Varcolacul si Clotilda - Riga Crypto si Lapona Enigel - Luceafarul - comparatie

Trimis la data: 2008-02-05 Materia: Romana Nivel: Liceu Pagini: 3 Nota: / 10 Downloads: 21
Autor: Dobrica Mariana Dimensiune: 10kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Opera lui Leonid Dimov poate fi apreciată ca una dintre cele mai vii expresii ale barocului din întreaga noastră literatură. Poetul este un descendent din experienţa barbiană a rafinatului Isarlâk, dar şi din atitudinea suprarealist onirică. “Vârcolacul şi Clotilda” aparţine secţiunii a doua a “Cărţii de vise”, intitulată “7 proze”.

Poezia surprinde o idilă neobişnuită, creionată cu tandreţe, ironie şi melancolie, între o jucătoare de tenis., “masiva jucătoare Clotilda” şi un vârcolac albastru, de un farmec indicibil.
Maniera lui Dimov ar trebui definită ca o confuzie perfectă a celor două planuri (real şi fantastic), încât nu le mai putem percepe separat. Nu suntem nici în natural, nici în supranatural, ci într-o zonă intermediară, în care Clotilda şi vârcolacul comunică fără dificultate.

Fineţea sentimentală domină cuplul format de tenismenă şi de vârcolacul care-şi uită de sine, cu lăbuţa în palma fetei, scoţânddefericire o limbă “purpurie”.
Oniricul lui Dimov este un sentimentalism, o visare cu ochii deschişi; poetul cade uşor în nostalgie; în “vise” el regăseşte starea de copilărie în care totul pare posibil, în care asociaţiile cele mai neaşteptate se pot realiza.
Interpretând alegoric textul, nu putem face din poveste o fabulă, cu morala explicită, în maniera lui T.Todorov.

Prin surprinderea iubirii a două fiinţe aparţinând unor lumi diferite (reală şi fantastică) textul se pretează la comparaţia cu alte două capodopere ale literaturii române: “Luceafărul” de M.Eminescu şi “Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu. Primul surprinde iubirea imposibilă dintre o fată de împărat şi un astru.
Problematica geniului este dezbătută depoet din perspectiva filozofiei lui Schopenhauer.

Potrivit teoriei filozofului german, cunoaşterea lumii este accesibilă numai omului de geniu, singurul capabil să depăşească sfera strâmtă a subiectivităţii şi să seobiectiveze, aplicându-se exclusiv domeniului cunoaşterii. Spre deosebire de el, omul obişnuit nu-şi poate depăşi condiţia subiectivă, nu poate ieşi din marginile acestui dat. Eminescu tălmăceşte artistic doctrina schopenhaueriană, înzestrându-şi eroul nu numai cu atributele cunoaşterii raţionale, ci şi cu o mare capacitate afectivă. Această capacitate afectivă a Luceafărului, devenit simbol al omului de geniu, este punctul generator al alegoriei în poemul eminescian.

Fata de împărat este pentru Hyperion nu numai obiectul cunoaşterii sale, ci şi iubita sa, obiectul unei pasiuni arzătoare. Mistuitoarea sete de iubire îl determină să se hotărască la sacrificiu: abandonarea condiţiei sale de fiinţă nemuritoare. Hotărârea devine simbol al iubirii văzute ca ideal tangibil doar prin credinţă, devotament şi spirit de sacrificu. În ordinea alegorică a poemului, ea echivaleazăcu puterea lui de a-şi depăşi condiţia şi de a se consacra exclusiv obiectului cunoaşterii. Acesta coincide, în aceiaşi parametri alegorici ai operei, cu obiectul pasiunii sale.

Nu tot aşa reacţionează fata. Deşi îl doreşte şi îl invocă de două ori, tot de atâtea ori îl respinge pentru că nu-l înţelege şi pentru că apropierea lui o sperie. După ce depăşeşte criza provocată de nostalgia necunoscutului de deasupra ei, revine la condiţia comună tuturor celor deopotrivă cu ea.
Izolat prin chiar calităţile sale excepţionale, Hyperion- geniul va rămâne “nemuritor” prin forţa gândirii, dar “rece” în plan afectiv.
Al doilea poem, “Riga Crypto…” a fost numit chiar de autorul lui drept “un Luceafăr întors”, deoarece fiinţa superioară este de această dată feminină, iar cea inferioară – masculină.

Poemul este o alegorie a incompatibilităţii dintre regnuri. Riga Crypto şi lapona Enigel nu pot “nunti”, fiinţele lor sunt ireconciliabile, aspiraţiile nu coincid. Regele-ciupercă tinde să pătrundă în lumea laponei, smulgându-se dintr-un orizont limitat, din “teluricul său trai”; fata aspiră spre soare, spre spaţiul luminii, nelimitat. În lunga călătorie spre soare, întâlnirea cu riga Crypto e doar o capacană, pe care o ocoleşte cu luciditate. Crypto şi Enigel sunt simboluri ale unui sistem polarizat în care contrariile se atrag, dar contactul este imposibil, datorită structurii incompatibile a celor două personaje.

Pentru Crypto, ieşirea din “cerul lui strâmt” , ca să folosim o expresie eminesciană, înseamnă mutaţia dintr-un regn în altul, adică moartea. Pentru Enigel, aspiraţia spre soare, spre spiritualitate e o firească evoluţie spre un ţel mai înalt a chiar fiinţei umane, pentru că numai ea are “fântână-n piept”, adică posibilitatea de reflectare, deci numai ea are conştiinţa prin care omul îşi depăşeşte marginile fatale ale propriei sale zidiri fizice. Pentru fiinţele inferioare, “pahar e gândul, cu otravă”, “ca la nebunul rigă Crypto”; aspirând să-şi depăşească condiţia, prin iubire, a intrat în spaţiul ucigător al soarelui. Riga devine o ciupercă otrăvitoare, finalul fiind o subtilă aşezare în legendă a destinului plantelor otrăvitoare care ar fi fiinţe alienate, “nebune”, doborâte de o aspiraţie mult prea mare faţă de mărginita lor putere.

  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Am inteles