Armele din primul razboi mondial

Primul razboi mondial

Mai mult de 9 milioane de persoane au fost ucise pe câmpurile de luptă ale războiului iar pe lângă acestea, mai mulţi îşi pierd viaţa în spatele liniilor frontului datorită lipsei resurselor de bază - mâncare, căldură sau combustibil, mobilizate cu prioritate pentru alimentarea armatelor - şi a genocidului comis sub acoperirea numeroaselor războaie civile şi conflicte interne (spre exemplu genocidul armenian).

Avansul tehnologic câştigat odată cu revoluţia industrială a secolului 19 se regăseşte în creşterea puterii destructive a armelor şi în diversificarea modalitătilor de atac aflate la îndemâna strategilor vremii. Astfel, în Primul Război Mondial au loc primele bombardamente aeriene din istorie iar în jur de 5% din victime (a căror cauză directă a fost războiul) au fost civili – în ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 9kb
Downloads: 6332
Materia: Istorie

Situatia URSS dupa primul razboi mondial

Dupa Revolutia Socialista din octombrie 1917, fostii mosieri si capitalisti rusi, elemente dusmane poporului si guvernului sovietic, s-au inteles cu Germania lui Wilhelm si cu guvernele tarilor Antantei, sa dezlantuie un razboi pentru rasturnarea puterii sovietice. Astfel a inceput, imediat dupa victoria Revolutiei din octombrie, interventia antisovietica. Dar Republica Sovietica a mobilizat muncitorii si taranii in razboiul de aparare a patriei si infrant rand pe rand garzile albe contrarevolutionare, conduse de generalii Denichin, Colceac, Wrangel, etc. Interventionistii straini, care au atacat U.R.S.S. in est, nord, vest si sud au suferit de asemenea infrangeri care dovedeau cat de adanc era inradacinat in mase noul regim sovietic si de ce uriase forte morale dispunea guvernul muncitorilor si taranilor.
Partidul Bolsevic, condus de Lenin si Stalin, manat de considerente patriotice superioare, se afla in fruntea luptei contra interventionistilor straini si trupelor tradatoare albe. ...

Alte referate despre: situatia europei dupa primul razboi mondial, situatia romaniei dupa primul razboi mondial, urss dupa primul razboi mondial

Primul razboi mondial

Numit pe vremea sa “marele război”,primul război mondial a produs distrugeri imense şi a cerut un sacrificiu uman de neînchipuit. La încheierea sa, imperii întregi se aflau în ruina, iar condiţiile de pace impuse au dus la conflicte istorice viitoare.

Alte referate despre: primul razboi mondial, primul razboi mondial referat, referat primul razboi mondial

Primul razboi mondial in Romania

În scurt timp de la intrarea României în razboi , armatele române au
izgonit armatele austro-ungare din Brasov , Fagaras , Sfîntu Gheorghe
si din alte localitati ajungînd pîna în apropierea Sibiului si
Sighisoarei .

Alte referate despre: romania in primul razboi mondial, cauzele primului razboi mondial, romania in timpul primului razboi mondial

Cauzele primului razboi mondial

La 28 iunie1914, printul austriac Frant-Ferdinand efectua o vizita oficiala la Sarajevo. A fost asasinat, impreuna cu sotia sa, de catre Gavrilo Princip, un studen bosniac. O luna mai tarziu Austro-Ungaria declara razboi Serbiei, acuzata ca ar fi pregatit atentatul. Atentatul de la Sarajevo a fost doar pretextul razboiului. Cauzele acestui prim conflict mondial au fost mult mai adanci: concurenta economica, imperialismul si nationalismul. Una din principalele cauze inceperii primului razboi mondial este dorinta Germaniei si Italiei de a-si intari pozitiile, prin toate mijloacele posibile, fata de Rusia, Franta, MareaBritanie, Imperiul Austro-Ungar din centrul Europei si Imperiul Otoman-in decadere. Tarile mici au ramas neutre.

Alte referate despre: romania in primul razboi mondial referat, participarea romaniei la primul razboi mondial, desfasurarea primului razboi mondial

Primul razboi mondial

Cauzele primului razboi mondial trebuie cautate in secolul al XIX-lea , cand din statele mici ce apartinusera inainte unor tari , s-au format state noi .Cele mai insemnate din noile state nationale , ca Germania si Italia , incercau sa-si intareasca pozitiile cu toate mijloacele posibile , fata de Rusia , Franta , Marea Britanie , Imperiul Austro-Ungar , din centrul Europei si Imperiul Otoman – in decadere .
Pana in 1914, marile puteri s-au concentrat in doua aliante opuse .Pe o parte a baricadei se aflau Puterile Centrale , in frunte cu Germania si Imperiul Austro-Ungar . La inceput si Italia se afla de aceasta parte , dar cu trecerea timpului legaturile s-au racit , insa s-au intarit relatiile de apropiere cu Bulgaria si cu Turcia .
De partea cealalta se aflau Franta si Rusia , Marea Britanie nefiind angajata in totalitate ...

Alte referate despre: referat despre primul razboi mondial, viata cotidiana in timpul primului razboi mondial, armele folosite in primul razboi mondial

Romania in Primul Razboi Mondial

Dar el a ramas singur nefiind sustinut decat de liderul conservator Petre Carp, care a tratat cu usurinta puternicul sentiment al opiniei publice in favoarea Anantei, numindul irelevant si si-a exprimat lipsa de interes fata de situatia romanilor din Transilvania. Dar acestea erau tocmai prolemele care-i preocupau in gradul cel mai inalt pe toti ceilalti.

Alte referate despre: arme folosite in primul razboi mondial, intrarea romaniei in primul razboi mondial, primul razboi mondial rezumat

Primul Razboi Mondial

Locul îi va fi luat de Italia iar alianţa va primi numele de Puterile Centrale referirea făcându-se la faptul că cele trei state ocupau tot centrul Europei. Imperiul Ţarist a început să atragă atenţia restului Europei asupra formării acestei alianţe prea puternică împotriva oricărui alt stat care i s-ar fi împotrivit de unul singur.

Alte referate despre: referat istorie primul razboi mondial, consecintele primului razboi mondial, armele din primul razboi mondial

Primul Razboi Mondial

-La inceput Romania - neutra.
-Clasa politica romaneasca se teme de expansiunea Rusiei in Balcani, astfel Romania se apropie de Puterile Centrale(tratat - 1883).
-alianta - cunoscuta de Carol I si Bratianu (caracter defensiv si secret - necunoscuta pana in 1914).
-Carol moare(1914), vine Ferdinand(1914-1927).
-Se indreapta spre Antanta.
-4 august 1916 Romania declara razboi Austro-Ungariei.
-Rusia - frontul de nord (Galitia).
-Franta - frontul sudic (Salonic).

Alte referate despre: urmarile primului razboi mondial, primul razboi mondial romania, primul razboi mondial referat istorie

Al Doilea Razboi Mondial

In acest timp, Tratatul de pace a inceput sa nu mai fie aplicat cu foarte multa rigoare, din dorinta de a avita izbucnirea unui nou razboi. Esecul politicii franco-britanice de impaciuire cu Hitler, (politica care urmarea evitarea unui nou razboi, dar care l-a incurajat pe dictatorul german sa devina mai indraznet si i-a permis sa reinarmeze tara), s-a aflat in stransa legatura cu semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, (care a eliberat Germania de orice temere a vreunei reactii din partea URSS-ului in cazul invadarii Poloniei).

Alte referate despre: al doilea razboi mondial, al doilea razboi mondial referat, romania in al doilea razboi mondial

Al 2- lea Razboi mondial

Izolarea Poloniei va fi mentinuta cu atat mai usor, chair dupa inceperea ostilitatilor, cu cat vom reusi sa declansam razboiul fara lovituri bruste si grave si sa obtinem succese rapide.

Alte referate despre: al 2-lea razboi mondial, al 2 lea razboi mondial, al 2-lea razboi mondial referat

Europa in primul razboi mondial

Perioada a dezvoltarii rapide in toate domeniile, sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea a insemnat o crestere a puterii statelor europene ce dispuneau de resurse penru a continua procesul de industrializare, o crestere a interesului pentru crearea unor state nationale si o marire a problemelor ridicate de teritoriile aflate sub ocupatie straina.

Alte referate despre: europa dupa primul razboi mondial, europa in primul razboi mondial, schimbari teritoriale in europa dupa primul razboi mondial

Monumente dedicate eroilor prahoveni din primul razboi mondial

Valoarea sentimentelor umane inmagazinate in fiecare monument inlatura scaderile datorate lipsei de originalitate sau imposibilitatii de realizare in practica a unor elemente de subtilitate artistica.
Pe placile de marmura amplasate pe laturile monumentelor sunt trecute numele eroilor insotite de versuri concepute ca un indemn pentru generatiile viitoare.Astfel pe latura din fata a monumentului de la Puchenii Mosnenii sta scris : “Sa luam pilda / De la cei ce si-au jertfit viata / Pentru patrie / Ne-avand viata pentru patrie / Ne-avand nimic in lume / Mai scump ca tara / Mai pretios ca limba / Si mai sfant ca Patria “ “ Fericit acel ce calca / Tirania sub picioare / Care vede-n a lui tara / Libertatea reinviata / Fericit maret acel ce care / Sub un falnic soare / Pentru Patria sa moare/ Nemurire mostenind”
Versurile inscrise pe cele mai multe din monumentele cercetate, sunt mai mult decat o recunoastere a meritelor soldatilor morti pe campul de lupta; sunt un legamint al celor ...

Alte referate despre: referate eroi romani in primul razboi mondial, monumente dedicate eroilor prahoveni, eroi din primul razboi mondial

Primul razboi mondial - desfasurare

Marea Britanie, industrializata cu mult inaintea celorlalte state, domina un imperiu de colonii. Forta sa de aparare nu se baza numai pe armata sa profesionista de 386.000 de militari ci in primul rand pe excelenta sa marina militara.

Alte referate despre: primul razboi mondial desfasurare, primul razboi mondial desfasurarea razboiului, primul razboi mondial-desfasurare

Primul razboi mondial

Imperialismul german urmărea să cotropească mare parte din Europa şi din Orientul Apropiat, să reîmpartă coloniile în folosul său şi să-şi deschidă calea pentru dominaţia mondială. Imperialismul austro-ungar tindea să-şi extindă stăpânirea asupra întregii Peninsule Balcanice.
Imperialismul englez urmărea să înlăture concurenţa şi pretenţiile imperialismului german de reîmpărţire a lumii, a coloniilor şi a sferelor de influenţă.

Alte referate despre: primul razboi mondial cauze, cauzele izbucnirii primului razboi mondial, referat romania in primul razboi mondial

Primul razboi mondial

Desfasurarea Primului Razboi Mondial:
Declansarile Primului Razboi Mondial:
la 28 IUNIE 1914 are loc atentatul de la Sarajevo unde este asasinat Franz Ferdinand(mostenitorul austro-ungariei) si sotia acestuia de catre un student sarb.
Cu acordul Berlinului la 28 IULIE 1914 Austro-Ungaria declara razboi Serbiei.
Rezultatul este punerea in actiune a sistemelor de alianta politico-militara.
Planurile de lupta:
Germania pregateste un razboi fulger si scoaterea rapida a Frantei din razboi.
Preconiza un razboi pe doua fronturi ca vest si est si un razboi de miscare.
Franta urmareste declansarea unei ofensive generale pe Rin.
Fronturile de lupta:
razboiul se desfasoara pe doua fronturi principale ca vest si est.
se deshid so fronturi secundare ca frontul din Balcani, frontul Italian, frontul Romanesc, frontul African si frontul din Extremul Orient care este din Asia.
Desfasurarea razboiului:
Operatiunile militare din 1914:
In vest se declanseaza “Campania Surprizelor’ urma ...

Alte referate despre: primul razboi mondial in romania, viata cotidiana in primul razboi mondial, primul razboi mondial pe scurt
Referate afisate : 16
Medie note: 7.94 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles