Caracterizarea galbenului din istoria unui galben de v alecsandri

Istoria unui galben de Vasile Alecsandri

Istoria unui galben de Vasile Alecsandri - Acel sunet mi se părea că venea din fundul odăii şi că ieşea dintr-o cutioară de fildeş săpată, ce se zărea pe masă în razele lunii care răzbătea prin fereastră.

Istoria unui galben de Vasile Alecsandri - M-am sculat iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie unde pusesem dimineaţa un galben olandez şi o para mare turcească, am deschis-o cu luare-aminte, şi adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieşind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, ţiuiau şi se sfădeau de moarte.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 55kb
Downloads: 23
Materia: Romana

Iarna -Vasile Alecsandri

Vasille Alecsandri s-a nascut la Bacau si a avut o copilarie fericita la mosia parinteasca de la Mircesti. Opera sa este alcatuita din poezii, proza si teatru. Prin pasteluri Vasile Alecsandri a pus bazele unei noi specii literare in scrisul romanesc. Pastelul este o specie a genului liric, poezie descriptiva care prezinta un peisaj prin intermediul caruia sunt exprimate cu discretie sentimentele poetului. Poeziile au fost publicate initial in revista Convorbiri Literare care au fost incluse apoi in volumul Pasteluri.

Alte referate despre: iarna vasile alecsandri comentariu, iarna vasile alecsandri, iarna vasile alecsandri pastel

Miorita - Demonstratie ca este balada

Textul este structurat pe momentele subiectului: in intriga ni se prezinta cu neexactitate timpul, locul si sumar personajele:ciobani din diferite regiuni ale tarii Moldova, Vrancea si Transilvania. Planul organizat de ciobanul ungurea si cel vrancean impotriva celui moldovean, ni se prezinta in expozitiune. In desfasurarea actiunii aflam de testamentul ciobanului moldovean inainte ca acesta sa fie ucis. Baciul doreste ca uciderea sa nu le provoace suferinta oilor sale si de aceea hotareste sa le spuna ca s-a insurat.

Alte referate despre: miorita demonstratie ca este balada, miorita demonstratie ca este balada populara, miorita-demonstratie ca este balada populara

Sfarsit de toamna

Acest pastel este alcatuit din patru catrene care imbina descrierea
naturii cu trairile interioare ale poetului. Descrierea naturii, la
nivel cosmic si terestru, si exprimarea sentimentelor sunt gradat
construite.

Alte referate despre: sfarsit de toamna de vasile alecsandri, sfarsit de toamna, compunere sfarsit de toamna

Istoria economica a Romaniei

Istoria economica a Romaniei - paleoliticul – omul consuma fructele si roadele pamantuli in stare naturala ; culesul vanatoarea si pescuitul sunt singurele activitati pe care omul le desfasoara in cadrul cetei(hoardei).A urmat o perioada foarte importanta de trecere in care omuldescopera focul si producerea acestuia la nevoie.

Alte referate despre: istoria economiei, citate despre istoria economiei, istorie economica

Aspecte primitive ale filosofiei gerontologiei

Aspecte primitive ale filosofiei gerontologiei
Care este semnificatia respiratiei? Este o schimb gazos, prin expiratie si inspiratie, cu mediul extern. Care este sensul rolului sistemului circulator sanguin? Pare a fi ultra clar: sa transporte sangele prin intreaga retea de vase. Datorita unei conexiuni intre digestie si sange, aceasta circulatie are ca o consecinta deasemenea si alimentarea.
Aspecte primitive ale filosofiei gerontologiei

Alte referate despre: balta alba aspecte primitive, aspecte ale procesului nursing in comuna primitiva, aspecte ale procesului de nursing in comuna primitiva

Dimensiunile psihologice ale muzicii

Dimensiunile psihologice ale muzicii
Alături de alte descoperiri ea a devenit un mare fenomen al lumii, acompaniind istoria civilizaţiei umane în perioadele de mari avînturi, precum şi în cele de declin.

Alte referate despre: dimensiunile psihologice ale muzicii, dimensiunea psihologica a muzicii, dimensiuni psihologice ale muzicii

Formarea constiintei istorice

La randul lor, primii umanisti originari din tinuturile romanesti, precum Nicolaus Olahus, apoi curtenii si invatatii din
Tarile Romane, formati la scolile din Polonia sau Italia, descopera noi argumente care sa confirme cuvintele cronicarului moldovean: "de la Rim ne tragem". Toate acesteaurmeaza a fi punctate pe parcursul acestei lucrari.

Alte referate despre: formarea constiintei istorice, formarea constiintei istorice studiu de caz, studiu de caz formarea constiintei istorice

Muzeul national de istorie a Romaniei

Realizata dupa planurile arhitectului Alexandru Savulescu, cladirea a fost conceputa in stil neoclasic, avand o fatada principala cu trepte pe toata lungimea ei si cu un portic sustinut de 10 coloane dorice. Extremitatile, formate din doua volume proeminente, sunt inaltate si acoperite de cate o cupola.

Alte referate despre: muzeul national de istorie, muzeul national de istorie referat, muzeul national de istorie a romaniei

Muzeul National de Arheologie si Istorie a Moldovei

Bineinteles, si formula actuala a expozitiei permanente este una intermediara, un "cap de pod" spre integrarea intregului spatiu al cladirii (de la parter si etaj) in circuitul expozitiei permanente, la care se lucreaza acum conceptual si tematic.

Alte referate despre: muzeul national de arheologie atena-poze, poze muzeul national de arheologie atena, compunere despre muzeul national de istorie

Formarea constiintei istorice

Cronicarii romani ,,deprindeau inca din copilarie, odata cu manuirea penei de scris, si folosirea spadei, a arcului si a buzduganului" dupa cum aminteste George Ivascu in ,,Istoria Literaturii Romane". De cele mai multe ori ei erau buni militari, ca si intelectuali, curteni si artisti, precum cei din Occident. Pe umerii lor apasau ,,reale si grave raspunderi"(George Ivascu).

Alte referate despre: formarea constiintei istorice referat, formarea constiintei istorice eseu, referat formarea constiintei istorice

Leonardo Benevolo - Orasul in istoria Europei

Despre transformăriile urbane din Imperiul Târziu,odată cu năvălirea barbariilor dar şi slăbirea statului imperial,securitatea acestor oraşe este compromisă.

Alte referate despre: leonardo benevolo orasul in istoria europei, leonardo benevolo-orasul in istoria europei, orasul in istoria europei leonardo benevolo

Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor

Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor este elementul esenţial al identităţii lingvistice şi culturale ale poporului român, asemenea altor popoare ale Europei ( italieni, francezi, spanioli, portughezi), românii vorbesc o limba romanică formată pe baza latinei populara vorbite în Imperiul Roman. Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor

Alte referate despre: romanitatea romanilor in viziunea istoricilor, romanitatea romanilor in viziunea istoricilor referat, romanitatea romanilor in viziunea istoricilor eseu

Lucrurile ascunse ale personalitatilor istorice

Lucrurile ascunse ale personalitatilor istorice - Nebunia regelui, latenta oarecum pana in 1392, a fost ascunsa cu mare grija de anturajul sau, dar aceasta stare nu a putut dura la nesfârşit, astfel încât in cele din uram adevărul a ieşit la iveala. Cauza si originea nebuniei lui Carol ar trebui, se pare, căutate in studiul ascendenţilor săi direcţi. Mama sa Jeanne de Bourbon, care se căsătorise cu varul sau, Carol al V-lea, ar fi avut ea însăşi un acces de nebunie in 1373, care a durat mai multe luni. Se pare ca boala se moştenea pe linie directa.Lucrurile ascunse ale personalitatilor istorice

Alte referate despre: lucrurile ascunse ale personalitatilor istorice, lucruri ascunse mari personalitati istorice, lucruri ascunse ale personalitatiilor

Formarea constiintei istorice

“Letopisetul Moldovei de la Aron incoace, de unde este parasit de Ureche varnicul de Tara de Giosu, scosu de Miron Costin vornicul din Tara de Giosu in orase Iasi, in anul de la zidirea lumiei 7183, iara de la nasterea Mantuitorului lumii, Iisus Hristos, 1675”
“Cronica Tarai Moldovei si Munteniei “
“Istoria in versuri polone despre Tara Moldovei si Munteniei”
“De neamul moldovenilor din ce tara au iesit stramosii lor”
“Viata lumii”(poem filozofic)
“Stihuri impotriva zavisitiei”

Alte referate despre: formarea constiintei istorice-studiu de caz, studiu de caz - formarea constiintei istorice, formare constiintei istorice

Istoria Egiptului

Istoria Egiptului
Istoria Egiptului incepe acum mai bine de opt mii de ani , cand pastorii proto-berberi fugeau din Sahara secetoasa in Valea Nilului pentru as gasi refugiul,unindu-se cu vechii locuitori.
Egiptul Faronic ia nastere trei milenii mai tarziu prin unirea primelor proto-state.
Istoria Egiptului

Alte referate despre: istoria egiptului, referat istorie egiptul antic, istoria egiptului antic

Istoria Miscarii Legionare

Istoria Miscarii Legionare.Odata cu realizarea acestui deziderat al poporului, care a fost Marea Unire, se incearca stabilizarea economica a tarii, a dezvoltarii ei ecoomice prin folosirea resurselor naturale. Se formeaza o burghezie, o clasa de mijloc romana tot mai puternica din punct de vedere economic, dar care erau deranjati de concurenta neloiala din partea burgheziei evreiesti, patura sociala puternica, existenta in acea perioada. Ca urmare a acestui fapt, in marile orase se formeaza miscari de dreapta, care au aderenta mai ales in randul studentilor, o parte a intelectualilor, precum si a clerului si a micii burghezii.

Alte referate despre: istoria miscarii legionare, istoria miscari legionare, istoria miscari legionare in romania
Referate afisate : 17
Medie note: 8.59 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.