Atitudinea sfantului apostol pavel fata de munca

Atitudinea Sfantului Apostol Petru fata de Vechiul Testament

Fapt îndeobşte cunoscut creştinilor şi nu doar lor, că un loc de prim rang în propovăduirea creştinismului a revenit Sfântului Apostol Petru, şi pornind de la aspectul că Scriptura pe care o prezenta noilor convertiţi era Vechiul Testament, în lucrarea de faţă ne-am propus studierea atitudinii sale faţă de respectiva carte. În general literatura creştină atribuie Sfântului Apostol Pavel excelenţa sau cel puţin întâietatea predicării Evangheliei la Neamuri popoarele ne-iudaice, probabil datorită ecoului acestei activităţi.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 21kb
Downloads: 1557
Materia: Religie

Jertfa si pocainta in Vechiul Testament

Jertfa este de asemenea, libertate, libertate înţeleasă ca o decizie voluntară în vederea unui scop, ca opţiune. Prin ea trebuie să se arate dovada libertăţii celui ce o aduce puterea de discernământ a spiritului; puterea de alegere între ce sunt şi ceea ce vreau sau urmează să devin; deci libertate creatoare.
Dar dacă creaţia, considerată din perspectiva Creatorului ca opera dăruirii Sale, e o „jertfă", apoi şi jertfa omului, considerată în finalitatea ei, cum s-a anticipat deja, e creaţie. Jertfa are ca scop creaţia, iar creaţia cere jertfă şi nu e de conceput una fără alta.
Bineînţeles jertfa e în acelaşi timp şi satisfacţie, bucuria pe care procură acest act sublim şi celui ce aduce jertfa şi desigur şi lui Dumnezeu. Se poate spune că jertfa concentrează într-un act unic de dăruire creatoare întocmai ca într-un focar, toate valorile spirituale şi materiale ale fiinţei şi ale persoanei.
E un fapt că unii teologii au asociat jertfa ...

Alte referate despre: jertfa si pocainta in vechiul testament, jertfa si pocainta in vechiul testament cu note de subsol, pocainta in vechiul testament

Sfantul Apostol Pavel

Auzind vestea marii miscari produse de predica Apostolilor despre Iisus Hristos, a venit la Ierusalim, unde a devenit persecutor al crestinilor. La uciderea cu pietre a Sfantului Stefan, ucigasii si-au pus hainele la picioarele lui Saul (Fapte, 7, 58). El pustia Biserica din Ierusalim, intrand prin case si, tarand pe barbati si pe femei, ii ducea la temnita (Fapte 8, 3; 22, 4). Dupa imprastierea comunitatii din Ierusalim, Saul voia s-o desfiinteze pe cea din Damasc.

Alte referate despre: sfantul apostol pavel, viata sfantului apostol pavel, calatoriile sfantului apostol pavel

Predica Sfantului Apostol Petru

Botezul biblic, se face oamenilor majori si numai acelora care
indeplinesc conditiile cerute, si anume: Se pocaiesc de toate pacatele lor si nu le mai comit.Acestia pot fi botezati;fiind majori, apti , responsabili de sine, si constienti ca fac un legament cu Dumnezeu prin botez.Botezul cu Duhul Sfant. a. In urma pocaintei de faptele rele, inlocuirea lor cu fapte bune b. Dupa care urmeaza botezul in apa in numele Domnului Isus Hristos.c. Botezul cu Duhul Sfant il face Dumnezeu, el boteaza cu Duhul Sfant.

Alte referate despre: sfantul apostol petru, viata sfantului apostol petru, sfantul apostol petru si pavel

Numirile lui Dumnezeu in Vechiul Testament

Un alt termen folosit în mod curent ca nume al lui Dumnezeu este "
Elion ", care apare de aproximativ 30 de ori în textul Vechiului
Testament, fiind tradus de cele mai multe ori prin: " Cel Preaânalt ".

Alte referate despre: numirile lui dumnezeu in vechiul testament, numele lui dumnezeu in vechiul testament, dumnezeu in vechiul testament

Sfantul Apostol Andrei

"Adevarat zic voua ca voi, cei ce Mi-ati urmat Mie, la innoirea lumii, cand Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel." Asa sta scris la Matei:19, 28, cu referire la Apostolii lui Hristos, care aveau sa implineasca opera de evanghelizare. Andrei, conform Evangheliei dupa Ioan, a fost, cronologic, Apostolul cel dintai chemat, adica primul care L-a cunoscut personal pe Iisus Hristos. El s-a nascut, ca si Simon, fratele sau, supranumit si Chefa(care inseamna piatra, de unde si numele de Petru), in familia pescarului Iona. Numele sau deriva din grecescul Andreas, care se traduce “viteaz”, ”barbat”.

Alte referate despre: sfantul apostol andrei, sfantul apostol andrei referat, viata sfantului apostol andrei

Sfantul Duh Sfintitorul

Inainte de patimile, moartea si invierea Sa, Mantuitorul fagaduieste ucenicilor Sai ca le va timite le Duhul Sfant zicand: "Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da, ca sa ramana cu voi in veac, Duhul Adevarului…"(Ioan 14, 16). Iar cand Mantuitorul trimite pe sfintii Sai apostoli la propovaduire, le spune: "Mergand invatati toate neamurile botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh" (Matei 28, 19). Si intradevar fagaduinta sa implinit , dupa zece zile de la Inaltare, la Cincizecime.

Alte referate despre: dumnezeu sfintitorul este sfantul duh, sfantul duh, lucrarea sfantului duh in lume

Viata Sfantului Apostol Andrei

Numele „Andrei” derivă din grecescul „Andreas”, care înseamnă viteaz, bărbătesc. Acesta este un nume grecesc, deşi Sfantul Apostol Andrei era iudeu. Acest nume este întâlnit în opera lui Herodot, Plutarh, Pausanias. Acest nume,.ca şi acela de Filip sau Nicodim, devenit foarte comun la iudei sub influenţă grească, începând cu secolul II înainte de era creştină. În Talmudul din Ierusalim se vorbeşte de un rabin numit Andrei. Ocupaţia Sfântului Andrei înainte de a deveni ucenic al lui Iisus era aceea de pescar.

Alte referate despre: referat sfantul apostol andrei, viata sf apostol andrei, referat despre sfantul apostol andrei

Sfanta Cuvioasa Parascheva

Sfanta Cuvioasa Parascheva
La 14 octombrie, in fiecare an, Biserica Ortodoxa de pretutindeni praznuieste pe Sfanta Cuvioasa Parascheva. In chip deosebit ea este cinstita in Moldova, intrucat de 350 de ani moastele ei se gasesc la Iasi. Este cunoscuta in popor si sub numele de "Sfanta Vineri" sau "Vinerea Mare". Cuvioasa Parascheva a trait in prima jumatate a veacului al XI- lea. S-a nascut in Epivat (azi Boiados) in Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin.

Alte referate despre: sfanta cuvioasa parascheva, sfanta cuvioasa parascheva referat, referat sfanta cuvioasa parascheva

Cortul Sfant si Biserica

In sfanta sfintelor, in dosul perdelei de in, se afla chivotul Legii; acesta era de lemn de salcam, lung de doi coti si jumatate, larg de un cot si jumatate si inalt de un cot si jumatate, imbracat cu aur curat si pe dinauntru si pe din afara, avand in cele patru colturi patru inele de aur prin care se varau doua parghii din lemn de salcam, imbracate cu aur, cu ajutorul carora putea fi luat pe umeri si purtat din loc in loc.

Alte referate despre: asemanari si deosebiri dintre cortul sfant si biserica, cortul sfant si biserica in comparatie, cortul sfant

Asemanari si deosebiri Sfanta Traditie si traditia poporului

Asemanari si deosebiri Sfanta Traditie si traditia poporului - Cuvantul "Traditie" prin definitie, inseamna ansamblul valorilor, conceptiilor, obiceiurilor sau credintelor care se pastreaza in cadrul unui popor sau chiar la nivelul umanitatii intregi din generatie in generatie. Asemanari si deosebiri Sfanta Traditie si traditia poporului

Alte referate despre: traditiile si obiceiurile poporului roman, informatii referitoare la traditiile si obiceiurile poporului roman, traditii si obiceiuri poporului romin

Viata Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava

Acesta s-a infatisat in fata conducatorului, numit Ighemon, spunand ca Ioan doreste sa treaca la religia tatarilor. Dregatorul a poruncit sa fie adus imediat acest negustor din Trapezunt la el. Ioan insa isi da seama de planul lui Reiz, si refuza oferta eparhului, aducand slava lui Dumnezeu. Auzind acestea, Ighemon porunceste ca Ioan sa fie batut cu ciomege, crezand ca asa il va face sa se lepede de Hristos. In ciuda chinurilor sale.

Alte referate despre: viata sfantului ioan cel nou de la suceava, viata sf ioan cel nou de la suceava, sfantul ioan cel nou de la suceava aducerea moastelor la suceava

Sfanta Scriptura si uzul pedagogic al imaginii

Sfanta Scriptura si uzul pedagogic al imaginii - Chipurile de „heruvimi” înaripaţi pe pereţii interiori ai Templului, sau statuetele heruvimilor confecţionate din aur, ori din lemn de măslin, deasupra chivotului şi lângă el, nu puteau fi văzute decât de preotul de serviciu şi nu li se dădea nici o atenţie liturgică. Tămâierea şi aprinderea luminilor nu avea nici o legătură cu imaginile pur decorative şi simbolice ale heruvimilor, ci se făceau spre lauda Celui Nevăzut.

La Templul lui Solomon a fost mai multă risipă de imagini: figuri de heruvimi, de palmieri şi de flori de lotus erau sculptate în lemn pe toţi pereţii interiori şi pe uşile de la intrare. Erau însă doar ornamente şi simboluri cu scop estetic şi didactic. Templul din viziunea lui Ezechiel are şi mai multe imagini decât al lui Solomon. Toată clădirea şi dependinţele ei, pereţii interiori şi exteriori erau ornamentaţi cu palmieri şi cu heruvimi bicefali cu faţă de leu şi ...

Alte referate despre: imagini sfanta scriptura, sfanta scriptura referat, sfanta scriptura

Sfantul Ierarh Nicolae

Acesta a trait pe vremea tiranilor imparati Diocletian si Maximilian (284-305) si a stralucit mai inainte in viata pustniceasca si, pentru nespusa lui bunatate, a fost facut arhiereu. Si, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinatatea si propovaduind cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta, a fost prins de mai marii cetatii Lichiei si dandu-l la osanda si la cazne l-au inchis in temnita, impreuna cu alti crestini. Si de vreme ce marele si bine scredinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a facut imparat al romanilor, cei ce erau inchisi au fost sloboziti din legaturi si, cu ei impreuna, a fost slobozit si marele Nicolae. Si, mergand la Mira, n-a trecut multa vreme si s-a strans de catre marele Constantin, intaiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae. Si i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arata istoria vietii sale. Scos-a din temnita pe trei oameni napastuiti, care prinzand de veste ca sunt osanditi pe nedrept, au chemat pe Sfantul ...

Alte referate despre: sfantul ierarh nicolae, viata sfantului ierarh nicolae, referate sfantul ierarh nicolae

Iubirea in opera marilor scriitori romani

Iar mai mare dintre acestea este dragostea":, iubirea este o tema existenta in toate literaturile din toate timpurile. Ei I se acorda o importanta deosebita, ca experienta umana fundamentala , care difera in functie de varsta, sex, stare sociala, credinta, epoca istorica sau apartenenta culturala. Astfel, tema este larg difuzata si circula in intregul sistem al literaturii, apare atat in opera marilor scriitori cat si in cea a celor minori, in viziunea specifica diferitelor genuri: epic, liric sau dramatic.

Iubirea este abordata in literatura din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existand diferite idei sau curente de idei referitoare la iubire. Principalele trei ipostaze ale iubirii, atat in literatura romana cat si in cea universala sunt: 1. Iubirea ca initiere
2. Iubirea ca pasiune
3. Iubirea tragica

In mentalitatea arhaica iubirea este considerata o mare forta si primul impact cu aceasta s-ar datora unei fiinte supranaturale si reprezinta un proces de initiere ...

Alte referate despre: iubirea in opera marilor scriitori romani, iubirea in operele marilor scriitori romani, dragoste si iubire in opera marilor scriitori

Mituri etiologice in Vechiul Testament

Un exemplu al aparitiei leprei in Vechiul Testament este mentionat in cazul lui Mariam si Aaron atunci cand acestia pacatuiesc vorbind impotriva lui Moise . Astfel Dumnezeu ii pedepseste pe cei doi pentru marturisirea stramba impotriva aproapelui :

„Si s’a aprins mania Domnului asupra lor’ El a plecat , a plecat si norul de deasupra cortului, si iata ca Mariam era leproasa, [alba] cum e zapada.”

Alte referate despre: vechiul testament, referat vechiul testament, vechiul testament referat

Cartea - obiect sfant

Cartea - obiect sfant este un mister după care se ascund mii şi mii de cunoştinţe ce le destăinui pe zi ce trece . Posibilitatea de a face o carte este o ştiinţă mare. A, B, C, D... sîn tprimele litere pronunţate de că- tre oamenii micuţi-nou apăruţi în incinta instituţii- lor de învăţămînt,adică grădiniţe. Acestea sînt lite- rele studiate din prima lor carte oficială „Abece- darul”.Spun oficială,deoarece pînă la „Abecedar” fiecare copil mai răsfoieşte acasă cărţi de desene şi poveşti.

Alte referate despre: cartea obiect sfant, cartea - obiect sfant, cartea-obiect sfant
Referate afisate : 17
Medie note: 8.11 / 10
Referate noi adaugate la Religie
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles