Aparitia si evolutia dreptului comercial

Evolutia dreptului comercial

De asemenea o importanta deosebita in formarea dreptului comercial o are dezvoltarea schimburilor prin intermediul iarmaroacelor, unde tranzactiile si executarea acestora erau reglementate de regului speciale caracterizate prin celeritatea procedurilor.
Gruparea comerciantilor si a meseriasilor din aceasi ramura de activitate sub conducerea consulului, care avea putere legislativa, a determinat adunarea normelor emise de acesta pentru rezolvarea litigiilor in statute, care ulterior odata cu progresul economic si evolutia politica, au fost inlocuite cu dreptul scris.
Acesta spre deosebire de dreptul cutumiar, care avea aplicabilitate numai asupra unor zone geografice restranse, va avea incidenta asupra intregului teritoriu al unei tari. Astfel apar zorii unei noi epoci, epoca moderna.

Evolutia dreptului comercial
Franta a fost prima tara in care a fost legiferat cometul. Incepand cu edictul lui Carol al IX-lea dat in anul 1563- prin care s-au creat jurisdictiile consulare- continuand ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 9kb
Downloads: 2036
Materia: Drept

Competenta penala a instantelor judecatoresti

Competenta speciala a instantelor judecatoresti este competenta pe care o au organele special infiintate pentru infractiuni dintr-un anumit domeniu si care necesita o pregatire de specialitate.
Se intilneste in cazul sectiilor maritime si fluviale ale instantelor din Constanta si Galati in legatura cu infractiuni privind regimul navigatiei maritime si fluviale.
Avem competenta speciala si in cazul instantelor militare pentru infractiuni tipic militare (dezertare,insubordonare,incalcare de consemn,lovirea superiorului etc.) unde intilnim o impletire a competentei personale cu cea speciala.

Alte referate despre: competenta penala a instantelor judecatoresti, competenta materiala a instantelor judecatoresti, competenta generala a instantelor judecatoresti

Apararea drepturilor de autor

Apararea drepturilor de autor
Printre garanţiile sociale şi juridice,un loc deosebit în apărarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe ocupă apărarea efectuată prin intermediu instanţelor de judecată.Orce persoană are drept de acces la instanţele de judecată şi dreptul de a obţine o apărare juridică calificată a drepturilor sale.
Apararea drepturilor de autor

Alte referate despre: apararea drepturilor de autor, apararea drepturilor de autor si a drepturilor conexe, apararea drepturilor de autor referat

Judecata in prima instanta

Are loc in cursul judecatii, cand in urma probelor administrate se constata elemente defapt noi pe care procurorul nu le-a avut in vedere la intocmirea rechizitorului si care depasesc in rem si impersonal obiectul judecatii.

Alte referate despre: judecata in prima instanta, judecata in prima instanta in procesul penal, desfasurarea judecatii in prima instanta

Drept Comercial Roman

Remarcăm faptul că procedura falimentului se poate aplica şi asupra unor bunuri, care la data declanşării procedurii nu se mai află în patrimoniul debitorului, dar care sunt readuse cu efect retroactiv prin anularea unor acte „suspecte” încheiate de către debitor în perioada anterioară deschiderii procedurii.

Alte referate despre: drept comercial, drept comercial roman, drept comercial cursuri

Evolutia istorica a dreptului comercial

După prăbuşirea Imperiului Roman, concomitent cu apariţia statelor cetăţi italiene se poate vorbi şi de o dezvoltare a comerţului terestru, proces care impune crearea unui sistem propriu de regului de drept în care-şi află originea multe din instituţiile comerciale moderne cum ar fi: băncile, societăţile comerciale, falimentul.
De asemenea o importanţă deosebită în formarea dreptului comercial o are dezvoltarea schimburilor prin intermediul iarmaroacelor, unde tranzacţiile şi executarea acestora erau reglementate de regului speciale caracterizate prin celeritatea procedurilor.

Alte referate despre: evolutia istorica a dreptului comercial in romania, evolutia istorica a dreptului comercial, scurt istoric aparitia dreptului comercial

Teoria generala a dreptului

Teoria generala a dreptului
Curente şi teorii filosofice explică de-a lungul timpului de pe poziţii diverse importanţa statului,rolul său în apărarea unor interese sociale de grup sau ale societăţii în întregul său.Ca ţi în cazul dreptului,apariţia statului este determinată de schimbările petrecute în orânduirea comunei primitive,schimbări care au făcut ca vechile forme de organizare şi conducere(ginta,tribul) să nu mai fie suficiente,impunîndu-se o forma nouă-cea politică-statală.O data cu aparitia statului,relatiile sociale se pot dezvolta la adapostul unei forte speciale de constrangere pe care o detine statul si o poate utiliza impotriva celor care i se opun.Statul apare astfel ca o modalitate(o varianta) social-istorica de organizare sociala prin care grupurile sociale si-au promovat interesele comune si in care si-a gasit expresia concentrata intreaga societate.

Alte referate despre: teoria generala a dreptului, referat teoria generala a dreptului, teoria generala a dreptului anul 1

Notiunea obiectul si evolutia dreptului comercial

În 1938 a fost elaborat un nou Cod comercial numit si Codul comercial Carol al IIlea, care a si fost adoptat de Parlamentul tării si care trebuia să intre în vigoare la 1 mai 1939. Datorită evenimentelor politice ale vremii, interne si externe, Codul comercial Carol al II-lea nu a mai intrat în vigoare, aplicându-se în continuare Codul comercial din 1887.

Alte referate despre: evolutia dreptului comercial, evolutia dreptului comercial in romania, aparitia si evolutia dreptului comercial in romania

Drept comercial roman II. Sinteza

•Caracter unitar. Procedura falimentului este unică şi se desfăşoară simultan pentru toate creanţele deţinute împotriva patrimoniului debitorului. Nu se poate concepe desfăşurarea în acelaşi timp a două sau mai multe proceduri cu privire la averea aceluiaşi debitor. De asemenea, procedura are un caracter unic sau unitar, în sensul că este aceeaşi pentru oricare comerciant, indiferent de forma de organizare sau de mărimea patrimoniului acestuia, cu excepţia unor cazuri reglementate expres, cum ar fi procedura falimentului băncilor.
• Caracter judiciar. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se realizează prin intermediul şi cu participarea organelor judecătoreşti, fiind astfel o procedură judiciară forţată în cadrul căreia de cele mai multe ori se realizează în mod colectiv o executare silită a activelor din patrimoniul debitorului.
• Caracter ...

Alte referate despre: drept comercial roman i sinteza, drept comercial sinteza, sinteza drept comercial

Drept comercial

Drept comercial
1. Consideraţii generale
Din punct de vedere etimologic, denumirea de procedură a falimentului derivă din faillir, cuvânt care înseamnă în limba franceză a eşua şi din cuvântul latinesc fallo – fallere, cu sensul de a înşela, a nu izbuti, a greşi. Reorganizarea judiciară şi falimentul reprezintă o instituţie juridică complexă de drept comercial (fiind aplicabilă exclusiv comercianţilor), care, pe de o parte, se referă la starea şi capacitatea persoanelor, iar pe de altă parte, se referă direct la bunurile acestor persoane, asupra cărora instituie un regim de indisponibilizare şi le afectează scopului procedurii, fie de redresare, fie de lichidare a activului în vederea acoperirii pasivului.
Drept comercial

Alte referate despre: dreptul comercial, drept comercial originea si evolutia societatii comerciale, curs drept comercial

Paralela intre drept comercial si drept civil

Deci au calitatea de comerciant persoanele fizicecare savarsesc fapte de comert, ca profesiune obisnuita (comerciantii individuali) precum si persoanele juridice, adica societatile comerciale (comerciantii colectivi).
Cum se poate observa, Codul comercial defineste comerciantul persoana fizica nu prin aparenta sa la un anumit grup profesional, ci prin actele si operatiunile, adica prin faptele de comert pe care le savarseste cu caracter profesional. In prinvinta persoanelor juridice, Codul comercial se multumeste sa precizeze ca au calitatea de comerciant si societatile comerciale. Desi, persoanele juridice au calitatea de comerciant daca imbraca forma juridica a societatilor comerciale.

Alte referate despre: paralela intre drept comercial si drept civil, paralela intre dreptul comercial si dreptul civil, dreptul comercial si dreptul civil

Sinteza la Drept comercial II

Sinteza la Drept comercial II
Aceasta este sinteza cursului de drept comercial - partea a II-a, curs predat de domnul prof.univ.dr. Grigore Florescu (editia a V-a) la Facultatea de Drept si administratie publica a Universitatii Spiru Haret. Sinteza acestui curs are in vedere aspecte de baza din urmatoarele capitole: obligatiile comerciale, contracte comerciale, titlurile comerciale de valoare.
Sinteza la Drept comercial II

Alte referate despre: prescriptia extinctiva in dreptul comercial, drept comercial international, referat drept comercial

Sinteza cursului de Drept comercial

5. Condiţiile aplicării procedurii
5.1. Condiţii cu privire la persoanele cărora li se aplică procedura
Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se aplică exclusiv comercianţilor persoane fizice sau juridice, noţiunea de comerciant având sensul conturat de prevederile Codului Comercial. Art. 1 din Legea nr. 64/1995 defineşte sfera de aplicare a procedurii, prin menţionarea categoriilor de comercianţi faţă de care aceasta se aplică. Articolul menţionat prevede: „Procedura se aplică oricăreia dintre următoarele categorii de comercianţi, aflaţi în insolvenţă şi denumiţi debitori: a) comercianţii; b) societăţile agricole; c) grupurile de interes economic”.

Alte referate despre: curs de drept comercial, viorel gaina-curs de drept comercial, curs de drept comercial 2010

Drept comercial - cursuri

"Drept comercial - cursuri"sens economic: apare ca o activitate al cărei scop este schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producător la consumator."Drept comercial - cursuri"sens juridic: noţiunea are un sens mai larg decât sensul economic al acestuia, deoarece pe lângă operaţiuni de schimb şi circulaţie sunt avute în vedere în acest sens şi activităţile de producţie (realizate de producător), de prestare de servicii (realizate de antrepenori sau prestatori de servicii), de executare de lucrări şi operaţiuni de punere în circulaţie.

"Drept comercial - cursuri"
Dreptul comercial are o sferă mai cuprinzătoare deoarece el cuprinde normele care reglementează activităţile specifice.

"Drept comercial - cursuri"
În ceea ce priveşte obiectul dreptului comercial, potrivit concepţiei clasice, există 2 sisteme care permit stabilirea sferei dreptului comercial:

"Drept comercial - cursuri"
• sitemul obiectiv: care are ca obiect normele ...

Alte referate despre: drept comercial cursuri referat, drept comercial-cursuri, drept comercial cursuri anul 2

Dreptul Subiectiv

Trăsăturile drepturilor subiective sunt:
sunt prerogative concrete recunoscute unei persoane (fizice sau juridice) de care aceasta se poate preleva în relaţiile cu societatea;
sunt strâns legate de titularul lor, ca subiect determinant al unui raport juridic concret;
sunt nelimitate ca număr, dar sunt limitate de lege şi de morală;
sunt prerogative individuale care sunt exercitate sub protecţia puterii publice a statului;
pot avea natură juridică diferită, în funcţie de ramura de drept ale cărei norme juridice le reglementează;
unui drept subiectiv aparţinând unui subiect de drept îi corespunde o obligaţie corelativă a altui subiect de drept.

Alte referate despre: dreptul subiectiv, drept subiectiv, prescriptia dreptului subiectiv civil

Drept Civil al Republicii Moldova

II.1. Definiţie, premise, elemente.
Raportul juridic civil este orelaţie socială patrimonială ori nepatrimonială reglamentată de norma juridică de drept.
Aceste raporturi iau naştere numai atunci cînd sînt întrunite cumulativ următorele trei premise:
 existenţa normie de drept civil, care, reglamentînd raportul social, îl transformă în raport juridic civil;
 existenţa unor participanţi la aceste raporturi, respectiv a unor subiecte de drept, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice;
 existenţa unui fapt juridic, care declanşează naşterea, modifică ori desfiiţează raportul de drept respectiv.
Odată născut, structural, orice raport juridic civil este compus din următoarele trei elemente:
 subiectele raportului juridic civil, persoană fizică ori persoană juridică;
 conţinutul raportului juridic civil;
 obiectul raportului juridic civil.

Alte referate despre: dreptul civil in republica moldova, dreptul civil al republicii moldova, drept civil al republicii moldova

Drept de proprietate publica

Am elaborat această teză pornind de la câteva considerente. În primul rând mi-a servit drept imbold faptul că din punct de vedere juridic proprietatea este văzută ca o relaţia de apropiere juridică a bunurilor care se referă prin intermediul drepturilor reale, ale căror prerogative care se manifestă în anumite ponderi şi limite de la un drept real la altul, potrivit reglementărilor juridice din diferite sisteme de drept – sunt posesiune, folosinţă şi dispoziţia juridică asupra bunurilor respective.

Alte referate despre: dreptul de proprietate publica, dreptul de proprietate publica si privata, exercitarea dreptului de proprietate publica
Referate afisate : 17
Medie note: 8.60 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles