Adolescenta-varsta incertitudinilor

Varsta prescolara

Daca va aflati inca, in acest moment, in curs de a va chinui cu un copil aflat la varsta primei adolescente, veti afla cu usurare ca natura va rezerva o viitoare etapa mult mai usoara.Imi amintesc foarte clar prima adolescenta a baiatului meu. Ne spuneam strangand din dinti: "De-ar face o data trei ani, va fi mai usor, altfel nu vom mai rezista!". Si, intr-adevar, la trei ani, copilul se va schimba complet. Stiam ca la aceasta varsta copilul intra intr-o perioada mult mai usoara a dezvoltarii sale, si totusi, ne venea greu sa credem ca micutul nostru de trei ani era acelasi cu micul demon pe care l-am cunoscut la doi ani si jumatate.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 31kb
Downloads: 255
Materia: Pedagogie

Stimularea creativitatii la varsta prescolara

De aceea , nu putem face abstractie de una din dimensiunile esentiale pentru intreaga dezvoltare si afirmare a personalitatii –creativitatea .

Din aceasta perspectiva , subliniem ca profilul psihologic al varstei prescolaritatii cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea si stimularea potentialului creativ. Avem in vedere dinamismul , impetuozitatea si expresivitatea proprii acestei varste , acel freamat permanent sau acea vibratie si efervescenta launtrica ce confera copiilor note specifice de dinamism creativ , disponibilitati de exteriorizare spontana si autoexpresie insufletita , analoage oricarui élan creator .

Stimularea creativitatii este un demers socio-educational complex ,ce cuprinde simultan fenomenele de activizare ( incitare si sustinere ) antrenare ,cultivare si dezvoltare prin actualizarea virtualititatilor creative , pentru accederea lor de la posibil la real , prin afirmarea efectiva .

Este necesar sa avem in vedere intregul ...

Alte referate despre: stimularea creativitatii la varsta prescolara, creativitatea si stimularea potentialului creativ la varsta prescolara, creativitatea la varsta prescolara

DESPRE VARSTA PRESCOLARA

Inainte de toate trebuie sa incercam sa raspundem acestui gen de intrebari la fel de deschis, direct si cinstit, ca la oricare alta categorie de intrebari. Aceste intrebari vin tot timpul pe neasteptate. Prima intrebare pe care in mod inevitabil o va pune un copil de trei ani va fi " De unde vin copiii?" La care se poate raspunde foarte simplu: "Copiii vin din interiorul mamelor.

Alte referate despre: varsta prescolara, jocul la varsta prescolara, socioemotionalitatea la varsta prescolara

Integrarea copiilor rromi

Obiective
- Implementarea unui program de specializare si formare a personalului didactic care lucreaza cu copii rromi
- Asigurarea accesului la educatie pentru copiii de varsta prescolara si scolara din comunitati defavorizate, in mod special din familii de rromi.
- Formarea de personal in domeniul educatiei multi si interculturale si pentru consilierea si sprijinirea copiilor si familiilor in dificultate
- Diversificarea pachetului de servicii oferite de scoala elevilor si parintilor din comunitatile defavorizate..
- Organizarea unor cursuri de formare a parintilor de tip "scoala parintilor".
- Ajutorul material pentru familiile nevoiase.
- Initierea si organizarea unor programe educationale extrascolare cu implicarea parintilor si a comunitatii locale.

Alte referate despre: integrarea copiilor rromi, integrarea copiilor rromi in scoli, politica publica integrarea copiilor rromi

Riscul si incertitudinea in cadrul pietelor de capital

Criteriul valorii asteptate maximeIn anumite situatii concrete doua sau mai multe strategii (variante) nau aceeasi valoare monetara asteptata EMV (Vk)=EMV (Vl), kA� l, ($)Vk, Vl. in aceste conditii trebuie apelat la un alt criteriu (indicator):(2) Gradul de risc al deciziei
Deoarrece valoarea asteptata este o masura a tendintei centrale a castigului, gradul de risc poate fi caracterizat ca fiind o cuantificare a modului in care platile posibile se obtin de la valoarea asteptata.

Alte referate despre: riscul pietii de capital, riscul pe pietele de capital, piete de capital

George Cosbuc - universul poetic

Poezia “Noi vrem pamant!”, unica prin violenta acuzarii, exprima raspicat atitudinea autorului in problema taraneasca. Aici pamantul se identifica cu tara, cu istoria ei, udata de sange de taran si lacrimi de suferinta.
Poetul a inteles istoria ca o neintrerupta lupta pentru libertate sociala si nationala. Simboluri ale acestei lupte sunt Decebal, legendarul Gelu, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu (“Decebal catre popor”, “Moartea lui Gelu”, “Pasa Hassan”, “Oltenii lui Tudor”).

Alte referate despre: george cosbuc universul poetic, george cosbuc-universul poetic, george cosbuc univers poetic

Fantasticul - La tiganci

Fantasticul cuprinde cea ce este propriu închipuirii, ireal, himeric, incredibil. În literatură, acesta concurează cu realul, alternând cu el sau încercând să-l înlocuiască. Literatura fantastică este un tip modern de literarură narativă, recunoscută ca specie literară abia din sec XIX.

Alte referate despre: nuvela fantastica la tiganci, fantasticul la tiganci, nuvela fantastica la tiganci de mircea eliade

Riscul in sisteme de plati si compensari

Cresterea deosebit de puternica a volumului de decontari, extinderea acestora pe plan mondial, globalizarea si platile electronice cu decontare rapida fac ca partenerii sa se cunoasca din ce in ce mai putin si sa se expuna la decontari care depasesc cu mult fondurile lor proprii si posibilitatile de a obtine lichiditate imediata de valori mari.

Alte referate despre: riscul in sisteme de plati si compensari, riscurile in sistemele de plati si compensari, riscul in sisteme de plati

Decizii luate in conditii de risc

Decizii luate in conditii de risc
Gilbert Abraham–Frois presupunea ca viitorul este cunoscut cu incertitudine, dar ca aceasta incertitudine este limitata. Nu se pot produce decat doua evenimente incompatibile: ploua sau este timp frumos, castigi sau pierzi la LOTO, creste sau scade valoarea unei actiuni, etc. Cele doua evenimente analizate se exclud reciproc si, in consecinta, au probabilitate de aparitie p si respectiv 1–p, cand p este cunoscut si cuprins intre 0 si 1.

Alte referate despre: decizii luate in conditii de risc, decizii luate in conditii de certitudine incertitudine si risc la sc, deciziile consumatorului in conditii de risc si incertitudine

Asigurari si reasigurari

Existenţa individuală şi socio-umană se grevează pe necesităţi şi trebuinţe, a căror satisfacere justifică şi orientează activitatea omului. Unele trebuinţe pot fi satisfăcute imediat sau într-un orizont de timp apropiat, altele sunt posibile într-o anumită eventualitate sub aspectul incertitudinii şi al nesiguranţei.

Alte referate despre: asigurari si reasigurari, referat asigurari si reasigurari, asigurari si reasigurari referat

Marketing

Prin aceste aplicatii se urmareste orientarea deciziilor în primele
faze ale proiectelor de marketing prin analizarea strategiilor
alternative în vederea identificarii si evaluarii riscurilor
comportate de incertitudinile previziunilor si de reactiile pietei
fata de propriile actiuni. Se urmareste sa se reduca nevoia de amânare
a luarii unei decizii si de asteptare a procurarii unor informatii
"perfecte" pe baza carora sa poata fi selectionata o strategie de
marketing. Analiza incertitudinii si riscului permite si fundamenteaza
adoptarea unei decizii, deoarece foloseste metode cantitative pentru
prognozarea consecintelor actiunilor în diferite situatii.

Alte referate despre: marketing, referate marketing, referat marketing

Managementul riscului bancar

Obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, iar obiectivul central al activitatii bancare il reprezinta maximizarea profitului, respectiv a performantelor societatii bancare. In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, identificarea, analiza si gestiunea lor adecvata pentru stabilizarea veniturilor are rol de amortizor de soc.

Alte referate despre: managementul riscului bancar, referat managementul riscului bancar, managementul riscului bancar referat

Structura organizatorica a intreprinderii

1.Instructajele de acomodare, sunt realizate in general de seful direct, pe baza unui manual privind activitatea in cadrul intreprinderii, structurat in functie de succesiunea problemelor pe care le va intampina lucratorul pe masura ce se acomodeaza cu atributiile ce-i revin.

Alte referate despre: structura organizatorica a intreprinderii, structura organizatorica a intreprinderii referat, structura organizatorica a intreprinderi moldtelecom

Operationalizarea unui concept psihologic

Anxietatea este o tulburare a afectivitatii,manifestata prin stari de neliniste,teama si ingrijorare nemotivata,in absenta unor cauze care sa le provoace.Anxietatea se defineste ca "teama fara obiect",spre deosebire de fobie,care este "teama cu obiect".Deseori anxietatea se manifesta sub forma unei stari de frica cauzata de o incertitudine,in care suiectul are impresia unei nenorociri iminente,care planeaza pretutindeni,il inconjoara ,il patrunde,dar nu o poate defini si nici indeparta.

Alte referate despre: operationalizarea conceptelor psihologice, concepte psihologice, conceptia psihologica a lui petre andrei-eseu
Referate afisate : 14
Medie note: 8.21 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles