Asemanari intre campul gravitational si electrostatica

Campul gravitational - campul electrostatic

Pătratele perioadelor de revoluţie sunt direct proporţionale cu cubul semiaxelor adică:
,
unde prin perioada de revoluţie T se înţelege timpul în care planeta descrie o elipsă completă.

Dacă raza vectoare a planetei descrie ariile SAA’ şi SBB’ în intervale egale de timp, conform legii a doua a lui Kepler, aceste arii sunt egale. În cele ce urmează vom trata Soarele şi planetele ca pe nişte puncte materiale, având în vedere că dimensiunile lor sunt neglijabile în comparaţie cu distanţele ce le separă.
În anul 1697, I. Newton a reuşit să explice legile mişcării planetelor presupunând că Soarele exercită o forţă de atracţie asupra planetelor. Această forţă de atracţie se manifestă ca forţa de atracţie din partea Soarelui care acţionează asupra planetei Pământ este proporţională cu produsul dintre masele acestora şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele, fiind îndreptată către Soare după direcţia PS, atunci ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 74kb
Downloads: 13412
Materia: Fizica

Termodinamica si electrostatica

2.Perpetuum mobile
O consecinţă a legii a doua o constituie imposibilitatea de a construi un perpetuum mobile (mecanism care funcţionează singur pe baza transferului de căldură, fără ajutorul unor forţe exterioare), unul din motive fiind frecarea cu aerul. Ideea construirii unui perpetuunm mobile i-a fascinat pe foarte mulţi oameni.

Alte referate despre: termodinamica si electrostatica, electrostatica si termodinamica, termodinamica

Campul Electrostatic

Campul Electrostatic - O sferă metalică de rază Rb = 2 cm = 0,02 m este încărcată cu o sarcină pozitivă Q = 2∙ 10-8 C şi plasată într-un recipient de dimensiuni mari. Iniţial, în recipient se produce vid ( pompând aerul afară ), apoi recipientul se umple cu ulei, a cărui permitivitate relativă este εr = 2,15.Campul Electrostatic

Alte referate despre: campul electrostatic, camp electrostatic, intensitatea campului electrostatic

Lucrare de laborator - determinarea acceleratiei gravitationale

Acceleraţia gravitaţională (notată cu g) reprezintă acceleraţia impusă de Pământ asupra corpurilor situate în apropierea acestuia. Acceleraţia gravitaţională nu este o constantă, ci variază în latitudine şi altitudine. În această lucrare se va măsura valoarea acceleraţiei gravitaţionale la paralela de 45°. Scoţând pendulul din echilibru şi punându-l în mişcare circulară (să oscileze), astfel ca amplitudinea unghiului de oscilaţie a sa să nu depăşească 5°, putem determina acceleraţia gravitaţională (g). Se va folosi un unghi mai mic de 5° deoarece cosinusul acestui unghi tinde spre 1.

Alte referate despre: lucrare de laborator determinarea acceleratiei gravitationale, lucrare de laborator fizica determinarea acceleratiei gravitationale, determinarea acceleratiei gravitationale lucrare de laborator

Pendulul gravitational - tema experimentala

4. Modul de lucru: - se măsoară lungimea pendulului.
- se realizează oscilaţia pendulului în condiţii de izocronism şi se înregistrează în tabel numărul de oscilaţii şi intervalul de timp corespunzător.
- pentru fiecare lungime a pendulului se fac minim 3 măsurători.
- se repetă determinarea pentru alte 2 lungimi alese.
- se calculează pentru fiecare lungime perioada medie de oscilaţie.
- se prelucrează datele şi se calculează acceleraţia gravitaţională.
- se calculează acceleraţia gravitaţională medie.

Alte referate despre: pendulul gravitational tema experimentala, pendulul gravitational - tema experimentala 3x puncte, pendulul gravitational - tema experimentala

Electrostatica

1.In prima seriie de ercetari, se incarca ambele sfere cu cate o sarcina electrica oarecare. Ele se atrag sau se resping si, cu ajutorul unghiului de torsiune al firului, putem determina forta de interactiune.
Rezultatul experientelor ne duce la concluzia ca aceasta forta este invers proportionala cu patratul distantei dintre centrele sferelor.

Alte referate despre: electrostatica, cimpul electrostatic, vopsirea electrostatica

Electrostatica

Daca punem sarcini în exces acestea se vor distribui pe suprafata. Corpurile în care sarcinile sunt legate de anumite pozitii sunt numite corpuri izolatoare. âi materialele izolatoare exista în toate starile de agregare: gaze inerte, cum sunt He, Ne, Ar (sarcinile sunt legate la nivelul atomului), gaze moleculare si lichide moleculare, cum sunt hidrogenul, oxigenul, respectiv apa, cu sarcini legate la nivelul moleculei sau solide formate din ioni, cum este clorura de sodiu.

Alte referate despre: deosebiri dintre cimpul gravitational electrostatic si magnetic, deosebirile dintre cimpul gravitational electrostatic si magnetic, generatorul electrostatic

Campul magnetic - lucrul mecanic

In care E si B, sunt vectori ce nu depind de v. Daca aceasta relatie este adevarata, definim E ca fiind intensitatea campului electric in acel loc si B ca fiind inductia magnetica in acel loc. Pentru a justfica aceasta determinare trebuie sa aratam experimental sau pe alta cale, ca o asemenea relatie poate fi gasita oricnd.

"Campul magnetic - lucrul mecanic"
Forta ce actioneaza asupra sarcinii de proba, nu depinde de loc de viteza ei, daca toate celelalte sarcinii se afla in repaus. Asta inseamna ca pentru B=0, ecuatia este valabila peste tot.

"Campul magnetic - lucrul mecanic"
Unitatea de masura pentru B, daca forta este experimata in N si distanta in m se numeste tesla. Ea este de multa vreme folosita de fizicieni si ingineri si desi exista si alte sisteme de unitati, ea este unitatea cea mai des utilizata pentru inductia campului magnetic. Inductia campului magnetic a Pamantului, in apropierea suprafetei sale, este in jur de aproximativ 5*10 T.

Campul dintre ...

Alte referate despre: campul magnetic lucrul mecanic, campul magnetic - lucrul mecanic, campul magnetic lucru mecanic liceu

Fenomene electrostatice in natura

S-a constatat ca partea superioara a norului este incarcata electric pozitiv.Baza norului incarcata negativ, cu exceptia unei regiuni electrizate pozitiv care genereaza o ploaie intensa, provoaca electrizarea prin influienta a suprafetei solului. Din aceasta cauza nu este recomandabila atingerea sau apropierea in timpul unei furtuni, de mase metalice mari (rezervoare, schele metalice, sina de cale ferata) care prin descarcare pot provoca electrocutari. S-a observat ca trasnetul loveste in general obiecte sau fiinte, care se detaseaza prin inaltime fata de corpurile din jur.

Alte referate despre: fenomene electrostatice in natura, fenomene electrostatice din natura, fenomenele electrostatice din natura

Energia campului magnetic

Tinand seama de e si q rezulta pentru energia electrica W expresia :
W=
Asadar, energia campului magnetic poate fi scrisa :
W=

Alte referate despre: energia campului magnetic, energia campului magnetic- probleme, referate energia campului magnetic

Tranzistorul cu efect de camp

Figura 1. Tranzistori cu efect de camp
Poarta este un film metalic izolat de semiconductor printr-un strat de oxid de siliciu. Cand se aplica o tensiune intre poarta si sursa ("+" pe poarta si "ˇV" pe sursa pentru MOSFET cu canal N) se creaza un camp electric ca intr-un condensator plan. Campul electric creat atrage langa suprafata electroni.

Alte referate despre: tranzistorul cu efect de camp, tranzistor cu efect de camp, tranzistori cu efect de camp

Determinarea constantei elastice si a pendulului gravitational

Daca corpul e scos din starea de echilibru,el oscileaza in plan vertical.Pendulul elastica consta intr-un resort fixat la un capat si are suspendat un corp la celalalt capat.Amplitudinea oscilatiilor pendulului elastic scade semnificativ de la o oscilatie la alta.

Alte referate despre: determinarea constantei elastice a unui resort, determinarea constantei elastice, determinarea constantei elastice a unui resort lucrare de laborator

Campia Romana

Campia Romana.Este marginita la sud si est de Dunare, iar la nord de Podisul Getic, Subcarpatii si podisul Moldovei. Intre aceste limite, Campia Romana apare ca o depresiune - in sens geologic - puternic sedimentata. Ea este o regiune de platforma, relativ rigida (platforma Moesica).Campia Romana

Alte referate despre: campia romana, campul magnetic, camp electromagnetic

Campia Romana - toate informatiile

Din grupa estica mentionam Siretul (raul cu cel mai mare debit -222 mc./sec, dintre cursurile interioare, cu afluentii: Buzau, Putna) si Prutul (85 mc./sec).
Intrucat apele raurilor au in majoritatea cazurilor provenienta pluviala (in foarte mica masura nivala sau subterana), acestea se caracterizeaza prin mari variatii de debit, unele chiar secand vara (Calmatuiurile, Vedea s.a.), consecinte ale climatului continental.
In Campia Romana exista numeroase lacuri, cum ar fi lacuri de lunca (mai ales in Lunca Dunarii), lacuri sarate sau cu apa dulce (in Baragan), limanuri fluviatile, iazuri, lacurile de agrement din jurul Bucurestiului si lacurile hidroenegetice (Ostrovu Mare, pe Dunare si lacurile situate pe Olt in aval de Slatina).

Alte referate despre: toate informatiile despre campia romana, toate informatiile despre lacul tanganyika, toate informatiile despre planete

Campia Romana

In unele parti ale Campiei Romane au avut loc scufundari lente subsidente, cea mai cunoscuta fiind cea de pe cursul Siretului Inferior, care se continua si in prezent.
Cuvertura de loess acopera interfluviile, ajungand in partea de est la grosimi considerabile (40 m, in Campia Hagienilor). Suprafata campiei inclina de la nord la sud, asa cum curg si raurile, precum si de la vest la est, cum s-au retras apele lacului Cuaternar.

Partea cea mai joasa (10-20 m altitudine) se afla pe Siretul Inferior, unde, pe un teritoriu de lenta scufundare, s-a format o mare zona de confluente, spre care se recurbeaza raurile in evantai.

Altitudinea maxima este de 300 m, la Pitesti. Relieful Campiei Romane se caracterizeaza prin vai largi si interfluvii netede, numite popular campuri, cu mici depresiuni formate prin tasare si sufoziune (crovuri).

Prezenta nisipurilor determina aparitia unui relief de dune, ca in sudul Olteniei, in estul Campiei Romane (de-a lungul Ialomitei, Calmatuiului) ...

Alte referate despre: campiile, campia, campii

Lacurile din Campia Romana

Lacuri între dunele de nisip regăsim în Câmpia Olteniei şi Bărăgan.Limanurile fluviatile sunt L. Snagov, L. Căldăruşani, L. Balta Albă.Lacurile în crovuri sunt sărate precum L. Amara, L. Plopu, L. Sărat.Lacurile de luncă sunt situate de-a lungul Dunării: L. Bistreţ, L. Mostiştea şi L. Brateş. Lacurile amenajate de om sunt: L. Ostrovu Mare pe Dunăre, de baraj antropic, L. Herăstrău, L. Tei, L. Băneasa, L. Floreasca pe Colentina, fiind lacuri de agrement în Bucureşti.

Alte referate despre: lacuri de campie, lacuri din campia romana, lacurile din campia romana

Parcul National Comana, "Delta" din Campia Romana

Un alt punct de atractie este Manastirea Comana, ridicata in 1588 pe timpul lui Radu Serban. Se mai spune ca a fost construita pe ruinele unei manastiri ctitorita de Vlad Tepes, in 1461. Administratorii Parcului permit vizitarea rezervatiei cu sau fara ghid, camparea turistilor sau cazarea lor in pensiuni, organizeaza trasee turistice in padure sau plimbari cu barca pe canalele lacului.

Alte referate despre: parcul national comana, parcul national delta dunarii, referat parcul national delta dunarii
Referate afisate : 17
Medie note: 8.16 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles