• Administratie
• Agronomie
• Astronomie
• Automatica

• Biologie
• Chimie
• Contabilitate
• Drept

• Economie
• Engleza
• Filozofie
• Finante-Banci

• Fizica
• Franceza
• Geografie
• Informatica

• Istorie
• Jurnalism
• Management
• Marketing

• Matematica
• Mecanica
• Medicina
• Psihologie

• Publicitate-PR
• Religie
• Romana
• Stiinte Politice

Vezi toate materiile

Home : Referate Medicina : Tulburari in sexualitate

Tulburari in sexualitate

Sănătatea nu ar putea exista fără sexualitate, deoarece aceasta faciliteaza dezvoltarea identitătii de sine, a relaţiilor interpersonale, a intimităţii şi a dragostei. Sexualitatea umană cuprinde aspectele somatice, emoţionale, intelectuale, sociale şi morale ale fiinţei. In plan psihic, aceasta defineşte un barbat şi o femeie. Ea cuprinde faptul fiziologic de a fi stimulat sexual şi de a experimenta orgasmul. Din punct de vedere social, ea determină tipul de relaţii în care se angajează un individ, bărbat sau femeie. Din punct de vedere moral, antrenează o luare de decizie asupra comportamentelor acceptabile sau inacceptabile privind actul sexual.

Sănătatea nu ar putea exista fără sexualitate, deoarece aceasta faciliteaza dezvoltarea identitătii de sine, a relaţiilor interpersonale, a intimităţii şi a dragostei. Sexualitatea umană cuprinde aspectele somatice, emoţionale, intelectuale, sociale şi morale ale fiinţei. In plan psihic, aceasta defineşte un barbat şi o femeie. Ea cuprinde faptul fiziologic de a fi stimulat sexual şi de a experimenta orgasmul. Din punct de vedere social, ea determină tipul de relaţii în care se angajează un individ, bărbat sau femeie. Din punct de vedere moral, antrenează o luare de decizie asupra comportamentelor acceptabile sau inacceptabile privind actul sexual.

Sexualitatea umana este adesea considerată in termeni a două componente: cea ereditară şi cea dobandită. Componenta ereditară determină anatomia şi fiziologia organelor genitale. Componenta dobandită este rezultatul interacţiunilor cu mediul social. Oricum, fiecare aspect al comportamentului sexual cuprinde atât componente ereditare cât şi componente dobândite. Este deci important să luăm în consideraţie interacţiunea acestor două componente într-o activitate sexuală dată.

Dimorfism sexual este termenul utilizat pentru a descrie diferenţele dintre bărbaţi şi femei la fiecare specie. Bărbaţii, spre exemplu, sunt în general mai înalţi, mai grei şi din punct de vedere fizic mai puternici decât femeile. Aceste atribute nu sunt totuşi întotdeauna indicative ale masculinităţii sau feminităţii. Unele femei sunt mai înalte, cântăresc mai mult sau sunt mai puternice. Indicatorul cel mai fiabil este acela că bărbatul posedă un penis, pe când femeia are un vagin, un ciclu menstrual şi poate ramâne însărcinată. Repartizarea pilozităţii este de asemenea un alt indicator valabil.


CAPITOLUL II
ANATOMIA ORGANELOR GENITALE ŞI FIZIOLOGIA FUNCŢIEI SEXUALE

2.1 Organele genitale masculine
Organele genitale masculine formează un sistem de transport al spermei. Ele se limitează la două testicule aşezate în scrot, cu canale excretoare (epidim şi canale deferente), glande secretoare şi penis.

Testiculele
Testiculele sau gonadele bărbăteşti sunt de formă ovală, având 3,75 cm lungime şi 2,5 centimetri grosime. Fiecare testicul este format din mai multe tuburi seminifere înfăşurate în jurul lor, în care sunt produşi spermatozoizii. Învelişul lor extern constă într-un culcuş alcătuit din fibre musculare netede, ale căror contracţii facilitează trecerea spermatozoizilor către canalele ejaculatoare.

Cele două funcţii principale ale testiculelor sunt producerea de spermatozoizi şi secreţia hormonilor sexuali. Un spermatozoid este o celulă unică ce cuprinde un cap, o piesa intermediară şi o coadă (flagel). Cromozomii sunt responsabili de caracterele ereditare. Toate celulele organismului conţin un număr fix de 23 de perechi de cromozomi diploizi (în perechi). Celulele se înmulţesc divizându-se în două, producând deci două noi celule ce conţin fiecare câte 23 de perechi de cromozomi. Acest proces se numeşte mitoza. Spermatozoizii şi ovulele conţin 23 de cromozomi haploizi (simpli şi capabili de a se uni). Aceasta se realizează printr-un fel de diviziune celulară numită meioză. Aşadar, dacă spermatozoidul fecundează ovulul, celula rezultată în urma unirii lor va avea un număr de 23 de perechi de cromozomi: 23 de cromozomi simplii de origine masculină şi 23 de cromozomi simplii de origine feminină.

Doi dintre aceşti cromozomi determină sexul embrionului. Celula feminină are în mod normal doi cromozomi sexuali identici XX. Celula masculină are doi cromozomi sexuali diferiţi XY. Spermatozoizii sunt deci de două feluri deoarece, în timpul meiozei, este prezent un singur cromozom al perechii. Un ginosperm este purtător al cromozomului X iar un androsperm este purtător al cromozomului Y. Dacă un ginosperm fertilizează ovulul, fetusul va fi deci feminin şi dacă un androsperm fertilizează ovulul, fetusul va fi masculin.

Androspermii, mai mici ca talie, au un flagel mai lung, se mişcă mai repede şi sunt mai vulnerabili la schimbările de pH vaginal decât ginospermii. Se crede că, pentru a concepe un fetus masculin, relaţia sexuală trebuie să aibă loc în momentul ovulaţiei sau foarte aproape de acesta. Androspermii ajung mai repede la ovul decât ginospermii. Aceştia din urmă se mişcă mai greu şi pot rezista în faţa acidităţii vaginale, aşteptând ca ovulul să fie liber. De aceea, pentru a concepe un fetus feminin, relaţia sexuală trebuie să aibă loc cu câteva zile înainte de ovulaţie.

, Cea de-a doua funcţie a testiculelor este producerea de hormoni sexuali: testosteron estrogeni şi androgeni. Testosteronul este responsabil de dezvoltarea organelor genitale şi de apariţia caracterelor sexuale secundare masculine: timbrul vocii mai grav, musculatura mai importantă, barba, pilozitate pe linia mediană a abdomenului, pe pubis şi pe piept. Estrogenii secretaţi în acelaşi timp şi de glandele suprarenale au o funcţie de control a spermatogenezei.
Hipotalamusul controlează secreţia hormonilor masculini. Prin eliberarea unei substanţe neuro-secretoare (numită şi factor relaxant), acesta stimulează adenohipofiza (pituitară) pentru a secreta hormonul foliculo-stimulator (F.S.H.) şi hormonal luteinizant (L.H.). Hormonul luteinizant stimulează secreţia de testosteron, iar hormonal foliculo-stimulant stimulează spermatogeneza. Aceşti doi hormoni sunt secretaţi pe baza de retroacţiune negativă.

Scrotul
Testiculele, situate la exteriorul cavităţii abdominale, sunt protejate de scrot, un fel de sac aşezat în spatele penisului şi considerat a fi o continuare a cavităţii abdominale. Pielea este încreţită, de culoare brună şi lipsită de pilozitate. Sub această piele se găseşte un strat de ţesut muscular neted străbătut de fibre conjunctive denumite dartos, apoi un strat de ţesut muscular striat străbătut de asemenea de fibre conjunctive, denumit cremaster. Muşchii netezi se contractă involuntar, iar muşchii striaţi se contractă voluntar şi involuntar. Aceste trei straturi de ţesuturi protejează deci testiculele. Testiculul stâng este de obicei suspendat mai jos decât cel drept în scrot.

În timpul primelor etape de dezvoltare a fetusului, testiculele sunt situate în interiorul cavităţii abdominale. Înainte de naştere, hormonii sexuali favorizează coborârea acestora în scrot. Această coborâre se face prin canalul inghinal şi este realizată, cel mai des, în funcţie de mărime. Absenţa, la naştere, a unuia dintre cele două testicule din scrot este numită criptorchidie. Coborârea se poate face în mod spontan în timpul primului an, însă la pubertate poate deveni necesar un tratament hormonal sau o intervenţie chirurgicală. Bărbaţii ale căror testicule nu au coborât în scrot au cantităţi normale de hormoni secretaţi, însă sunt de obicei sterili deoarece temperatura corporală normală împiedică spermatogeneza. O temperatură mai scăzută este indispensabilă formării spermatozoizilor.

Pe lânga funcţia de protecţie a testiculelor, scrotul mai are şi funcţia de a le menţine la o temperatură mai scăzută decât cea a corpului. Acest rol este asigurat în felul următor:
1. Un strat fin de ţesut adipos sub piele asigură puţină izolare
2. Abundenţa capilarelor sangvine facilitează dispersia căldurii.
3. Abundenţa glandelor sudoripare favorizează evaporarea prin transpiraţie.
4. Prezenţa termoreceptorilor în fibrele musculare netede (dartos) asigură contracţiile pentru a reîmpinge testiculele în sus dacă temperatura este prea scăzută.

Hainele prea strâmte ce comprimă scrotul reprezintă de asemenea factori care pot influenţa temperatura. Purtarea îndelungată şi frecvenţa a unor astfel de haine poate reduce producţia de spermatozoizi menţinând temperatura corpului ridicată. Contracţiile puternice ale cremaster-ului pot de asemenea să crească temperatura scrotală în situaţii de excitaţie sexuală, de teamă sau de anxietate prin stimularea reflexului cremasterian. Acest reflex este obţinut prin frecarea părţilor interne ale coapselor, ce stimulează circulaţia sangvină în scrot, crescând temperatura. Aceste contracţii sunt însa de scurtă durată.

Epididimul, canalul deferent şi canalele ejaculatoare
Testiculele sunt alcătuite din mai multe tubuleţe seminifere răsucite în jurul lor. Aceste tubuleţe se adună pentru a forma, în partea lor superioară, un singur tub răsucit numit epididim. Epididimul se continuă cu canalul deferent, tub lung ce ajunge din scrot la canalele ejaculatoare, după ce în prealabil se înfaşoară în jurul vezicii. Cele două canale ejaculatoare sunt scurte şi se deschid în uretră.
Migraţia spermatozoizilor este ...