Alexandru ioan cuza biografie

Alexandru Ioan Cuza - istoria politica

Despre aceasta naprasnica întâmplare zice cu mâhnire Neculce: “Atunci Mihai Voda, mâniindu-se, în graba au spânzurat pe Cuza Spatarul, nepricestuit, încaltat, îmbracat, dându-i vina ca a scris el la feciorii lui… ca sa vie sa prinda pe Mihai Voda din Iasi ce nu (se) stie întru adevar au ba, numai în pizma l-au omorât ca aice (a) fost napaste, ca n-a scris”.

În acelasi veac, Ionita Cuza, nepotul celui spânzurat, urca si el pe treptele boieriei, ajungând, de asemenea, spatar. Erau însa vremuri de neagra urgie. În biata tara a Moldovei, turcii savârseau revoltatoare samavolnicii. Însusi domnul se jelui la Poarta împotriva “neorânduielilor” comise de armatele otomane, aratând printre altele ca locuitorii nu gasesc scapare decât parasind tara. Si atunci de la cine ar mai fi putut scoate el birurile platite turcilor si pe deasupra îndestularea proprie.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 10kb
Downloads: 14
Materia: Istorie

Romania in timpul lui Alexandru Ioan Cuza

Concomitent cu uniformizarea si perfectionarea procesului de instructie, in tabara s-a realizat coeziunea morala a militarilor, infratirea ostasilor Moldovei cu cei ai Tarii Romanesti – element fundamental al puterii militare a statului national roman. „Tabara de la Floresti – scria poetul si prozatorul Dimitrie Bolintineanu -- fu de o mare utilitate pentru redesteptarea spiritului militar... Ostasii, vazandu-se adunati pentru prima oara asa de multi, incepura a-si recunoaste si a-si da valoarea lor ostaseasca. Poporul roman vede cu bucurie pe-ai sai sub arme adunati mi pe picior de lupta.

Tabara de la Floresti avea si rolul de a pune in atingere armatele surori spre a le contopi in acelasi sentiment de patriotism". Situata la jumatatea distantei dintre granitele cu Turcia si Austria, tabara de la Floresti a avut si menirea de a preveni o invazie si a exercita totodata presiuni asupra Austriei angrenata in razboiul franco-sardo-austriac.

Alte referate despre: reforme din timpul lui alexandru ioan cuza, romania in timpul lui alexandru ioan cuza, opera legislativa din timpul lui alexandru ioan cuza

Reformele lui Cuza

O grijă deosebită a manifestat Cuza pentru crearea armatei naţionale. Politica lui Al. I. Cuza a dus la înăsprirea relaţiilor cu monstruoasa coaliţie. O încercare nereuşită de a-l înlătura pe Cuza a avut loc în august 1865, când acesta era plecat în Germania pentru a-şi îngriji sănătatea. După aceea, conservatorii şi liberalii coalizaţi izbutesc să atragă de partea lor ofiţerii superiori cu funcţii importante de comandă la unităţile militare din ţară. Astfel în noaptea de 10-11 februarie 1866, Al. I. Cuza a fast detronat şi expulzat din ţară. El a rămas în străinătate până la sfârşitul vieţii sale. La 15 mai 1873 Cuza a murit, fiind adus în ţară şi înmormântat la Ruginoasa. În locul lui Cuza a fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din trei membrii: Lascăr Cartagiu, Nicolae Golescu şi colonelul N. Haralambie. Se pregătea instaurarea unui regim politic în frunte cu un prinţ de origine străină.

Alte referate despre: reformele lui cuza, reformele lui cuza referat, unirea si reformele lui cuza

Alexandru Ioan Cuza

Toate acestea ,si altele,au pus bazele dezvoltarii institutiilor Romaniei moderne, institutii ce si-au pastrat valoarea pana in zilele noastre,cu imbunatatiilor firesti, impuse de evolutia generala a tarii.Unul dintre actele importante sutinute si impuse de domnitor a fost secularizarea averilor manastiresti,un gest semnificativ pe linia obtinerii independentei.De altfel,secularizarea a avut si un efect economic insemnat,in patrimoniul statului intrand astfel resurse materiale enorme, pamanturile mai ales.

De numele lui Alexandru Ioan Cuza se leaga si reforma agrara si reforma electorala,menite sa intareasca,pe de o parte,clasa taraneasca si sa desfiinteze relatiile feudale,pe de alta parte.Sprijinit si de alti patrioti luminati,domnitorul a trebuit sa duca o lupta grea cu fortele conservatoare care nu puteau renunta la privilegii,netezind calea dezvoltarii capitaliste si constituirii Romaniei moderne. Alexandru Ioan Cuza nu va pregeta sa-si riste chiar tronul pentru realizarea ...

Alte referate despre: alexandru ioan cuza, alexandru ioan cuza referat, referat alexandru ioan cuza

Cuza - viata lui

Sufletul lui intreg era schimbat. Prin gura lui nu mai vorbea un om, ci, cum se cuvine pentru un stapanitor de oameni, un neam intreg. Intruparea natiunii era el in gand si grai. Cel dintai fior de mandrie l-a avut generatia de atunci cand s-au auzit cuvintele mandre cu care el vorbea Turcilor, cabinetelor europene, proclamand o Romanie mandra.

Amintiti-va pe acele din ultimul mesagiu, cu cateva luni inainte de abdicarea, acele demne cuvinte, prin care nega, de pe tron, orice ambitie pentru sine si, amindu-si de ceea ce fusese, fagaduia, cu gandul la principele strain, pe care-l pregatise un colonel Cuza, bun modest si harnic patriot, intors intre tovarasii sai de odiniora pentru a lucra mai departe la binele tarii si neamului.

Si vorbe mari, in cea mai simpla forma, gasea el, nu numai pentru cei de sus si in clipele cand privirea tuturora era indreptate asupra lui, ci si atunci cand, in cabinetulsau de lucru, se indrepta spre un ofiter din cei mai marunti, ...

Alte referate despre: referate alexandru ioan cuza viata, alexandru ioan cuza viata, al ioan cuza-viata lui

Evolutia puterii militare de la Cuza pana la razboiul de independenta

Ideal si coordonata fundamentala a istoriei romanilor, incununare a procesului legic de formare si afirmare tot mai puternica a constiintei nationale si a vointei maselor largi populare de a se sti laolalta in cadrul frontierelor unuia si aceluiasi stat, Unirea Munteniei si Moldovei de la 24 ianuarie 1859, sub domnia luminoasa a lui Alexandru Ioan Cuza, reprezinta unul din actele de cea mai mare insemnatate pentru dezvoltarea de-sine-statatoare a poporului roman.

Alte referate despre: evolutia puterii militare de la cuza pana la razboiul de independenta, structura si evolutia limbii romane de la origini pana la 1860, evolutia puterii de cumparare

Alexandru Ioan Cuza

Austriacii pregatisera cateva corpuri de armata , ca sa le trimeata impotriva noastra . S-au marginit insa la aceste amenintari goale , deoarece nu indrasneau sa calce peste vointa Congresului din Paris , care hotarase ca nici una din marile puteri nu avea cadere sa se amestece singura in Principatele romane .

Alte referate despre: reformele lui alexandru ioan cuza, referat despre alexandru ioan cuza, alexandru ioan cuza referat istorie

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (20 martie 1820, Husi, 15 mai 1873, Heidelberg) a fost domnitorul (1859-1866) Principatelor Unite ale României. Cuza aparţinea unei familii de boieri români şi a primit o educaţie europeană. În anul revoluţionar 1848, în Moldova şi Ţara Românească s-au iscat revolte.

Alte referate despre: reformele lui alexandru ioan cuza si semnificatia lor, viata lui alexandru ioan cuza, referate alexandru ioan cuza

Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei

Nationalizeaza posta si telegraful de capitalul grec. In 1864 se decreteaza Legea Rurala, prin care se desfiinteaza iobagia. Reforma agrara din 1864, a carei aplicare s-a incheiat in linii mari in 1865, a satisfacut in parte dorinta de pamant a taranilor, a desfiintat servitutile si relatiile feudale, dand un impuls insemnat dezvoltarii capitalismului. Tot acum se infiinteaza Universitatea Bucuresti, se creeaza Scoala de arte frumoase, la Bucuresti, la conducerea careia este desemnat Theodor Aman si se realizeaza, in premiera, o Scoala de medicina veterinara.

Alte referate despre: alexandru ioan cuza domn al unirii eseu, alexandru ioan cuza- domn al reformelor, alexandru ioan cuza domnul unirii

Domnul Alexandru Ioan Cuza

Suiti intr-o barca, aceasta in loc sa ajunga la Macin, se indreapta insa spre Braila ca urmare a faptului ca marinarii greci, supusi englezii au fost cumparati prin intermediul consului englez local.Din Braila, cu pasapoarte austriece exilatii au trecut in Transilvania.Cuza participa astfel la marea intrunire de la Blaj din 3-5 mai 1848 unde a vazut multimea taranilor veniti din toate partile Transilvaniei si a auzit cuvantul lui Simion Barnuţiu si Avram Iancu.

Alte referate despre: domnul alexandru ioan cuza, insusirile domnului alexandru ioan cuza, domnia alexandru ioan cuza

Alexandru Ioan Cuza

În timpul domniei lui Cuza s-au înfiinţat universităţiile din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864). Reformele înfăptuite de Alexandru Ioan, îndeosebi reforma agrară şi cea electorală, au întânpinat o puternică opoziţie din partea conservatorilor şi liberal-radicalilor, care, uniţi într-o conjuraţie, cunoscută în istorie sub numele de ,,monstruasa coaliţie”, l-au silit să abdice (1123 februarie 1866). Exilat, domnul Unirii şi al marilor reforme şi-a petrecut restul vieţii dincolo de hotarele ţării, mai ales la Viena şi Florenţa.

Alte referate despre: domnia lui alexandru ioan cuza, unirea lui alexandru ioan cuza, caracterizarea lui alexandru ioan cuza

Alexandru Ioan Cuza

Conventia de la Paris, desi nu admitea unirea organica a celor doua
state, prevedea atât reforme sociale, precum desfiintarea
privilegiilor de clasa, cât si introducerea unui sistem politic
modern, cu separarea puterilor în stat si alegerea unei adunari
reprezentative prin intermediul unui scrutin cenzitar. Puterea
legislativa urma sa fie exercitata de Domn împreuna cu Adunarea
Electiva si Comisia Centrala de la Focsani (comuna pentru cele doua
Principate). Puterea executiva era exercitata de Domn, împreuna cu
Guvernul. Puterea judecatoreasca era încredintata tribunalelor.
Proiectele legilor de interes comun, elaborate de Comisia Centrala,
erau dezbatute de Adunarile Elective si, daca erau aprobate, erau
promulgate de Domn. Legile de interes special pentru fiecare Principat
erau pregatite de Domn si supuse spre aprobare Adunarilor.

Alte referate despre: alexandru ioan cuza- fauritor a romaniei moderne, domnia lui alexandru ioan cuza referat, portretul moral si fizic a lui alexandru ioan cuza

Alexandru Ioan Cuza - viata

Ioan, care era tatăl lui Alexandru Cuza, a ocupat diferite dregătorii; a fost spătar şi ispravnic de Fălciu, în timpul domniei lui Ioniţă Sandu Sturza, apoi postelnic. Stăpânea, în ţinutul pe care-l administra, moşia Bărboşii, pe pârâul Moisiei, un afluent al Elanului. În afară de aceasta, care era moşie de baştină, mai avea, în acelaşi ţinut, şi o parte din moşia Delenii (Fălciu – n.r.), cumpărată de un înaintaş al său, precum şi moşia Bujorul. Nu departe de moşia Bărboşi, spre nord-est, în acelaşi ţinut al Fălciului, a existat, în veacul al XVII-lea, satul Silişteni, baştina unui alt vestit domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir.

Alte referate despre: alexandru ioan cuza viata politica, alexandru ioan cuza viata lui, alexandru ioan cuza-viata politica

Alexandru Ioan Cuza

“Nu-i an sa nu sarbatorim Unirea
Ce ne-a umplut poporul de podoabe.
Poporul iti tot canta pomenirea,
Marite, prea cinstite parcalabe!”

“”Maria ta!”dar nu cu umilinta
Ci daruindu-ti dragostea lor toata
Ti-au dat cei multi intreagalor fiinta
In frunte cu batranul Ion Roata.”

Alte referate despre: unirea principatelor romane 1859 alexandru ioan cuza, referat istorie alexandru ioan cuza, unirea principatelor romane sub alexandru ioan cuza

Popa Tanda de Ioan Slavici - comentariu

Popa Tanda de Ioan Slavici - comentariu
Contemporan cu Ion Creangă şi Mihai Eminescu, I. Slavici a prezentat în nuvelele sale: „Moara cu noroc”, „Popa Tanda”, „Budulea Taichii” ş.a. lumea satului transilvănean de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Popa Tanda de Ioan Slavici - comentariu

Alte referate despre: rezumat popa tanda de ioan slavici, popa tanda de ioan slavici rezumat, popa tanda de ioan slavici

Mos Stan de Ioan Alexandru Bassarabescu

Referat despre Mos Stan de Ioan Alexandru Bassarabescu
Fiind o opera epica are toate caracteristicile acesteia.
Actiunea schitei este simpla, lineara, concentrata.
Intriga este riguros urmarita pana in deznodamant.
Coordonatele spatio-temporale sunt bine precizate: naratorul este in clasa I, unde era la moda sa se joace "la nasturi".

Expozitiunea este partea de inceput a operei literare in care sunt prezentate coordonatele spatio-temporale si cateva date despre personaje. La scoala prmara unde fusese dat in clasa I autorul impreuna cu baietii din clasa lui, jucau mereu "la nasturi". In clasa cu acesta era un baiat al carui tata fusese capitan. Vecin cu naratorul era un batran pe nume mos Stan. Acesta fusese gardist in comuna si avea o tunica pe care iarna o purta, iar vara o punea sub dud si se culca.

Intriga este cauza care declanseaza actiunea. Naratorul isi doreste din tot sufletul nasturii lui mos Stan, asa ca incepe sa-I fure unul cate unul.

...

Alte referate despre: mos stan de ioan alexandru bassarabescu povestea, mos stan de ioan alexandru bassarabescu schita, mos stan de ion alexandru bassarabescu

J.K.Rowling-Biografie

J.K.Rowling-Biografie
Harry Potter este creat fara parinti in amintirea mamei ei.Primul editor pe care aceasta la contact i-a refuzat cartea,insa Rowling nu a renuntat si a gasit un alt editor, Christopher Little, care era gata sa riste pentru un scriitor debutant.

Alte referate despre: j k rowling biografie, rowling biografie, j k rowling-biografie

Alexandru Lapusneanul - nuvela romantica

"Alexandru Lapusneanul - nuvela romantica"
Naratorul este omiscient, omiprezent, sobru, detasat, predominant obiectiv, dar intervine direct prin cateva epitete de caracterizare (de ex:’tiran’, ‘curtezan’, ‘miselul boier’). Naratiunea la per.a III-a aminteste de obiectivitate si conciziune de relatarea cronicarilor.
Naratiunea se desfasoara linear, cronologic, prin inalntuirea secventelor narative si a episoadelor, particularitate narativa romantica.

Alte referate despre: alexandru lapusneanul nuvela romantica, alexandru lapusneanul-nuvela romantica, alexandru lapusneanul nuvela romantica demonstratie

Stilul lui Ioan Slavici

Stilul indirect liber este folosit si pentru a evoca gandurile personajelor, evitand astfel monologul sau dialogul interior. Mara este mandra de copiii ei, chiar si atunci cand sunt neastamparati : «Tot nu mai are nimeni copii ca dansa ! ». Cand se intalnesc la Padurita, Natl si Persida impart acelasi gand : « Doamne ! de ce nu erau singuri ! ».

Alte referate despre: stilul lui ioan slavici, stilul autorului ioan slavici, oralitatea stilului lui ioan slavici
Referate afisate : 19
Medie note: 8.13 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.