Caracterul de rugaciune intalnit in poezia oda in metru antic

Comentarea motivelor poetice din poezia Oda in mediul antic

Comentarea motivelor poetice din poezia Oda in mediul antic - Lucrarea „Odă (în metru antic)” este o odă dedicată singurătăţii, dragostei şi indiferenţei. În meditaţie se atestă prezenţa unui „eu” prin care fiinţa experimentează „învăţarea morţii”, traseul procesului fiind compus din trei momente existenţiale: chemarea morţii, înstrăinarea prin descoperirea, denaturarea şi recîştigarea prin moarte a unităţii sinelui.

Comentarea motivelor poetice din poezia Oda in mediul antic - Pentru poet, moartea este sursa de eliberare de condiţia muritorului, de a vieţui liber şi împlinit, căci doar în lumea absolutului se va atinge idealul. Motivul transcenderii reflectă atitudinea de bază a poetului faţă de moarte „nu cred să-nvăţ a muri vreodată”. Acest motiv este conectat cu cel al veşniciei „pururi tînăr”, exprimînd marea diferenţă a vieţii pămînteşti şi cea nemuritoare.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 7kb
Downloads: 4972
Materia: Romana

Floare albastra-Mihai Eminescu

Motivul florii albastre apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra reprezinta vointa, dar si nostalgia nesfarsitului sau femeia ideala. De asemenea, albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si ale cerului, iar floarea poate fi fiinta care pastreaza dorintele.

In „Floare albastra”, Eminescu evoca amintirea unui proiect erotic esuat, dar esuat din cauza confuziei barbatului asupra cailor omului de a fi fericit. Orgolios, acesta nu vrea sa se lase amagit de instincte si aspira spre cunoastere, spre cautarea Absolutului. Copila nevinovata care-l avertizeaza:” Nu cata in departarea/ Fericirea ta, iubite!”, imbiindu-l spre jocul voluptuos al idilei, are intuitia adevarului, pe care poetul il descopera dupa epuizarea, prin experienta, a celorlalte cai.

Alte referate despre: floare albastra mihai eminescu, floare albastra mihai eminescu comentariu, comentariu floare albastra mihai eminescu

Oda in metru antic

Ideea sacrificiului prin iubire este ilustrată in următoarele două strofe cu exemple clasice din mitologia antică; patima datorată iubirii, femeii, este devoratoare: poetul (eul liric) îşi simte sufletul mistuit de o patimă erotică la fel de puternică precum chinurile fizice in care au murit Nessus şi Hercules din pricina intrigilor unei femei. Poetul (eul superior) nutreşte iluzia că ar putea renaşte din propria-i cenuşă (asemenea păsării Phoenix), că ar putea să se înalţe in sferele celeste, intr-un timp nedefinit, unde să-şi reînnoiască eternitatea.

Alte referate despre: oda in metru antic, oda in metru antic comentariu, oda in metru antic referat

Oda in metru antic

Suferinta eului liric provine din iubire. Suferinta e « dureros de dulce » ,fiind exprimata de catre Eminescu prin oximoron. Mihai Eminescu utilizeaza acest cuvant cu o alta conotatie.Suferinta « rasarise » pur si simplu.

Alte referate despre: comentariu oda in metru antic, raportul dintre eul romantic si iubire oda in metru antic, caracterul de rugaciune intalnit in poezia oda in metru antic

Lacul. Apartenenta la gen si specie

Mai intai este exprimata iubirea poetului determinata de asteptarea fiintei iubite, si natura vibreaza la unison cu aceasta, preluindu-i zbuciumul. Motivul asteptarii este infatisat ca posibilitate, ca si gestul tandru al imbratisarii ( “Parc-ascult si parc-astept). Iubita apare astfel ca o proiectie imaginara in visul poetului, ca un ideal de iubire.

Starea de asteptare si de singuratate genereaza visul de iubire al poetului in care acesta se abandoneaza extazului alaturi de fiinta iubita, plutind pe undele lacului sub lumina lunii. In strofa finala visul ia sfarsit, poetul revine la o realitate trista, dureroasa, din care izvorasc deceptia si singuratatea care se consuma in acelasi decor, al lacului. Intensitatea trsitetii, a durerii este direct exprimata prin epitetul “singuratic” si prin verbele “suspin” si “sufar” : “Dar nu vine...Singuratic”/ In zadar suspin si sufar /Langa lacul cel albastru/ Incarcat cu flori de nufar.”/

Trairile ...

Alte referate despre: lacul-apartenenta la gen si specie, apartenenta la gen si specie lacul, o scrisoare pierduta apartenenta la gen si specie

Sara pe deal

Sara pe deal:Poezia a fost indelung elaborata ,inclusa in doua versiuni ale poemului „Eco”, ca sa fie publicata apoi in 1885 in „Convorbiri literare”, cu titlui definitiv „Sara pe deal”.Poem romantic, geneza poeziei „Sara pe deal” este aceeasi cu a unor poeme postume cu caracter autobiografic si de o mare complexitate artistica, in care poetul canta raiul copilariei sau natura cu toate elementele ei de detaliu care tremura la fiorul unei iubiri pline de prospetime.Sara pe deal

Alte referate despre: sara pe deal, sara pe deal comentariu, sara pe deal rezumat

Cultele religioase in Roma Antica

Tentativele de restaurare a religiilor pagane din vremea lui Julian Apostatul (361-363) au esuat. Crestinismul, religia Mantuitorului lisus Hristos, pune capat paganismului greco-roman prin edictul de la Milan (313 d.Ch.), cand s-a dat libertate tuturor cultelor religioase, iar in timpul lui Constantin cel Mare, crestinismul devine religie oficiala a Imperiului Roman (sinodul de la Niceea - august 325 d.Ch.).

Alte referate despre: cultele religioase in roma antica, religia in roma antica, religiile in roma antica

China antica

Auzind trista veste, a plâns ce a plâns timp de 3 zile si 3 nopti la poalele zidului, când, brusc, cu un sunet asurzitor, o portiune lunga de 800 de li a zidului s-a darâmat. Printre darâmaturile zidului, a gasit ramasitele pamântesti ale sotului ei. Cu corpul neînsufletit al barbatului, Meng Jiangnv a pornit pe drumul sau spre casa. Pe drum i s-a facut sete si foame. A plâns tot drumul si din lacrimile sale s-a format un izvor.

Alte referate despre: china antica, china antica referat, referat china antica

Zeii si zeitele Romei Antice

In anul 509 se infiinteaza Republica, iar fiecare consul si guvernator facea cate un legamant sacru in fata zeului ocrotitor al poporului, generalii care castigau batalii importante aduceau ofrande si jertfe, ajungandu-se mai tarziu la sacrificii umane, interzise de primii crestini. Pe masura ce Imperiul Roman se extindea, se intalneau credinte religioase variate, apartinand popoarelor cucerite.

Alte referate despre: zeii si zeitele romei antice, referat despre zeii si zeitele romei antice, zeii si zeitele romei

Roma antica

Roma antica:Potrivit tradiţiei, Roma a fost întemeiată în anul 735 î.e.n. de Romulus şi Remus; însă cea mai veche aşezare descoperită aici datează, potrivit materialelor arheologice, de prin secolul al X-lea î.e.n. De la sfârşitul secolului al VI-lea î.e.n., Roma a devenit centru politic al republicii sclavagiste romane, iar din secolul I î.e.n. al Imperiului roman. În anul 64, în timpul domniei lui Nero, o mare parte a oraşului Roma a fost mistuită de incendiu.Roma antica

Alte referate despre: roma antica, roma antica referat, referat roma antica

Religia grecilor antici

a) Izvoare literare. Între acestea figurează lucrări poetice şi lucrări istorice sau de erudiţie. Cele mai importante lucrări poetice sunt celebrele pome ale lui Homer, Iliada şi Odiseea, care au avut o mare influenţă asupra religiei grecilor din perioada clasică. Operele lui Heriod ( sec.VIII-VII),”Theogonia” şi „Munci şi zile”, la fel şi „Odele triumfale” ale poetului liric Pindar şi tragediile lui Eschil, Sofocle, Euripide, şi nu în ultimul rând istoriile lui Herodot, au servit ca izvoare pentru cunoaşterea religiei grecilor antici.

Alte referate despre: religia greciei antice, religia grecilor antici, religia grecia antica

Roma Antica - generalitati

Roma Antica - Scara si proportiile monumentale, impresionantele conceptii ale bazilicilor, ale termelor si monumentele funerare, noua tehnica constructiva a arcurilor si boltilor, constructiile rezervoarelo , a arcurilor de triumf, fac din arhitectura romana “ o enciclopedie morfologica a arhitecturii “. Constructiile romane ilustreaza maretia, grandoarea si autoritatea republicii si a Imperiului, sentimentul de suprematie al romanilor asupra lumii .
Arhitectura a oferit forme de manifestare pariculare, impuse de cerintele vietii publice de stat ale societatii Romei antice. Pietele publice, bazilicile, amfitreatele, templele, termele, locuintele particulare, magazinele, ofereau ansambluri incluse in conceptia urbanismului roman, care trasa reteaua ...

Alte referate despre: referat despre roma antica, roma antica referat istorie, roma antica-poze

Piramidele si Templele In Egiptul Antic

Baza pătrată a celei dintâi piramide (care ocupă o suprafaţă de mai bine de 5 ha) avea latura de 237,50 m si înşţimea de 147 m (azi 138 m), terminată cu o platforma de 6 m2, 2.300.000 blocuri de calcar gălbui dispuse în 220 de rânduri, erau acoperite cu lespezi de calcar fin alb. Singura intrare în piramidă se află pe latura nordică, la o înălţime de 16,5 m. în interior a fost construit una devărat sistem de coridoare, galerii, canale de ventilaţie etc., totalizând câteva sute de metri în lungime (galeria cea mai lungă este de 47 metri cu o înălţime de 8,5 metri).

Alte referate despre: piramidele si templele in egiptul antic, referat piramidele si templele in egiptul antic, temple din egiptul antic

Egiptul Antic

Raporturile între Egipt şi cultura occidentală au slăbit din ce în ce mai mult începând cu antichitatea şi întregul evul mediu. Au reapărut mai apoi în timpul lui Lorenzo de Medici prin intermediul literaturii neoplastice şi ermetice, datorită unor oameni ca Pico della Mirandola şi Marsilio Ficino. Până la iluminist sau mai exact până la descifrarea scrierii hieroglifice de către J.F.

Alte referate despre: egiptul antic, egiptul antic referat, arta egiptului antic

Arhitectura greciei antice

Arhitectura greciei antice - Cultura greacă s-a raspandit pe un teritoriu alcatuit din actuala Grecie, insulele Marii Egee şi regiunile unde au fost infiintat orasele-colonii: tarmurile Asiei Mici, Italia de sud si Sicilia, litoralul Mari Negre, etc.Arhitectura greciei antice

Alte referate despre: arhitectura greciei antice, arhitectura grecia antica, arta si arhitectura greciei antice

Stiinta si arta in Grecia antica

Stiinta si arta in Grecia antica - Pe langa institutii , politica , democratie , educatie si spirit civic , Grecia antica a lasat mostenire Romei si mai apoi Europei moderne o stiinta cutezatoare si o cultura stralucitoare . Ambele aveau ca element central cunoasterea si slavirea omului . Gandirea stiintifica a grecilor s-a cristalizat in secolele VII-VI i.Hr detasandu-se treptat de cea religioasa . Stiinta si arta in Grecia antica

Alte referate despre: stiinta si arta in grecia antica, stiinta arta in grecia antica, stiinta si arta in grecia si roma antica
Referate afisate : 16
Medie note: 8.18 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles