Caracterizarea personajului ghita-moara cu noroc

Caracterizarea personajelor din Moara cu noroc de Ioan Slavici

Noutatea şi valoarea deosebită a nuvelei “Moara cu noroc”constă în realizarea personajelor, în analiza psihologică mânuită cu atâta măiestrie încât justifică apropierea de Dostoievski (Călinecu). Mijloacele de investigaţie sufletească sunt cele obişnuite, clasice. Analiza porneşte, de obicei, de la descrierea generală a stărilor psihice ajungând treptat la observaţii de mare fineţe.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 13kb
Downloads: 21
Materia: Romana

Caracterizarea lui Ghita - Moara cu noroc

Om harnic si cinstit, la început, el nu vrea decât sa agonisească atâţia bani încât sa angajeze vreo zece calfe cărora sa le dea de cârpit cizmele oamenilor. Bun meseriaş, blând si cumsecade, trudind din greu pentru „fericirea familiei sale”, Ghiţă devine treptat „tot mai ursuz”, „pus pe3 gânduri”, „nu mai zâmbea ca înainte”. La prima întâlnire pe care o are cu „stăpânul acestor locuri”, Ghiţă încearcă sa fie autoritar si dârz in fata lui Lică, sa reziste propunerilor nelegiuite ale acestuia, dar este înfrânt de extraordinara forţa morala pe care o are Lică asupra tuturor.

Alte referate despre: caracterizarea lui ghita moara cu noroc, caracterizare ghita moara cu noroc, ghita moara cu noroc

Moara cu noroc - fisa lectura

Soacra lui Ghita, mama sotiei lui, Ana, isi spune parerea in legatura cu intentia ginerelui sau de a lua in arenda carciuma numita Moara cu noroc, de langa Ineu:"-Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Dar voi sa faceti dupa cum va trage inima."

Alte referate despre: moara cu noroc fisa lectura, moara cu noroc - fisa lectura, moara cu noroc fisa de lectura

Moara cu noroc - trasaturi realiste

Ea evolueaza descendent, are un destin tragic cauzat de postura de victima pe care o ocupase fara sa vrea.Surprinzand viata si moravurile unei lumi, Slavici creeaza personaje complexe si verosimile, al caror destin este dirijat de puterea de seductie a banilor. Analiza psihologica, monologul si dialogul, faptele si gandurile protagonistului, opiniile celorlalte personaje, dezvaluie procesul devenirii lui Ghita, tragismul vietii lui.

Alte referate despre: moara cu noroc trasaturi realiste, moara cu noroc - trasaturi realiste, moara cu noroc trasaturi elemente realiste

Ioan Slavici - Moara cu noroc

Ioan Slavici - Moara cu noroc - Ion Slavici s-a afirmat in nuvelele si romanele sale, ca un creator al unei lumi animate de mari energii si de acute probleme sociale. Scriitorul a evoluat in directia unei sustineri aproape didactice a normelor de conduita unama; el insusi va marturisi ca si-a ales drept conduita cele trei legi fundamentale si cele cinci virtuti fixate de Confucius: sinceritatea, buna-credinta, franchetea, inima deschisa si iubirea de adevar. Ioan Slavici - Moara cu noroc

Alte referate despre: ioan slavici moara cu noroc, ioan slavici-moara cu noroc, ioan slavici moara cu noroc comentariu

Moara cu noroc - aprecieri

- oper epic de mare ntindere , "o nuvel solid cu subiect de roman" cum o aprecia George Clinescu, "Moara cu noroc" este o capodoper a nuvelisticii romneti, un moment de referen n evoluia nuvelei romneti. Prin ea, Slavici, asemenea lui I.L. Caragiale, este considerat creatorul nuvelei realist-psihologice.

Alte referate despre: moara cu noroc aprecieri critice, moara cu noroc aprecieri, referate moara cu noroc aprecieri

Moara cu noroc - prezentare generala

Agârbiceanu, referindu-se la contribuţia lui Slavici, la progresul realizat de acesta în reflectarea satului şi a ţăranului, preciza: proza literară ardeleană îşi are începutul în nuvelele lui Slavici.

Alte referate despre: moara cu noroc, moara cu noroc rezumat, rezumat moara cu noroc

Relatia dintre doua personaje in basm

Numai astfel se va produce un transfer magic de la tata catre fiul care-i va reintera performantele. A doua recompensa va consta in indemnul adresat tanarului de a solicita parintelui sau hainele de mire, armele de lupta si calul, alaturi de care repurtase atatea victorii in tinerete. Numai astfel se va produce un transfer magic de la tata catre fiul care-i va reintera performantele.

Alte referate despre: relatiile dintre doua personaje din basm, relatia dintre doua personaje in basmul cult, relatia dintre doua personaje din basmul cult

Caracterizarea lui Harap Alb - caracterizarea personajului principal

Bătrâna cerşetoare este în simbolismul mitologic „Bătrâna Timpurilor”, identificată cu Centrul imobil, în jurul căruia se înfăşoară ghemul veacurilor şi vârtejul ciclurilor existenţiale; ea este conştiinţa universală care arată că adevăratele valori sunt cele spirituale şi nu cele materiale. Gestul crăişorului de a-i oferi un ban - simbol al convertirii unei valori materiale într-una spirituală – aminteşte de epopeile antice: în mod asemănător, Eneas se duce cu Creanga de aur la Sybilla, cu scopul de a primi o profeţie.

Alte referate despre: harap alb caracterizarea personajului principal, harap alb caracterizare personajului principal, povestea lui harap alb caracterizarea personajului principal

Relatiile dintre doua personaje - Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi

Iubirea si razboiul sunt cele doua aspecte fundamentale prezentate in roman, cuprinse inca din titlu, doua experiente esentiale al caror impact este analizat asupra constiintei personajului Stefan Gheorghidiu.
Atat iubirea, cat si razboiul sunt prezentate din perspectiva originala a personajului, care se delimiteaza de perceptia comuna. Iubirea este forma suprema de implinire a nazuintelor spre ideal, iar razboiul este demitizat, fiind o experienta a fricii, a ororii, si nu a eroismului debordant.

Alte referate despre: ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi relatie personaje, relatie personaje ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi, ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi personaje

Ana Baciu caracterizare personaj

Referat despre Ana Baciu caracterizare personaj
Ana Baciu este un personaj secundar in romanul Ion scris de Liviu Rebreanu.Ea detine zestre,iar Ion se foloseste de ea pentru a-si indeplini visul care se transforma in obsesie de-a lungul evolutiei lui. Aa este o simpla femeie de la tara,uratitca dar, care cu ajutorul starii materiale isi implineste iubirea. Aceasta devin sotia lui Ion ,crezand ca si acesta ii poarta aceeasi dragoste in sufletmdar mai apo, isi da seama de greseala comisa, demonstrand inca odata ca iubirea este oarba si a cei din jurul nostru vad unele lucruri pe care noi nu le vedem din cauza ca suntem sub influenta dragostei

Alte referate despre: ana baciu prezentare personaj, ana baciu tipul personajului, caracterizare personaj ana baciu

Baltagul caracterizarea personajelor

Referat despre Baltagul caracterizarea personajelor
Caracterizarea personajului principal Vitoria Lipan
Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu (1880-1961) este un adevărat „poem al naturii şi al sufletului omului simplu, o „Mioriţă” în dimensiuni mari” (George Călinescu). Versul moto, „Stăpâne, stăpâne, / Mai chiamă şi-un câne”, argumentează viziunea mioritică a morţii, căreia Sadoveanu îi dă o nouă interpretare, aceea a existenţei duale ciclice, succesiunea existenţială de la viaţă la moarte şi din nou la viaţă. Romanul „Baltagul” a fost scris în numai 17 zile şi publicat în noiembrie 1930, când Mihail Sadoveanu împlinea 50 de ani, fiind primit cu „un ropot de recenzii entuziaste” de către exegeţii vremii

Alte referate despre: baltagul caracterizarea personajelor, baltagul caracterizarea personajului minodora, baltagul-caracterizarea personajelor

Caracterizarile personajelor din opera Cervus Divinus

Ghiţă - Este personajul secundar al operei.Este un om indrăzneţ şi vorbareţ se discurca cu uşurinta in situaţii diferite.În tinereţe acesta a făcut armata,ocupînd numeroase posturi slujind pe marea Neagră,reîntors de la armată Odochia îl caracterizeaza ca fiind in sat baiatul сel mai frumos şi mindru.

Alte referate despre: caracterizarile personajelor din opera cervus divinus, portretul direct si indirect a personajului ghita din cervus divinus, raportati problemele piesei la personaje din opera cervus divinus

Chirita in provintie - caracterizarea personajelor

Chirita este, totodata, o mama lipsita de responsabilitate, care nu stie sa-si educe copin, degradandu-le personalitatea printr-un rasfat ridicol si cu totul deplasat. Superficialitatea prind educatia si instructia lui Gulita reiese, indirect, din didascalii si din vorbele eroinei. La inceputul piesei, atunci cand taranii n la Chirita sa-l reclame pe Gulita ca a vanat un tel, ca a dat foc bordeiului cu ciubucu cel de hartie, ca tine calea fetelor din sat, Chirita reactioneaza cu olenta si-i ameninta (furioasa), Taca-va gura, mojicilor!; Cu biciul pe spate V-oi da! V-oi da eu dreptate Asa!.

Alte referate despre: chirita in provintie caracterizarea personajelor, chirita in provintie caracterizare personaje, chirita in provintie caracterizarea personajului principal

Caracterizare Sobieski - caracterizarea personajelor

REGELE SOBIESKI

Insusirea fundamentala a regeleui polon ste trufia . Orgolios peste masura , nu accepta postura de invins si de aceea ia cu usurinta hotarari negandite . Orgoliul regelui este sugerat si indirect prin felul in care solul se adreseaza plaiesilor in numele lui , neuitand nici titlurile , nici amenintarile .

Lipsit de stapanire si impulsive , se pripeste din nou , cand ia hotararea de a-i spanzura pe plaiesi . Chiar atunci , cand trebuie sa recunoasca vitejia plaiesilor , formula- rea nu evidentiaza admiratia , ci incercarea de a-si salva orgoliul ranit : “ati avut cinstea a va impotrivi cinci zile , regelui de Polonia “ .

Desi prezentat sumar , Sobieski este o personalitate complexa , evoluand de la un orgoliu nemarginit la un oarecare echilibru reuseste sa-si salveze demnitatea , dand ascultare sfatului intelept a lui Iablonovski .

Alte referate despre: sobieski caracterizarea personajului, sobieski caracterizarea personajelor, caracterizarea lui ion sobieski ca personaj pozitiv

Popa Tanda - momentele subiectului si caracterizarea personajului principal

Atunci preotul a început cu batjocura şi unde gǎsea un om îl fǎcea de râs fie cǎ n-avea cǎmaşa spǎlatǎ fie cǎ avea casǎ fǎrǎ acoperiş. Atunci sǎtenii sǎtui de predicile lui,i-au spus Popa Tanda şi aşa i-a rǎmas numele.Preotul a trecut apoi la jignit dar oamenii au început sǎ se revolte şi i-au spus cǎ vor mergea la episcopie sǎ-l scoatǎ din Sǎrǎceni.Episcopului i sa fǎcut milǎ de preot şi i-a dat dreptate cǎ ţǎranii trebuiau ocǎrâţi pentru lenea lor.

Pǎrintele o ducea foarte greu,avea trei copii, iar preoteasa zǎcea bolnavǎ la pat.În partea a doua pǎrintele Trandafir se hotǎreşte sǎ aibǎ grijǎ de gospodǎria şi de familia sa în primul rând.Când a venit primǎvara a angajat un ţigan care a tencuit casa,a reparat acoperişul şi a fǎcut gard şi portiţǎ.Preoteasa a avut ideea sǎ facǎ şi câteva straturi de legume.Sǎtenii erau uimiţi şi se minunau de acestea.Popa a cumpǎrat şi un cal şi a construit un grajd.

În ...

Alte referate despre: popa tanda momentele subiectului personaje, popa tanda momentele subiectului, popa tanda momentele subiectului pe scurt

Moara cu noroc

Acţiunile sale, trădează starea de nesiguranţă, de teamă şi suspiciune în care trăieşte; merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, face rost de doi câini ciobăneşti şi îşi angajează o slugă credincioasă. Totuşi de a se face om cu stare este mai puternică şi-l împinge spre afacerile necurate ale lui Lică.

Alte referate despre: moara cu noroc comentariu, caracterizarea lui ghita din moara cu noroc, moara cu noroc-povestire pe momentele subiectului
Referate afisate : 17
Medie note: 8.24 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.