Care sunt elementele statului

Elementele statului

Elementele statului au o importanţă majoră, ele condiţionează atît apariţia cît şi dispariţia sau reînvierea statului. Lucrarea este formată din:

Noţiunea şi esenţa statului;
“Statul- este un sistem organizaţional care realizează în mod suveran conducerea unei societăţi (a unui popor, stabilit pe un anumit teritoriu), deţinînd în acest scop atît monopolul creării, cît monopolul aplicării dreptului”.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 45kb
Downloads: 3034
Materia: Drept

Dreptul administrativ in cadrul statului

Statul, fiind o grupare instituţionalizată cu legături specifice între indivizi care formează populaţia acestuia, nu poate exista fără o populaţie distinctă. Fiecare membru al societăţii între¬ţine raporturi politico-juridice cu statul pe al cărui teritoriu trăieşte. Aceste raporturi sunt diverse, cea mai importantă fiind legătura intimă dintre stat şi populaţia lui, legătură firească constituită printr-un proces îndelungat, în care atît populaţia, cît şi statul au conştientizat că se nasc legături reciproce, de interdependenţă.

Alte referate despre: dreptul administrative in cadrul statului, izvoarele dreptului administrativ in unele state europene referat, drept administrare bunuri ale statului

Separarea puterii in stat

Pĺrˇile contractuante preferĺ arbitrajul comercial pentru: simplitatea
procedurii; caracterul confidenˇial al dezbaterilor, cheltuieli de
arbitrare reduse; rapiditatea rezolvĺrii; specializarea arbitrilor;
posibilitĺˇi egale de informare pentru ambele pĺrˇi cu privire la
procedura de urmat żI alegerea arbitrilor. Actul final al Conferinˇei
pentru Securitate żI Cooperare în Europa recomandĺ utilizarea
arbitrajului comercial internaˇional pentru soluˇionarea litigiilor
dintre pĺrˇile contractante.

Alte referate despre: principiul separatiei puterilor in stat, separarea puterilor in stat, separarea puterilor in stat referat

Organizarea de stat si institutii juridice in perioada dictaturii regale

În legătură cu organele centrale ale administraţiei de stat, s-a arătat la dreptul constituţional că regele a fost decretat unic şef al executivului, această activitate realizând-o prin guvernul său. În cadrul guvernului şi al întregului aparat central al administraţiei de stat, datorită intensificării intervenţiei statului în viaţa economică, au fost create o serie de ministere şi instituţii centrale, altele reorganizate. Astfel, a fost înfiinţat Consiliul de coroană - cu
caracter permanent, ca organ consultativ; a fost reorganizat Consiliul
superior economic; a fost reorganizat Ministerul Industriei şi

Alte referate despre: institutii juridice in perioada dictaturii otomane, institutii juridice in perioada dictaturi, institutiile juridice in perioada dictactului regal

Institutia Presedentiei - Seful de Stat

Institutia Presedentiei - Seful de Stat
3.Atribuţiile şefului de stat.I. Rolul şi atribuţiile şefului de stat în sistemele constituţionale din alte state.Una din problemele mereu discutate priveşte împuternicirile şefului de stat. În practică răspunsul depinde de foarte mulţi factori, precum structura, funcţiile şi raporturile dintre puterile publice, garanţiile constituţionale, durata mandatului organelor reprezentative, modul de desemnare a şefului de stat (ereditar, alegere), responsabilitatea acestuia. De aceea o succintă incursiune în alte sisteme constituţionale prezintă interes.

Alte referate despre: institutia presedentiei-seful de stat, institutia presedentiei seful de stat referat, cauta un referatinstitutia presedentiei-seful de stat

Formarea statului national unitar roman

Formarea statului national unitar roman - Desavarsirea unitatii nationale a fost un deziderat al tuturor românilor.A insemnat si inseamna de fapt o etapa superioara,obiectiv necesara, a ceea ce se realizasera la 18,un act legitim implinit in deplin consens cu legile obiective ale dezvoltarii societatii moderne.

Formarea statului national unitar roman - Constiinta unitatii de neam ,cultivata in evul mediu prin condeiul cronicarilor de peste munti sau a reprezentantilor Scolii Ardelene dincoace de Carpati,prin scolile românesti de toate gradele si institutii de cultura ale românilor,prin intermediul presei si al cărtii in general,cunoaste treptat saltul calitativ ce o transforma la scara de masa,in dorinta colectiva a realizarii deplinei unitati nationle. Desavarsirea statului national unitar românesc semnifica astfel implinirea unui mare ideal, un mare ideal ...

Alte referate despre: formarea statului national unitar roman, formarea statului national unitar, formarea statului national unitar roman 1918

Originea si elementele statului

Un alt autor 8 defineste statul ca ansamblul autoritatilor publice care asigura guvernarea , adica al aparatului prin care se realizeaza directionarea societatii “ sau în sens larg “ organizarea politica a unei populatii , în limitele unui teritoriu istoric , recunoscut de comunitatea internationala , în care puterea si libertatea se înfrunta si coexista pentru realizarea prosperitatii fiecaruia si a Binelui comun , pentru înnobilarea fiintei umane , prin valorile perene ale culturii si civilizatiei” . În conceptia profesorului nostru , Nicolae Popa , statul este “ o modalitate social-istorica de organizare sociala , prin care grupurile si-au promovat interesele comune si în care si-a gasit expresie concentrata întreaga societate “ .

Sintetic însa statul se poate defini ca o putere organizata asupra unei populatii pe un anumit teritoriu . Statul este un concept si o realitate , desi paradoxal , statul “ ca unitate nu poate fi vazut , nici auzit , nici pipait ...

Alte referate despre: originea si elementele statului, referat originea si elementele statului, elementele statului

Cataclisme economice care zguduie lumea

Cataclisme economice care zguduie lumea
Un con de umbra si indiferenta nociv cu deosebire prin raportarea la o realitate umana scapata efectiv de sub control. Si dintr-un astfel de unghi, tot mai mult, precum “nefiinta intruchipata” a lui Hamlet “domina castelul” de la Helsingor, problemele populatiei ar putea fi “privite” cu o meritata superioritate de acela ale carui consideratii si profetii, iata, din pacate, nu intarzie sa se implineasca: preotul-economist-demograf Thomas Robert Malthus.

Cataclisme economice care zguduie lumea
Remarcam de altfel, ca inca in secolul al II- lea e.n. Roma avea peste 1,1 milioane locuitori, in sec. I i.e.n. Alexanria numara 700 mii de locuitori, ca Seleucia si Pataliputra numarau in sec. al III –lea si al IV i.e.n. 600 mii si respectiv 500 mii locuitori. Siracuza, vestitul Babilon, Antiohia, Cartagina cu peste 2000 de ani in urma numarau mai multe sute de mii de locuitori.

Alte referate despre: cataclismele economice care zguduie lumea, cataclismele economice care zguduie lumea revista transilvania, cataclisme economice care zguduie lumea revista transilvania

Modul in care functioneaza creierul

Oamenii de stiinta au 2 directii in studiul modalitatii in care functioneaza creierul. O directie este studierea functiilor creierului dupa ce o parte din creier a fost distrusa. Functiile care dispar , sau care nu mai sunt normale dupa ranirea anumitor regiuni ale creierului pot fi deseori asociate cu regiunile lezate. Cea de-a doua directie este studierea raspunsului creierului la stimulare directa sau stimularea anumitor organe de simt.

Neuronii sunt grupati dupa functii in grupari de celule numite nuclee. Aceste nuclee sunt conectate la senzori motori si alte sisteme. Oamenii de siinta pot studia functiile sometosenzorilor(durerea si atingerea), motor, olfactiv, vizual, auditiv, cat si a altor sisteme care masoara schimbarile fiziologice(fizice si chimice) care apar in creier cand aceste simturi sunt activate. De exemplu electroencefalograma (EEG) masoara ...

Alte referate despre: modul in care functioneaza o alarma auto, informatii despre modul in care magnetul poate deregla un ceas, modul in care magnetul poate deregla un ceas

Modul in care functioneaza creierul

C Memoria este considerata de obicei ca o mentinatoare de procese associatice, adica informatii din diferite surse pune la ol alta. Desi cercetarile nu au reusit sa identifice regiuni specifice in creier ca locatii a unor memorii individualem anumite regiuni ale creierului sunt crriticale pentru functiile creierului.

Alte referate despre: mod in care magnetul deregleaza un ceas, despre modul in care magnetul poate deregla un ceas, modul in care magnetul deregleaza ceasul

Imprumuturile de stat

Imprumuturile de stat
Imprumuturile de stat este obligatia baneasca generate de un contract, prin care statul obtine fonsuri banesti de la persoanele juridice si fizice creditoare, si se angajeaza sa le ramburseze impreuna cu dobanda, castigurile si cu alte costuri, intr-o perioada de timp determinate. In acelasi timp, imprumutul de stat este un instrument financiar folosit de stat pentru a repartiza, intre generatiile prezente si cele viitoare, sarcinile rezultate dintr-o cheltuiala publica prea mare, care nu poate fi acoperita prin impozite si taxele curente sau prin alte resurse ordinare ale bugetului de stat.

Alte referate despre: imprumuturile de stat, imprumuturi de stat, imprumuturile de stat referat

Statele Unite ale Americii

Statele din est
Partea de E a SUA isi are centrul in stancosul si impaduritul New Englad , cu resedinta la Boston ,oras renumit pentru universitati precum Harvardul.Aici se afla orasele istorice Philadelphia si New York City si orasele industriale Detroit si Cleveland .In N se intinde lacul Michigan,cel mai mare din tara si spectaculoasa cascada Niagara.Sud-estul include capitala federala Washington D.C.,orase prospere precum Atlanta, Florida insorita,cu numeroase animale salbatice in zona mlastinilor Everglade,respective asezari istorice ,ca Charlestonul.

Alte referate despre: statele unite ale americii, constituirea statelor unite ale americii, declaratia de independenta a statelor unite ale americii

Economia Intreprinderii si elemente de legislatie

Economia Intreprinderii si elemente de legislatie
Ultima unitate tematică tratează probleme ale gestiunii resurselor umane ale întreprinderii, pornind de la ideea că rezultatele activităţii de ansamblu a întreprinderii depind de rezultatele muncii fiecărui angajat. Gestionarea corectă a efectivelor întreprinderii şi a timpului de muncă se reflectă în mod direct în eficienţa activităţii întreprinderii. Calitatea muncii prestate de fiecare angajat este puternic influenţată de importanţa acordată ergonomiei locului de muncă. Întreaga problematică a disciplinei "Economia întreprinderii şi elemente de legislaţie" trebuie abordată în strânsă interdependenţă cu cadrul legal existent astfel încât viitorii absolvenţi responsabilitate în mediul economic şi social.

Alte referate despre: economia intreprinderii si elemente de legislatie, economia interprinderii si elemente de legislatie, economia intreprinderii elementele sistemului

O moarte care nu dovedeste nimic

Intr-o seara Sandu se visa intr-o bisericuta de mahala la o nunta unde toata lume ii era cunoscuta.Langa Irina era un domn rotofei facut cu penita rotunda cu cararea alba si lata se prelingea prin parul sticlos de pomade.Sandu se trzi din vis tipand.Acesta merse intr-o seara intro taverna acolo vazuse o baba mica vopsita exagerat care semana cu Irina si cu toate gesturile ei.Irina era vorbareata spunea la intamplace tot ce auzea, tot ce credea momentan dar timp de ani cat au fost impreuna nu facuse vreo reflexive la muzica cea ce il deranja pe Sandu deoarece i placea musica si ii placea sa mearga la operete dar mai multi l deranja acel “ dragut “ care il alipe frazelor enervante.

Alte referate despre: o moarte care nu dovedeste nimic, o moarte care nu dovedeste nimic rezumat, anton holban o moarte care nu dovedeste nimic

Statul medieval roman de la E si S de Carpati

Intr-o prima etapa, Ludovic I al Ungariei a creat in nordul Moldovei o marca de aparare impotriva tatarilor din nordul Marii Negre, cu centrul la Baia, si era condusa de Dragos Voievod de Maramures. Cel de-al doilea descalecat din Maramures a fost al lui Bogdan care profita de faptul ca boierimea din Moldova era revoltata, datorita impunerii catolicismului de catre maghiari, rezultand rascoala acestora impotriva lui Dragos si a urmasilor sai.

Alte referate despre: formarea statului medieval transilvania, statul medieval si institutiile sale, formarea statului medieval moldova

Statele Unite ale Americii - informatii generale

Statele Unite ale Americii , cunoscuta si ca United States, the U.S., the USA,) este numele unei republici constitutionale federale, constand din 50 de state si un district federal situata aproape integral in America de Nord, situata intre Canada si Mexic, respectiv Oceanul Atlantic si Oceanul Pacific Statul Alaska este situat in extremitatea nord-vestica a continentului America de Nord, intre Canada la est si stramtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3,200 km sud-vest fata de sud-vestul statului California.

Alte referate despre: statele unite ale americii informatii in engleza, informatii geografice despre statele unite ale americii, informatii despre statele unite ale americi
Referate afisate : 16
Medie note: 7.90 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles