Absolutismul monarhic

Fronda in literatura interbelica

Celelalte scrieri apar postum , Sasa Pană fiind acela care a editat , 1930 un volum cu antumele amintite si cu alte titluri:Algazy & Gumer, Plecarea în străinătate, Cotadi si Dragomir,După furtună,Fuchsiada. Încă din opera Pâlnia si Stanate subintitulată ironic roman în patru părti, Urmuz dinamitează toate structurile românesti consacrate.

Poezia. Poezia interbelică a reprezentat poate cel mai bine fronda literară, fiindcă modernismul care domină epoca este o expresie a revoltei fata de modele. Lirismul ocupă locul central în poezie, construindu-se pe categorii negative cum spunea Hugo Friedrich, ele însele metode prin care se distrug tipare.

Toate marile nume ale perioadei interbelice – George Bacovia, Lucian Blaga Tudor Arghezi ion Barbu - sunt tot atâtea exemple de refuz al vechiului model literar. Poezia avangardistă a fost însă acea voce prin care , pragmatic, s-a produs o disolutie a formelor literare, stergându-se granitele dintre arte, exaltându-se ...

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 19kb
Downloads: 24
Materia: Romana

Fantasticul in literatura romana

occidental – în tradiţia Europei apusene, literatura fantastică se bazează pe efectul de spaimă, dozat în mod savant de către scriitor.
oriental – în orient el (fantasticul) a evoluat pe o cale, “devenind încetul cu încetul o superbă şi fascinantă melodie plină de culoare şi poezie, depăşind aproape orice spaimă prin strălucirea fanteziei imaginative.

Fantasticul se diferenţiază prin atmosferă şi tonalitate, reprezentând principala opoziţie între fantastic şi feericul din povestiri sau drame: “ O poezie aeriană, fluidă răspândeşte în lumea spiritelor o atmosferă rarefială, pură; chiar şi atunci când spiritele sunt răutăcioase, ele nu sunt ameninţătoare, dure.”(nimfele şi ondinele) – Ion Biberi.

Este dificil să găsim o definiţie generală a fantasticului, deoarece există mereu şi abateri de la reguli. Alegem schema fantasticului a lui Roger Callois:
Ordine – Ruptură – Revenire la ordine, deoarece majoritatea operelor ...

Alte referate despre: fantasticul in literatura romana, fantasticul in literatura, elemente de fantastic in literatura contemporana

Evolutia artei dramatice in literatura romana

Elementele teatrale arhaice din jocul Căluşului sunt: măştile de pânză albă ale căluşarilor, masca mutului, mimarea luptei cu toiagele şi interdicţia de a vorbi în timpul jocului. În ceea ce priveşte vechimea, s-ar putea să existe o legătură între jocul Căluşului şi dansul ritual de origine tracă kolovrismos, descris de Xenophon, dans al cărui rost era de asemenea vindecarea bolilor. O variantă a căiuţului poate fi considerată drama rituală Crăiţele, existentă la românii din Timoc, cu funcţii magice, de fertilitate, fecunditate şi profilaxie. Obiceiul Caloianul (Scaloianul, Ududoiul) simbolizează sacrificiile umane făcute divinităţilor fenomenelor atmosferice, precum a le capta binevoinţa.

Alte referate despre: preview referat evolutia artei dramatice in literatura romana, evolutia artei dramatice, evolutia textului dramatic in literatura romana

Este literatura o arta ?

Bacovia a si fost o perioada ca professor de desen. Calinescu este cel care spunea ca “artele sunt niste vase comunicante”,el insusi cantand la vioara,desenand si pictand.Ideea de confluenta a artelor este exprimata si de Bacovia intr-un text al sau : “In poezie m-a obsedat intotdeauna un subiect de culoare .

Alte referate despre: este literatura o arta, natura literaturii ca arta ce este literatura, ce este literatura

Neomodernismul in literatura romana

E greu de crezut ca, fara sonoritatea numelor unui Stefan Aug. Doinas, Ion Negoitescu, Radu Stanca, Ion D. Sirbu, Nicolae Balota, Cornel Regman s.c.l., subiectul Cercului Literar de la Sibiu s-ar mai bucura, azi, de aceeasi atentie critica si de acelasi interes public. O miscare literara traieste si are un impact mai ales prin forta individualitatilor ce o compun; altfel, chiar producatoare de manifeste incendiare (cum sunt, de obicei, cele avangardiste), ea se invecheste si dispare o data cu acestea. Pe de alta parte, oricat ar parea de paradoxal, tocmai din indepartarea" textelor propriu-zise de unele principii ale grupului provine forta acestuia, dintr-o centrifuga minim controlata, care preia si interpreteaza creator aceste principii.

Alte referate despre: neomodernismul in literatura romana, neomodernismul in literatura, neomodernism in literatura

Jertfa pentru creatie in literatura romana si universala

In timp ce, s-a aratat, in baladele straine care trateaza motivul, sacrificiul e impus de o constructie utilitara (un pod, o cetate), in balada romaneasca este ceruta o creatie si cu finalitate artistica. Cand constructia este gata, voievodul ii intreaba pe mesterii aflati inca pe acoperis, daca pot construi un edificiu si mai frumos , la care ei raspunzand afirmativ, domnul da ordin sa fie rasturnate schelele pentru ca cei ‘noua mesteri mari’ si Manole sa nu mai poata cobori.

Alte referate despre: jertfa pentru creatie in literatura romana si universala, referat jertfa pentru creatie in literatura romana si universala, jertfa pentru creatie in literatura universala

Literatura romana interbelica

Perioada interbelică cuprinde anii 1918-1944. Această perioadă se caracterizează pe plan european prin înfrângerea Germaniei în timpul primului război mondial, prăbuşirea imperiului Austro-Ungar şi revoluţia din Rusia. Pe plan naţional se realizează unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare.
În literatură tendinţelor umaniste democratice care domină în epocă li se opune forme de ideologie rasiste. Fasciste, reacţionare. De aceea viaţa literatură cunoaşte conflicte şi polemici violente. În acest contest se impun personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, ...

Alte referate despre: literatura romana interbelica, particularitati ale artei poetice in literatura romana interbelica, literatura perioada interbelica

Despre ce este literatura

Este literatura comunicare? Iata o întrebare pe care e normal sa ne-o punem, daca tinem seama de cele doua întelesuri esentiale ale comunicarii: a comunica ceva si a comunica cu cineva. Multi cercetatori considera ca scriitorul doar se exprima, si nu(se) comunica; ca în cazul comunicarii continuturilor sufletesti imaginare, termenul de comunicare devine foarte aproximativ si doar metaforic.

Informatia reala ar fi altceva. Se spune, asadar, ca o buna parte dintre scriitori nici nu-si propun sa comunice cu cititorii, ceea ce îi intereseaza este pur simplu sa-si exprime sentimentele si trairile în opere. Pe de alta parte, criticul Mihail Ralea afirma contrariul: "Oricît se sustine într-o estetica ideala ca artistul creeaza pentru el însusi fiindca are ceva de spus, în realitate el scrie pentru o societate data, adica pentru un anumit public." Chiar daca se admite ca literatura este o comunicare, ea ramîne a fi una mai putin obisnuita.
...

Alte referate despre: ce este literatura eseu, ce este literatura universala, ce este literatura populara

Literatura si jocul

Cel mai reprezentativ simulacru creat de Mark Twain ramâne „Print si cersetor”. Doi copii apartinând unor paturi sociale diferite îsi schimba identitatile si de aici se naste o adevarata aventura. Jocul ia o întorsatura putin dramatica atunci când cei doi descopera ca nu-si mai pot capata înapoi identitatea adevarata. Ei sunt aruncati în medii diferite si realizeaza ca stilul de viata cu care fusesera obisnuiti este cel care li se potriveste. Cu greu vor reusi sa redevina ceea ce fusesera, caci aventura cunoasterii se transforma într-o capcana din care vor iesi abia dupa mai multe încercari, într-un joc periculos. Nu toate jocurile se caracterizeaza prin veselie si uneori încordarea devine de nesuportat.

Alte referate despre: literatura si jocul, eseu literatura si jocul, literatura si jocul eseu

Personajul feminin in literatura romaneasca

Nimic uimitor, nimic special, cu toţii am văzut o femeie, totuşi dacă dăm câteva pagini în urmă şi căutăm cuvântul bărbat s-ar putea sa avem o surpriză şi nu din cauza autorilor ci din cauza mentalităţii antice, pe care unii dintre noi o consideră valabilă şi astăzi. Bărbatul este persoana adultă de sex masculin, este un om în toată firea, folosit rar ca adjectiv, reprezentând în acest caz o persoană de sex masculin curajoasă, voinică, harnică şi activă.

Alte referate despre: personaje feminine din literatura romaneasca, personaje feminine din literatura romana, personajul feminin in literatura romana

Concepte Operationele in Limba si Literatura

Balada
Specie epică în versuri cu caracter legendar narativ care se axează pe evenimente mitice, istorice sau fantastice aducând în primul plan figurile unor domnitori vestiţi, ai unor eroi populari sau ai unor haiduci. Termenul original românesc pentru această specie era cel de „cântec bătrânesc”, termenul baladă a fost introdus din limba franceză de către Vasile Alecsandri în anul 1852 când publică culegerea intitulată „Poezii Poporale”

Alte referate despre: conceptul de imitatie in critica literaturii romaneasca, conceptia lui mihai eminescu despre literatura, conceptul lui mircea eliade asupra literaturi fantastice

Literatura si jocul

Creanga insista asupra nevinovatiei si inocentei lui Nica: ”hai mai bine despre copilarie sa vorbim, caci ea singura este vesela si nevinovata”.Naratorul contempla cu nostalgie nepasarea specific copilareasca: “ce-I pasa copilului cand mama si tata se gandesc la neajunsurile vietii, la ce se poate sa le aduca ziua de maine, sau ca-i framanta alte ganduri pline de ingrijire”.

Alte referate despre: literatura ca joc, literatura si joc, eseu cu tema literatura si jocul

Monarhia absoluta

Regele a înlăturat din Consiliile de stat, care îl ajutau în guvernare, pe toţi aceia care prin prestigiul şi rangul ce-l aveau ar fi putut constitui o concurenţă pentru autoritatea sa. S-a înconjurat în schimb de persoane provenite din rândurile burgheziei înnobilate, devotate statului şi având pregătire juridică sau administrativă. În fapt, Ludovic se baza pe un cerc restrâns de colaboratori căci principiul cumulului permitea ca aceiaşi persoană să deţină mai multe funcţii.
Politica lui Ludovic a fost influenţată de starea permanentă de război. Aceasta l-a obligat pe rege să găsească mereu soluţii financiare, ceea ce a dus în cele din urmă la o centralizare accentuată, în special în domeniul fiscal şi economic. În economie, Colbert pune în practică ideile mercantilismului, curent economic ce susţinea ideea intervenţiei masive a statului în activitatea economică şi stimularea comerţului extern şi a manufacturilor.
Absolutismul francez ...

Alte referate despre: monarhia absoluta, monarhia absoluta in franta, monarhie absoluta

Sfatul Monarhului

În monarhia spaniolă, în domeniul politic, regele Ferdinand guverna prin intermediul unui consiliu regal, iar în Catalonia şi Valencia, prin viceregi şi prin adunările locale, respectând vechile instituţii şi alegându-şi atent funcţionarii. În conducerea treburilor publice, regele era ajutat de consilii, formate prin desprinderea lor din Consiliul regal sau create ulterior şi alcătuite din mari nobili, înalţi prelaţi (letrados). Din timpul domniei lui Carol Quintul şi mai ales a lui Filip al IIlea, consiliile au fost reduse la rolul de organe consultative.

În Ţările Române (Ţara Românească, Moldova), hotărârile domnului erau luate după consultarea Sfatului domnesc, iar principalele dregătorii erau:

Dregătoriile din Ţara Românească
Dregătoriile din Moldova
Atribuţii

Banul Olteniei
Portarul Sucevei
“locţiitori ai domnitorilor”

Alte referate despre: sfatul monarhului, sfatul monarhului in franta, monarhia egipteana

Regimul de autoritate monarhica 1938-1940

(care devenea o organizatie de stat), al carui comandant suprem era regele, "marele strajer", fata de care toti erau datori sa depuna juramantul de credinta; deviza strajerilor era "Credinta si munca, pentru tara si rege";- 16 decembrie 1938- decretul-lege privind infiintarea Frontului Renasterii Nationale, al carui scop era "mobilizarea constiintei nationale",

Alte referate despre: regimul de autoritate monarhica 1938 1940, regimul politic in romania 1938-1940, regimul de autoritate monarhica

Monarhiile din Uniunea Europeana

Belgia este situata pe frontiera ce divide Europa germanica de Europa latina iar cele doua mari regiuni ale tarii marcheaza acest lucru. Regiunea de limba neerlandeza Flandra, situata in jumatatea de nord a tarii, are 58% din populatie iar regiunea de limba franceza Valonia, situata in jumatatea de sud, are 32% din populatie.

Alte referate despre: uniunea europeana, uniunea europeana referat, romania si uniunea europeana

Monarhia Egipteana

REGATUL VECHI - ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ
Împărţirea Egiptului în unităţi teritoriale numite nome

Alte referate despre: monarhia egipteana referat istorie, monarhia egipteana referat, referat monarhia egipteana

Ungaria in umbra monarhiei habsburgice

Marii nosieri au jucat, se intelege de la sine, dintodeauna, dar mai ales dupa contra reforma incheiata cu succes, rolul hotarator. Cea mai mare parte a marii nobilimi si-a schimbat credinta de doua ori in decurs de 120 de ani si pina la sfrsitul secolului al XVII -lea s-a recatolizat.

Alte referate despre: monarhia habsburgica, revolutia de la 1848 monarhia habsburgica, revolutia din 1848 din monarhia habsburgica

Procesele politice ale centralizarii monarhice in Franta

Un asemenea instrument de politica interna si externa nu era insa la dispozitia majoritatii monarhilor europeni,caci el depindea de existenta unei structuri politice centralizate,unor institutii militare regulate si unor venituri importante ale Coroanei.Pana la sfarsitul secolului XV,doar Venetia (1455) si Burgundia (1471)isi putura permite armate permanente.Ea servi insa mai ales politicii fiului lui Carol,Ludovic XI (1461-1483),adevaratul artizan al unitatii Regatului Frantei.

Alte referate despre: absolutismul monarhic in franta, monarhia in franta, informatie despre politica externa si coloniala din franta 1871-1914

Monarhia si republica in gandirea lui Machiavelli

In plus I se incredinteaza si functia de Secretar al Celor Zece, functie care viza si atributia rezolvarii unor afaceri externe. Va ocupa aceasta functie pana in luna noiembrie a anului 1512 cand, dupa caderea Republicii nu ii mai este acceptata nici o insarcinare politica oficiala. Inainte de angajarea sa in slujba republicii, Machiavelli fusese martorul atator evenimente petrecute in Florenta si Italia, atator rasturnari de angajamente politice, inaltari si prabusiri de oameni.

Alte referate despre: monarhia si republica in gandirea lui machiavelii, monarhia si republica in gandirea lui machiaveli, monarhia si republica

Monarhia in anii 1918-1930

Acestea le stia sotul meu[1]; stia, de asemenea, ca felul meu de a discuta era decis si nesovaielnic, ca eram totdeauna gata de lupta; astfel luase incetul cu incetul obiceiul sa se intoarca spre mine cand era nedumerit. Gasea adesea in tovarasa lui un sfetnic chibzuit, care se arata neasteptat de nepartinitor.

Alte referate despre: dinamica partidelor politice intre ani 1918-1938, romania intre anii 1918-1939, cultura si stiinta in anii 1918 1939

Razboiul celor Doua Roze

Zdrobiti
Puterea Yuorkezilor era acum in plina ascensiune, cu toate ca Regina Margareta solicita ajutor din partea Frantei si a Scotiei si organizat atacuri. Dupa o lupta crancena la Hedgeley Moor, soldata cu capturarea regelui Henric in anul 1465, cauza Lancasterilor pare practic pierduta. Insa in tabara Yorkezilor incepusera sa se formeze doua grupuri. Cel mai puternic sustinator al lui Edward, Ducele de Warwick, se simti insa ofensat de casatoria lui Edward cu o fata care nu era de sange nobil, pe nume Elizabeth Woodwill, si de ascensinuea rapida a familiei acesteia- probabil o metoda gandita de Edward de a crea o tabara de nobili pentru a contrabalansa influenta lui Warwick.
Dupa o serie de copromisuri si inselaciuni, Warwick si-a reorientat interesul catre Regina Margareta, iar Edward a fost obligat sa paraseasca regatul.
Henric a fost proclamat rege, cu WarwicK alaturi, care era, ca intotdeauna, puterea din spatele tronului.
Lancasterii au triumfat cu ajutorul Frantei si au ...

Alte referate despre: razboiul celor doua roze, razboiul celor 2 roze, razboiul celor doua roze referat
Referate afisate : 22
Medie note: 8.22 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.