Varstele vietii spirituale

Ateismul nu neagă decât o ideologie, un sistem, o speculaţie, de care omul, cel mai adesea, a abuzat, nicidecum o realitate divină care nu se descoperă decât prin credinţă. Ateismul este construit pe negare. Ştiinţa nu are nevoie de ipoteza Dumnezeu.

Din punct de vedere moral, sau Dumnezeu nu este atotputernic, fiindcă nu suprimă răul, sau, dacă nu vrea să-l suprime, înseamnă că El nu este iubire. Potrivit ateismului, este de neconceput, ofensatoriu chiar, ca Dumnezeu să intre în timp şi să-şi încredinţeze adevărul unei mâini de ucenici obscuri şi unor texte fragile scrise acum douăzeci de veacuri.

Cum ar putea un eveniment datat şi fixat în timp şi spaţiu să revendice o valoare eternă, autoritatea lui Dumnezeu, şi rolul universal al mântuirii tuturor oamenilor? Nu divinizarea lui Hristos de către ucenici, cât umanizarea lui Dumnezeu se arată inacceptabilă. Filozoful va respinge un Dumnezeu care vorbeşte omeneşte, cu chip omenesc.

Pe când credincioşii avansează cu naivitate argumentele fricii de Judecată, sau ale neliniştii metafizice ale morţii, pe atei nu-i mai mişcă nici nivelul evoluţiei actuale, nici învierea morţilor şi nici întreaga problematică religioasă clasică. Viaţa unui om sfânt constituie un fel de ghimpe insuportabil pentru un ateism care se vrea sistematic, moral şi totalitar.

Ateismul se explică prin simplul fapt că Dumnezeu nu se impune nimănui. Ateismul pretinde că Dumnezeu este imposibil. Nu se poate nega un lucru decât afirmând un altul.
Dumnezeu nu este contestat în El însuşi: „Să lăsăm cerul preoţilor şi călugărilor” zice Heine; prezenţa Lui în lume, rădăcina Lui în uman sunt negate cu patimă, negaţie îngăduită chiar de Dumnezeu care se vădeşte dar nu se dovedeşte material.

Ateismul devine esenţial în doctrina marxistă. Conform lui Karl Marx omul este singura realitate a istoriei. Omul epocii ateismului militant, chiar cel care-l exprimă cel mai bine, este încă omul abstract, căci critica, chiar cea mai marxistă, este o operaţie pur intelectuală. Umanismul absolut este efectiv ateu, aceasta fiind o situaţie de fapt. Religia, teismul şi ateismul împărtăşesc aceeaşi soartă, devin piese de muzeu. Negarea lui Dumnezeu a permis afirmarea omului.