Actele parlamentului

Actele Parlamentului in Romania - licenta

CLASIFICAREA LEGILOR
Majoritatea sistemelor de drept clasifică legile în constituţionale, organice şi ordinare
Astfel, Constituţia franceză din 1958 a dispus că anumite materii vor fi obligatoriu reglementate de legile organice, iar procedura de elaborare a acestora
diferă de a legilor ordinare.

Conform dispoziţiilor art. 73, pct. 2 din Constituţie, legile constituţionale sunt cele de revizuire a legii fundamentale.
Legile organice reglementează anumite domenii prevăzute de Constituţie în mod limitativ. Ele se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere parlamentare ( majoritatea absolută).
Astfel prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 24kb
Downloads: 15
Materia: Drept

Parlamentul Romaniei

Camerele se pronunta printr-un singur vot asupra listei parlamentarilor
propusi pentru validare si prin vot separat pentru fiecare deputat sau senator propus sa i se invalideze mandatul.Validarea sau invalidarea mandatelor se face cu votul majoritatii
parlamentarilor prezenti.

Grupurile parlamentare se pot organiza separat pentru fiecare Cemera in parte.Acestea sunt institutionalizate, beneficiaza de un sef, de un cabinet si de 1-5 experti, platiti din bugetul Camerei.Ele urmaresc formarea organelor de lucru si desfasurarea activitatii fiecarei Camere, fiind constituite din cel putin 5 senatori sau 10 deputati, care au fost alesi pe listele aceluiasi partid.

In general, grupurile parlamentare au urmatoarele competente:
-fac propuneri pentru constituirea comisiilor de validare
-propun cate un candidat pentru functia de ...

Alte referate despre: parlamentul european, parlamentul romaniei, parlamentul european referat

Parlamentul

Potrivit art.67 din Constituţie,Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, art.73 alin.1 stipulând că Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

Este necesară prezentarea conceptului de ,,lege”.
Acest termen este folosit în două accepţiuni şi anume :în sens larg ( lato senso) se are în vedere orice act normativ şi în sens restrâns (stricto senso), se are în vedere actul juridic al organului legiuitor.

Delimitarea este necesară în vederea ierarhizării izvoarelor de drept a explicării supremaţiei legii şi argumentării acesteia.
De obicei ,în denumirea legii se are în vedere conţinutul actului normativ şi procedura de adoptare.

Au fost date diverse definiţii termenului ,,lege”, majoritatea autorilor surprinzând criteriul formal şi mai puţin pe cel formal ( conţinutul normativ al legii). O definiţie care reuşeşte să acopere şi să răspundă necesităţilor ...

Alte referate despre: referat parlamentul european, parlamentul englez, parlamentul romaniei referat

Parlamentul European

Parlamentul European.I.2. Scurt istoric al înfiinţării şi funcţionării Parlamentului european.Ideea unei uniuni între popoarele, naţiunile europene, respectiv crearea unui Parlament europeana a apărut cu secole în urmă (mai precis secolele XVII-XVIII), fiind tratată şi dezvoltată de către filosofi, scriitori, regi, împăraţi, istorici, jurişti, politicieni şi oameni de stiinţă de pe bătrânul continent. In 1693, William Penn (primul guvernator al Pennsylvaniei) într-una din operele sale a elaborat un proiect al Uniunii Europene, scopul acestei uniuni trebuind să fie asigurarea păcii şi a bunăstării locuitorilor din Europa.

Alte referate despre: atributiile parlamentului european, rolul parlamentului european, referat despre parlamentul european

Actele de concurenta neloiala

A imita înseamnă a copia. În funcţie de obiectul imitat, copierea ca act de concurenţă ilicit poate să privească produsul concurent sau însăşi întreprinderea concurentă, prin încercarea de identificare cu aceasta. Printr-o extensiune a semnificaţiei originare, „copierea” poate viza ideile ori uzurparea reputaţiei altei întreprinderi.

Alte referate despre: acte de concurenta neloiala, actele de concurenta neloiala, reglementarea si sanctionarea actelor de concurenta neloiala

Marocul - o veritabila explozie a simturilor

Se mai afla aici si culoarea fascinanta si variata a vietii cotidiene, care poate fi observata in felul in care un negustor dintr-o kissaria isi infasoara in jurul capului o piesa de bumbac albastru, sau intr-o scena coplesitoare de targuiala in Bab Jedid, sau doar contempland figura concentrata a unui sculptor intr-o bratara de argint, sau, din nou, a unui artizan pictand pe lemn.

Alte referate despre: explozia de la cernobal, simturile omului, explozii nucleare

Sisteme politice parlamentare - regimul politic al Marii Britanii

“Politicul” în multitudinea şi diversitatea formelor sale de manifestare şi exprimare este impetuos necesar să constituie obiectul de studiu al ştiinţei politice.
Politologia ni se relevă ca o ştiinţă de sinteză, de analiză în ansamblu a politicului si politicii, a genezei, esenţei proceselor, legităţilor şi relatiilor specifice acestuia.
Referindu-se la acest aspect politologul roman O. Trasnea precizeaza “esenta, geneza si legitatea dezvoltarii politicului ca fenomen social complex, dar specific trebuie sa constituie obiectul de studiu al politologiei
Sintetizând, politologia studiazâ şi explică natura şi esenţa politicului, geneza şi dinamica lui, precum şi rolul pe care îl are în realitatea complexa. Ea ne fiind nici o pseudo-stiinţă, aşa cum este prezentata de diverşti ideologi francezi printre care amintim Gaston Bouthaul şi nici un capitol teoretic al sociologiei ca la R. Aron.

Alte referate despre: sisteme politice parlamentare - regimul politic al marii britanii, sisteme politice parlamentare - regimul politic al rm, sisteme politice parlamentare regimul politic al romaniei

Constitutia din 1866

Pentru incetarea luptelor politice interne si pentru obtinerea independentei si unirii depline poporul roman si-a dorit aducerea unui principe strain si i-au propus lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Acesta a acceptat propunerea si a devenit Domnitor al Romaniei la 10 mai 1866.
Domnia lui Carol I(1866-1914) a inceput prin adoptarea de catre parlament a unei noi Constitutii care facea din Romania o monarhie constitutionala ereditara .
Tronul era mostenit exclusive de descendentii de sex masculine ai tronului.
Constitutia din 1866 a fost votata de parlament in iunie 1866 si a fost semnata de Carol I la 1 iulie 1866, data in care a si intrat constitutia in vigoare(in aplicatie).
Constitutia din 1866 avea un caracter democratic si era inspirata din constitutia Belgiei de la 1831.
Numele oficial ...

Alte referate despre: constitutia din 1866, constitutia din 1866 referat, referat constitutia din 1866

Actele necesate pentru deschiderea unei firme

"Actele necesate pentru deschiderea unei firme"
Numele si prenumele angajatului;Seria si numarul de buletin;Numarul carnetului de sanatate;Calificarea;Functia pe care o detine in firma
Semnatura.

Alte referate despre: acte necesare pentru deschiderea unei firme, acte necesare pt deschiderea unei firme, acte necesare pentru deschidere de firma

Parlamentul in Tarile Romane pana in 1918

În Franţa adunările de stări, compuse din nobilime, cler, burghezia dar li se vor alătura si elemente ale păturilor nevoiaşe ale oraşelor, erau convocate în sec. IV-lea de regalitate, în secolele următoare ele menţinându-şi rolul fiscal de stabilire a impozitelor.(2)

Alte referate despre: aparitia si dezvoltarea parlamentului in tarile romane pana la 1918, istoria cartii romanesti de la inceputuri pana la 1918, pozitia geopolitica a romaniei in sec xix pana in 1918

Aderarea Turciei la UE, marul discordiei in Parlamentul European

Pozitia traditionala a Statelor Unite este de sustinere a integrarii in UE, in timp ce punctul de vedere al Frantei nu sprijina aderarea Turciei la Uniune", a declarat presedintele francez. La randul sau, presedintele american a recunoscut ca Statele Unite nu pot "dicta criteriile care se aplica pentru aderarea la Uniunea Europeana, intrucat nu sunt membre ale Uniunii Europene", dar considera ca integrarea Turciei ar fi importanta, deoarece aceasta tara este "un aliat foarte important in cadrul NATO".

Alte referate despre: aderarea turciei la ue, aderarea turciei la uniunea europeana, aderarea turciei

State cu parlamente unicamerale in Uniunea Europeana

Modelul finlandez
Eduskunta este parlamentul naţional finlandez unicameral, compus din 200 de membri aleşi prin vot secret de către populaţia cu drept de vot în vârstă de peste 18 ani (dreptul de a vota este dobândit de orice cetăţean finlandez care a împlinit vârsta de 18 ani până la data alegerilor, cu excepţia celor decăzuţi din acest drept de către o instanţă judecătorească). Insulele Åland beneficiază de un reprezentant în cadrul Eduskunta. Alegerile se desfăşoară o dată la patru ani, după sistemul de reprezentare proporţională. 199 dintre reprezentantii Parlamentului sunt alesi printr-un sistem de reprezentare proportionala cu scrutin de lista si vot preferential obligatoriu, scrutinul fiind organizat la nivelul celor 15 circumscriptii electorale care corespund unitatilor administrative ale tarii. In una din circumscriptii (insulele Aland) se alege un singur deputat, anume candidatul care are cel mai mare numar de voturi.

Alte referate despre: state cu parlamente unicamerale din uniunea europeana, state parlamentare unicamerale in uniunea europeana, power point prezentarea statelor care fac parte din uniunea europeana

Originea si dezvoltarea Parlamentului in Anglia

Sub domnia lui Eduard I apare pentru prima oara un parlament, compus din doua Camere, dar crearea institutiilor parlamentare n-a fost un act constient. Bunul-simt al regilor, puterea baronilor, rezistenta orasenilor opusesera pana atunci expeAZdiente succesive dificultatilor neprevazute. ParlaAZmentul s-a nascut din ciocnirea acestor elemente. Convocat de rege ca un instrument de guvernamant a devenit incetul cu incetul un instrument de conAZtrol in mainile baronilor, apoi in ale natiunii intregi. La origine sta Marele Consiliu al suveranilor norAZmanzi, a carui umbra mai da si astazi tarcoale PalaAZtului Westminster. Daca intram in Camera Lorzilor, tronul ne aminteste ca regele este presedintele aAZcestei adunari.

Alte referate despre: originea si dezvoltarea limbii romane, originea si dezvoltarea lb romane, constituirea parlamentului in anglia

Parlamentul cel lung - Anglia

Departe de a fi ostili instituAZtiei monarhice, ei nici nu concep alta deocamdata. Dar au de rezolvat cu Carol doua conflicte, unul politic si un altul religios, conflicte care otravesc viata Angliei de la urcarea pe tron a dinastiei Stuart.II. Mai mult decat de rege, lui Pym si parlamentaAZrilor le era teama de Strafford. Stiau ca intre ei si Strafford lupta e pe viata si pe moarte.

Alte referate despre: despre parlamentul cel lung, opozitia dintre rege si parlament 1642 - 1649 anglia secolul al 17, parlamentul in anglia

Parlamentul european

Presedintele este ales prin scrutin secret de catre membrii Parlamentului si are un mandat de doi ani si jumatate. El reprezinta Parlamentul in situatii oficiale fata de celelalte institutii comunitare si in relatiile internationale. Presedintele Parlamentului prezideaza sedintele plenare si intalnirile Biroului, participa si tine un discurs la deschiderea lucrarilor Consiliului European. Parlamentarii aleg de asemenea vice-presedintii si chestorii reponsabili cu gestionarea administratiei parlamentare. In formula Biroului Parlamentului, acesta este responsabil cu bugetul Parlamentului si raspunde de chestiuni administrative, de organizare si de personal.

Alte referate despre: referate parlamentul european, functiile parlamentului european, parlamentul european referat 2009

Actele administrative

Actele administrative de gestiune sunt acele acte pe care autoritatea publica le incheie cu persoanele fizice si juridice prin acordul de vointa al partilor, in regim de drept public sau de drept privat, pentru administrarea domeniului public si privat si organizarea de servicii publice.Actele administrative de gestiune se impart in acte de gestiune publica si acte de gestiune privata.

Alte referate despre: acte administrative, clasificarea actelor administrative, efectele actelor administrative
Referate afisate : 16
Medie note: 8.66 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles