Viitorul organizatiei de tip birocratic

Cel mai important avantaj este acela al capacitatii de divizare a unor probleme complexe in probleme simple prin specializare. Cel de-al doilea avantaj major care decurge in mod evident din primul il reprezinta superioritatea tehnica a birocratiei. Un al treilea avantaj, teoretic, este acela ca, datorita sistemului de reguli si proceduri formale, ca si caracterului de impersonalitate si impartialitate a autoritatii, birocratia promoveaza un proces obiectiv si impersonal de luarea deciziei, la nivelul fiecarui departament, serviciu sau subunitate.

Dezavantajele birocratiei O prima problema majora cu care se confrunta o societate de tip birocratic este legata de consecintele specializarii (incurajarea anumitor tipuri de conflicte personale; monopolizarea informatiilor de catre experti etc.). O alta problema importanta cu care se confrunta organizatia birocratica se refera la luarea deciziilor eficiente (este necesara gasirea unor modalitati de deschidere a canalelor de informatii spre varful ierarhiei organizationale).

O a treia problema majora pentru o structura birocratica complexa se refera la dificultatea statuarii scopurilor organizationale clare si precise. Dificultati mai pot aparea cu privire la moralul angajatilor si la controlul administrativ. Dezvoltarea birocratiilor nu a fost impusa de teorii sau modele abstracte cu privire la ratiunile si beneficiile lor, ci de insasi cresterea in complexitate a societatii umane. Administratia de tip birocratic reprezinta o necesitate a vietii moderne.

Caracteristicile comportamentului disfunctional sunt:-evitarea responsabilitatii ( pasarea responsabilitatii; politica strutului; politica arivistului);-dispersarea responsabilitatii (procesul birocratic al conferintei, consultarii si compromisului);-concentrarea autoritatii;-formalism si ritualism;-sabotajul birocratic.
Legea lui Parkinson se refera la modul in care dezvoltarea birocratiilor genereaza aparitia unor practici organizationale neproductive.

In analiza sa, C. N. Parkinson (1957) porneste de la observatia ca in organizatiile birocratice nu exista o relatie intre activitatea ce trebuie realizata si marimea personalului angajat sa o indeplineasca. Aceasta inseamna ca dezvoltarea ierarhiilor administrative poate fi independenta de activitatea ce trebuie realizata. Pentru a explica acest fenomen, autorul propune "legea lui Parkinson", conform careia "activitatea se dilata astfel incat sa acopere timpul disponibil pentru realizarea ei".

Legea multiplicarii subordonatilor. Parkinson a incercat sa demonstreze ca nu exista nici o imprejurare in istoria administratiei in care un functionar care se simte extenuat, la un moment dat, de munca excesiva pe care o are de indeplinit, pus in situatia de a alege intre urmatoarele trei variante: 1) sa demisioneze; 2) sa solicite ajutorul unui coleg; 3) sa solicite asistenta a doi subordonati - sa n-o aleaga pe ultima (care este cea mai avantajoasa pentru el; deoarece in primul caz isi pierde drepturile de pensie, iar in al doilea caz ii scad sansele la promovare prin numirea unui rival).