Tipuri de contracte

Trimis la data: 2005-11-19 Materia: Drept Nivel: Facultate Pagini: 50 Nota: / 10 Downloads: 21
Autor: Lucia Mihail Dimensiune: 84kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Tipuri de contracte
1.Noţiunea contractului de vânzare-cumpărare
Contractul de vânzare-cumpărare succede vechiului troc, constituind forma civilizată a acestuia. În orânduirea primitivă circulaţia bunurilor s-a realizat sub forma trocului. Cu timpul acesta se perfecţionează, putându-se dobândi orice fel de lucruri în schimbul unui bun, unul şi acelaşi, mai întâi animalele, apoi moneda, creând premisele apariţiei contractului de vânzare-cumpărare.
Tipuri de contracte
Raporteaza o eroare

Tipuri de contracte
Codul Civil în art. 1294 defineşte vânzarea ca fiind o „convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui”. Definiţia dată de legiuitor contractului de vânzare-cumpărare nu este completă, ea rezumându-se doar la transmiterea proprietăţii. Prin contractul de vânzare-cumpărare se poate transmite nu doar dreptul de proprietate, ci şi un alt drept real, ca dreptul de superficie ori de uzufruct.

Tipuri de contracte
Tot prin vânzare-cumpărare se poate transmite şi un drept de creanţă, în cazul cesiunii de creanţă. Prin contractul de vânzare-cumpărare se poate transmite un drept din domeniul proprietăţii intelectuale de ex. dreptul patrimonial de autor, apoi, în mod excepţional, drepturi asupra unei universalităţi.

Tipuri de contracte
Def. Contractul de vânzare-cumpărare este acel contract în care o parte, numită vânzător, transmite şi garantează altei părţi, numită cumpărător, dreptul său de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanţă sau dreptul asupra unei universalităţi juridice, cumpărătorul obligându-se în schimb a plăti o sumă de bani, numită preţ.
Contractul de v-c nu poate avea ca obiect drepturi personale nepatrimoniale şi nici drepturi patrimoniale care au caracter strict personal, precum nici alte drepturi prevăzute de lege (pensii, indemnizaţii) ori rezultate din acte unilaterale sau convenite prin contracte intuitu personae.

2.Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare
Sunt următoarele: este un contract consensual, bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros, comutativ şi translativ de proprietate:
a. Contractul de v-c este un contract consensual deoarece se încheie valabil prin simplul consimţământ al părţilor. Codul Civil în art. 1295 al.1 prevede că vânzarea este perfectă îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului.

Rezultă că, în principiu, pentru validitatea contractului de v-c nu se cere îndeplinirea condiţiei de formă şi nici remiterea lucrului vândut şi a preţului în momentul încheierii contractului. De la principiul consensualismului există două excepţii prevăzute de lege, când contractul de v-c, pentru a fi valid, trebuie să îndeplinească solemnitatea cerută de lege.

Prima excepţie este conţinută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, care spune că, terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate şi dobândite, prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentică. Nerespectarea acestei legi se sancţionează cu nulitatea absolută a contractului. La fel, contractul este valabil numai cu respectarea formelor cerute de lege în cazul vânzării silite prin licitaţie publică.
b. Contractul de v-c este un contract sinalagmatic (bilateral) deoarece prin încheierea sa dă naştere la obligaţii reciproce între părţile contractante. Vânzătorul are obligaţia să predea bunul vândut şi să-l garanteze pe cumpărător contra evicţiunii şi pentru viciile ascunse ale bunului vândut, iar cumpărătorul are obligaţia să plătească preţul convenit şi să preia lucrul.

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.