Cele sapte legende ale druizilor

Legenda druizilor

Druizii au reprezentat elita intelectuala a celtilor. Conform scrierilor imparatului roman Cezar, una dintre cele mai bune surse istorice in privinta druizilor, acestia prezidau sacrificiile publice si private, stabileau practicile religioase, ii instruiau pe cei tineri, judecau toate conflictele dintre state sau dintre persoanele private, judecau crimele, fixau pedepsele, compensatiile de dat si de luat. Druizii erau condusi de un sef, care se bucura de o autoritate incontestabila. La moartea acestuia, locul sau era luat de un alt druid, care se distingea prin merite deosebite. Daca existau mai multi pretendenti egali, se recurgea la un sufragiu si, uneori, chiar la arme.

Nivel: Facultate
Dimensiune: 16kb
Downloads: 350
Materia: Istorie

Vlad Tepes intre realitate si legenda

,,În mediul intelectual din sud-estul Transilvaniei, a învăţat să scrie şi să citească în limba latină şi a deprins tainele limbilor germană şi maghiară. În ani 1436-1442, ca fiu de domn, a fost iniţiat la Târgovişte, la curtea tatălui său, ajuns principe al Ţării Româneşti, în meşteşugul armelor.

Alte referate despre: vlad tepes intre legenda si realitatea istorica, legenda vlad tepes, legende vlad tepes

Legenda Romei

S-a dus albia la vale leganata de valuri multa vreme pana s-a oprit la marginea raului in niste ierburi. Locul era pustiu, departe de asezarile oamenilor, numai animalele salbatice isi aveau culcusurile pe acolo.
Trezindu-se si venindu-le foame, copilasii au inceput sa tipe. De ei s-a apropiat o lupoaica, dar cum i-a vazut si-a adus aminte de puisorii ei pe care-i omorasera vanatorii acum cateva zile. In loc sa-i manance s-a incolacit in jurul lor ca o mama duioasa si le-a dat sa suga.

Alte referate despre: legenda romei, legendele romei, legenda romei antice

Despre legendarul basilisc

Ildegarda din Bingen ( 1098-1179 ), in lucrarea sa Physica, descrie pentru prima data basiliscul ca o fiinta care se naste dintr-un ou de gaina clocit de un sarpe. Chiar si Pierre de Beauvais sustine ca basiliscul se naste din ou de gaina, si ca, pentru a te apara de el, trebuie sa folosesti un cristal pentru a nu lasa veninul si privirea sarpelui sa treaca.

Alte referate despre: cei 7 regi legendari ai romei, regi legendari ai romei, zburator legendar

Cele sapte minuni ale lumii

Aflata pe malul apusean al fluviului Nil, a fost construita de regele Hufu, cel de-al doilea rege din dinastia a patra, care uneori este cunoscuta sub numele grecesc de Keops. Hufu a domnit aproximativ intre anii 2551 si 2528 i.H. si a supravegheat construirea piramidei sale, care avea sa-I serveasca drept mormant.

Alte referate despre: cele sapte minuni ale lumii, cele sapte minuni ale lumii antice, cele sapte minuni ale lumi

Legendele olimpului

Problema esentiala care se punea era aceea ca un zeu sa nu apara pe scena mai inainte de a fi creat asa cum de pilda, la Hesiod, Eros este stapanul inimi zeilor si oamenilor, cand zeii si oamenii nici nu existau. Tocmai de aceea Al. Mitru a procedat cu multa atentie si logica introductand mitul lui Prometeu pentru a explica in acest fel aparitia oamenilor, opera a mainilor lui Prometeu.

Alte referate despre: legendele olimpului, legendele olimpului rezumat, legendele olimpului zeii

Cele sapte minuni ale lumii

Neatinsa si maiestuoasa, piramida lui Kheops se inalta pe platoul stancos de la Giseh, in apropiere de Cairo. Cel mai mare edificiu al Antichitatii, este una din cele sapte minuni ale lumii. Dintotdeauna, aceasta piramida a dat nastere la o multime de speculatii. Este oare un monument-mormant inchinat Zeului-Rege? Ori servea unor scopuri stiintifice, era un centru de observatii astronomice, un ceas solar ce servea drept calendar, un punct de reper pentru masuratorile topografice?

Alte referate despre: sapte minuni ale lumii, cele sapte minuni ale lumii referat, cele sapte minuni ale lumii antice referat

Cele sapte minuni ale lumii antice

Scrierile contemporane ale celor care au vazut si admirat aceste minuni ne ajuta sa subliniem sentimentul de veneratie pe care acestea il provocau. Reprezentarile lor pe sculpturi si monezi le descriu asa cum erau in perioada de apogeu a gloriei lor, insa doar prin ochii arheologilor, care sapa la fata locului, acolo unde s-au inaltat odinioara monumentele si unde se mai afla acum doar urme fragmentare ale maretiei lor originale, mai pot prinde viata – Sic transit gloria mundi. De un singur lucru putem fi siguri : capodoperele de astazi vor fi maine relicvele fregmentare ale lumii pe care o cunoastem – lectia Celor Sapte Minuni constituie o lectie pentru toate epocile.

Marea Piramida de la Giseh
Este singura dintre Cele Sapte Minuni care mai exista inca intr-o stare completa si este usor de recunoscut ; de asemenea este si cea mai veche. Piramida lui Keops nu este un fenomen izolat, ci apogeul unui lung sir de evolutie a mormintelor, ce a culminat la Giseh. Atunci cand Keops a ...

Alte referate despre: cele sapte minuni ale lumi antice, referat cele sapte minuni ale lumii antice, sapte minuni ale lumii antice

Istoria lui Vlad Tepes si Legenda lui Dracula

Primele documente romanesti in care va primi numele Dracula provin din sudul Transilvaniei si dateaza din anii 1459-1460.Este vorba de acte ale pretendentului Dan dintre care cel mai sugestiv ar fi cel din data de 2 martie 1460: "...nelegiuitul si prea cruntul tiran fara de credinta, adica Dracul, care se zice Vlad voievod al tarii aceleia."

Alte referate despre: istoria lui vlad tepes si legenda lui dracula, legende istorice despre vlad tepes, istoria lui vlad tepes si dracula

Legende si mituri

Nimeni nu l-a văzut în afară de un cioban, pe nume Battus. După ce a ascuns animalele, Mercurius s-a întors înapoi în peştera în care s-a născut. Acolo, la intrare, a găsit o broască ţestoasă şi, cu ingeniozitatea-i caracteristică, a întocmit din carapacea ei o liră. Între timp Apollo a luat urma hoţului şi, ajuns la peştera cu pricina, l-a silit pe Mercurius să-i înapoieze vitele. Auzind însă sunetul minunat al lirei, zeul s-a învoit să i le lase în schimbul noului instrument.

Alte referate despre: legende si mituri, legendele si miturile greciei antice, legende si mituri romanesti

Legenda Martisorului

Firele pentu martisoare erau pregatite la sezatori,unde fetele torceau,firele toarse (nu doar cele cu care legau martisoarele) reprezentind legaturile simbolice virtuoale ce urmau sa le uneasca destinul.Se considera ca Martisorul are un simbolism feminin,metalele din care era confectionat la origine fiind argintul sau arama (nu aurul),ambele apatinind simbologiei feminine,selenare.

Alte referate despre: legenda martisorului, legenda martisorului in engleza, legenda martisorului rezumat

Legenda ghiocelului

-Ce-ar fi sa aleg eu o floare frumoasa pe care sa mi-o prind in par? a spus raza de soare. Si, repezita cum era, s-a napustit asupra gradinii, a cules o floare si s-a inaltat din nou in vazduh.

Toate florile din gradina au privit mirate catre cer si au inceput sa murmure:
-Ati vazut-o? Era frumoasa? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales printesa?
-Cu siguranta ca a cules o un trandafir, a spus un trandafir mare, catifelat si rosu, pe care boabele de roua straluceau ca diamantele in soare.
-Ba eu cred ca a fost una dintre noi, a murmurat o lalea galbena, iar suratele ei dadeau din capete incantate.

-Nici vorba de asa ceva! Le-a retezat-o un crin mandru. A fost unul dintre frati mei. Nu vedeti ce frumosi si parfumati suntem?Pana si o violeta mica, dar intr-adevar splendida, a sustinut ca raza de soare culesese o violeta, si nu altceva.

Numai intr-un colt cineva plangea. Era un ghiocel mic si firav, a carui codita fusese rupta de trena rochiei ...

Alte referate despre: legenda ghiocelului, legenda ghiocelului de eugen jianu, legenda ghiocelului povestire

Dreptatea lui Tepes - legenda populara

Opera literara "Dreptatea lui Tepes" este o legenda populara in proza,
care povesteste o intamplare petrcuta pe vremea domnitorului Vlad
Tepes. Prezenta domitorului este elementul real, Vlad Tepes fiind un
personaj istoric. Intamplarea care este pusa in relatie cu
personalitatea sa in aceasta legenda, este imaginara.

Alte referate despre: dreptatea lui tepes legenda populara, referate dreptatea lui tepes legenda populara, dreptatea lu tepes legenda populara

Legenda Viorelei

Intr-o tara indepartata traiau un imparat si o imparateasa care erau foarte tristi pentru ca nu puteau avea copii. In schimb, sadisera in gradina palatului flori cum nimeni nu mai vazuse si zi de zi se plimbau; numai asa le mai trecea tristetea. Intr-o zi, iata ca s-a intamplat ceva iesit din comun. Zana Florilor a trecut pe acolo si a zarit minunatia de gradina. S-a lasat usor din zbor si a vazut cu uimire tristetea din ochii celor doi.

Alte referate despre: legenda viorelei, vreau povestea legenda viorelei, legenda viorelei doc

Explorations in Arthurian Legends

For war was a way of life in Arthur's day. Just after he pulled the Sword from the Stone, he hurried to Bedegraine and defeated a rogue band of 11 powerful men who had rebelled against his leadership.

Alte referate despre: arthurian legends, explorations in arthurian legens, myths and legends

Cele sapte minuni ale lumii

Templul Zeitei Artemis (356 BC)

Acest templu minunat ornamentat a fost construit la Ephesus in Grecia C. 500 BC de catre Croesus, regele Lydiei, si reconstruit in 356 BC. A fost renumit pentru lucrarile de arta care il impodobeau. A fost distrus de catre Goti in anul AD 262.

Alte referate despre: referat cele sapte minuni ale lumii, referat cele sapte minuni ale lumii moderne, cele sapte minuni ale lumii poze

Sapte aspecte ale constientizarii

Puteti sa mai prindeti acele modele de gandiri vechi ale auto-criticii si sa va amintiti ca traiti intr-un univers care este plin de iubire si acceptare neconditionala.Aspectul numarul trei - Abundenta.Acceptati abundenta ca si fluxul natural al universului. Uitati opiniile care spun ca este ceva in neregula cu banii. Este o forma de energie, iar universul este plin de energie. Viata devine mult mai convenabila cand sunteti abundent.

Alte referate despre: elevul dima dintr-a saptea, elevul dima dintr-a saptea de mihail drumes, amintiri din ziua a saptea de vorba cu doamna zoe cantacuzino

Legende istorice - Copilul din casa de Dimitrie Bolintineanu

Ca si in cazul altor scriitori din secolul trecut, informatiile asupra primei perioade a biografiei lui Dimitrie Bolintineanu sunt precare si nesigure. Se stie ca poetul s-a nascut in satul Bolintinul din Vale, ca tatal sau, Enache Cosmad, era macedonean, originar din Ohrida, si ca mama sa, Anica, era bolintineanca. Nu se cunoaste insa anul nasterii lui Dimitrie. Cercetari recente pledeaza cu argumente relative convingatoare pentru anul 1825.

Alte referate despre: legende istorice - copilul din casa de dimitrie bolintineanu, legende istorice - copilul din casa de bolintineanu, copilul din casa de dimitrie bolintineanu
Referate afisate : 18
Medie note: 7.95 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2018 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2018 Evaluare Nationala 2018 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Am inteles