Statiunea Amara

Statiunea Amara - Scurt istoric
Lacul este cunoscut din preistorie,mai precis din epoca neolitica (anii 3500-2800 i.e.n.), pe malul drept al acestuia situandu-se un vechi sat: Bora. (conform mentionarilor lui Costin Stefanescu).

Prima atestare documentara a lacului Amara a fost in timpul Domnitorului Matei Basarab, care a inzestrat manastirea “Sfintii Voievozi” ridicata de el in Slobozia, cu intinse terenuri in jurul lacului.

Primele asezari stabilite in actualul teritoriu al orasului Amara sunt consemnate prin anii 1857-1859, cand s-au stabilit aici grupuri de mocani veniti de prin partile Fagarasului si Muscelului. Acestora, prin anii 1864-1866, li se adauga alte grupuri de pastori, veniti de prin aceleasi locuri. Toti si-au construit bordeie si colibe in preajma lacului, formand un catun cunoscut, la inceput, sub numele de Basica Galbena sau Movila Galbena.

In 1864, prin secularizarea averilor manastiresti, au primit pamant pe mosia satului Slobozia cateva familii din comunele judetului Buzau, Prahova, Slobozia si Ialomita. Pana in 1903, Amara era un catun si apartinea de comuna Slobozia.

Amara a atras atentia lui P. Poni, caruia i se datoreaza primele analize chimice ale apei lacului, in 1887 . In 1896, la 4 ani dupa ce autoritatile judetene au decis sa infiinteze un serviciu al bailor, insarcinat cu exploatarea instalatiilor de bai calde, Amara este folosita amplu de populatie, sezonier. Documentele timpului retin ca bilant al unui sezon de cura: un “numar de 452 de bolnavi si 3200 de bai” .

Dan Ghinea in Enciclopedia geografica a Romaniei explica renumele statiunii prin valoarea curativa a namolului si a apei lacului, factori naturali de cura, exploatati inca din anul 1900.

In anul 1905 se construieste in statiune o instalatie rudimentara pentru bai calde, distrusa ulterior in timpul razboiului si refacuta ulterior rudimentar. In timpul primului razboi mondial, instalatiile de bai calde si cele aferente au fost distruse in totalitate de ocupantii germani, care le-au utilizat pentru incalzirea incaperilor si construirea unor baraci militare.

In aceeasi perioada, localnicii au facut in locuintele lor instalatii primitive de bai, incalzind apa si namolul in cazane. Imediat dupa primul razboi mondial, in Amara este infiintat un comitet balnear, care se va ocupa de repunerea in folosinta a instalatiilor. S-au luat printre altele, masuri care sa asigure popularizarea localitatii pe plan central. S-au procurat fonduri pentru buna functionare a instalatiilor, facandu-se si primele amenajari ale terenului.

Intre anii 1922 si 1937 in statiune vor amenaja stabilimente si spatii de cazare diversi investitori locali (firma comerciala ”Instalatiile de bai calde cu pensiune”, stabilimentul de bai calde ”Sanatatea - namolul Amara”). Incepand cu “anul 1937 au fost ridicate primele stabilimente ale bazei de tratament”.

“Construirea acestor stabilimente, cresterea rolului economic al zonei, construirea unor obiective edilitar-gospodaresti au determinat Oficiul National de Turism al Romaniei sa declare in anul 1937 orasul Amara statiune balneara” . Ca urmare a acestui lucru, s-a infiintat aici un oficiu balnear, cu scopul asigurarii celor necesare bunului mers al hotelurilor particulare, buna functionare a instalatiilor, asigurarea asistentei sanitare etc.

Nationalizarea stabilimentelor de bai calde si a hotelurilor in anii 1948 - 1949 a constituit o prima etapa a profundelor transformari pe care le va cunoaste statiunea in anii urmatori. Administrarea lor a fost trecuta mai intai in subordinea Prefecturii judetului Ialomita si a sfatului Popular Regional, pana in 1952. Apoi, o parte din instalatii s-au aflat in custodia Consiliului Central al Sindicatelor.