
Omul traieste intr-o lume data, o lume de obiecte, fenomene, procese, pe care le percepe nemijlocit, dar esenta lui exista in „a revela” ce se afla dincolo de orizontul ineditului, dincolo de lumea imediata. Omul simte nevoia de a-si lamuri si descifra „misterele.”
Prin incercarile sale revelatorii el devine insa creator, si anume, creator de cultura in genere. Cultura, in aceasta perspectiva, nu este un lux, pe care si-l permite omul ca pe o podoaba, care poate sa fie sau nu sarcina: „cultura rezulta ca o emisiune complementara din specificitatea existentei umane ca atare, care este existenta intru mister. Complementul il formeaza incercarile revelatorii.”
Cultura nu este asadar un epifenomen sau ceva contingent in raport cu omul, cum nu este nici un adaos suprapus existentei acestuia, un arabesc nefolositor, tolerabil. „Ea este implinirea omului. Este rodul, figura si graiul direct al modului uman de existenta.”
Ca obiect al creatiei umane, ca ansamblu al valorilor materiale si spirituale create de om, cultura presupune, in structura ei, patru niveluri, relativ distincte, dar aflate intr-o perfecta unitate logico-istorica, niveluri ce reflecta geneza, specificitatea si functionalitatea ei.
a) nivelul gnoseologic al cunoasterii, reprezentat prin activitatea de cunoastere, se instituie ca moment constitutiv al oricarui act de cultura. Cultura incepe sa fiinteze ca domeniu al vietii sociale, o data cu eforturile omului de a stapani si depasi existenta nemijlocita, de a preface constient lucrurile, pe baza intelegerii si folosirii insusirilor generale, a legilor lor interne, de a introduce ordine rationala si organizare in fluxul experientei si al trairii subiective, de a cristaliza activitatile in elemente relativ stabile ale vietii, in valori care satisfac trebuinte, dorinte, aspiratii.
Ea se naste asadar, din raportul cognitiv al omului cu universul. A cunoaste universul natural, social si uman, variatele determinari ale existentei, obiectivate in creatii trecute sau prezente, constituie o conditie sine qua non a actului de cultura. Viabilitatea si perenitatea unei valori culturale sunt conditionate de cantitatea si calitatea cunoasterii, pe care o intruchipeaza.
Numai prin acest raport cognitiv al omului cu lumea, cultura dobandeste un statut existential, detasandu-se din ansamblul celorlalte activitati umane, si, de asemenea, un statut functional, contribuind la desprinderea omului de natura, la imbogatirea universului sau ideatic, la amplificarea capacitatilor sale praxiologice.
Nota:Textul de mai sus reprezinta un extras din referatul "Structura si functiile sociale ale culturii". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau referatul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti aici:
raporteaza o eroare
Pentru mai multe referate vizitati referate Clopotel, referate de nota 10