Clasificare contracte civile
Clasificarea contractelor civile
Clasificarea contractelor civile.Definitie: Contractele reprezină convenţia dintre 2 sau mai multe persoane în scopul de a produce efecte juridice.Contractul este un acord între 2 sau mai multe persoane în scopul naşterii unui raport juridic.Încheierea contractelor este guvernată de principiul libertăţii contractuale, deoarece orice contract este creaţia unei voinţe umane.
O parte este obligată prin contract numai pentru că şi-a exprimat dorinţa în acest sens şi numai în limitele în care a convenit. Principiul libertăţii contractuale se exprimă şi prin aceea că o persoană poate încheia orice fel de contract, poate să determine prin voinţa sa clauzele contractuale şi efectele pe care contractul urmează să le producă.De asemenea părţile pot să schimbe, să modifice sau să stingă obligaţiile exprimate în contract.
Sub aspectul formei încheierii contractului, libertatea contractuală se exprimă prin ceea ce se numeşte consensualism; contractul ...
Drept Roman - lucrare de licenta
Principalul izvor al obligaţiilor, contractul, reprezintă acordul de voinţa între doua sau mai multe persoane în scopul de a produce efecte juridice. În dreptul roman elementele esenţiale ale contractului, elemente fără de care un contract nu putea fi valabil erau: capacitatea, consimţământul şi obiectul.
A) CAPACITATEA reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi a-şi asuma obligaţii.
Aveau deplină capacitate de a încheia contracte cetăţenii romani sui juris. În cazul altor persoane capacitatea de a încheia contracte lipsea sau era limitată. Astfel, în dreptul vechi erau incapabili de drept, deci lipsiţi total de capacitate de folosinţa sclavii, peregrinii şi fiii de familie. În dreptul clasic s-a admis că sclavul se poate obliga natural, că peregrinii pot încheia acte conform dreptului ginţilor şi chiar conform dreptului civil dacă au deţinut jus comercii. La sfârşitul Republicii ...
Tipuri de contracte
Prima excepţie este conţinută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, care spune că, terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate şi dobândite, prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentică. Nerespectarea acestei legi se sancţionează cu nulitatea absolută a contractului. La fel, contractul este valabil numai cu respectarea formelor cerute de lege în cazul vânzării silite prin licitaţie publică.
b. Contractul de v-c este un contract sinalagmatic (bilateral) deoarece prin încheierea sa dă naştere la obligaţii reciproce între părţile contractante. Vânzătorul are obligaţia să predea bunul vândut şi să-l garanteze pe cumpărător contra evicţiunii şi pentru viciile ascunse ale bunului vândut, iar cumpărătorul are obligaţia să plătească preţul convenit şi să preia lucrul.
Legea civila ca izvor de drept
Pornind de la definitia juridica a legii îi putem stabili principalele trasaturi, îmbinând criteriile de ordin formal cu cele de ordin material:Legea emana, de regula, de la puterea legislativa, în cadrul tarii noastre parlamentul, unicul organ legiuitor, compus din doua camere, Senatul si Adunarea Deputatilor, în organizarea actuala Adunarea Deputatilor si Senatul în sedinta comuna ce constituie de drept în Adunare Constituanta pentru adoptarea Constitutiei României. Pâna la intrarea în vigoare a acesteia, parlamentul îsi va desfasura activitatea ca si adunare legiuitoare, iar dupa intrarea în vigoare a Constitutiei, parlamentul va hotarî organizarea de noi alegeri în termen de cel mult un an.
Actul juridic civil
În sens restrâns, prin fapte juridice se înţeleg numai acţiunile omeneşti săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, dar care efecte se produc în puterea legii, precum şi evenimentele, care sunt împrejurări care se produc independent de voinţa omului dar de care legea civilă leagă anumite consecinţe juridice.
Contractul civil
Contractul reprezinta principalul izvor de obligatii. Daca o conventie este legal facuta, ea are "putere de lege" intre parti.Insemnatatea contractului, ca mijloc de stabilire a celor mai variate relatii intre persoanele fizice si juridice se invedereaza (este evidenta) in toate domeniile, de la cele mai firesti si mai simple activitati ale oamenilor (ca de pilda, cumpararea celor necesare traiului), pina la conducerea economiei nationale si la stabilirea relatiilor internationale. Contractul are un puternic rol educativ in viata societatii noastre; el introduce in relatiile dintre oameni simtul raspunderii pentru indatoririle ce le revin si promoveaza relatii de colaborare, educa oamenii in sensul disciplinei contractuale.
Contracte translative de proprietate
Contracte translative de proprietate.Persoanele juridice vor putea încheia contractul de vânzare-cumpărare numai cu respectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă (art. 34 din Decretul nr. 31/1954).
B. Incapacităţi speciale
a. Incapacităţi speciale de a vinde şi de a cumpăra
Contractul de Gaj
Dacă gajul este cu deposedare contractul va avea caracter real şi se consideră din momentul în care se remite bunul ce face obiectul gajului, fie creditorului, fie unei terţe persoane, care va fi obligat să păstreze bunul până în momentul plăţii datoriei.
Contractele sinalagmatice
Importanţa clasificării contractelor în unilaterale sau bilaterale :
• din punct de vedere al efectelor, numai în cazul contractelor sinalagmatice întâlnim excepţia de neexecutare, rezoluţiunea, rezilierea şi riscul contractului;
• din punct de vedere al probelor, înscrisurile sub semnătură privată prin care se constată contracte sinalagmatice trebuie să fie făcute, conform art. 1179 Cod civil, în dublu exemplar; în cazul contractelor unilaterale având ca obiect obligaţia de plată a unei sume de bani sau de a da o cantitate de bunuri de gen, conform art. 1180 Cod civil, acestea trebuie să poarte menţiunea „bun şi aprobat”.
Prin efectele contractului se înţeleg raporturile juridice civile născute din acel contract, respectiv drepturile şi obligaţiile aflate în conţinutul acestor raporturi.
Contractul de concesiune
Contractul de concesiune
Concesiunea publică este o formă contractuală de exercitare a dreptului de proprietate publică.
Legea 219/1998 a concesiunii, conturează conceptual de concesiune stipulând că operaţiunea de concesionare se face în baza unui contract prin care o persoană, numita concedent, transmite pentru o perioada determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numită concesionar, care acţionează pe riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun, a unei activităţi sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevenţe.
Contract de inchiriere -apartament-
Contract de inchiriere -apartament
IX. ALTE CLAUZE
1. Orice litigii care nu pot fi solutionate de părţi pe cale amiabilă vor fi remise instantelor judecătoreşti ale Municipiului Oradea sau soluţionate de Curtea de Arbitraj a României ce funcţionează pe lângă Camera de Comerţ si Industrie;
Orice modific are a clauzelor prezentului contract se face prin acte adiţionale semnate de ambele parti;
Contractul a fost incheiat la Oradea, azi ________________ în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
Importanta pregatirii unei negocieri
Importanta pregatirii unei negocieri
Anticiparea obiectivelor partenerului si evaluarea pozitiei sale de negociere trebuie facute în paralel si în concordanta cu obiectivele proprii. Una dintre metodele eficace de anticipare a pozitiei partenerului este simularea negocierilor. Întregul program de negociere poate fi testat si revizuit în urma negocierilor simulate.
Contract de franciza
V. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR CONTRACTANTE
Contract de franciza
5. A. OBLIGAŢIILE FRANCIZORULUI
Contractul de arendare
Contractul de arendare:Definitie. Contractul de arendare , varietate a contractului de locatiune, este un contract prin care una dintre parti, numita arendator, transmite celeilalte parti, numita arendas, bunuri agricole in vederea exploatarii pe o durata determinata si in schimbul unui pret, numit arenda, stabilite de parti.Contractul de arendare
Contracte civile
Conventiile civile se folosesc, in general, pentru desfasurarea unor activitati:
a) cu caracter ocazional, intamplator, conjunctural si, uneori, urgent;
b) pentru care nu se poate stabili cu exactitate: timpul de munca (acesta fiind destul de diferit de la un executant la altul); calificarea executantului (in special pe baza de diplome, care de multe ori nu exprima realitatea practica, adica ceea ce stie efectiv sa faca executantul); mijloacele de realizare si alte asemenea elemente;
Contract de inchiriere
Chiria stabilita este de ........... euro/luna, platibil in lei la cursul euro din ziua emiterii facturii respective pe luna in curs.
Chiria se plateste anticipat pe o perioada de ........... luni, urmand ca ulterior partile sa se inteleaga in ceea ce priveste plata chiriei.
Incetarea Contractului Individual de Munca
(1)Libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la munca nu poate fi ingradit.
(2) Orice persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze.
(3) Nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca intr-un anumit loc de munca ori intr-o anumita profesie, oricare ar fi acestea.
(4) Orice contract de munca incheiat cu nerespectarea dispozitiilor alin. (1)-(3) este nul de drept. Art.3.
Medie note: 8.08 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!