Castelul peles

Descriere stiintifica pt. Castelul Peles

În noiembrie 1869 ,la îndemnul miniştrilor săi Carol 1 se căsătoreşte cu principesa Elisabeta de Wield ,fiica lui Albreght Duce de Prusia .În aceste condiţii se punea problema unei reşedinte de familie .

Lucrările încep în toamna anului 1873 ,iar la 10 august 1875 a fost pusă piatră de temelie a castelului .Războiul de independenţă din 1877-1878 a întrerupt lucrările care se vor relua în primavara anului 1879.Înaugurarea oficiala are loc la 7 oct. 1883 iar construcţia parcurge doua etape.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 7kb
Downloads: 16
Materia: Romana

Castelul Peles

Castelul Peleş este unil dintre cele mai reuşite monumente .Este o magnifică construcţie care a existat vreodată. Prima impresie pe care o ai în momentul în care pătrunzi într-o astfel de constructie este aceea care te face să te crezi foarte mic datorita măreţiei ornamentale. Clădirea este atât de impunătoare încât ţi se pare că visezi.

Alte referate despre: castelul peles referat, referat castelul peles, castelul peles

Castelul Mihail Sebastian

Referat despre Castelul Mihail Sebastian
Intr-o zi frumoasa de toamna,m-am urcat impreuna cu parintii mei in caleasca si am plecat intr-un loc necunoscut pentru mine. Eram nerabdatoare sa ajung si sa cunosc misterele ei pline de vraja

Alte referate despre: castelul mihail sebastian, mihail sebastian castelul, mihail sebastian-steaua fara nume

Ciresarii - castelul fetei in alb rezumat

In camera Maria avea oaspeti pe Ursu si Lucia.Maria l-a intrebat pe Tic nude a fost iar el le-a zis ca nu e treaba lor si sa-l lase in pace.Toti stiau ca prichindelul le ascundea ceva.Ei s-au adunat sici pentru ca au primit o scrisoare de la Victor,din Salzburg.In scrisoare scria printre altele cu lui Tic i-a cumparat o lanterna.Ursu l-a intrebat pe Tic daca vine cu el la ultimul antrenament inainte de meciul cu fostul campion la juniori,iar Tic ii raspunse afirmativ.

Alte referate despre: ciresarii castelul fetei in alb, ciresarii castelul fetei in alb rezumat, ciresarii-castelul fetei in alb

Prima zi de scoala - compunere

Referat despre Prima zi de scoala - compunere
Din punct de vedere caledaristic, vara s-a terminat, iar toamna şi apoi sezonul rece sunt deja sinonime cu şcoala. Îmi aduc aminte cu multă nostalgie de una dintre cele mai frumoase toamne din viaţa mea de până acum: cea care mi-a oferit bucuria de a păşi pentru prima dată în universul plin de farmec si mister al şcolii. Parcă păşeam pe un tărâm de basm, şcoala era castelul din poveste, iar zâna bună era învăţătoarea.

Alte referate despre: prima zi de scoala compunere, compunere prima zi de scoala, prima zi de scoala

Mihai Eminescu Scrisoarea a-VI-a

Lumina miscatoare a Lunii, contururile pe care ea le traseaza ("Munchi de stanca, varf de arbor, ea pe ceruri zugraveste") agauda o nota de mister tabloului.Din nou este adus in prim-plan un element terestru: stejarii, numiti metaforic "straja de giganti" , al caror singur scop pare sa fie protejarea ca pe o comoara a luminiii selenare.Indiferent din ce plan fac parte, elementele care alcatuiesc acest tablou se reflecta unele in altele, se protejeaza reciproc intr-o armonie perfecta.

Alte referate despre: mihai eminescu scrisoarea ii comentariu, mihai eminescu scrisoarea 1, mihai eminescu scrisoarea 3 rezumat

Fat frumos din lacrima - rezumat

Acum foarte mult timp exista un rege intunecat si o regină zâmbitoare.Timp de cincizeci de ani, regele se lupta cu un vecin de-al său.Dupa ce el murise,soţia lui merse in fata unei icoane de argint în faţa unei bolte să se închine în faţa ei.Dupa 9 luni ea aduse pe lume un băiat cu numele de Făt-Frumos din lacrimă.Feciorul crescu si plecă să lupte pentru regatul tatălui său.El merse tot merse cu buzduganul lui până ajunse la un castel.

Alte referate despre: fat frumos din lacrima rezumat, fat frumos din lacrima de mihai eminescu rezumat, fat frumos din lacrima

Peles

Referat despre Peles
Castelul a fost reşedinţa regală de vară (până în 1947), iar astăzi adăposteşte un muzeu cu colecţii de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobilă, tapiserii.

Alte referate despre: castelul peles descriere, referat despre castelul peles, descrierea castelului peles

Dinastia Hohenzollern

Popoarele Europei s-au putut mandri adesea cu conducatori dintre cei mai de seama apartinand unor dinastii a caror renume s-a pastrat viu in amintirea urmasilor ca fiind mari infaptuitori de stat.Printre acestea se numara : Tudorii, Plantagenetii, Stuartii ,Hanovra in Anglia , Romanovii in Rusia, Hohenzollernii in Romania .
Intre acestea cazul Romaniei este cu totul aparte intrucat Hohenzollernii nu aveau sange romanesc ci au fost alesi sa conduca destinele tarii datorita conjunctirii anului 1866.
In 1865 Alexandru Ioan Cuza , principele Moldovei si Munteniei, a fost inlaturat de la tron printr-un complot pus la cale de partidele vremii, adica mai bine spus prin tradarea adjutantilor sai.Puterile europene au recunoscut Unirea Principatelor ...

Alte referate despre: dinastia hohenzollern, dinastia hohenzollern sigmaringen, dinastia hohenzollern sec 12

Castelul Peles

Funcţia de reprezentare implica, în primul rând, punerea în operă a unui program arhitectural monumental, vizitele efectuate de şefi de stat, evenimentele de stat şi de familie ce au avut loc la castelul Peleş până în anul 1947.

Alte referate despre: castelul peles descriere subiectiva, descriere subiectiva castelul peles, castelul peles referat in engleza

Sinaia - turism

Sinaia este una din cele mai importante statiuni de odihna din tara,
furnizând cele mai bune conditii de petreecere a timpului liber dar si
de tratament, in toate anotimpurile anului, pentru oameni de toate
vârstele. Are un climat subalpin, cu veri racoroase (media lunii iulie
este de 14-16°C) si cu ierni nu foarte friguroase pentru o statiune
montana (media lunii ianuarie este de -3,5°C). Temperatura medie
anuala este in jur de 6,5°C iar media precipitatiilor 800-1000 mm
anual. Stratul de zapada cazut iarna persista de la sfâsitul lui
septembrie pâna la sfârsitul lui martie.

Alte referate despre: sinaia turism, sinaia turism referat, sinaia turism engleza

Castelul de la Hunedoara

Castelul Corvinestilor din Hunedoara este unul dintre cele mai valoroase monumente ale arhitecturii medievale din Romania.Este atestat in documente inca de la inceputul secolului al-xiv-lea. In 1409 Sigismund de Luxembourg, daruieste acest castel cu tot domeniul ce-l inconjoara printului Voicu ca dovada a recunostintei pentru actele sale de curaj.

Alte referate despre: castelul de la hunedoara, castelul iancu de hunedoara, castelul huniazilor din hunedoara

Alhambra - castelul rosu

El Arco del Carmen din orasul San Cristobal de Las Casas, Chiapas, Mexico.Alhambra din Granada este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectura islamica. Acesta, impreuna cu Marea Moschee din Cordoba sunt cele mai prestigioase dovezi ale prezentei musulmane in Spania din secolul VIII pana in secolul XV.

Alte referate despre: castelul alhambra, castelul bran referat, lacul rosu referat

Castelele de pe Loara

Loara la ieşirea din Masivul Armorican
Loara este un fluviu neregulat în ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor. Astfel debitul său este mai mare primăvara şi toamna şi mai scăzut, vara. În aval, debitul său este maxim iarna, dar, vara, se măreşte brusc din cauza furtunilor trecătoare. Pentru a regulariza debitul său a fost conceput un plan de amenajări care prevede construirea câtorva baraje pe Loara, dar transpunerea lui în practică trenează de mai bine de câteva decenii datorită ostilităţii riveranilor şi ecologiştilor. Această atitudine are un efect spectaculos, Loara fiind ultimul mare fluviu neamenajat al Europei. Prin lungimea şi poziţia sa geografică,Loara a servit ca punte de legătură între porturile de le Atlantic, centrul şi sudul bazinului parizian, Masivul Central şi axa rhodaniană.

Alte referate despre: castelele de pe loara, castel de pe loara, www castelele de pe loara ro

Cavaleri si cavalerism - lumea feudala

Respectul faţă de acelasi cod de valori îi aproprie pe toţi acesti oameni,impotriva diferenţelor dintre ei, deosebindu-I intr-un ordin distinct. Razboinicii-cavaleri cultiva vitejia, capacitatea de a-şi proba forţa fizică in luptesi loialitate, schimbul de servicii, obligatia de a nu trăda si de-a ajuta rovarăţul in lupta, largheţea, dispreţul faţă de bogaţie, refuyul de a strănge si usurinta de a risipi.Mai presus de toate este însă onoarea- datoria de a lupta pentru respectabilitatea celuilalt.

Alte referate despre: cavaleri si cavalerism - lumea feudala nobilimea, cavalerii-lumea feudala, lumea feudala

Sfantul Toma D'Aquino

Contineau, in schimb, o serie de inutilitati si expuneri excesiv de lungi. Prin ceea ce a rezultat, Summa este in primul rand o expunere sistematica, concisa si globala a tuturor problemelor teologice, in acord cu nivelul de intelegere al studentilor vremii. Toma reuseste, spre deosebire de oricare alt ganditor al generatiei sale, sa absoarba si sa puna alaturi, intr-o expunere enciclopedica, toate intrebarile si raspunsurile care puteau fi luate in seama la vremea sa. Ceea ce obtine este nu numai un grad mare de sinteza dar mai ales un nivel de completitudine niciodata atins de la Aristotel.

Alte referate despre: toma d aquino, toma de aquino, toma d aquino referat
Referate afisate : 16
Medie note: 8.32 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles