Analiza juridica a infractiunilor de luare de mita

Luarea de mita

Prevenirea si combaterea coruptiei, in ansamblul ei, a luarii de mita, nu sunt numai deziderate, ele fiind mai mult decat atat, o necesitate stringenta, de prim ordin al societatii umane.

Pretinderea ori primirea de catre un functionar, sau alt salariat, de bani, bunuri ori alte foloase, care nu i se cuvin, sau acceptarea promisiunii unor asemenea foloase ori nerespingerea acesteia, in scopul de a indeplini, a nu indeplini sau a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle de serviciu, ori a face un act contrar acestor indatoriri, constituie unele dintre cele mai grave fapte de coruptie, incriminate sub denumirea de luare de mita.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 39kb
Downloads: 15
Materia: Drept

Luarea de mita

Forţele naturale care au trezit şi sădit în om imperativul sociabilităţii, au avut darul şi puterea de a inspira şi determina acestuia spiritul de ordine făcându-l să înţeleagă că în cadrul grupului social, interesele şi acţiunile fiecăruia trebuie să se armonizeze cu acelea ale celorlalţi, că acţiunilor neconvenabile trebuie să le răspundă reacţii convenabile, că existenţa comună, convieţuirea oamenilor în societate nu este posibilă fără ordonare căreia trebuie să i se conformeze fiecare în parte şi toţi laolaltă .

Alte referate despre: luarea de mita, luare de mita, luarea de mita referat

Luarea de mita-infractiunea de coruptie

Modificarea de-a lungul timpului, a tradiţiilor, a condiţiilor istorice şi geografice influenţate de factori de natură socială, au transformat percepţia opiniei publice referitoare la fenomen, sensibilizând-o în evaluarea gravităţii acestor fapte şi în incriminarea lor.

Alte referate despre: luarea de mita ca infractiune de coruptie, infractiunea de luare de mita, formele infractiunii luarii de mita

Criminalistica

Structura cursului de c-tica. C-tica este o stiinta cu caracter autonom si unitar, dar cu toate acestea, din ratiuni de ordin didactic, este admisa o structura tripartita a materiei: tehnica, tactica si metodologia de cercetare a unor grupe de infractiuni.
Tehnica c-tica priveste mijloacele tehnice folosite de organele de urmarire penala si de experti pt. descoperirea, ridicarea, examinarea, fixarea si interpretarea urmelor si a mijloacelor materiale de proba. Sunt studiate principiile identificarii si mijloacele de aplicare a fotografiei judiciare la nevoile organelor de urmarire penala.

Alte referate despre: criminalistica, referat criminalistica, referate criminalistica

Raspunderea juridica

Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este acela al responsabilitatii, notiunile fundamentale de raspundere si responsabilitate fiind necesare apararii valorilor sociale, ordinii sociale si ordinii de drept.Responsabilitatea sociala are diferite forme de manifestare:morala;religioasa;politica;juridica .Pentru ca functionarea raspunderii juridice, ca institutie specifica dreptului, sa poata fi legata de scopurile generale ale sistemului juridic, este nevoie sa existe credinta ca legea - legea dreapta, legea justa - poate crea, ca stare de spirit, in constiinta destinatarilor sai, sentimentul responsabilitatii.

Alte referate despre: raspunderea juridica, raspunderea juridica referat, raspunderea juridica a functionarului public

Nulitatea actului juridic

Legislatia noastra nu cuprinde o definitie a nulitatii. Literatura de specialitate a formulat mai multe definitii din care amintim:Nulitatea este acea santiune de drept civil, care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice editate pentru incheierea sa valabila.Nulitatea intervine in cazul in care nu se respecta conditiile de valabilitate ale actului juridic civil. 1.functia preventiva, consta in efectul inhibitoriu pe care il exercita asupra subiectelor de drept civil, tentate sa incheie actul juridic civil cu nerespectarea conditiilor sale de validitate. 2.functia sanctionatorie, presupune tocmai inlaturarea efectelor contrare legii.Functia de mijloc de garantie a principiului legalitatii apare ca un mijloc de asigurare a respectariiordinii publice si bunelor moravuri.

Alte referate despre: nulitatea actului juridic civil, nulitatea actului juridic, efectele nulitatii actului juridic

Luarea si darea de mita

Infractiunea ii viza pe experti, arbitrii, functionarii, agentii sau insarcinatii din domeniul administrativ sau judecatoresc, care acceptau daruri sau promisiuni pentru a face sau a nu face un act privitor la functie. Pe langa pedeapsa principala a inchisorii, se mai prevedea interdictia de a ocupa functii publice, pierderea dreptului la pensie si obligarea la amenda in cuantum dublu fata de valoarea primita sau pretinsa.

Alte referate despre: luarea si darea de mita, asemanari intre luarea si darea de mita, luare si darea de mita cuprins lucrare de licenta

Infractiuni din domeniul muncii

Daca fapta prevazuta la alin. (1) a produs consecinte deosebite, pedeapsa este inchisoarea de la un an la 3 ani sau amenda.
(3) Fapta prevazuta la alin. (1) savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, iar fapta prevazuta la alin. (2) savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.Obiectul infractiunii.Obiectul juridic - relatiile sociale a caror existenta este conditionata de luarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca de persoanele care organizeaza, conduc si controleaza procesul muncii.

Alte referate despre: infractiuni in domeniul relatiilor de munca in rm, infractiuni la codul muncii, reglementari europene in domeniul muncii

Infractiunea de avort reglementata de codul penal roman si codul penal spaniol

Potrivit alin. (1), infractiunea consta in intreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, savarsita in vreuna dintre urmatoarele imprejurari: in afara institutiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate in acest scop;de catre o persoana care nu are calitatea de medic de specialitate;daca varsta sarcinii a depasit patrusprezece saptamani.

Alte referate despre: infractiunea functionarului public in codul penal si in codul muncii, drept penal art 180 cod penal, aplicarea in timp si spatiu a legii penale potrivit noului cod penal

Infractiuni privind piata de capital

In limitele prevazute la art. 276 lit. c) - intre jumatate si totalitatea valorii tranzactiei realizate cu savarsirea faptelor prevazute la art. 245 - 248 din Legea nr. 297/2004 si cu pedeapsa accesorie a interdictiei prevazute la art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3 - interzicerea temporara a desfasurarii unor activitati si servicii ce cad sub incidenta Legii nr. 297/2004.In cazul de fata, este vorba de o varianta de specie a infractiunii prevazute de art. 271 pct. 2 din Legea nr. 31/1990,

Alte referate despre: infractiuni privind piata de capital, infractiuni privind piata de capital referat, infractiunea privind piata de capital

Managementul si analiza resurselor umane

Selectia resurselor umane poate fi realizata prin anumite formulare, interviuri si ulterior teste de verificare a aptitudinilor doar in cazul unei bune asigurari cu suficienti candidati competitivi. Analiza economica are ca obiectiv cercetarea si studierea proceselor de productie descompuse in elemente componente, studierea relatiilor structurale si cauzale precum si a factorilor de influenta in scopul cunoasterii evolutiei acestora.

Alte referate despre: analiza datelor in managementul organizational al resurselor umane, analiza resurselor umane, managementul comparat al resurselor umane

Analiza Swot Leroy-Somer

Trebuie sa fie recunoscuta utilitatea generala pe care o furnizeaza analiza SWOT pentru o intreprindere/organizatie/institutie, caracterul ei comprehensiv si rolul sau pivotal in
procesul de planificare strategica. Analiza SWOT poate sa influenteze intr-un mod pozitiv calitatea strategiilor generate si selectate.

Alte referate despre: analiza swot, analiza swot a unei firme, analiza swot pentru coca-cola

Analiza riscului de portofoliu prin utilizarea modelelor

Randamentele reziduale sunt reprezentate tocmai de termenul al ecuatiei, indicand care este partea de randament a unui titlu individual ce nu a fost influentata de randamentul portofoliului de piata. Deseori, aceste randamente reziduale au o pondere foarte importanta in cadrul randamentului individual. De exemplu, Darasteanu (2002) aplica modelul de piata prin utilizarea celor mai mici patrate pentru a testa celebrul CAPM. Studiul arata ca randamentele reziduale au un impact deosebit, iar coeficientul de determinatie R2 ajustat a demonstrat ca rm are o influenta de pana la 10% asupra randamentului individual.

Alte referate despre: analiza riscului de portofoliu garch referat, instrumente utilizate de analiza riscului de faliment, analiza riscului modelul hertz

Analiza riscurilor financiare la intreprinderea SC Rautel SA

Pentru ca tunci cand proprietatea privata este axul central al economiei, iar formarea libera a preturilor pe piata si concurenta se manifesta tot mai amplu, situatiile de risc se amplifica, amplificindu-se astfel si necesitatea analizei si evaluarii riscurilor economicsi financiar aparute in activitatea intreprinderilor.Lipsa in practica nationala a metodelor aplicative, care permit a efectua o analiza si o evaluare complexa a riscurilor economicsi financiar ale intreprinderii cu activitate de productie, este una din problemele cu care se confrunta in procesul organizarii sistemului degestiune a riscurilor intreprinderilor autohtone.

Alte referate despre: analiza riscurilor financiare, analiza riscurilor financiare in cadrul intreprinderii, riscuri financiare la intreprindere
Referate afisate : 14
Medie note: 8.17 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles