Biserica in timpul lui constantin brancoveanu

Biserica in timpul lui Constantin cel Mare

Inaintea lui Constantin cel Mare, Galeriu, grav bolnav, a dat la 30 aprilie 311, la Sardica, un edict de toleranta pentru crestini, de acord cu Constantin si Liciniu, care cuprinde permisiunea existentei crestinilor - ut denuo sint cristiani et conventicula eorum = sa existe din nou crestini si sa tina adunarile lor (Lactantius, De mort. pers., 34; Eusebiu, Ist. bis., VIII, 17). Galeriu a murit curind, la 5 mai 311, incit edictul sau s-a aplicat doar partial.

E greu de cunoscut in intimitatea ei evolutia religioasa a imparatului Constantin, dar, o data declarat pentru crestinism, el a progresat continuu pe aceasta cale, incepind cu lupta dintre el si Maxentiu de la Pons Milvius (Podul Vulturului), linga Roma, din 28 octombrie 312, pina la botezul lui din mai 337.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 1552kb
Downloads: 867
Materia: Istorie

Constantin cel Mare

Constantin a continuat si a desavarsit toate reformele initiate de Diocletian; uneori detaliile si etapele reformelor lor administrative, militare, fiscale, financiare sau religioase nu sunt usor de separat. Cu Constantin se incheie procesul transformarii Imperiului intr-o monarhie de drept divin, de esenta crestina. Numarul provinciilor este ridicat la 117, grupate in 14 dioceze si 4 prefecturi.

Alte referate despre: constantin brancoveanu, constantin brancusi referat, constantin cel mare

Imparatul Constantin cel Mare

Constantin cel Mare a generalizat duminica ca zi de repaus in Imperiu.
Inca din 317, imparatul a inceput sa bata si monede cu monogramul crestin.Imparatul si membrii familiei sale - mama sa, Elena, sotia sa, Fausta, sora sa, Anastasia, fiica sa, Constantina, au daruit episcopilor ajutoare pentru a reparaX bisericile sau pentru a construi altele noi.

Alte referate despre: sfintii imparati constantin si elena, sfintii imparati constantin si elena referat, sf imparati constantin si elena

Timpul si Spatiul - istoria mentalitatilor

Timpul si Spatiul au,o existenta obiectiva dar sunt percepute si in mod subiectiv,interpretarea lor imprumutand, se stie, aspecte extreme de diferite in functie de civilizatii si societati, de stadiile de dezvoltare , insa conduita fiintei si a comunitatiilor umane ,ca ,de altfel, si dezvoltarea societatilor .

Alte referate despre: timpul si spatiul istoria mentalitatilor, timpul si spatiul in istorie, referat timpul si spatiul in istorie

Constantin Brancoveanu

Relaţiile sale externe şi negocierile abile i-au atras supranumele de "meşterul neântrecut al diplomaţiei”. Lui i se datorează introducerea de noi
metode în diplomaţia secolului al XVIII-lea, precum corespondenţa secretă şi folosirea agenţilor secreţi în marile capitale ale continentului

Alte referate despre: constantin brancoveanu referat, referat constantin brancoveanu, constantin brancoveanu rezumat

Moldova in timpul domniei lui Stefan cel Mare

Moldova in timpul domniei lui Stefan cel Mare - Caracteristica generala a domniei. Domnia lui Stefan cel Mare (1457-1504) a fost perioada cea mai glorioasa din istoria medievala a romanilor, punctul culminant al luptei lor pentru independenta si afirmare in contextul civilizatiei europene in secolul al XV-iea. Moldova in timpul domniei lui Stefan cel Mare

Alte referate despre: moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, wikipedia moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, republica moldova in timpul domniei lui stefan cel mare

Biserica in timpul lui Constantin cel Mare

Dupa istoricii crestini, Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o Cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia:= in hoc signo vinces = prin acest semn vei invinge (Lactantius, De mortibus persecutorum, 48, 5). Noaptea, in timpul somnului, i s-a aratat Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l vazuse ziua pe cer, cerindu-i sa-l puna pe steagurile soldatilor, spre a-i servi drept semn protector in lupte. Acesta este monogramul lui Hristos HP sau pe care l-a pus pe un steag numit labarum.
Ca imparatul Constantin a fost convins de aparitia minunata a Sfintei Cruci, ne-o confirma faptul ca pe arcul de triumf al lui Constantin, care se pastreaza pina azi la Roma, el afirma ca a cistigat victoria asupra lui Maxentiu: = .
La citeva luni de la victoria asupra lui Maxentiu, Constantin, impreuna cu Liciniu, devenit prin casatoria cu una din surorile sale, cumnatul sau, au publicat edictul de la Milan din ianuarie 313, prin care se ...

Alte referate despre: biserica in timpul lui constantin cel mare, biserica in timpul lui constantin, biserica din timpul lui constantin

Organizarea Bisericii Crestine

Organizarea Bisericii Crestine - Crestinismul este religia întemeiata pe învatatura, persoana si viata lui Iisus Hristos si s-a nascut în secolul I, în Imperiul Roman, asa cum apreciaza unii istorici latini precum Tacitus, Suetoniu sau Pliniu cel Tânar, dar aceasta religie ne este cunoscuta, de la originea sa si pâna în zilele noastre, în primul rând datorita scrierilor elaborate pe vremea primelor generatii de crestini (cele patru evanghelii).

Alte referate despre: organizarea bisericii crestine, cultul si organizarea bisericii crestine in primele secole, cultul si organizarea bisericii crestine

Timpul

Dar ce este timpul? Intrebarea este intrucatva paradoxala fiindca timpul este essential pentru viata noastra, oamenii stiu intr-unn anumit sens ce este timpul: daca discutam cu cineva despre timpul care a trecut intre 2 evenimente, stim ca interlocutorul intelege despres ce vorbim. Insa, pe de alta parte, indata ce incercam sa vedem ce inseamna timpul, suntem confruntati cu nuumeroase dificultati.

Alte referate despre: in cautarea timpului pierdut, timpul liber, marcel proust in cautarea timpului pierdut

Viata lui Constantin Noica

Tot ce avea de făcut de acum încolo era să lase în voia ei, în deplina ei manifestare, o natură care nu numai că fusese parcă anume croită pentru filozofie, dată fiind funciara inaderenţă a tînărului Noica la valorile şi practicile epocii, dar care, pe deasupra, beneficiase de o prelucrare culturală de pe urma căreia nu se putea ivi decît ce s-a ivit: un om născut şi făcut pentru filozofie. Un caz aberant, dacă e să-l judeci după criteriile lumii de azi, sau un caz aparte de geniu pustiu, dacă e să-l categoriseşti după normele filozofiei.

Alte referate despre: viata lui constantin noica, viata si opera lui constantin noica, viata personala a lui constantin noica

Marea domnie a lui Constantin Brancoveanu

Cît priveşte războiul ruso-turc din 1711, Constantin Brîncoveanu a luat o poziţie de expectativă, de aşteptare. Numai un mic grup de boieri, în frunte cu Toma Cantacuzino, i-a ajutat pe ruşi să cucerească Brăila. În anul 1714, a fost mazilit. La 26 august 1714, împreună cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei a fost executat la Constantinopol, din ordinul sultanului.

Alte referate despre: domniile ale lui constantin brancoveanu, marea domnie a lui constantin brancoveanu recenzie, marea domnie a lui constantin brancoveanu

Biserica Sfantul Nicolae - Cretulescu

Pronaosul - este acoperit cu o calotă pe pandantivi şi despărţit de naos de 3 arcade pe 4 stâlpi de piatră dintre care cele laterale sunt încastrate în pereţi. Spaţiile laterale sunt boltite cu două arce late.
Naosul - este alcătuit din 3 travee şi acoperit de turla sprijinită pe pandantivi. Absidele laterale sunt poligonale la exterior şi sub formă de concă•3 în interior. Traveea estică este închisă de absida altarului.
Altarul - este acoperit de o semicalotă. În grosimea zidurilor dinspre nord şi sud ale traveei estice se află firida proscomidiei şi a firida diaconiconului care este prevăzut şi cu o uşă de acces din exterior.
Faţada este împărţită – ca la toate bisericile din Ţara Românească din ace vreme – în două registre de panouri, mărginite de ciubuce din cărămizi rotunjite despărţite de un brâu.

Alte referate despre: biserica sfantul nicolae - cretulescu unde este asezata, biserica sfantul nicolae din brasov, biserica sfantului nicolae

Aplicarea Legii Civile in timp

De la aceasta regula exista doua exceptii: prima, cand o arte a teritoriului statului ar fi ocupata de inamic, ceea ce echivaleaza cu un caz de forta majora; cea de-a doua, in cazul conventiilor, unde recunoasterea dispozitiilor legii cu caracter dispozitiv, oate fi invocata entru anularea actului de catre partea aflata in eroare de drept, (in materie penala, necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal al faptei, indiferent de caracterul dispozitiei legii nesocotite – art. 51 alin. ultim cod penal).

Alte referate despre: aplicarea legii civile in timp, aplicarea legii civile in timp spatiu si asupra persoanelor, aplicarea legii civile in timp referat

Calatoria in timp

"Calatoria in timp"
Iar daca un corp se deplaseaza prin spatiu cu viteza luminii atunci viteza pe axa timpului acelui corp va fi 0.

Alte referate despre: calatoria in timp, calatorie in timp compunere, compunere calatorie in timp
Referate afisate : 14
Medie note: 8.07 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles