Spania

Trimis la data: 2010-06-26 Materia: Geografie Nivel: Liceu Pagini: 9 Nota: / 10 Downloads: 3
Autor: Andreea C Dimensiune: 20kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Referat despre Spania
Spania - Poziţie geografică. Limite.
Spania este un stat situat în sud-vestul Europei, ocupând cea mai mare parte din Peninsula Iberică, precum şi Insulele Baleare şi Pityuse din Marea Mediterană şi Insulele Canare din Oceanul Atlantic. Are ieşire la Oceanul Atlantic şi la Marea Mediterană; la vest se învecinează cu Portugalia, iar la nord-est cu Franţa şi Andorra. Strâmtoarea Gibraltar (14 km) o desparte de Africa, teritoriul Gibraltar fiind în posesiunea Marii Britanii. De ea mai aparţin două mici teritorii din nordul Africii (care includ oraşele autonome Ceuta şi Melilla), precum şi enclava Llivia din Pirinei. Spania are o suprafaţa de : 504.782 km2.
Referate similare: Spania Spania ppt
Spania

Referat despre Spania
II. Spania - Relief
În Spania, predomină relieful de podiş şi relieful montan, câmpia ocupând numai a-10-a parte din teritoriu. Partea centrală a Spaniei este formată de Podişul Meseta, care este înconjurată de lanţuri muntoase, după cum urmează: la nord M-ţii Cantabrici, paraleli cu golful Biscayala, la sud Cordiliera Betică cu M-ţii Sierra Nevada, spre sud est Sierra Morena, în interior Cordiliera Centrală (Sierra de Gata, Sierra de Gredos şi Sierra de Guadarrama), în marginea nord est se află lanţul Pirineilor.

Meseta Centrală (sau Podişul Central)este o vastă zonă de podiş aflată în centrul Spaniei peninsulare şi are o înălţime cuprinsă între 610 şi 760m. Încadrată de catene montane, Meseta Centrală prezintă o pantă uşoară, pe direcţia est-vest (direcţia de curgere a majorităţii râurilor care o străbat). Cordiliera Centrală (supranumită şi coloana verticală a Mesetei Centrale) împarte Meseta Centrală într-o regiune nordică şi una sudică, cea dintâi fiind mai mică ca suprafaţă, dar mai elevată decât cea din urmă. Cordiliera Centrală străjuieşte capitala Madrid către nord, cu vârfuri ce ating 2.400m şi dă pentru această zonă o pantă generală nord-sud.

În vest de Madrid, Cordiliera Centrală atinge şi cea mai înaltă altitudine a sa, în vârful Pico Almanzor, 2.592m. Munţii din Cordiliera Centrală, care se întind spre vest până în Portugalia, prezintă şi câteva caracteristici glaciare (în cele mai înalte dintre vârfuri zăpada persistă o bună parte a anului). În ciuda înălţimii sale, acest sistem montan nu crează o barieră importantă între partea de nord şi cea de sud a Mesetei Centrale, câteva pasuri fiind străbătute de şosele şi căi ferate care leagă cele două regiuni.

Partea de sud a Mesetei Centrale este este împărţită mai departe de două masive asemănătoare: Munţii Toledo spre est şi Sierra de Guadalupe spre vest. Aceste masive prezintă vârfuri care nu depăşesc 1.500m în altitudine. Cu numeroase pasuri şi trecători, inclusiv cele care fac legătura dintre Meseta Centrală şi Câmpia Andaluziei, Munţii Toledo şi Sierra de Guadalupe nu prezintă un abstacol în calea liniilor de transport şi comunicaţie. Cele două masive sunt separate de Cordiliera Centrală de către cel râul cu cel mai lung curs din întreaga peninsulă Iberică, Tago.

Zonele montane ce mărginesc Meseta Centrală sunt formate din: Sierra Morena, Cordiliera Cantabrică şi Munţii Iberici. Sierra Morena, care formează limita de sud a Mesetei Centrale se uneşte către est cu Munţii Iberici, iar către vest se prelungeşte până în Portugalia. În partea de sud este mărginită de valea râului Guadalquivir, iar înspre nord se întinde până la râul Guadiana, care şi separa Sierra Morena de Cordiliera Centrală. În ciuda altitudinii reduse, care rareori depăşeşte 1.300m, Munţii Siera Morena prezintă un relief foarte accidentat. Cordiliera Cantabrică, o formaţiune calcaroasă, se găseşte în partea de nord a Spaniei, paralel cu golful Biscaia.

Cel mai înalt vârf al ei este Pico de Europa, 2.604m. Cordiliera Cantabrică se întinde de-a lungul a 182km şi scade brusc cu 1.500m la aproximativ 30km faţă de coasta nordică a Spaniei. Către vest se găseşte o zonă deluroasă, iar către est se găsesc Munţii Ţării Bascilor, care leagă acest sistem montan de Pirinei.

Fără o legătură directă cu Meseta Centrală, pe teritoriul acestei ţări se află Munţii Pirinei (în partea de nord est) şi Cordiliera Penibetică (în partea de sud est). Munţii Pirinei, care se întind către vest până la Cordiliera Cantabrică, iar către est până la Marea Mediterană, formează o importantă barieră naturală între Spania, Franţa şi Andora, care de-a lungul istoriei au izolat efectiv aceste zone. Şosele şi căile ferate străbat aceşti munţi doar prin partea de vest şi de est a lor, acolo unde altitudinile sunt mai coborâte, iar trecerea mai uşoară. În partea centrală însă pasurile şi trecătorile sunt foarte rare, iar vârfurile depăşesc frecvent 3.000m (cel mai înalt fiind Pico de Aneto, 3.404m).

Cordiliera Penibetică se întinde dinspre cea mai sudică parte a Spaniei peninsulare către nord est, mergând paralel cu zona de coastă, până când se unesc cu cea mai sudică parte a Munţilor Iberici, în apropierea râului Jucar. Sierra Nevada, parte a Cordilierei Penibetice şi care se întinde la sud de Granada, are şi cel mai înalt vârf de pe teritoriul întregii peninsule Iberice: Vf. Mulhacen, 3.479m. Alte vârfuri din regiune trec de asemenea de 3.000m.

Cea mai importantă dintre regiunile joase este Câmpia Andaluziei, în partea de sud vest, bazinul râului Ebro (Câmpia Aragonului) în nord est, precum şi numeroase fâşii, de-o mai mică sau mai mare extindere, litorale. Câmpia Andaluziei este în esenţa o vale largă ce de întinde de-o parte şi de cealaltă a râului Guadalquivir. Aceasta vale creşte în lărgime dinpre est spre vest (pe direcţia de curgere a râului), atingând cea mai largă poţiune în apropierea golfului Cadiz.

Câmpia Andaluziei este mărginită în nord de Sierra Morena, iar în sud de Cordiliera Penibetică, îngustându-se mult către est, unde cele două lanţuri montane se unesc. Bazinul râului Ebro, sau Câmpia Aragonului este format din valea râului Ebro şi este străjuit în trei părţi de siteme montane: Munţii Iberici către sud şi vest şi Pirinei către nord şi nord est. Este de menţionat faptul că numeroase alte zone joase, depresionare, se găsesc pe cursurile râurilor Tago şi Guadiana. Zona litorală se prezintă sub forma unor fâşii înguste litorale, mărginite spre interior de sisteme montane. Cele mai extinse astfel de fâşii se întâlnesc de-a lungul Golfului Cadiz, unde Câmpia Andaluziei se uneşte cu cea litorală. Cea mai îngustă zonă de câmpie litorală şe găseşte de-a lungul golfului Biscaia, unde Cordiliera Cantabrică se termină brusc în apropierea ţărmului.

Insulele:
Insulele Baleare cuprind o zonă de aproximativ 5.000 de kilimotri pătraţi, 80km est de coasta estică a Spaniei peninsulare. Relieful acestor insule este destul de variat. Astfel, în partea de nord a insulei Mallorca se află Sierra de Tramuntana cu vărfurile cele mai înalte din acest arhipelag (Puig Major, 1445m; Puig de Massanella, 1348m; Puig del Tossals Verds, 1115m; Puig Tomir, 1103m etc). În partea de sud est a insulei se află Sierra de Levante cu vârful Sa Talaia (561m). Insulele Menorca şi Ibiza prezintă un relief aproape plan, cu dealuri şi coline ce nu depăşesc 500m în înălţime.

Insulele Canare se află situate în oceanul Atlantic, în apropierea ţărmului african. Arhipelagul este de origine vulcanică, existând diverse teorii cu privire la formarea acestuia. Insulele se caracterizează prin înălţimi foarte ridicate, dată fiind suprafaţa relativ redusă a acestora. Dacă ar fi să măsurăm de la fundul oceanului, atunci acestea ar depăşi 6000 de metri în înălţime. Cele mai vechi dintre aceste insule sunt cele situate în estul arhipelagului şi prezintă atât roci sedimentare cât şi coraligene, pe când cele vestice sunt alcătuite preponderent din roci vulcanice. Principalele vârfuri sunt: Teide (3718m), Pico Viejo (3135m), Blanca (2750m), Alto de Guajara (2718m) şi Roque de la Grieta (2576m) în insula Tenerife, Pico de las Nieves (1949m), Roque Nublo (1813m) şi Roque Bentayga (1404m) în insula Gran Canaria, respectiv Roque de los Muchachos (2426m) în insula La Palma.

III. Clima
Clima Spaniei este oceanică în nord – vest, mediteraneană pe marginile de est şi de sud şi continentală în cea mai mare parte a teritoriului, cu nuanţe excesive, cu ploi puţine şi rare în Pod. Castiliei. În câmpia Andaluziei este o climă cu influenţe subtropicale mai pronunţate. Aici bat vânturle calde tropicale, vânturile de Vest; precipitaţiile fiind de: 700-1000 mm/an iar temperaturile medii anualed: 15-18 grade Celsius.

Climatul temperat oceanic: se întâlneşte în Galicia, Asturias, Cantabria, Ţara Bascilor şi Navarra. Se caracterizează prin precipitaţii abundente, repartizate uniform de-a lungul anului şi prin temperaturi moderate, atat iarna cât şi vara (10,4°C media lunii Ianuarie şi 19,2°C media lunii August şi 1.008mm/an pentru oraşul La Coruña).

Climatul temperat continental: se întâlneşte în Castilla şi Leon, Madrid, La Rioja, Castilla-La Mancha, Extramadura şi Andalucia. Se caracterizează prin precipitaţii reduse, repartizate neuniform de-a lungul anului şi prin amplitudini termice mari de la zi la noapte, precum şi de la un anotimp la altul.

Climatul mediteraneean: se întâlneşte în Catalonia, Valencia, Murcia, Andalucia, precum şi în Insulele Baleare. ...

  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3
  • pag. 4
  • pag. 5
  • pag. 6
  • pag. 7
  • pag. 8
  • pag. 9

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles