War photographer

În timpul petrecut acolo, mai ales după război, el povestește că i-a fost de foarte mare ajutor faptul că oamenii l-au acceptat printre ei pentru a putea realiza fotografii cât mai reușite, că l- au lăsat să pătrundă printre ei, dar tot odata spune că a păstrat o oarecare distanță deoarece vroia ca oamenii să vadă că el le înțelege durerea și că prin fotografiile lui nu incearcă altceva decât să le arate și celorlalți ceea ce ei trăiesc, prin ceea ce ei trec.

Două dintre fotografiile care mi-au rămas întipărite în minte și care au fost prezentată în film, este accea a unei fetițe care plângea la inmormântarea tatălui și cea a unui tată care își ținea fetița moartă pe brațe.

Locurile în care fotograful mai este prezent sunt: Jakarta,Ramallah,Kawah Ijen, locuri în care a fost pe front alături de oameni, pentru a putea surprinde cele mai impactante momente, expunându-se multor pericole. James Nachtwey este prezentat în timpul în care își desfășoară activitatea în locurile de conflict major.

Fotografiile cu impactul cel mai mare au fost, după părerea mea, acelea în care a fotografia acea familie din Indonesia care locuia langă șinele de cale ferată, pe unde treceu zilnic trenuri. Tatăl și totodată stâlpul familiei, rămasese fără o mână și un picior după ce fusese lovit de tren, dar cu toate astea mergea la cerșit pentru a putea să-și hrănească copiii. Legat de această familie, fotograful mai surprinde momentele în care tatăl, își spală copii pe marginea unui lac, dar și momentele în care ei dormeau pe niște bucăți de carton foarte aproape de calea ferată.

Este impresionant modul în care acest fotograf a reușit să pătrundă oarecum în intimitatea acestor oamenii, a căror suferință a reușit să o transmită prin fotografiile lui mai mult decât reușite, practic a surprins exact ceea ce era suficient ca fotografia să vorbească de la sine.

Tot în Indonesia a realizat o serie de fotografii în care a surprins modul de viață a acelor oameni, copii și oameni slabi, numai piele și os, locuri în care sărăcia și foametea sunt la ea acasă. Acest gen de fotografii sunt de un impact puternic, reușesc să transmită ceea ce însuși fotograful spunea și anume că ceea ce el dorește este ca să arate și celorlalți suferința oamenilor.