Taranii dependenti

Taranii dependenti - Indiferent daca era vorba de "proprietatea" domneasca, boiereasca, manastireasca, domeniu feudal era format din doua parti: o parte, redusa ca proportii in secolele XIV-XV, pusa in valoare de taranii dependenti pe baza muncii sub forma de claca; o alta parte, formata din vetrele satelor, terenuri agricole (aflate in posesia taranilor), pasuni si paduri.

Pentru a face ca pamantul sa produca venituri, seniorul-in cazul nostru boierul-trebuia sa aiba pe domeniul sau tarani, care sa dispuna de o parcela de pamant, de inventar agricol si de vite. Asupra delnitelor taranesti stapanul avea un drept destul de limitat. Taranii aveau un drept de posesiune, de folosinta asupra delnitei, ei nu puteau sa o instraineze, dar puteau sa o lase mostenire. Deasupra dreptului de posesiune al taranului exista, deci, un drept de stapanire al boierului, potrivit caruia el pretindea o parte din roadele pe care le dadea pamantul.

Pe domeniul feudal se produceau aproape toate cele necesare. In secolele XIV-XV, cand domeniul se infatisa ca o unitate economica, stapanii dispuneau de o serie de drepturi numite "monopoluri senioriale" : monopolul morii, al tabacariilor, pivelor, darstelor. Veniturilor realizate astfel li se adaugau cele de la vamile interne existente pe domeniu.

Economia inchisa a domeniului a dus la izolare, autarhie, iar in plan politic la cresterea puterii (imunitatii) stapanului. Imunitatea feudala era un atribut al marelui domeniu. Boierii si manastirile care se bucurau de imunitate concentrau in mana lor exercitiul tuturor drepturilor suverane pe teritoriul pe care il stapaneau. In plan economic insemna: scutirea, in beneficiul stapanului domeniului, de darile, in natura si bani, ca si de muncile datorate domniei si interdictia amestecului reprezentantilor puterii centrale cu atributii administrative, judecatoresti si fiscale da a intra pe domeniul respectiv.

Pentru administrarea domeniului functiona o "curte", care indeplinea, in caz de razboi, rol militar. Pe marele domeniu se gasea, de obicei, o constructie fortificata, care indeplinea functia castelului clasic.

Relatiile dintre boieri si domn functionau in virtutea dreptului domnitorului de suprema stapanire a intregului pamant al tarii (domenium eminens). In virtutea acestui drept, functionau "pradalica" - dreptul domniei de a lua pe seama ei mosia al carei stapan deceda fara sa aiba urmasi in linie barbateasca, si "darea calului"- dreptul domnitorului de a primi un dar, de regula cal, din partea boierului caruia i s-a confirmat, la cererea sa, stapanirea asupra pamantului.

Ierarhia domeniului a nascut institutia vasalitatii. Potrivit acesteia, stapanii de mosii se recunosteau "vasali" ("slugi") fata de un stapanitor mai puternic, caruia ii incredintau o autoritate superioara, numita in terminologia apuseana suzeranitate. Acest stapan superior era domnul, numit si marele voievod, el insusi un mare boier. Intre domn si boieri se incheia un fel de contract cu obligatii bilaterale, boierii recunoscand ca datoreaza domnului "credincioasa slujba", in schimbul confirmarii si garantarii de catre domn a privilegiilor lor de stapanire funciara si imunitate.

Principala indatorire a vasalilor fata de suzeran consta in "sfat si ajutor" (consilium et auxilium), ceea ce insemna participarea la "sfatul domnesc" si "oastea domneasca". La randul sau, domnitorul avea indatoriri fata de boieri, in primul rand de a le apara domeniul, interesele, de a arbitra intre stapanii feudali.