Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Innoirea romanului romanesc interbelic se produce prin sincronizare cu filozofia si stiinta, dar si cu literature universal, potrivit conceptiei lui E. Lovinescu. Printer mutatiile aduse de modernism se numara intelectualizarea prozei, schimbarea mediului rural cu cel citadin si dezvoltarea romanului de analiza.

Romanul interbelic de analiza, cultivat de Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Anton Holban, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, pune accent, prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice si, adesea, a problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului, in psihologia abisala.
Roman de analiza psihologica, scris la persoana I, din perspective subiectiva a protagonistului, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este o scriere in care arta analizei castiga unul din succesele ei cele mai mari.

Roman psihologic prin tema, conflict, protagonist si prin utilizarea unor tehnici modern ale analizei psihologice (introspective, monolog interior, fluxul constiintei), romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept o monografie a indoielii(C. Ciopraga), monografia unui element psihic… gelozia(G. Calinescu).

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspective narrative, timpul present si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I, luciditatea analizei, anticalofilismul, dar si autenticitatea definite ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea febrile.

Viziunea despre lume a scriitorului, transferata personajului- narrator Stefan Gheorghidiu este viziuneaunui spirit reflexive cu preocupari filozofice si literare, ceea ce da nastere unei proze analitice de facture subiectiva. Accentul cade pe factorulpsihologic, pe inregistrarea si analiza epicului fiind diminuat. Sursele filozofice ale acestei perspective asupra lumii sau fenomenologia lui Husserl si intuitionismul lui Bergson, iar romanul prustian constituie modelul literar.

Trasaturile noului roman al secolului XX sunt substantialitatea si autenticitatea. Substantialitatea este caracteristica romanului Ultima… intrucat naratiunea reflecta esenta concreta a vietii, structurandu-se pe o pasiune (monografie a indoielii), iar personajele sunt exemplificari ale unor principia, niste constiinte individuale. Autenticitatea presupune reflecatrea realitatii prin propria constiinta si are drept marca naratiunea la persoana I.

Camil Petrescu teoretizeaza in literature noastra romanul modern de tip proustian si respinge romanul de tip traditional, ce prelucreaza in maniera artificial faptele traite. Pentru a evita confuzia dintre realitate si propunerea realitatii din romanul de tip traditional, Camil Petrescu formuleaza estetica autenticitatii in conferinta din 1935, Noua structura si opera lui Marcel Proust: sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu.

Aceasta-I singura realitate pe care o pot povesti… Dar aceasta-I realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic… Din mine insumi, eu nu pot iesi… Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I. in romanul Patul lui Procust (1933), Camil Petrescu isi exprima conceptia despre menirea scriitorului: Un scriitor e un om care exprima in scris cu o liminara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce I s-a intamplat in viata, lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neinsufletite. Fara ortografie, fara stil si chiar fara caligeafie.