Avocatul poporului referat

Avocatul poporului

Punem un accent aparte pe colaborarea şi schimbul de experienţă cu ombudsman-ii străini şi cu asociaţiile în domeniu. Instituţia este implicată la activităţile asociaţiilor ombudsmanilor (europeană, internaţională, francofobiei), dar şi în schimburi de experienţă cu ombudsman-ii străini (Anglia, Spania, Olanda, Cehia, Azerbaidjan).

În mod deosebit trebuie menţionată vizita realizată în România de către Mediatorul European, domnul Nikiforos Diamandouros, precum şi cele ale unor parlamentari străini care au făcut aprecieri elogioase cu privire la instituţia Avocatul Poporului. Toate acestea ne-au ajutat să perfecţionăm activitatea noastră.

Plecând de la realitatea că rostul instituţiei este protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului în raporturile sale cu administraţia publică ne-am preocupat ca primirea şi examinarea petiţiilor să se realizeze civilizat şi eficient, ca orice cetăţean care vine în instituţie să primească ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 265kb
Downloads: 8
Materia: Drept

Avocatul poporului European

Avocatul poporului European
În ultimele decenii, tot mai multe ţări au introdus în sistemul juridic naţional o instituţie receptată din practica parlamentară suedeză, care are ca rol soluţionarea plângerilor ce i se adresează de către cetăţenii care pretind că drepturile lor au fost încălcate de funcţionai sau autorităţi ale administraţiei publice. Este vorba de instituţia „Ombudsmanului”
Avocatul poporului European

Alte referate despre: avocatul poporului european, comparatie intre avocatul poporului roman si francez si european, avocatul poporului in uniunea europeana referate

Avocatul Poporului - aparator al drepturilor si libertatilor cetatenesti

Avocatul Poporului - aparator al drepturilor si libertatilor cetatenesti
In vederea asigurarii caracterului democratic al Uniuni, precum si in scopul apropierii acestuia de cetatenii sai, textul Tratatului a statuat urmatoarele principii ale functionarii U. E :
-principiul egalitatii democratice
-principiul democratiei reprezentative
- principiul democratiei participative
-principiul dialogului social

Alte referate despre: avocatul poporului - rolul de aparator al drepturilor si libertatilor, avocatul poporului aparatorul drepturilor persoanelor fizice, drepturi si libertati cetatenesti

Drept politic - Fisa de evaluare

•Ce solutie au gasit satenii la problemele lor? Ce solutie a gasit Avocatul Poporului?
- Satenii pleaca in alte localitati unde pot beneficia de binefacerile civilizatiei. Avocatul Poporului s-a adresat autoritatilor indreptatite sa intervina in acest caz.
•Ce responsabilitati are Avocatul Poporului?
-Avocatul Poporului trebuie sa reprezinte o comunitate de oamenii in fata autoritatilor locale.

Alte referate despre: dreptul politiei de a aresta fara mandat, fisa de evaluare psihopedagogica, fisa de evaluare

Teoria generala a dreptului

Dreptul cuprinde elemente de natura ideologica relationala si institutionala. Continutul aparitia si dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi intelese numai prin cunoasterea mecanismului factorilor ideologici, a politici. Prin drept sunt aduse la indeplinire cele mai importante masuri politice formulate ca fiind ale statului. Dreptul, constiinta juridica si politica este un fenomen social si psihologic complex de natura rationala, afectiva si volitiva.

Alte referate despre: teoria generala a dreptului, referat teoria generala a dreptului, teoria generala a dreptului anul 1

Modificarile legii contenciosului administrativ introduse prin legea nr.554-2004

Modificarile legii contenciosului administrativ introduse prin legea nr.554-2004
Conform art 52 (1) din Constitutia Romaniei, astfel cum a fost modificata in anul 2003 “Persoana vătămată intr-un drept al său ori intr-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.” Conform celui de al doilea paragraf al acestui articol „Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică”.
Modificarile legii contenciosului administrativ introduse prin legea nr.554-2004

Alte referate despre: legea contenciosului administrativ modificari, modificarile legii contenciosului administrativ, legea contenciosului administrativ

Forme de organizare politica a poporului

Forme de organizare politica a poporului:Daca ar fi sa facem o istorie a partidelor politice putem spune ca forme incipiente nepurtand aceasta denumire au existat inca din Antichitate, insa partidele apar in secolul XVIII-XIX. Partidele politice apar in interiorul Parlamentului si sunt niste forme de organizare contestate in numele unitatii politice.Forme de organizare politica a poporului

Alte referate despre: forme de organizare politica a poporului roman, forme de organizare politica a poporului partidele politice, forme de organizare politica a poporului in antichitate

Formarea poporului si a limbii romane

Argumente
~ exista inscriptii ce mentioneaza pe daci (2% din inscriptii), apar 3000 de antroponime. Romanii fiind un popor cuceritor apar in 74% din inscriptii.
~ mentiunea toponimiei de origine dacica, Apullum, Napoca, Drobeta si a hidronimiei tot de origine dacica, Donaris-Dunare, Alutus-Olt, Samus-Somes
~ adaugarea numelui de Sarmisegetuza la noua capitala a Daciei Romane, Ulpia Traiana, arata ca mai exista o populatie dacica pentru care acest nume inseamna ceva
~ dovezi arheologice – asezari si morminte (Lechinta de Mures, Nojlac, Obreja)
~ Prezenta dacilor in armata romana (alaie – cavalerie, cohorte – infanteri).

Alte referate despre: formarea poporului roman, formarea poporului roman si a limbii romane, formarea poporului roman referat

Formarea poporului si a limbii romane

Aceasta afirmatie va fi exagerata de imigrationisti, majoritatea dacilor continuand sa traiasca si dupa razboaie.Argumente~ exista inscriptii ce mentioneaza pe daci (2% din inscriptii), apar 3000 de antroponime. Romanii fiind un popor cuceritor apar in 74% din inscriptii.~ mentiunea toponimiei de origine dacica, Apullum, Napoca, Drobeta si a hidronimiei tot de origine dacica, Donaris-Dunare, Alutus-Olt, Samus-Somes

Alte referate despre: formarea poporului roman si a limbi romane, formarea poporului si a limbii romane, formarea poporului francez

Formarea poporului roman si al limbii romane

Umanistii italieni din secolul al XV-lea (Enea Silvio Picolomini, viitorul papa Pius al Il-lea s.a.) de asemnea erau de parere ca romanii "sunt de neam italic". Cronicarii si savantii romani din secolele XVII-XVIII (Gh. Ureche, M. Costin, Const. Canta-cuzino, D, Cantemir, reprezentantii Scolii Ardelene - Petru Maior, Samuil Micu, Gh. Sincai) au demonstrat originea comuna a romanilor din Transilvania, Tara RomaAZneasca si Moldova din "vechii romani", care au locuit in Dacia.

Alte referate despre: formarea poporului roman si al limbii romane, referat formarea poporului roman, formarea poporului german

Formarea poporului evreu

La aceasta au contribuit prezenta comunitatilor evreiesti in diaspora, dar mai ales raspandirea crestinismului si scrierilor sale sacre, Vechiul si Noul Testament (comunitatile crestine primordiale au fost evreiesti).Religia iudaica, in forma ei ortodoxa, asemanator cu alte culte religioase - crestine, musulmane etc nu permite casatorii cu practicantii altor culte, decat prin convertirea partenerilor de cuplu - in cazul acesta, la iudaism.

Alte referate despre: formarea poporului evreu, formarea poporului roman si a lb romane, formare poporului roman

Latinitate si dacism - Originile poporului si limbii romane

Datorita multitudinii de teorii de nelatinitate aduse de straini, care cautau sa ne contopeasca pamanturile, cronicarii romani ai acelor vremuri exagerau sustinand numai ideea latinitatii noaste. Printre acestia se numara membrii Scolii Ardelene, care au adus argumente istorice şi filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenţii direcţi ai coloniştilor romani din Dacia, Gr.Ureche cu celebrul citat:”de la Ram ne tragem” si Miron Costin, cronicar moldovean care scrie Letpiseţul Ţarii Moldovei, De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor, nu pregeta sa sublinieze, ca moldovenii, ca si muntenii, ca si transilvanenii, se numesc, cu un nume vechi si drept, români.

Alte referate despre: latinitate si dacism - originile poporului si limbii romane, latinitate si dacism originea poporului, ppt despre latinitate si dacism originea romana a poporului roman

Formarea poporului roman si a limbii romane

Teorii privind etnogeneza românilor. Studierea problemei etnogenezei (din greacă, etnos înseamnă "popor", genesis - "nastere"), adică a originii oricărui popor, constă în determinarea următoarelor aspecte: când, unde, din ce părti compo¬nente si în ce conditii s-a format comunitatea etnică respectivă. Aceste cerinte se referă si la problema originii neamului românesc.Etnogeneza românilor este una din cele mai fundamentale probleme ale istoriei noastre nationale. Ea a atras nu numai atentia istoricilor români ci si străini. De multe ori, însă, conzluziile istoricilor, mai cu seamă ale celor străini erau dictate de anumite interese geopolitice. în acest caz credem oportun să ne referim succint la cele maj importante teorii ale etnogenezei românilor, expuse în literatura istorică.

Alte referate despre: referat formarea poporului roman si a limbii romane, formarea poporului spaniol, formarea poporului si a limbi romane

Poporul ales in traditia bizantina

Este cazul bizantinilor, romani in sens politic, in randurile carora pot intra acei barbari ce se pun in serviciul imparatului. Este, in alt sens, cazul acelor gentes barbare, plurietnice dar unite in jurul persoanei sefului si a ideologiei care afirma existenta unei origini comune pentru toti membrii poporului ales[3].

Alte referate despre: monument cu traditie bizantina, romanii popor ales, cultura muzicala romaneasca de traditie bizantina sec xix-xx

Geto-dacii - stramosii poporului roman

Getii sud-dunareni sunt mentionati de izvoarele scrise ale antichitatii in sec al IV-lea i.Hr., si anume in 339 i.Hr., cu prilejul expeditiei lui Filip al II-lea al Macedoniei impotriva scitilor. In aceste imprejurari, izvoarele amintesc un "rege al istrianilor", al getilor de la Istros, de la gurile Dunarii, o capetenie a unei uniuni tribale getice, care se gasea pe linia traditiei organizarii social-politice a getilor din vremea lui Darius I.

Alte referate despre: geto-dacii stramosii poporului roman, geto dacii stramosii poporului roman, geto-daci stramosi poporului roman

Cucerirea Japoniei de catre poporul Carpato-Dunarean

Aparitia masinilor de "PCR" (Polymerize Chain Reaction) dispozitive capabile sa citeasca si sa interpreteze ramasite cromozomiale, amprente lasate in ADN-ul mitocondrial, au produs surprize... "istorice" si arheologice. Astfel, cercetand mumiile din vestul Chinei, de la Tarim Basin (revista Archaeology, March/April 1995) rezultatele au atestat originea lor... europeana si interrelatia lor cu Toch-Aryenii. Surprize, surprize, surprize!

Alte referate despre: cucerirea daciei de catre romani, decebal catre popor, cucerirea daciei de catre romani sfirsit tragic sau un inceput eroic
Referate afisate : 16
Medie note: 8.10 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles