Bazele politico-economice ale constructiei europei

Constructia Europei Unite

Albert Camus observa, de asemenea, ca "uniti, europenii vor fi în masura sa sporeasca tezaurul de valori acumulat în decursul istoriei" iar Nicolae Titulescu aprecia ca, prin constituirea Uniunii Economice Europene va fi posibila dezvoltarea colaborarii dintre statele Continentului, precum si dintre acestea si alte state, deoarece numai o asemenea colaborare constituie garantia progresului. Edmond Michelet considera ca "Europa Unita este viitorul iar farâmitarea este trecutul".

În anul 1926, dupa ce popoarele Europei traisera experienta terifianta a primei conflagratii mondiale, 2000 de reprezentanti din 24 de state s-au întrunit în capitala Austriei pentru a examina viitorul posibil al continentului. Congresul de la Viena si-a propus sa lanseze un mesaj statelor europene si statelor din celelalte zone ale lumii, mesaj care a luat forma "Manifestului Pan-European".

Între principalele obiective convenite de Congresul de la Viena si consemnate în Manifestul ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 17kb
Downloads: 529
Materia: Stiinte Politice

Europa

Cele mai mari state din Europa sunt: U.R.S.S. (22.402.200Km2), [i cel
mai mic Vatican (0.44Km2). Alte state mari cuprind p`r]i
tinse
dintr-un continent, [i justific` denumirea de subcontinent cum este
S.U.A., Republica Chinez`, Brazilia sau de continent insular cum este
Australia. |ntinderea spa]ial` a teritoriului de stat este delimitat`
spre exterior de grani]e. Unele grani]e au r`mas neschimabte de mult`
vreme ca de exemplu acea din M-]ii Pirinei
tre Fran]a [i Spania.
Astfel de grani]e au fost numite
geopolitica burghez` grani]e
moarte,
opozi]ie cu grani]ele vii supuse adesea modific`rilor cum
au fost acelea care desp`r]eau statele Europei Centrale. Au ap`rut [i
acum grani]e zonale sub forma unor state tampon care delimitau sferele
de influen]` ale ]`rilor imperialiste, sau zone neutre, care
desp`r]eau un teritoriu colonial de cel al ]`rii
interiorul ...

Alte referate despre: tari si capitale din europa, turismul in europa, europa

Continentul Europa - prezentare

Fauna, este determinata de vegetatie deoarece aceasta ofera animalelor hrana si adapostul necesar existentei lor. Solurile sunt diferite in functie de zona de vegetatie si clima, in Europa gasindu-se soluri brune, cenusii, argiloase, dar si cernoziom. Popoarele din Europa, dupa origine si limba vorbita, se impart in:
- popoare romanice ( italieni, spanioli, portughezi, francezi, romani. )
- popoare germanice (germani, englezi, olandezi, suedezi, norvegieni,
danezi, islandezi. )
- popoare slave (rusi, ucrainieni, polonezi, belarusi, bulgari, cehi,slovaci)

Alte referate despre: continentul europa, informatii despre continentul europa, despre continentul europa

Turismul in Europa

Turismul cultural – istoric este, de asemenea, bine dezvoltat, intrucat pe continental europen exista multe realizari omenesti demne de adirat intre care :
- vestigii istorice : ruine de cetati- orase grecesti, castre romane, amfiteatre ( cel grecesc de la Olympia sic el roman Colosseum-ul din Roma ), temple etc.
- palate si castele, intre care cele din Paris si imprejurimi ( Versailles) si de pe valea Loarei, in Franta, din Londra si din imprejurimi ( Buckingham, Windsor ) in Marea Britanie, numeroasele castele din Spania, Germania, Austria ;
- cele mai mari si renumite catedrale din lume : Sf. Petru din Vatican, Notre-Dame din Paris, Westminster din Londra, catedralele din Koln ( Germania ) si Sevilla ( Spania ), Vasili Blajenii din Moscova, domurile din Florenta si Milano ( Italia );
- cele mai mari si bogate muzee ale lumii : Luvru ( Paris ), British Museum ( Londra ), Ermitaj ( Sankt Petesburg ), Prado ( Madrid ), Ufizzi ( Florenta ), Muzeele Vaticanului ;
- poduri, turnuri ...

Alte referate despre: turismul in europa referat, turism in europa, referat turismul in europa

Consiliul Europei

- Convenţia Europeană a Drepturilor Omului : reprezintă cel mai coerent şi dezvoltat sistem din lume privind protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ce a fost adoptat în 1950.
- Carta Social Europeană a Drepturilor Omului adoptată în 1965
Convenţia Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale adoptată în 1994

Alte referate despre: consiliul europei, consiliul europei referat, activitatea consiliului europei

Acizii si bazele

Acizii si bazele. Teoria transferului de protoni
In teoria clasica a disociatiei electrolitice, un acid se defineste ca o specie chimica ce da nastere, la dizolvarea in apa, unui ion de hidrogen, H+, iar o baza, ca o specie ce da nastere, in acelasi dizolvant, unui ion hidroxil,HO-.

Alte referate despre: acizi si baze, acizi si baze referat, referat acizi si baze

Institutiile Europei Unite

Este dificil de realizat o prezentare sintetică a atribuţiilor Consiliului, asta pentru faptul că ele rezultă dintr-o multitudine de dispoziţii dispersate în trei tratate (articolele: 26 C.E.C.A., 145 C.E.E şi 115 C.E.E.A) toate acestea fiind, în esenţă, dispoziţii de trimitere, cât mai ales pentru că evoluţia fundamentală a modelului instituţional între Tratatul de la Paris şi Tratatele da la Roma a constat în deplasarea centrului de greutate al sistemului în favoarea Consiliului al cărui rol auxiliar, a devenit dominat.

Alte referate despre: construirea europei unite, etapele constructiei europei unite ca model de integrare economica, construirea europei unite si disparitia natiunilor europene

Acizi si baze

Acizi si baze
Prima incercare de a intelege natura acizilor si a bazelor porneste de la observatia ca unele elemente cum sunt carbonul, azotul, sulful si fosforul dau cu oxigenul compusi (oxizi) care neutralizeaza bazele. Lavoisier a conchis de aici (1770-1780) ca oxigenul este elementul necesar pentru a determina proprietatile acide ale substantelor. Conceptia aceasta se oglindeste in numele de opxigen, dat de Lavoisier acestui element (de la cuvintele grecesti : oxus , acru si gennao ,a genera). Elementele care formeaza oxizi acizi, ca cele mentionate mai sus sunt nemetale.Oxizii metalelor neutralizeaza acizii si sunt deci baze.

Alte referate despre: acizi si baze-prezentare power point, teoria protolitica a acizilor si bazelor, solutii de acizi si baze din viata cotidiana

Constructii agroturistice - Pamantul teren de fundare si material

Comportarea pământurilor ca teren de fundare sau ca material de construcţii este determinată de interacţiunea dintre fazele constituţionale: faza solidă, faza lichidă şi faza gazoasă.

Alte referate despre: pamantul teren de fundare, pamantul teren de fundare- adelaida hontus, referat facultate-pamantul teren de fundare

Materialele si elementele de constructii din lemn

- Lignina este un compus macromolecular, amorf, aromatic ce umple spaţiile din jurul fibrelor, marind rezistenţa mecanică a lemnului.
Apa se gaseste în lemn sub formă de apă absorbită şi apă liberă. Apa legată prin absorbţie (apa de higroscopicitate) şi apa liberă constituie, impreună, umiditatea lemnului, care se exprimă sub formă de umiditate absoluta sau de umiditate relativă.

Alte referate despre: materiale si elemente de constructii din lemn, materialele si elementele de constructii din lemn, materiale si elemente de constructi din lemn

Asigurarea cladirilor, constructiilor, echipamentelor precum si alte bunuri

Interesul asigurabil este valoarea pecuniară a bunului, expus avariilor, distrugerii sau pierderii, sau valoarea patrimonială ce poate fi pierdută de asigurat sau beneficiar, ca urmare a producerii evenimentului asigurat. Asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial asupra bunului asigurat, la fel şi beneficiarul asigurării încheiate trebuie să aibă interes, dacă acesta nu este cel care efectuează asigurarea.

Alte referate despre: asigurarea cladirilor contructiilor echipamentelor si a altor bunuri, asigurarea cladirilor constructiilor, asigurarea cladirilor constructiilor locuinteloreferat

Baze de date informatice pentru marketing

Nimeni nu poate spune că deţine cel mai bun sistem informaţional destinat vânzărilor şi marketingului; gama extrem de diversificată de facilităţi şi funcţii oferită de diferitele sisteme fac ca achiziţionarea să devină o problemă de alegere individuală. Numeroase firme ajung la concluzia că un singur sistem informaţional nu le poate satisface toate necesităţile economice. Între principalele tipuri de astfel de sisteme ce pot fi folosite două au o importanţă deosebită:

Alte referate despre: baze de date informatice pentru marketing, crearea bazelor de date informatice pentru marketing direct, baza de date informatica

Principiile de baza ale administratiei

Principiile de baza ale administratiei
Astfel, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca, în limitele competenţelor lor, să coopereze şi să se asocieze cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii.
Autorităţilor administraţiei publice locale le este acordat dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale, în condiţiile legii, pentru protecţia şi promovarea intereselor lor commune, precum şi posibilitatea de a încheia între ele acorduri şi de a participa la iniţierea şi realizarea unor programe de dezvoltare regională, în condiţiile legii.

Alte referate despre: principiile de baza ale administratiei publice, principiile de baza ale administratiei publice locale, principiile de baza lae administratiei publice

Bazele legislatiei U.E

Bazele legislatiei U.E
Consecintele acestui caracter sunt :
- subiecte de drept comunitar : - statele membre dar si particularii (persoane fizice si juridice din statele membre)
- organele nationale inclusiv tribunalele aplica regulile dreptului comunitar.In ansamblu ordinea juridica comunitara are in componenta doua categorii de norme : 1. norme juridice cu valoare de lege fundamentala si anume tratatele institutive si cele modificatoare ,
2. norme juridice cu valoare de legi ordinare elaborate de catre institutiile comunitare in existenta si functionarea lor.

Alte referate despre: bazele legislatiei, bazele legislative, componente hard sowt si componentele de baza legislative
Referate afisate : 14
Medie note: 8.30 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles