Broasca testoasa

Paradoxuri logice

Sa presupunem ca Ahile are o viteza de doua ori mai mare decat cea a testoasei. Testoasa are un avans de 1 km fata de Ahile (acesta pleacand din origine). Oricine va trage concluzia ca peste 2 km, Ahile va ajunge estoasa.

Folosindu-se de paradoxul prezentat anterior, Zenon ne spune altceva: cand Ahile ajungela 1 km, testoasa a ajuns la 1 km si jumatate, iar cand Ahile ajunge la 1 km si jumatate, broasca a ajuns la 1 km si trei sferturi si asa mai departe, astfel ca niciodata Ahile nu vareusi sa intreaca broasca testoasa

Nivel: Liceu
Dimensiune: 13kb
Downloads: 301
Materia: Filosofie

Istoria Filosofiei

C-tin R. Matru – ea este o concepţie în care adevărurile vechi sunt îmbrăcate într-o formă nouă. Filosofia a apărut ca răspuns la întrebările oamenilor, întrebări cum ar fi :
Ce este existenţa ?
Care este raportul dintre existenţa subiectivă şi obiectivă ?
Cum se constituie valoarea de adevăr bine, frumos, dreptate ?
Care sunt cauzele nefericirii omului pe pământ ?
Ce este fericirea ?

Alte referate despre: istoria filosofiei, istoria filosofiei antice, istoria filosofiei dreptului

Filosofie cu concepte fundamentale

Desi Descartes se exprima adesea in termeni teologici si preia idei si argumente teologice, gandirea lui reprezinta o ruptura majora fata de modul in care fiinta umana este prezentata in teologia crestina, ca o existenta subsumata existentei divine, supusa in totalitate normelor de origine divina. In plan gnoseologic, gandirea ca esenta a omului intemeiaza posibilitatea si certitudinea cunoasterii. Gandirea sau constiinta de sine este cea care genereaza evidenta principiului „Gandesc, deci exist“ ca axioma a intregii filosofii carteziene, principiu al carui adevar este indubitabil. La nivelul constiintei de sine se plaseaza acea „perceptie clara si distincta“ invocata de Descartes ca sursa a certitudinii primului principiu al filosofiei sale.

Alte referate despre: filosofie cu concepte fundamentale, concepte fundamentale filosofie, concepte fundamentale filosofice

Paradoxul lui Olbers

Anumite fenomene studiate in profunzime dezvaluie peste tot in Univers prezenta unei materii imprastiate, greu de detectat, aparent neobservabila, ce poarta in general numele de „materie difuza”. Aspecte diferite, incepand cu absorbtia interstelara a luminii, demonstreaza pe deplin diferitele forme sub care se prezinta aceasta materie.

Alte referate despre: paradoxul lui olbers, paradoxul gemenilor, paradoxul hidrostatic

Natura umana si teoria paradoxala a schimbarii

Modificari de ordinul 2, care se refera la schimbarea sistemului in ansamblu. Ele sunt bruste si radicale, reprezentand un salt al sisAZtemului la un alt nivel de functionare, fn acest caz modificarea este de natura calitativa, nu este previzibila in mod logic si apare adesea brusc, nelogic, neasteptat.

Alte referate despre: teorii despre natura umana, teoria despre natura umana, teorie de spre natura umana

Golful Broastei Testoase

Foaia de hartie este colorata in sapte culori, fiecare avand aceeasi proportie cu celelalte si fiind reprezentata printr-un numar. Daca rulam foaia in sensul indicat de sageti si de linii, obtinem un profil circular la fel ca si cel ilustrat in Figura 3. Pentru a obtine acest profil, capetele foii in forma de patrat trebuie unite conform sensului indicat de sageti. Daca unim mai intai partea de sus cu partea de jos a patratului, obtinem un cilindru. Daca unim apoi si partile laterale, obtinem profilul circular.

Alte referate despre: anatomia broastei testoase, importanta broastei testoase, reprezentanti ai broastei testoase de uscat

Testoasele

Dintre toate reptilele, testoasele sunt cele care nu inspira omului teama, dar ii starnesc curiozitatea, prin infatisarea lor deosebita. Ele formeaza unul dintre cele patru ordine de Reptile, cel al Chelonienilor, alcatuit astazi din vreo 260 specii, la care prezenta unei carapace osoase este caracterul cel mai evident.

Alte referate despre: petre ispirescu broasca testoasa cea fermecata, cele doua fete ale unei testoase de herman melville-rezumat, broasca testoasa

Specii de broaste-mediu de viata, comportament, hranire, reproducere

Larvele sunt maslinii cu pete si reflexe aurii, înoata foarte bine si în toate directiile amintind de pesti, spre deosebire de larvele celorlalte broaste care stau mai mult pe fundul apei. Dimensiunile lor sunt de 34-44 mm si metamorfoza dureaza aproximativ 90 de zile.
Dusmani: sunt reprezentati de pasari rapitoare si serpi. Este oarecum aparat de coloritul sau homocrom care îl face nevazut în frunzisul arborilor. Statut: specia este vulnerabila, fiind STRICT PROTEJATA; este sensibila la poluare si uscaciune. Necesita masuri locale de protectie. Statut: este nepericlitata, fiind frecvent asociata cu asezarile umane. ESTE STRICT PROTEJATA. Nu are nimic de-a face cu râia care este produsa de un acarian (Sarcoptes scabiei).

Alte referate despre: specii de broaste-mediu de viata comportament hranire reproducere, leul-mediu de viata comportament hranire reproducere, mediu de viata si hranire al panterei negre

Bourul

Bourul a supravieţuit Epocii Fierului în Anatolia şi Orientul Apropiat, fiind considerat animal sacru, Taurul Lunar fiind asociat cu Marea Zeiţă şi apoi cu Mithra.Bourul (Bos primigenius) a fost un mamifer ierbivor raspandit in Africa, Europa si Asia in timpul Cuaternarului (Pleistocen) ultimele 2 milioane de ani. Ultimul exemplar de bour din Europa a fost ucis in anul 1627, la o vanatoare desfasurata in Polonia.

Bourul fost domesticit acum cca. 6.000 ani - el este considerat stramosul bovinelor domestice actuale. Animal de talie mare (cca. 3 m lungime), bourul avea corpul acoperit cu par de culoare neagra, cu o dunga cenusie de-a lungul spinarii. Craniul cu fruntea alungita purta coarne mari, usor recurbate anterior (in forma de lira).

In tara noastra, resturi fosile ale bourului au fost descoperite in nisipurile si pietrisurile din Campia Romana si Podisul Moldovei. In urma cu cateva luni, colectia de paleontologie a Muzeului National de Istorie Naturala “Grigore ...

Alte referate despre: bourul, semnificatia capului de bour, semnificatia capului de bour pe stema romaniei

Cavalerii Evului Mediu

Participarea cavalerilor la razboaiele sfinte, in orient sau in Spania, sub steagurile Bisericii, a consolidat crestinarea acestui corp ofiteresc si i-a schimbat naravurile. Bravirii si loialitatii li sau adaugat ca valori supreme ale cavalerismului, protectia celor slabi si oprimati si repararea tuturor nedreptatilor.In acelasi tump, asupra vietii de fiecare zi a nobililor-cavaleri bogatia isi pune amprenta, modificand interioarele, vestimentatia si alimentatia zilnica.Mobilele decoreza spatiul, bijuteriile imbogatesc oamenii.Dispretul pentru cultura dispare treptat o data ce prezenta clericilor se face resimtita in castelele seniorale.

Alte referate despre: cavalerii evului mediu, cavalerii evul mediu, cavaleri evul mediu

Fauna - vegetatia municipiului Pitesti

In padurile din perimetrul municipiului pot fi intalnite exemplare obisnuite ale faunei din tara noastra, unele de interes cinegetic.Dintre acestea notam: carnivore din familia Canidelupul(Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), carnivore din familia Mustelide- viezurele sau bursucul(Meles meles), jderul(Martes martes), dihorul comun(Mustela-Putorius putorius), nevastuica (Mustela nivalis), erbivore- caprioara sau capriorul (Capreolus capreolus);erbivore din familia Suide (nerumegatoare)–mistretul (Sus scrofa);rozatoare din familia Leporide- iepurele(Lepus europaeus),diferiti soareci si sobolani(muride si microtide).

In padurea Trivale sunt admirate numeroase specii de veverite(Sciurus vulgaris).Nu lipsesc animalele insectivore ca:ariciul(Erinaceus eupropaeus roumanicus), cartita(Talpa europaea), chitoranii sau chitanii(Sores araneus).Pe intuneric isi fac aparitia liliecii(Vespertilio ...

Alte referate despre: fauna - vegetatia municipiului bacua, vegetatia fauna solurile din municipiul pitesti, vegetatia fauna si solurile din municipiul pitesti

Hranirea in mediul acvatic

Rechii mananca in general orice, chiar si alti rechini. S-a gasit in stomacul unui rechin un pantof, oasele unei pasari sau chiar un permis de conducere. Altii, de talie mai mare, sunt mai atenti la ceea ce mananca, cum ar fi rechinul- balena , care se hraneste cu plancton si cu pesti mici.

Alte referate despre: relatii de hranire in mediul acvatic, modul de hranire in mediul acvatic, hranire in mediul acvatic

Sicilia, arii protejate

• Zona A, a rezervatiei integrale, in care mediul natural este conservat in totalitate, fiind vorba de ecositeme de mare interes naturalistic si peisagistic.
• Zona B, a rezervatiei generale. Aici este interzisa construirea de noi cladiri sau marirea celor deja existente, efectuarea de trensformari in teritoriu. Este permisa doar infrastructura absolut necesara. Aceasta zona are un grad antropic mai mare ca prima zona.
• Zona C, de protectie. Sunt admise doar constructii care duc la valorificarea resurselor parcului, de exemplu infrastructura turistica (parcari, locuri de cazare pentru turisti, edificii culturale).
• Zona D, de control. Aici sunt permise toate activitatile compatibile cu parcul.

Alte referate despre: arii protejate in sicilia, arii protejate in romania, arii protejate din romania

Comparatie intre Defileul Dunarii si Muntii Banatului

Clima Defileului Dunarii este specifica sectrului montan carpatic,cu usoare influente mediteraneene.Ea se caracterzizeaza prin temperatura medie anuala de peste 11 C,cu ierni mai putin geroase (-1 C )si veri mai putin toride(22 C),cu mai putine zile de inghet,cu vanturi de vest si NV,uneori cu intensitati de vant rece iarna.Cosava,cu precipitatii mai abundente(800mm),cu ploi bogate de toamna,cu mai multe ninsori,cu cel mai redus grad de continentalism pe dunarea de jos.

Alte referate despre: defileul dunarii si muntii limitrofi, comparatie muntii banat si muntii retezat, comparatie intre muntii banatului si carpatii curburi

Potentialul biopedoclimatic al regiunilor munte

Izvioarele minerale sunt legate de prezenta muntilor vulcanici, de zacamintele de petrol, gaze naturale, sare, precum si existenta faliilor de adancime din zona carpatica. Majoritatea lor provin din apele vadoase care, prin infiltratii, ajung la mari adancimi, de unde revin la suprafata incarcate cu saruri, uneori avand temperaturi ridicate.

Alte referate despre: potentialul turistic in regiunea maramures, potentialul turistic natural al muntilor retezat, regiunea muntilor apuseni
Referate afisate : 15
Medie note: 8.05 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.