Balena referat
Mamifere oceanice - balenele
Spre deosebire de mamiferele terestre, bale-nele s-au adaptat mediului acvatic. Astfel, pentru a nu pierde foarte multa caldura in apa rece, ele si-au marit dimensiunile si si-au dezvoltat un strat protector de grasime, care poate avea pana la 50 cm grosime. Grasimea nu este insa fixata de musculatura de dedesubt, ci aluneca pe ea. Corpul balenelor este hidrodinamic, ceea ce le faciliteaza inaintarea, iar in oase se depune o cantitate mare de ulei
Ordinul Cetacee-delfinul, casalotul, balena
Cetaceele - adică delfinii, caşalotul şi balenele – sunt mamifere mari sau uriaşe, permanent acvatice, adaptate la viaţa mării. Această adaptare este atât de evoluată, încât întreaga lor structură a suferit modificări adânci şi forma lor externă se asemănă cu peştii şi nu cu celelalte mamifere. Corpul lor este fusiform. Capul, mai mult sau mai puţin ascuţit, este unit cu trunchiul fără gât evidenţiat la exterior, iar coada este lăţită într-o enormă înotătoare orizontală, bilobată.
Balenele
Balenele sunt printre cele mai mari animale de pe pământ, una dintre ele balena albastră fiind chiar cel mai mare animal al tuturor vremurilor. Sunt animale blânde, inteligente; se hrănesc cu microorganisme din ocean planctonul.
Lumea acvatica
Pestii traiesc in ape, dar spre deosebire de alte vietati acvatice–mamifere, ca balenele, sau reptile- nu respira aer, in schimb se folosesc de branhii pentru a prelua oxigenul din apa. Pestii au inotatoare si coada, iar corpul lor, in general este acoperit de solzi
Delfinul
Mai multe specii de apă dulce cum ar fi delfinul de râu trăiesc în estuarele din Asia şi America Sud. Delfinii de râu au trupul zvelt şi privirea limitată de poziţia ochilor. Cel mai mic delfin numit "Bufeo" are o lungime de 1.5 - 2.7 metri, iar cel mai mare "delfinul cu nasul turtit" ajunge la 4m lungime. Ucigaşul de balene este considerat a fi delfinul, în ciuda lungimii sale de 9m.. Balena pilot este privită tot ca un tip de delfin.
Delfinii - mamifere acvatice
Coada s-a preschimbat in inotatoarea codala rigida si lata, care cu ajutorul inotatoarelor dorsale impinge animalul in apa cu o forta si eficienta miraculoasa.
Pielea delfinului este neteda si fina asemenea matasii si deoarece este lipsit de par, aluneca foarte usor in apa. Denivelarile cauzate de muschi si oase sunt corectate, netezite de stratul gros de grasime aflat sub piele. Acest strat de grasime are un rol important si in izolarea termica, reduce pierderea de caldura in mediul inconjurator, adica pierderea de energie care este cu atat mai importanta cu cat apa marii aproape intotdeauna mai rece decat temperatura animalelor.
Delfini
Viata delfinilor a fost si este amenintata, in primul rand de oameni, care ii vaneaza sau ii captureaza. Statisticile spun ca aproape 3000 de delfini au fost capturati in ultimii ani, mai mult de jumatate din acestia traind doar o luna si jumatate in captivitate. De aceea, prinderea si tinerea in bazine a fost stopata sau redusa in tarile dezvoltate. Exista (totusi!) tari din lumea a treia in care se pot vedea spectacole ingrozitoare: bazine cu delfini plimbate din oras in oras, ca un circ ambulant, sau asa-zisele delfinarii care - in timpul noptii - se transforma in baruri sau discoteci! Exista, insa, si multe aspecte pozitive ale vietii delfinilor in captivitate, in cazul in care locurile in care traiesc acestia ofera spatiu suficient de miscare, apa are proprietati identice cu cea in care vietuiesc in libertate, hrana este adecvata, iar lumina soarelui din belsug.
Viata in Oceanul Atlantic
Caracteristicile termice ale mediului marin si, in special, amplitudinile sunt favorabile vietii, ele fiind mai mici decat ale uscatului( de la - 3˚pana la 40˚C ), care ajung la – 94,3˚C in Antarctica. Apa marina nu ingheata decat la suprafata si in apropierea tarmurilor, la fund temperatura este constanta si viata se desfasoara normal.
Oceanul Pacific
În sud-est este delimitat arbitrar de Oceanul Atlantic de strâmtoarea Drake de-a lungul meridianul de 68, iar în sud-vest separarea de Oceanul Indian nu este exact definită. Excluzând mările mărginaşe din partea de vest, Oceanul Pacific are o suprafaţă de aproximativ 165 de milioane de kilometri pătraţi, mult mai mare decât suprafaţa totală a uscatului.
Oceane
Mai multe forte mentin oceanele intr-o continua miscare: rotatia Pamantului, vanturile, atractia gravitationala a Soarelui si a Lunii, cutremurele subacvatice si incalzirea inegala a Pamantului care face ca unele parti ale oceanelor sa fie mai calde decat altele.
Moby Dick
A fost candva un baiat pe nume Ismael.Cu multi ani in urma el se afla in Manhattan.Intr-o zi si-a facut bagajele si a sosit la New Bredford.Nu cunostea New Bredford si s-a indreptat din instinct la un han de langa docuri.El a ajuns la barul hanului intalnindu-se cu Peter Coffin,numit si Iona.A aflat ca toate paturile din han sunt ocupate,numai daca ar vrea sa imparata patul cu un vanator de balene.Intr-un tarziu hangiul i-a dus pe Ismail si pe alti sase clinenti intr-o incapere vecina.
Elemente de logica matematica
Valoare de adevăr. Dacă o propoziţie este adevărată, spunem că ea are valoarea de adevăr ‚adevărul’ şi vom nota valoarea de adevăr, în acest caz, prin semnul 1 sau A; când propoziţia este falsă spunem că ea are valoarea de adevăr ‚falsul’ şi vom nota valoarea de adevăr prin semnul 0 sau F.
Observaţie. 0 şi 1 sunt aici simboluri fără înţeles numeric.
Vom nota propoziţiile cu literele p, q, r... sau p1, p2,, p3 ... . Acestea se pot compune cu ajutorul aşa-numiţilor conectori logici ‚non’ , ‚şi’ , ‚sau’ dând propoziţii di ce în ce mai complexe.
p
ᄀ p
Cape Town - Africa de Sud ppt
Cape Town nu este doar cea mai populara destinatie turistica internationala in Africa de Sud, Africa dar ca un intreg.Orice ghid turistic recomanda plimbarile in cartierul Bo-kaap . Cartierul, locuit in majoritate de musulmani descendenti ai sclavilor din Africa de Sud-Est, e plin de casute colorate si stradute pitoresti si iti ofera panorame superbe ale orasului. Aici gasesti si mici restaurante cu mancare delicioasa, bazata in special pe produse pescaresti.
Capitan la 15 ani de Jules Vern
Acesta lasa corabia pe mana tanarului Dick si a celor 5 negri deoarece avea nevoie de echipaj sa prinda balena.Capitanul lansa pescadronul si porni spre balena.Dupa multe ore pescadronul capitanului fu lovit de coada balenei scufundat iar echipajul pieri in apele mari.Acum la conducerea lui Pilgrim era doar un baiat de 15 ani.
Corabia condusa de Dick inainta pe mare cand dintrodata o furtuna aparu de nicaieri.In urma furtunii corabia isi pierdu panza principala dar se si abatu de la traseu.
Aproape ca isi pierduse incredera cand dintro data tom unul dintre negri vazu ceva la orizont.In urma consultarii harti Dick si-a dat seama ca era insula Pastilor.
Hercule un alt negru observa pamant din nou de data aceasta era tot o insula de proporti mai mari decat ultima dar si aceasta parea parasita.Fiind nevoiti sa acosteze acestia se indreapta spre insula.Cand ajung aproape de insula corabia se izbeste de niste stanci se este inghitita de ape dar nu innaite ca intreg echipajul ...
Biosfera
Animalele sunt in general vietuitoare care se hranesc cu substante organice , fara a sintetiza ele insele.Totodata majoritatea animalelor sunt mobile si executa deplasari apreciabile in cautarea hranei . Animalele se pot imparti in doua categorii dupa mediul de viata : animale acvatice si animale terestre .
Ecolocatia si ecoul
Moliile folosesc o serie de strategii pentru a se apara de lilieci. Unele au aripile acoperite intr-un fel de solzi care retin ecoul. Moliile tigru emit aceleasi sunete cu limba asemenea liliecilor pentru a se confunda cu ei. Multe molii au receptori de sunet care le alerteaza de apropierea unui liliac si atunci ele incearca sa scape.
Medie note: 8.67 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Uite vietatea..nu mai e vietatea! Foame mare prietenas :))
Micutul pare incantat ca masina merge din mainile lui. `Pune mana pe volan!`, se aude indemnul tatalui in timp ce mama isi invata fiul sa claxoneze.
Pentru un rucsac lasat in statia de autobuz s-a mobilizat toata politia, s-a inchis circulatia, au venit genistii. Oare ce pateau baietii daca ii prindea politia?
Tu cum ai reactiona daca ti-ai prinde prietenul cu o blonda in pat?