Antonio vivaldi referat

Antonio Vivaldi

Antonio Vivaldi (Antonio Lucio),compozitor itlian (Veneţia, 1678- Viena, 1741). Fiu al unui violonist legat de basilica San Marco din Veneţia, el însuşi violonist , a primit tonsura monahală la 15 ani şi a fost hirotonisit preot la 25. Atins de o maladie cronică, despre care se presupunea că era astm, cel pe care Veneţia îl supranumea „Preotul roşu”, din cauza culorii părului său, a ştiut să se facă exceptat de la îndătoririle ecleziastice începând din 1703 , iar din acel moment a putut să se consacre compoziţiei şi învăţământului. Numit responsabil muzical la La Pieta (aşezământ rezervat orfanilor şi copiilor ilegitimi ai oraşului), în pofida unor întreruperi uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 şi 1720), avea să rămână fidel acestei funcţii până în 1740.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 11kb
Downloads: 19
Materia: Muzica

Mozart

În lunile de după moartea lui Mozart, mai circula încă un zvon: compozitorul ar fi fost pedepsit pentru că dezvăluise secrete francmasonice în Flautul fermecat. Această operă alegorică a avut premiera la Viena pe 30 septembrie 1791 cu Mozart însuşi la pupitrul orchestrei, şi a repurtat un mare succes de public, dar şi de critică. Printre admiratori se număra şi Salieri care la însoţit pe Mozart la o reprezentaţie ulterioară şi – după cum i-a scris lui Mozart cu mândrie lui Constanze – i-a declarat că nu mai văzuse un „spectacol atât de frumos şi încântător.”
Deşi unii dintre confraţii franmasoni ai lui Mozart, poate au fost surprinşi de Flautul fermecat, compozitorul şi libretistul său, Emmanuel Schikaneder, a folosit opera pentru a propaga idealurile de curaj, dragoste, şi fraternitate ale societăţii secrete în rândurile unui public mai larg. Subiectul a fost tratat ...

Alte referate despre: mozart, wolfgang amadeus mozart, wolfgang amadeus mozart referat

Viata si activitatea lui George Enescu

George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor si pedagog, a fost unul dintre cei mai proeminenti muzicieni de la sfarsitul secolului al XIX-lea si din prima jumatate a secolului al XX-lea.George Enescu

Alte referate despre: viata si activitatea lui george enescu, viata si activitatea lui george enescu referat, viata si activitatea lui george calinescu

Stefan Neaga

Întâlnirea lui Şt. Neaga cu G. Dinicu nu a fost întâmplătoare . Odată, venind în turneu la Chişinău G. Dinicu a intrat in restaurantul hotelului „Londra” anume pentru a-i asculta pe muzicanţii din partea locului şi, în special pe pianistul Neaga, căci nu odată auzise de talentul muzical al acestuia lui G. Dinicu i-a plăcut cum cânta tanarul pianist ţi el i-a propus să treacă in orchestra sa care se bucura pe atunci de mare popularitate. Oferta a fost acceptată. El se muta cu traiul la Bucureşti. Astfel in 1920 a început oi noua etapa in viaţa şi activitatea muzicala a viitorului compozitor.

Alte referate despre: stefan neaga, stefan neaga biografia, stefan neaga biografie

Antonio Vivaldi

Pe una dintre ele erau cuvintele „muzica de Vivaldi ,creata in 5 zile”.Mai departe in 1720 „La Condude o siano Li veri amici” a fost jucata.In 1720 Antonio Vivaldi se intoarce in Venetia unde a expus noi opere scrise de el in teatrul Sant Angelo. In Mantua face cunostinta cu cantareata Anna Giraud(or Giro)iar aceasta se muta la el.

Alte referate despre: antonio vivaldi, antonio vivaldi referat, referat antonio vivaldi

Antonio Vivaldi

Această consacrare în toate genurile (pentru că a fost fecund şi în materie de muzică religioasă) avea să confere compozitorului o glorie internaţională incontestabil fără precedent în istoria muzicii. Toţi turiştii care treceau prin Veneţia căutau să-l asculte pe „Preotul roşu”, de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J.J. Quantz, epistolarul De Brosses şi până la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei.

Alte referate despre: referat despre antonio vivaldi, despre antonio vivaldi, antonio vivaldi-anotimpurile referat

Preclasicismul muzical

In ceea ce priveste periodizarea barocului, exista o teorie care
precizeaza trei faze distincte. Prima dintre acestea incepe in
Renastere si se distinge prin reliefarea unei singure linii melodice,
care face posibila aparitia operei si a unor genuri vocal-simfonice,
precum oratoriul si cantata. Toate lucrarile simfonice au un libret,
ceea ce indica primele forme de muzica programatica (cu program).
Reprezentantii prinicpali ai acestei perioade sunt Heinrich Scultz,
Georg Philipp Teleman si Georg Friederich Handel. In faza a doua are
loc dezvoltarea operei, a operei-balet, a baletului de curte, dar si a
muzicii instrumentale. Aritizani principali ai acestui gen de muzica
sunt Jean-Baptiste Lully, Francois Couprin, Jean Philipe Rameau, Henry
Purcell, Johann Kuhnau, Antonio Vivaldi, Domenico Scarlatti si
Arcangelo Corelli. Totusi, formele ...

Alte referate despre: preclasicismul muzical, preclasicism muzical, preclasicism muzica

Vivaldi

Referat despre Vivaldi
Antonio Lucio Vivaldi este cel mai de seama reprezentent al barocului musical venetian. S-a nascut la Venetia in 4 martie 1678.Parintii lui se numeau Giovanni Battista Vivaldi si Camilla Calicchio. Atins de o maladie cronica,despre care se presupunea ca era astm,cel pe care Venetia il supranumea Prete Rosso , adica Preotul Rosu,din cauza culorii parului.

Alte referate despre: vivaldi referat, referat vivaldi, vivaldi

Miniatura instrumentala

In operele sale a sintezat implinirile muzicale anterioare, faurindu-si un limbaj inconfundabil si atingand una dintre culmile muzicale universale. Ca toate geniile umanitatii, el se ridica deasupra epocii sale, creatia sa fiind atotprezenta, depasind timpul si spatiul, ca orice permanenta a spiritului uman. Pasionat si echilibrat, plin de fervoare crestina si generozitate umana, traind in permanenta comuniune cu divinitatea, Bach si-a inchinat viata si opera Creatorului divin si celor mai inaltatoare idealuri intru desavarsirea umana.

Alte referate despre: la muzica despre miniatura instrumentala, miniatura instrumentala, miniatura instrumentala muzica

Giacomo Puccini

Nu se punea problema ca nu ar exista concurenta; la polele Muntelui Verdi se mai profilau cateva dealuri semete. In anii 70 ai secolului trecut si dupa aceea au fost mai multi compozitori care au compus opera devenite apoi piese din repertoriu permanent. Este uimitor catde multi dintre acestia au ramas compozitorii “unei singure piese” in afara tarii lor natale si, intr-o masura destul de mare, chiar si in Italia. Sa-l amintim, de pilda, pe Boito, cu versiunea revizuita a lui Mefistofele in 1875.

Alte referate despre: giacomo puccini, giacomo puccini referat, referat giacomo puccini

Renasterea artistica

Arhitectura civila urbana este reprezentata de constructia unor vile si palate (Medici si Strozzi, Florenta; Luvru, Paris...), castele (Blois), cladiri municipale (Palatul Dogilor si Turnul Orologiului, Venetia, halele din Ypres) si pietele publice (Piata Capitoliului din Roma).

Alte referate despre: renasterea artistica, renasterea artistica referat, renasterea artistica in italia

Antonio Gaudi

O fatadă extinsă între cele două, incluzând un număr mic, de balcoane curbate elegant care par să fie asezate în fata casei ca si cuiburile păsărilor pe partea din fată a stâncii. }însăsi fatada străluceste în numeroase culori, si mici discuri rotunde care seamănă cu sira spinării a unui peste ni se arată. Nu sunt muchii sau colturi aici; chiar si zidurile sunt rotunjite în ondulatii si au în esentă sentimentul de piele catifelată a unui sarpe de mare."

Alte referate despre: antonio gaudi referat, antonio gaudi, antonio gaudi opere

Antonio Gaudi

Educatia si dezvoltarea lui Gaudi a fost influentata de teoriile lui Viollet-le-Duc (Entretients sur l'architecture) si Ruskin cat si de ideile generatiei modernista, miscarea Catalana corespondenta a Art Nouveaului formata in jurul anului 1888. Gaudi dezvolta repede o estetica specifica lui, pe baza acesteia creand stilul sau inconfundabil.

Alte referate despre: opera lui antonio gaudi, referate antonio gaudi, referat despre antonio gaudi

Primul ocol al lumii

Fiind un străin printre ceilalţi căpitani spanioli, Magellan a avut de înfruntat numeroase probleme, deoarece aceştia unelteau împotriva lui.
Ca şi Columb înaintea sa, Magellan credea că poate ajunge la insulele cu mirodenii din Orientul Îndepărtat navigând spre vest. Navele lui au trecut ecuatorul pe 20 noiembrie 1519 şi au văzut Brazilia pe 6 decembrie. Magellan s-a gândit că nu este înţelept să se apropie de teritoriile portugheze din moment ce naviga sub steag spaniol şi a ancorat lângă Rio de Janiero de astăzi pe 13 decembrie.

Alte referate despre: primul ocol al lumii, prima minune a lumii, primele state din lume dupa suprafata

Simon Bolivar

Pentru ca raspunsurile intarzie cateva luni , Bolivar pleaca la Bilbao si apoi la Paris , fapt foarte important ce-i va evolutia militara , la Paris asista la proclamarea lui Napoleon ca primconsul . Dupa luni de asteptare , in mai 1802Simon si Teresa se casatoresc la Madrid , apoi pleaca impreuna la Caracas si San Mateo . Fericirea de cuplu dureaza doar pana in 23 ianuarie 1803 , cand Teresa moare de friguri .

Alte referate despre: simon bolivar, simon bolivar biografie, simon bolivar referat

The Angel of Independence

The construction of the monument was ordered in 1902 by President Porfirio Diaz. The architect Antonio Rivas Mercado was in charge with the design of the monument, while the actual construction was supervised by Mexican engineers Gonzalo Garita and Manuel Gorozpe. All the sculptures were made by the Italian artist Enrique Alciati.
An eternal flame honoring these heroes was installed in the base of the column at the order of President Emilio Portes Gil in 1929.

Alte referate despre: cascada angel, declaration of independence referat, cascada angel referat

Romanitatea romanilor

B) Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor universali si romani
Viziunea istoricilor universali:
Teoria imigrationista:
1791 - Franz Sulzer afirma ca poporul roman s-a format la Sud de Dunare, de unde a emigrat in sec.
XII-XII
1871 - Robert Roesler publica Studii Romanesti si argumenteaza (gresit) teoria imigrationista, astfel:Dacii au fost exterminati in lupta cu romanii (neaga autohtonia romanilor);Toponimia dacica a disparut;Romanizarea nu s-a putut face in 165 de ani;Toti locuitorii au parasit Dacia la 271 (de fapt au plecat doar soldatii si functionarii)

Alte referate despre:

Giuseppe Garibaldi

Dupa armistitiul de la Villafranca, el a demisionat din armata, si a inceput sa lucreze mai intai pentru Liga dintre Toscana, Romagna si ducate, subordonat fiind generalului Fanti .Descurajat chiar de regi, a parasit comanda si sea retrage la Genova. La acel moment (24 ianuarie 1860) se casatoreste cu marchiza Giuseppina Raimondi , pe care o paraseste chiar in ziua nuntii fiind informat de infidelitatea sa.

Alte referate despre: giuseppe garibaldi, giuseppe garibaldi referat, biografie giuseppe garibaldi
Referate afisate : 18
Medie note: 8.43 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles