Arta negocierii

Arta negocierii

Referatd espre Arta negocierii
A doua extrema ar fi ca lucrurile de multe ori nu merg chiar ca la carte. Se lucreaza cu factorul uman, problema destul de delicata de altfel si acest aspect ar putea conduce de multe ori spre imprevizibil. Acesta ar fi argumentul in favoarea insusirii de catre militari a unor tehnici si tactici de negociere; si care comandant, de la cel mai mic nivel ierarhic, nu s-a confruntat cu o situatie de criza, nu a fost pus in postura de a solutiona un conflict intre subordonati, iscat de multe ori din motive banale?

Efortul fizic prelungit, conditiile grele de lucru, lipsa hranei etc. sunt doar cativa dintre factorii care creeaza un mediu prielnic izbucnirii unor reactii necontrolate. Drept este, pentru orice abatere exista pedeapsa. E simplu de aplicat o masura punitiva. Daca vrem insa cu adevarat sa solutionam problema, pedeapsa ar trebui sa fie cel din urma mijloc.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 21kb
Downloads: 489
Materia: Marketing

Negocierea si negociatorul

- constrângerea (,,fă aşa cum zic eu, că dacă nu ..’’) este recomandată în unele situaţii obligandu-l pe partener să facă ce vrei tu, dar riscă să strice relaţiile pe termen lung şi provoacă ostiliăaţi, răzbunare. Nu e deloc înţelept să folosim constrângerea întu-un context de negociere pentru că nu reuşim nimic altceva decât să tensionăm atitudinea şi conduce la apariţia unor contra lovituri care pot fi dăunătoare.

Alte referate despre: negocierea si negociatorul, echipa de negociatori atributii la masa negocierii, genuri de negocieri si tipuri de negociatori

Negociere in afaceri

O marjă de câteva procente, la preţ, la salariu, la termenul de garanţie sau chiar o marjă de câteva promile, la comision şi dobândă, este întotdeauna negociabilă. În marile tranzacţii, pe piaţa industrială, unde se negociază contracte de miliarde, această marjă negociabilă poate atinge sume de zeci sau de sute de milioane. De pe poziţia fiecăreia dintre părţi, acestea pot fi pierdute sau câştigate.

În afaceri, dacă stăpâneşti arta negocierii, ai o şansă în plus să câştigi mai mult şi să mai şi păstrezi o relaţie bună cu partenerul. Când negociezi bine, poţi să orientezi, să influienţezi şi să manipulezi partenerul pentru a-l face să coopereze.

Secretul constă în a reuşi să-l antrenezi într-un joc de-a “Hai să câştigăm împreună!”.Oamenii rezonabili înţeleg repede că nu-şi pot impune voinţa în mod unilateral şi caută soluţii ...

Alte referate despre: comunicare si negociere in afaceri, negocierea in afaceri, negocierea in afaceri referat

Negocierea si diferente culturale

Negocierea si diferente culturale
Oameni din ţãri diferite se deosebesc prin valori, atitudini şi experienţã. Ei au forţe şi slãbiciuni diferite unii faţã de ceilalţi.
Dupã pãrerea mea un negociator competent trebuie sã îşi creeze un stil potrivit propriilor sale forţe - inclusiv celor caracteristice culturii din care provine.
Negocierea si diferente culturale

Alte referate despre: negocierea si diferentele culturale, negocierea si diferente culturale, studiu de caz negociere comerciala diferente culturale

Comunicare - Negociere - Diplomatie

Comunicare - Negociere - Diplomatie
Din punctul de vedere al individului care se prezintã în faţa unei colectivitãţi, se întâlnesc situaţii diferite, legate fie de dorinţa acestuia de a-i face pe ceilalţi sã gândeascã despre el la superlativ, fie dorinţa de a-i convinge cã el îi apreciazã în mod deosebit, fie alte situaţii referitoare la modul în care individul este tratat de societate.

Alte referate despre: comunicare negociere diplomatie, referate comunicare negociere diplomatie, comunicare negociere si parteneriat in afaceri

Negocierea

1.1 Generalizări, definiţii, clasificări.În sens larg, negocierea apare ca o formă concentrată şi interactivă de comunicare interumană în care două sau mai multe părţi aflate în dezacord urmăresc să ajungă la o înţelegere care rezolvă o problemă comună sau atinge un scop comun. Înţelegerea părţilor poate fi un simplu acord verbal, consolidat printr-o strângere de mâină, poate fi un consens tacit, o minută, o scrisoare de intenţie sau un protocol, redactate în grabă, poate fi o convenţie sau un contract, redactate cu respectarea unor proceduri şi uzanţe comune, dar mai poate însemna un armistiţiu, un pact sau un tratat internaţional, redactate cu respectarea unor proceduri şi uzanţe speciale.

Alte referate despre: negocierea, tehnici de negociere, negociere in afaceri

Comunicare si negociere in afacere

Se acordă spatiul cuvenit elementelor de bază care se regăsesc în principalele definitii ale afacerii: initiativa, întreprinzătorul, relatia contractuală, finalitatea economico-financiară. Sunt
mentionati principalii factori care definesc rolul afacerilor în economia de piată.

Alte referate despre: referate comunicare si negociere in afacere, comunicare si negociere in afacere, atestat comunicare si negociere ion afacere

Negocierea unui contract

Negocierea unui contract
Negocierea comerciala internationala este un proces organizat de comunicare intre doi sau mai multi parteneri din tari diferite, care isi propun adaptarea progresiva a pozitiilor lor in scopul realizarii unei intelegeri de afaceri reciproc acceptabile, materializata in contractul extern.
Negocierea unui contract

Alte referate despre: negocierea unui contract, negocierea unui contract intre doua firme, negocierea unui contract colectiv de munca

Arta paleolitica

Arta paleolitica debuteaza in auringnacian cu „productii”care evidentiaza tendinta de abstractizare, de utilizare de simboluri, de sugerare a unei idei mai curand, decat a reproduce fidel un model din natura. De data mai recenta (solutrean – magdalenian), marile productii de la Lascaux reveleaza o redare aproape fotografica a animalelor. Acest stil de abordare , realist si naturalist al animalelor nu schimba cu nimic valoarea simbolica a desenului.

Alte referate despre: arta paleolitica, arta paleoliticului, arta paleolitic

Abordarea teoretica a negocierii

Sau doar in modificarea unor clauze, a unor niveluri de pret, a unor conditii de calitate sau de livrare, transport etc.Negocierea comerciala devine necesara si este posibila ori de cate ori sunt indeplinite trei conditii simple pe o piata mai mult sau mai putin libera.

Alte referate despre: abordarea teoretica a negocierii, conducerea activitatii de personal in turism-abordare teoretica, consolidarea abordare teoretica

Tehnici de negociere si comunicare

Tehnicile de negociere reprezinta procedee, metode utilizate de negociatori in abordarea procesului de negociere. Spre deosebire de strategie care da o anumita viziune generala asupra situatiei si procesului, avand rolul sa orienteze demersurile si comportamentele partilor, tehnicile se refera la proceduri de lucru in desfasurarea interactiunii. De asemenea, spre deosebire de strategie, au un caracter contextual mai precis, de metoda de rezolvare a unei anumite sarcini.

Alte referate despre: tehnici de negociere si comunicare, tehnici de negociere si comunicare referat, tehnici de negociere in comunicarea organizationala

Arta si Stiinta secolului XX

Arta si Stiinta secolului XX - LITERATURA SI DRAMA
Secolul a incepur cu cateva schimbari in cele mai vitale curente literare. In poezie, scriitori ca francezul Guillamme Apollinaire si americanul Ezra Pound au inventat noi forme si au schimbat ideile scriitorilor despre cum ar putea fi poezia. Curente cum ar fi dadaismul si suprarealismul au deschis noi lumi, prin modul lor de expunere in cuvinte si imagini.

Alte referate despre: arta si stiinta secolul xx, arta si stiinta secolului xx, arta si stiinta secolului xvi

Arta si Stiinta secolului XX

Arta si Stiinta secolului XX:Ritmul rapid al schimbărilor din secolul XX a afectuat artele la fel de mult ca orice alt domeniu. Stilurile şi manifestările s-au urmărit una pe alta într-o succesiune rapidă, căci artiştii au încercat să-şi extindă aria de influenţă, inventând noi modalităţi, tratând noi subiecte, folosind noi tehnologii. Aceste încercări au fost amplificate de dezvoltarea comunicaţiilor, care au uşurat accesul publicului la operele de artă.Arta si Stiinta secolului XX

Alte referate despre: arta si stiinta secolului v-xxi, arta si stiinta secolului 20, arta si stiinta secolul xix

Simboluri crestine in arta renascentista

Prin aceasta pictorul umanizeaza binele si raul reprezentat de Iisus, respectiv de personajele ce il inconjoara. Centrul de interes al picturii il constituie chipul lui Iisus in jurul caruia pare sa orbiteze toata actiunea care se desfasoara pe un singur plan. Cele mai evidente contraste sunt cel clar-obscur si cel cald-rece distribuite pe toata suprafata tabloului. Din aceasta opera reiese simbolul crucii ca povara dusa de Iisus.

Alte referate despre: simboluri crestine in arta renascentina, simboluri crestine in arta renascentinarenascentina, simboluri artistice crestine in arta contemporana

Arta Conversatiei

"Arta Conversatiei"
Ajungem astfel la situaţia pe care o enunţa un umorist: “În orice conversaţie, sunt două feluri de indivizi: pisălogii şi victimele.”

Alte referate despre: arta conversatiei, arta conversatiei in afaceri, arta conversatiei ileana vulpescu rezumat

Cuvant de Tudor Arghezi - Arta Poetica

Metafora
Def.: METAFORA este figura de stil prin care se trece de le înţelesul obişnuit al unui cuvânt la o altã semnificaţie. Aceastã trecere de înţelesuri se face pe baza unei comparaţii subînţelese.

Alte referate despre: cuvant de tudor arghezi arta poetica, cuvant de tudor arghezi-arta poetica, poezia cuvant de tudor arghezi arta poetica

Arta medievala interactiva

Majoritatea "draculistilor" care au urmat astfel de trasee in Romania, pe urmele vampirului, au declarat ca au descoperit in cele din urma o tara cu peisaje frumoase, cu oameni interesanti, cu obiceiuri taranesti si legende care ar merita o multime de romane de suspans. Am lasat inadins la urma Pasul Bargaului. Acolo, unde, intr-un peisaj grandiose, se face trecerea din tinutul Bistritei (va amintiti de celebrul han "Coroana de Aur"?!) spre cel al Moldovei, un hotel evoca azi umbra castelului in care vampirul a fost ucis si vraja s-a rupt - cel putin pentru sfarsitul unei carti.

Alte referate despre: arta medievala, arta medievala romaneasca, arta medievala de la romanic la gotic

Arta narativa in Hanul Ancutei

Alegand postura de personaj principal, el are posibilitatea de a crea un discurs cat mai elaborat, lasand diegeza in inferioritate. In ceea ce priveste reactia ascultatorilor, nu este specificat nimic deosebit, insa din interesul celorlati de a asculta si o a doua intamplare povestita de comis, putem deduce o impresie pozitiva lasata de acesta in fata “publicului”. Faptul ca mos Leonte priveste spre calul sau cu o tenta ironica, reprezinta cauza pentru care comisul Ionita a ales sa “apere onoarea calului sau” .

Alte referate despre: arta narativa in hanul ancutei, elemente de arta narativa in hanul ancutei, arta narativa din hanul ancutei
Referate afisate : 18
Medie note: 8.43 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles