau transcriptii ale vechilor motete si madrigale.

Regruparea vocilor in partitura se practica mai ales pentru orga si cu unele aranjamente pentru lauta. La inceputul secolului 17, sonata instrumentala se imparte, dupa destinatia ei, in Sonata da chiesa ("de biserica") si Sonata da camera ("de camera").
Prima este o urmare a canzonei si cuprinde patru parti: 1. Grave (omofona sau cu imitatii polifonice); 2. Allegro (fugato); 3. Andante (omofona, in masura ternara); 4. Allegro sau Presto (fugato sa omofona). Tonalitatea este pastrata in mod unitar. Finalul are deseori caracter de dans (giga, menuet sau gavota).

Cea de-a doua, sonata da camera, s-a identificat cu suita instrumentala. Spre sfarsitul secolului 17 deosebirea dintre sonata da chiesa si sonata da camera dispare si se ajunge la o cristalizare mai precisa a formei de sonata.
Sonata bitematica. In jurul anului 1730 apar primele marturii in organizarea distincta a unei teme secundare in cadrul formei de sonata, dupa urmatoarea schema:

prima tema (A) este urmata de o tema secundara (B), trasata la o tonalitate vecina (dominanta sau paralele) cu care se incheie expozitia inainte de bara de repetitie. Urmeaza o scurta dezvoltare folosindu-se elementele tematice cele mai caracteristice, apoi se revine la tonalitatea principala in care se reexpun cele doua teme. Totodata ciclul intreg al sonatei (respectv simfoniei) se extinde la patru parti prin preluarea menuetului din suita.