Bacovia si eminescu -paralela dintre sonete

Mihai Eminescu Paralela intre Epigonii si Scrisoarea a III a

Dependent, într-o măsură mai mare sau mai mică, de înaintaşii săi (Alecsandri, Bolintineanu, Heliade, Gr. Alexandrescu), la vârsta de 20 de ani Eminescu devine dintr-o dată el însuşi, neaşteptat de nou şi original, prin Epigonii. Acest poem (apărut pentru prima dată în Convorbiri literare din luna august 1870) adună, ca într-un focar, principalele direcţii de dezvoltare a literaturii moderne, de până la cel mai mare poet al nostru.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 8kb
Downloads: 2570
Materia: Romana

Scrisoarea a III-a

Marele nostru poet, luceafărul poeziei româneşti, valoare de nepreţuit în literatura română, Mihai Eminescu a scris numeroase pagini de literatură, în special poezie.Scrisoarea III-a a fost publicată la 1 mai 1881 în revista “Convorbiri literare”, unde poetul a şi debutat.

Alte referate despre: scrisoarea a iii-a caracterizarea lui baiazid, scrisoarea a iii-a rezumat, scrisoarea a iii

Mihai Eminescu - paralela intre Epigonii si Scrisoarea III

Dependent, într-o măsură mai mare sau mai mică, de înaintaşii săi (Alecsandri, Bolintineanu, Heliade, Gr. Alexandrescu), la vârsta de 20 de ani Eminescu devine dintr-o dată el însuşi, neaşteptat de nou şi original, prin Epigonii. Acest poem (apărut pentru prima dată în Convorbiri literare din luna august 1870) adună, ca într-un focar, principalele direcţii de dezvoltare a literaturii moderne, de până la cel mai mare poet al nostru.

Alte referate despre: mihai eminescu - paralela intre luceafarul si scrisoarea i, scrisoarea mihai eminescu paralela, sonet de mihai eminescu paralela

Epigonii

Epigonii.Se pare că spaţiul pe care-l consacră unuia sau altuia este direct proporţional cu valoarea pe care le-o atribuie.Dacă lui Chichindeal , Mumulean le dedică doar câteva cuvinte: „Chichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere,

Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist si mic,...”
Altora, precum Eliade , Alexandrescu, Negruzzi, Alexandrii le consacră una sau mai multe strofe.Este de remarcat extraordinara sugestivitate a definiţiilor sale lirice care surprind caracteristica esenţială a operei, sau a contribuţiei specifice la istoria literaturii române.

De multe ori ,aluziile vizează aspecte tematice ale operei respectivilor autori:
„...Doinici cuib de-ntelepciune(fabule),...
...Alexandri este rege al poezie....-remarcă preocupările sale pentru folclor
Ce din frunze îti doineste, ce cu fluierul îti zice...
... Bolliac cânta iobagul s-a lui lanturi de aramă...”.

Alte referate despre: epigonii, epigonii de mihai eminescu comentariu, epigonii comentariu

Scrisoarea III - comentariu

Cu caracter dramatic, cel de-al doilea tablou ii aduce in prim plan pe Mircea si Baiazid, imaginati intr-un dialog care le infatiseaza trasaturile., individualizandu-i puternic in legatura cu ceea ce reprezinta. Infatuat, dispretuitor, doritor de noi cuceriri Baiazid ii cere voievodului muntean sa i se inchine. Amenintarea e drastica: "De nu schimb a ta coroana intr-o ramura de spini". Abil diplomat, masurat in gesturi si cuvinte, simplu "dupa vorba, dupa port", intelept, demn, scrutand lucid responsabilitatea pe care o are in fata istoriei, dar, mai presus de toate, patriot inflacarat, domnitorul roman vrea sa evite varsarea de sange, luptand pentru cauza dreapta a libertatii si independentei tarii. Stapan pe sine, Mircea simte ca "tot ce misca-n tara asta" ii este aliat de nadejde. Procedeul artistic dominant in aceasta parte este antiteza prin care politicii de expansiune a lui Baiazid i se opun insusirile poporului roman, intruchipate de "domnul Tarii Romanesti": cumintenia, simtul ...

Alte referate despre: scrisoarea iii, scrisoarea iii comentariu, scrisoarea iii rezumat

Mihai Eminescu - copilarie, studii, opere

Mihai Eminescu - Mama este fiica stolnicului Vasile Iuraşcu din Jodeşri. Copilăreşte, în primii ani, la Botoşani, din 1856 la Ipoteşti, unde familia îşi cumpărase o mică moşie.

Alte referate despre: mihai eminescu - copilarie studii opere, mihai eminescu - copilaria studiile si opera, mihai eminescu copilaria

Omagiu lui Eminescu

Au trecut peste o sută şaisprezece ani de când Eminescu nu mai trece „pe lângă plopii fără soţ”.Atunci când trecea,cine nu îl cunoştea,draga lui iubită,azi,dacă ar trece,n-ar mai fi om din neamul lui să nu îl cunoască…De ce?Pentru că Mihai Eminescu este numitorul comun al sufletului poetic al neamului românesc.

Alte referate despre: omagiu lui eminescu, omagiu mihai eminescu, omagiu pentru eminescu

Mihai Eminescu- istoric

Nimeni n-a intuit mai precis ca el natura pericolelor ce pasc fiinta etnica si spirituala romaneasca si existenta istorica si biologica a neamului, nimeni n-a aratat mai clar directiile de unde vin aceste pericole si nimeni n-a facut un effort mai supraomenesc, pentru a transmite conationalilor sai aceste adevaruri, pe care le descoperea platindu-le cu propria-i existenta, si pentru a-l fortifica in puterea de viata si de dainuire, pentru a-l ajuta sa supravetuiasca si sa-si cucereasca viitorul.

Alte referate despre: mihai eminescu istorie, mihai eminescu istoric, mihai eminescu istoria

Paralela intre Eminescu si Bacovia - Lacul si Moina

Referat despre Paralela intre Eminescu si Bacovia - Lacul si Moina
Eminescu un poet al lirismului are multe poezii de dragoste in care iubita sa mult iubita nu apare.

Alte referate despre: paralela intre eminescu si bacovia - lacul si moina, paralela intre eminescu si bacovia - lacul si moinacauta referat, paralele eminescu si bacovia lacul si moina

Plumb de George Bacovia

Starea poetului de solitudine este sugerata de sintagma ’’stam singur’’, care alaturi de celelalte simboluri creeaza pustietatea sufleteasca (’’era vant’’),nevroza,spaleen(’’scartiau’’). Repetarea simetrica a simbolului ’’pumb’’, plasat ca rima la primul si la ultimul vers al strofei intai sugereaza apasarea sufleteasca, neputinta poetul de a evada din aceasta lume apasatoare, obositoare, stresanta, sufocanta.

Strofa a doua a poeziei ilustreaza mai ales spatiul poeticinterior, prin sentimentul de iubire care ’’dormea intors’’, sugerand disperarea poetului (’’strig’’) intr-o solitudine morbida (’’stam sigur langa mort’’), dragostea nefiind inaltatoare, ci dinpotriva este rece (’’frig’’) si fara nici un fel de perspective de inplinire (’’atarnau aripile de plumb’’).

Poezia ...

Alte referate despre: plumb de george bacovia, plumb de george bacovia comentariu, poezia plumb de george bacovia

Pe linga plopii fara sot - Mihai Eminescu

Pe linga plopii fara sot Mihai Eminescu este poetul reprezentativ al literaturii romine. Prin tot ce a ceeat, el a produs un efect de modelare profunda si de durata. A facut ca toata poezia acestui secol sa evoluezi sub auspiciile lui.Pe linga plopii fara sot - Mihai Eminescu

Alte referate despre: pe linga plopii fara sot - mihai eminescu, pe linga plopii fara sot mihai eminescu, pe linga plopii fara sot mihai eminescu comentariul

Mihai Eminescu - Portret liric si romantismul eminescian - Bacalaureat

Postura geniului
- din titanism decurge problematica geniului (ca temă)
-> geniul este o entitate superioară de condiţie umană şi divină simultan. Postura sa derivă din poziţia „prins între două lumi” (filozofia lui Platon); (referire critică la „Luceafăr”).

Alte referate despre: portretul liric shi romantismul eminescian, mihai eminescu text liric eminescian, variante bacalaureat mihai eminescu opera lirica

Floarea albastra de Mihai Eminescu - comentariu

„Floarea albastră” are la bază tema iubirii şi a naturii, aspiraţia poetului spre iubirea ideală, spre perfecţiune, care nu se poate împlini. Ideea centrală exprimă tristeţea şi nefericirea omului de geniu pentru imposibilitatea împlinirii cuplului erotic.

Alte referate despre: comentariu floare albastra de mihai eminescu, floare albastra de mihai eminescu comentariu, floare albastra de mihai eminescu

Calin file din poveste de Mihai Eminescu

Sunt sunt folosite doua metafore unica in literatura noastra (''cuibar rotind pe ape''si ''bulagari fluizi'')care ne sugeraza stralucirea si faramecul noptii.Stralucirea noptii,care a cuprins padurea este amplificata de imaginea lunii care ''zace''. Verbul "zace"are sensul de intensitatea luminozitatii lunii,care mareste misterul cadrului naturii.Luna este simbolul iubiri si al farmecului.

Totul este invaluit de miresma florilor ce dau vazduhului calitatea de "tamaiet".Cdrul natural este paradisiac si este relizat prin acumularea de imagini vizuale ,auditiuve si olfacive care poarta amprenta genuluio eminescian. Patrea a doua a poemului ne prezinta imagine nunti imparatesti .

Alte referate despre: calin file din poveste de mihai eminescu, rezumat calin file din poveste de mihai eminescu, comentariu calin file din poveste de mihai eminescu

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie de Mihai Eminescu

Poezia „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie” este un imn prin care poetul si exprima afectiunea, patriotismul si dragostea de tara, este de asemenea un imn in care se canta gloria, sufletul romanesc, si bucuria de a fii roman. Eminescu plaseaza valorile nationale din trecut in vesnicie, „viata in vecie” fiind o sintagma relevanta pentru aceasta idee.

Alte referate despre: ce-ti doresc eu tie dulce romanie de mihai eminescu comentariu, ce-ti doresc eu tie dulce romanie de mihai eminescu, ce-ti doresc eu tie dulce romanie de mihai eminescu rezumat
Referate afisate : 15
Medie note: 7.93 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles