2 romantismul creatiei eminesciene

Romantismul creatiei eminesciene

Romantismul creatiei eminesciene printre temele preluate de poet figurează ce acosmică , prezenta-rea naşterii cosmosului şi a sfârşitului său, într-o perspectivă de sus asupra existenţei omeneşti, privirea acesteia din urmă sub aspectul cuprinderii ei ca un simplu moment aflat între naşterea şi moartea universului.O găsim în Scrisoarea I , Luceafărul, La steaua sau în marele poem istoric şi filozofic , neîncheiat, Memento mori(= adu-ţi aminte că vei muri).

Tema demonului romantic, a revoltatului împotriva societăţii existente, revoltat care organizează masele pentru distrugerea acelei societăţi, o găsim în Împărat şi proletar ca şi în Înger şi demon. O altă temă romantică dezvoltată de poet este cea a femeii inca-pabilă de a înţelege aspiaraţiile omului de geniu, îndreptarea lui către cunoaşterea şi dezinteresul faţă de valorile care îi atrage pe ceilalţi oa-meni, temă prezentă în poeme ca Scrisoare V sau Luceafărul,dar şi în ...

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 5kb
Downloads: 8481
Materia: Romana

Natura in operele lui Eminescu

Natura este intalnita in majoritatea operelor lui Eminescu, de cand era inca copil si pana cand si-a scris testamentul (“Mai am un singur dor”).Sederea mai lunga in codru poate duce la o adormire in codru sau chiar dorinta de moarte.

Eminescu isi aduce iubita in mijlocul naturii ,aceasta asteptandu-l pe malul lacului.Fuziunea dintre natura si dragoste este perfecta in “Sara pe deal”.Suavitatea, candoarea iubirii ,sperantele pe care le desteapta sunt stimulate de o ambianta in care accentele melancolice ,destul de rare ,sunt coplesite de atmosfera in general optimista, declansatoare de vitalitate.

Alte referate despre: natura in poezia lui eminescu, iubirea si natura in opera lui eminescu, natura in poeziile lui eminescu

Genul liric - Mihai Eminescu

In aceasta balta se reflecta ca intr-o oglinda frumusetile naturii atat terestre cat si astrale : “luna, stelele, pasarile calatoare si chiar chipul iubitei “.Randunelele sunt alese dintre pasarile calatoare pentru ca ele sunt frumoase si gingase ca sichipul iubitei.Luminisul este personiticat prin epitetul ”voios “ prin care genul liric isi explica bucutia de a trai si administra fata de aceste frumuseti .

Alte referate despre: genul liric mihai eminescu, genul liric mihai eminescu lacul, o ramai genul liric mihai eminescu

Mihai Eminescu - Poezia de inspiratie filozofica

Glossã este o meditatie pe tema timpului şi a conditiei omului în univers şi societate. Eminescu scoate din contemplarea spectacolului pe care-l oferã evolutia societãtii umane concluzia scepticã a zãdãrniciei oricãrui efort activ de ameliorare a unei lumi prinse iremediabil în jocul tragic al vointei de a trãi şi al dorintei de mãrire şi putere. Recunoaştem aici idee schopenhauerianã a identitãtii oamenilor între ei şi a reluãrii în aparentã schimbatã a istoriei( Roata istoriei se învârte mereu la fel).
~n strânsã dependentã de conceptie şi de atitudine este Oda în metru antic , în forma definitivã a ei. Izolat în singurãtatea şi superioritatea lui, poetul nu-şi putuse închipui o coborâre în suferinta umanã. Ispita a tulburat însã cãile sale; el a incercat o suferintã dulce, o voluptate a mortii; ea l-a fãcut sã ardã de viu chinuit ca Nessus, înveninat de haina-I şi toate nãzuintele sale se îndrepteazã cãtre aceeaşi stare initialã ...

Alte referate despre: mihai eminescu poezia de inspiratie filozofica, mihai eminescu poezie de inspiratie filozofica, mihai eminescu poezia de inspiratie filozofica exemple

Romantismul creatiei eminesciene

Imporatantă în creaţia eminesciană este şi tema romantică a iubirii dintre bărbat şi femeie, iubire văzută ca şi refacere a momentu-lui creaţiei cosmosului , ca şi participarea la marea creaţie universală , o creaţie ce se desfăşoară în permanenţă şi este reluarea creaţiei inuiţiale.Această temă se recunoasşte în toate poeziile erotici emines-ciene, fie ca aspiraţie către o astfel de iubire fie ca realizare a ei.

Alte referate despre: romantismul creatiei eminesciene, referate romantismul creatiei eminesciene, romantismul creatiei eminesciene liceu

Actul creatiei argheziene in poezia Testament si Cuvant

Autorul isi exprima direct sentimentele despre darul pe care il lasa cititorului: ”Vrui cititorule sa-ti fac un dar”.Legatura creata intre emitator si receptor este una foarte puternica.Folosirea vocativului “cititorule”sugereaza apropierea dintre cei doi,forma pronominala “dumitale”exprimand respectul fata de receptorii creatiei sale.

Alte referate despre: actul creatiei argheziene in poezia testament si cuvant 3x puncte, actul creatiei argheziene in poezia testament, actul creatiei argheziene

Romantismul reprezentat prin Ion Heliade Radulescu

Principiile romantismului atestate in poeziile lui Ion Heliade Radulescu :In poezia "Destainuirea"
Descoperirea infinitului spatial si temporal:"Cerul e al meu templu si singura-nchinare,/ Seninul lui e semnul prin care il slavesc,/ Prin albastruia-i fata se-nsufl-a mea cintare,/ Luceferii lui raze de viata-mi raspindesc."

Alte referate despre: ion heliade radulescu romantism, ion heliade radulescu, zburatorul de ion heliade radulescu

Romantismul si Dacia literara

Romantismul si Dacia literara - Prima jumatate a secolului al XIX-lea este, poate, cea mai agitate si bogata perioada de transformari sociale si culturale, culminand cu evenimentele Revolutiei de la 1848, prin care lupta pentru emancipare sociala si nationala a centrat cele trei provincii romanesti.Romantismul si Dacia literara

Alte referate despre: romantismul si dacia literara, romantism calsicism dacia literara, romantismul in dacia literara

O periodizare a romantismului romanesc

Dealtfel, noua direcţie în mişcarea mişcarea literară e preocopată nu de a răsturna nişte dogme teoretice – precum la romanticii francezi, depildă – proclamînd libertatea de creaţie, deşi astfel de tendinţe n-au lipsit şi asupra lor. Năzuinşa principală a romancierilor români, în epoca pre- şi paşoptistă, e de a crea o literatură originală, românească, expresie a vieţii poporului român, cu obiceiurile şi cu tradişiile acestuia, cu aspiraţiile sale vitale spre unitatea şi independenţa naţională, spre progres şi civilizaţie.

Alte referate despre: periodizarea romantismului, romantismul muzical, romantismul curent literar

Romantismul

Curentul romantic apare treptat în decursul secolului al XVIII-lea si
dupa Revolutia franceza, se exprima prin cultul pentru eroi,
"evadari", stare de visare, exotism, întoarcerea spre istoria proprie.
El se impune incepînd din 1824 si dupa o perioada de afirmare febrila,
Romantismul îsi pierde din suflu si spre 1850 se estompeaza.

Alte referate despre: romantismul in muzica, romantismul eminescian, romantismul

Creatia populara

3.Folclorul(cultura populara)CUPRINDE:
A)creatiile artistice(cultura spirituala)care sunt exclusive orale
B)cultura materiala(arta populara)

Alte referate despre: creatia populara, creatia populara orala, creatia populara cantecul de leagan

Romantismul

Romantismul se afirma limpede, în literatura romîna, în preajma anului
1830 si domina miscarea literara pîna apromaximativ în al optulea
deceniu al veacului trecut, cînd, pune realismul, aceasta
disputîndutsi întîietatea în viata litararacu romantismul care, prim
Eminescu îndeosebi, prin Macedonski, în parte Dealvrancea, Vlahuta,
Duiliu zamfirescu (prin nuvele, romane de la început si, în parte,
poiezia sa), prin unii scritori de la Contemporanul sau în descendenta
Contemporanului (Paun-Pincio, Traian Demetrescu s.a.), continua a se
mentine foarte puternic, prelungindu-se si în veacul XX. Perioada
cuprinzînd sfîrsitul veacului XVIII-lea si primele decenii ale
veacului urmator, perioada de tranzitie spre epoca moderna, e dominata
de activitatea Scolii ardelene, în Transilvania, de cea a poietilor
Vacaresti, a lui Conachi, urmata de a lui Munteanu, Gh. Asachi,
Iordachi ...

Alte referate despre: romantismul romanesc, romantismul literar, luceafarul-apartenenta la romantism

Romantismul - sfarsitul secolului al XVIII-Iea si inceputul secolului al XIX-Iea

A murit la 46 de ani in sanatoriul pentru boli mintale de langa Bonn.Cea care i-a fost intotdeuna aproape a fost sotia sa,celebra pianista de atunci Clara Wieck.

Alte referate despre: transilvania tara romaneasca si moldova la inceputul secolului xviii, romania la sfarsitul secolului 19 inceputul secolului 20, sfarsitul secolului 19 inceputul secolului 20

Libertatea de gandire, opinie, creatie si credinta

Luand in considerare prevederile relevante ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului,ale Pactului International privind Drepturile Civile si Politice,ale Cartei Africane a Drepturilor Omului si Popoarelor, ale Conventiei Americane a Drepturilor Omului si ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, ca si prevederile constitutiilor nationale.

Alte referate despre: libertatea de gandire opinie creati si credinta, libertatea de gandire opinie, libertatea de opinie creatie credinta
Referate afisate : 15
Medie note: 8.24 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles