Activitatea diplomatica in anii celui de al doilea razboi mondial

Arealul pontic in anii celui de al doilea razboi mondial

II. CHESTIUNEA MĂRII NEGRE, A STRÂMTORILOR ŞI A GURILOR DUNĂRII - OBIECT DE DISPUTĂ ÎNTRE GERMANIA ŞI URSS
Anexarea Basarabiei aducea implicit statutul de stat dunărean pentru Uniunea Sovietică, fapt care atingea interesele economice ale Germaniei, legată prin coridorul fluvial de Marea Neagră, de unde se putea exercita controlul asupra Peninsulei Balcanice şi a bazinului Pontic. „Pricipalul rival al expansiunii sovietice către Gurile Dunării şi strâmtori – remarca N. Daşcovici – l-a constituit Germania, interesată să-şi menţină controlul în zonă pentru a avea acces la bauxita din Iugoslavia, petrolul şi cerealele din România, cromul din Turcia, materii prime strategice pentru susţinerea unui război de amploare” .

Din a doua jumătate a anului 1940, Germania a început să ameninţe, pas cu pas, trendul de consolidare a poziţiei Uniunii Sovietice la bazinul Mării Negre, poziţie întărită prin extinderea frontierei pontice de la limanul Nistrului ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 23kb
Downloads: 383
Materia: Istorie

Stalin si URSS

Economia planificata
Stalin a folosit acest entuziasm pentru a determina o schimbare politica radicala. Primul razboi mondial si razboiul civil adusesera Uniunea Sovietica intr-o stare jalnica, astfel incat Lenin aprobase cu reticenta Noul Plan Economic (NPE), care acorda taranilor si micilor intreprinzatori o mare libertate in desfasurarea activitatii si insusirea profitului. Stalin a considerat ca a sosit vremea crearii unei economii complet socialista, in care poporulul - reprezentat de stat - sa detina si sa conduca toate intreprinderile. Totodata sosise momentul unui efort conjugat pentru industrializarea tarii. Stalin a declarat ca Uniunea Sovietica se afla cu cel putin 100 de ani in urma vestului capitalist, dar va trebui sa recupereze diferenta in 10 ani, altfel va fi zdrobita. Fidel conceptiei marxiste privind eterna lupta dintre socialism si capitalism, el era constient ca URSS era inconjurata de inamici. Singura solutie a progresului era considerata a fi planificarea de stat; ...

Alte referate despre: stalin si urss, stalin si urss-ul dupa 1945, stalin si urss in cel de-al doilea razboi mondial

Al doilea razboi mondial

Hitler şi-a început războiul de expansiune în Europa odată cu anexarea Austriei, în martie 1938. Avea cale liberă: suportul lui Mussolini pe de-o parte, iar pe de altă parte, guvernul britanic şi cel francez erau intimidate de acţiunea de reînarmare a Germaniei şi au acceptat pretenţia lui Hitler care spunea că situaţia Austriei ţine de politica internă a Germaniei.

Alte referate despre: al doilea razboi mondial, al doilea razboi mondial referat, romania in al doilea razboi mondial

Al doilea razboi mondial - cauze

2. Concluzii militare :
Marile obiective ale constituirii fortelor armate germane vor continua sa fie determinate de antagonismul fata de democratiile occidentale. Planul Alb nu constitue decat o operatiune complementara acestor preperative. Izolarea Poloniei va fi mentinuta cu atat mai usor, chair dupa inceperea ostilitatilor, cu cat vom reusi sa declansam razboiul fara lovituri bruste si grave si sa obtinem succese rapide.

Alte referate despre: referat al doilea razboi mondial, cel de-al doilea razboi mondial, al doilea razboi mondial rezumat

Al doilea razboi mondial in Europa - aspecte generale

Mai mult decat orice alt razboi inaintea lui, al doilea Razboi Mondial a implicat folosirea intregilor resurse economice si umane ale tarilor participante, neputinta distingerii dintre tarile combatante si cele necombatante si expansiunea campului de lupta pana la includerea tuturor teritoriilor inamice.

Alte referate despre: al doilea razboi mondial in europa - aspecte generale, al doilea razboi mondial in europa, comunismul dupa al doilea razboi mondial in europa

Situatia URSS dupa primul razboi mondial

Dupa Revolutia Socialista din octombrie 1917, fostii mosieri si capitalisti rusi, elemente dusmane poporului si guvernului sovietic, s-au inteles cu Germania lui Wilhelm si cu guvernele tarilor Antantei, sa dezlantuie un razboi pentru rasturnarea puterii sovietice. Astfel a inceput, imediat dupa victoria Revolutiei din octombrie, interventia antisovietica.

Alte referate despre: situatia europei dupa primul razboi mondial, situatia romaniei dupa primul razboi mondial, urss dupa primul razboi mondial

Puterile URSS

În acelaşi timp, Hitler era cointeresat în clarificarea rapida a poziţiei URSS, fiind limitat in timp, deoarece planul „Weis” a stabilit, în principiu, începutul agresiunii poloneze. Astfel, in luna iunie au avut cîteva intrevederi dintre reprezentanţii sovietici şi cu germani care au avut ca scop clarificarea situaţiei referitor la acea „bază politică” propusă de Molotov la 20 mai,dar fara prea mari succese.

Pe la mijlocul lunii iulie 1939, URSS hotărăşte sa arate Germaniei că nu va suţine Polonia în caz de conflict. Astfel, „la 14 iunie Astahov, însărcinatul sovietic cu afaceri la Berlin, îl vizitează pe ambasadorul Bulgar, Draganov, căruia îi spunea tot ce vrea Moscova”.

Alte referate despre: puterile urss, puterea de stat in urss, separarea puterilor in stat ale urss-ului

Al doilea razboi mondial in Europa

Campania nord-africana
Intre timp , razboiul se raspandise in zona mediteraneana si dincolo de aceasta , Italia invadand Grecia si luptand impotriva englezilor in N si E Africii . Infrangerile italienilor i-au determinat pe germani sa-i sprijine , izgonind o forta expeditionara britanica , iar gen. Erwin Rommel a fost trimis in Africa de N , pentru a spulbera rezistenta italiana . Rommel , in comandant stralucit a obtinut multe victorii spectaculoase cu ajutorul unui Afrika Korps , format din doua detasamente Panzer .

Alte referate despre: al doilea razboi mondial din europa, batalii al doilea razboi mondial din europa, al doilea razboi mondial in europa - referat la istorie

Banca mondiala

Banca mondiala; S-a considerat atunci că stoparea acestor dezechilibre putea fi realizată prin adoptarea unui sistem monetar comun, stabilirea unor varietăţi fixe între monedele naţionale sau faţă de o monedă etalon ( aspect care facilita schimburile comerciale), reglementarea emisiunii şi circulaţiei monedelor asa-zise comerciale, cu ajutorul cărora se făceau plăţi către ţările din afara uniunii.

Alte referate despre: banca mondiala, banca mondiala referat, referat banca mondiala

Organizatia mondiala a comertului

In acelaşi an, 40 de guverne au ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte comerţul fără taxe pentru produsele din tehnologia informaţiei şi 70 de membri au pus la punct o afacere financiară de servicii ce acoperă mai mult de 95% din comerţ, în cadrul băncilor, asigurărilor, securităţii şi informaţiilor financiare.

Alte referate despre: organizatia mondiala a comertului, organizatia mondiala a comertului referat, uniunea europeana si organizatia mondiala a comertului

Economia mondiala

Economia Mondiala reprezinta ansamblul economiilor nationale si a relatiilor economice stabilite intre acestea in virtutea interdependentilor dintre tari,generate de diviziunea mondiala a muncii ,precum si mecanismele ,normele juridice,institutiile cu caracter national,regional sau cu vocatie universala pe baza carora aceste relatii se desfasoara.

Alte referate despre: criza economica mondiala, economia mondiala, evolutia economiei mondiale

Evolutia comertului mondial cu produse siderurgice

Fluxul comercial internaţional a fost condiţionat de specializarea industriei siderurgice în produse intens solicitate pe piaţa mon-dială , ce condiţionează intr-o buna măsura structura şi volumul comerţului cu derivate siderurgice..

Cererea de oţeluri ( oţel beton, oţel comercial, profile grele, sarmă laminata, tablă groasă ,tablă medie ,tablă subţire , bandă laminată ,etc) a fost intr-un vizibil declin în anii 1998-1999,fapt datorat mai cu seamă recesiunii economice care a afectat sectoarele mari consumatoare (construcţii navale, energetică, industria construcţiilor de autovehicule şi de bunuri casnice , industria construcţiilor civile şi industriale, mai cu seamă în Asia (China, Japonia, Thailanda, Filipine, Coreea s.a. )dar şi din Europa America de Nord si de Sud, Africa.

Ţările industrializate exportă o parte din producţie în statele ...

Alte referate despre: evolutia comertului mondial cu produse siderurgice, evolutia comertului mondial cu produse energetice, evolutia comertului mondial

Rusia si Organizatia Mondiala a Comertului

"Rusia si Organizatia Mondiala a Comertului"
Mi-am propus in aceasta lucrare informandu-ma din mai multe surse oficiale (la nivelul guvernului) si cele neoficiale (la nivelul articolelor si dezbaterilor in ziare si reviste de specialitate), analizand profund situatia si tinand seama de opiniile autoritatilor rusesti sa raspund la intrebarile foarte importante pentru viitorul Rusiei si cel al OMC: De ce Rusia nu este inca acceptata sa fie membrul OMC? Ce castiguri si pierderi aduce aderarea Rusiei la OMC? Cum se va dezvolta economia tarii fiind membrul OMC sau in afara OMC? Si in sfarsit, oare are nevoie Rusia de OMC? Cine de cine are mai multa nevoie?

"Rusia si Organizatia Mondiala a Comertului"
Scopurile si obiectivele aderarii Rusiei la OMC
Participarea la OMC ofera multe avantaje Rusiei. Intr-un sens pragmatic scopul final al aderarii este de a se bucura de acestea. Obiectivele concrete ale aderarii pot fi considerate urmatoarele:
Obtinerea de conditii mai bune in comparatie ...

Alte referate despre: organizatia mondiala a comertului si rusia, organizatia mondiala a comertului rusia, rusia organizatia mondiala a comertului

Economia mondiala - concepte si structuri

Interdependentele economice mondiale constituie o alta structura esentiala a economiei mondiale, semnificand o vasta retea de legaturi economice internationale: pe orizontala - intre agentii economici privati si publici, nationali si transnationali; pe verticala -
intre tot mai multi participanti la lantul celor care produc valoare adaugata. In viata economica reala, interdependentele se concretizeaza in diviziunea mondiala a muncii si circuitul economic mondial, in constituirea pietii mondiale si dezvoltarea comertului mondial, a fluxului mondial al capitalurilor si investitiilor externe, a celui valutar mondial si a migratiei internationale a fortei de munca, a cooperarii economice si tehnico-stiintifice mondiale*.

Alte referate despre: economia mondiala concept structura tendinta, referat globalizare economiei mondiale concept problematica, economia mondiala continut si structura

Globalizarea economiei mondiale

Bunurile comune ale umanitatii sunt spatii cum ar fi oceanele, fondurile marine, care din diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate si nici nu cad sub incidenta suveranitatii statelor. Cu exceptia oceanelor, nici unul din aceste bunuri comune nu au fost polizate, deoarece este relativ faptul ca oamenii poseda capacitatile tehnice de a le exploata si deteriora.

Alte referate despre: globalizarea economiei mondiale, referate globalizarea economiei mondiale, referat globalizarea economiei mondiale

Economie monetara - Fondul Monetar International (FMI) si rolul lui in economia mondiala

Fondul Monetar International (FMI) este o organizatie internationala cu 186 de state membre. A fost constituita prin Tratatul de la Bretton Woods in anul 1944, avand ca scop principal promovarea unei economii mondiale sanatoase.Pe 22 iulie 1944 a avut loc Conferinta de la Bretton Woods pentru restructurarea relatiilor internationale monetare si financiare. Peste 40 de tari au participat la semnarea Acordului de la Bretton Woods care prevedea proceduri si reguli care sa guverneze economia mondiala. Acest acord a condus la infiintarea Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD, cunoscuta si sub numele de Banca Mondiala) si Fondului Monetar International. Aceste institutii sunt cunoscute drept gemenii Bretton Woods. Sistemul Bretton Woods prevedea o rata de schimb valutar stabila, avand ca referinta standard aurul, dolarul fiind singura moneda convertibila in aur.

Alte referate despre: fondul monetar international si rolul sau in economia mondiala, rolul fondului monetar international in economia mondiala, fondului monetar international si economia mondiala

Mod de actiune ecologic in activitatea de conceptie

- prevenirea poluarii:. A fost dezvoltata in anii '80 si si-a facut apartia in Europa in anii '90, regrupand o intreaga serie de lucrari despre reducerea la sursa (mai putina productie de deseuri) si reciclarea in bucla "deschia" sau "inchisa" in timpul productiei. Scopul este deci de a elimina orice tip de poluare prin echipamente sau procedee de fabricare reconcepand produsele pentru a inlocui materiale, pentru a modifica anumite tehnologii, pentru a elimina etapele poluante inutile. Dupa modelul ingineriei mediului, aceasta abordare este focalizata pe etapa fabricarii produselor.

Alte referate despre: modul de actiune a zonei corticale, modul de actiune a zonei corticale in timpul scrierii o scrisoare, modul de actiune a zonei corticale in timpul citirii unei scrisori

Extinderea activitatii Andana Pan in domeniul produselor de patiserie

Andana Pan a fost infiintata in anul 1991 si a functionat sub alta denumire pana in anul 1996 cand societatea a fost preluata de doi asociati, au fost schimbate denumirea si obiectul de activitate.
Activitatea preponderenta a firmei se baza pe producerea si distribuirea produselor de panificatie la nivelul judetelor Maramures si Satu Mare.Incepand cu ianuarie 2007 accentul s-a pus pe partenerii interesati de calitate, cu pretentii si pe pietele cu o concurenta ce sa permita comercializarea produselor la standarde superioare.

Alte referate despre: activitati si meserii specifice realizarii produselor, activitatii si meserii specifice realizarii produselor, activitati de comunicare in domeniul profesional
Referate afisate : 18
Medie note: 8.39 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles