Compunere cu nasterea domnului iisus hristos

Nasterea Domnului

Deci, sfătuindu-se ei si socotind că nu vor putea tine piept unui popor care se arată asa de puternic, au hotărât că nu este altceva mai bun de făcut decât să cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Că la popoarele păgâne era mare credintă în acest vrăjitor pe vremea aceea. Atâta credintă aveau în acel mare vrăjitor, încât îl socoteau ca pe un dumnezeu. Si a trimis Balac împăratul o delegatie peste Eufrat în Mesopotamia, cu mari daruri si cu mare cinste la Valaam din Petor, să vină să-i ajute cu farmecele sale, să bată pe poporul lui Israel, că dacă nu, tara lor va fi pierdută. Si l-a dus pe vârful muntelui Peor si acolo i-a făcut jertfe. Dar Valaam, în loc să blesteme poporul lui Israel a început să proorocească cele despre nasterea lui Iisus, zicând: Cât sunt de frumoase sălasurile tale si astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre steaua care trebuia să se arate în vremea nasterii Mântuitorului.

Acestea s-au întâmplat ...

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 17kb
Downloads: 13473
Materia: Religie

Nasterea Domnului

An de an bucuria sărbătoririi Naşterii Domnului pune stăpânire pe întreaga noastră fiinţă. Este, de fapt, partea comuniunii noastre la bucuria cea sfântă şi fără de sfârşit a vieţii dumnezeieşti, pe care o zugrăveşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan când afirmă: „Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi vă mărturisim şi vă vestim viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă” (I Ioan 1, 2-3).

Alte referate despre: nasterea domnului, nasterea domnului referat, referat nasterea domnului

Craciunul - Sfanta sarbatoare a Nasterii Domnului

Ne impreunam glasurile cu ale ingerilor si cantam si noi in noaptea Sfanta imnul pacii:”’Marire intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace,intre oameni bunavoie”’(Luca2,14),imn care ne umple si pe noi de pacea cea de sus care covarseste toata mintea,pace care e dorita si azi de intreaga omenire.Sarbatoarea Craciunului este prin excelenta sarbatoarea familiei crestine,sarbatoare de la care se izvoraste atata binecuvantare,atata luina si caldura pentru fiecare familie.Ea reuneste in jurul ieslei din Beleem pe toti membrii ei care cugeta la minunea petrecuta acum~2000 de ani si inavtata de la dumezeiescul prunc Iisus,smerenia,bunatatea si iubire.

Alte referate despre: craciunul-sfanta sarbatoare a nasterii domnului, sfanta sarbatoare a nasterii domnului, compunere despre craciun duhovniceste sarbatoarea nasterii domnului

Despre sarbatori - impartiri si importanta

Din prima clip ace s-a intemeiat Biserica (de la Cincizecime) sarbatorile au fost o mare bucurie pentru crestin: ele sunt cele care aduna in jurul Bisericii si slujitorilor ei(preotii)pe toti crestnii si-I uneste cu Biserica cea triumfatoare, aflata in ceruri (cu Mantuitorul, cu Maica Domnului si cu Sfintii). Sarbatorile din calendarul ortodox sunt foarte numeroase: unele se cinstesc mereu la aceiasi data (Nasterea Domnului-25 decembrie, Sfantul Gheorghe-23 aprilie,Inaltarea Sfintei Cruci-14 septembrie), altele se sarbatorescin functie de data Pastelui (Floriile cu o duminica inainte,Inaltarea la 40 de zile dupa).

Alte referate despre: sarbatori - impartiri si importanta, sarbatori impartiri si importanta, despre sarbatori impartirea si importanta lor

Obiceiuri si traditii in Romania

Impodobirea bradului Pomul de Craciun,asa cum il cunoastem noi astazi,decorat cu globuri in care se reflecta lumina scantaietoare a lumanarilor sau a instalatiei electrice,nu a fost din totdeauna impodobit astfel.Desi in Europa originea sa precrestina nu mai e contestata de nimeni,parerile raman totusi impartite:unii vad in el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’,altii il considera o referire directa la ,,arborele Paradisului’’,ipodobit cu mere de un rosu aprins,care amintesc de pacatele comise de primii oameni,inaintea de alungarea lor din Rai.Pana in sec. al 15-lea,crengutele verzi cu care erau impodobite casele cu ocazia Craciunului,ca si darurile care le faceau oamenii unii altora,erau condiderate traditii pagane. Dar nu peste multa vreme in locul acestora va fi folosit un arbore intreg.Conform documentelor,in 1605,la Strasbourg a fost inaltat primul pom de ...

Alte referate despre: obiceiuri si traditii romanesti, obiceiuri si traditii de craciun, obiceiuri si traditii

Craciunul

Insa biserica timpurie nu a sarbatorit de fapt nasterea lui Christos in decembrie pana la Telesphorus, care a fost al doilea Episcop al Romei de la AD 125 la 136, si a declarat ca serviciul bisericesc ar trebui tinut in aceasta perioada pentru a sarbatori "Nasterea Domnului si Matuitorului."

Oricum insa, cum nimeni nu era sigur cu adevarat cand s-a nascut Christos, Nasterea era tinuta deseori in septembrie, adica in timpul festivalului evreiesc al trompetelor (Rosh Hashanah din zilele noastre). De fapt, timp de peste 300 de ani, oamenii au vazut Nasterea lui Christos in diverse date.

In anul AD 274, solstitiul a cazut pe 25 decembrie. Imparatul Roman Aurelian a proclamat data ca "Natalis Solis Invicti," festivalul nasterii soarelui invincibil. In AD 320, Papa Julius I a mentionat 25 decembrie ca data oficiala a nasterii lui Iisus Christos.

Craciunul oficial, ...

Alte referate despre: obiceiuri de craciun, despre craciun, craciunul

Iisus Hristos, Mantuitorul lumii

Evanghelia, adica Vestea cea buna, propovaduita de Iisus Hristos este
un mesaj religios si moral, nu social, politic sau economic. Prin
invatatura Sa, Mantuitorul urmareste mintuirea omului, care inseamna
curatirea si eliberarea lui de pacate, restaurarea firii umane,
reinnoirea, sfintirea si indumnezeirea omului.

Alte referate despre: iisus hristos mantuitorul lumii, iisus hristos-mantuitorul lumii cele 4 minuni, iisus hristos mantuitorul lumii referat

Mormonii sau Biserica lui Iisus Hristos

Toti tinerii Mormoni în vârsta de 21 de ani, fete sau baieti, efectueaza un stagiu de 2 ani de misionarism într-o tara stabilita de profet. Ei sunt usor de recunoscut pe strazi dupa îmbracamintea identica (camasa alba si pantaloni negri pentru baieti, camasa si fusta lunga pentru fete, la care se adauga un ecuson negru cu numele misionarului). Toti baietii devin automat la vârsta de 21 de ani prezbiteri.
Mormonii acorda un interes deosebit felului de vietuire.

Alte referate despre: biserica lui iisus hristos, iisus hristos in cultul bisericii, iisus hristos

Oastea Domnului

Din acest inceput a iesit pe urma miscarea .Initiativa acestei Miscari este, asadar, pe da-a-ntregul a Domnului. Cu nimeni n-am avut absolut nici o consfatuire si nici o intelegere cu privire la aceasta Miscare. Si de la nimeni n-am avut nici un fel de incredintare speciala pentru infiriparea ei.Si nu numai acestei Miscar este a Domnului, ci si creatia intreaga este a Lui.Dupa Hotararea si Apelul din numarul de Anul Nou, nu s-a interesat absolut nimeni despre rostul acestei Miscari, despre rezultatul ei, despre mersul ei.

Alte referate despre: oastea domnului, oastea domnului cluj, oastea domnului din cluj

Viata privata la romanii ardeleni

Desi biserica pare stapâna absoluta a timului sarbatorii, impactul
statului austiac, cu tendintele sale centralizatoare si reformatoare
va desfasura un adevarat asalt asupra timpului sacru a lumii rurale
din Transivania, cu intentia de a-l controla si apoi de a-l asuma în
propiul sau benificiu. 22 Biserica ortodoxa va suporta tatonarile în
vederea realizarii unirii cu biserica catolicam, iar apoi odata cu
realizarea acestui act cu profunde semnificatii, va fi presata în
paralel de încercarile de impunere a calendarului gregorian . Aceasta
încercare de-alungul secolului al XVIII-lea se va sfârsi prin
reducerea drastica a numarului de sarbatori ale celor doua confesiuni
de care tineau românii ardeleni. 23 În sinodul din 14 septembrie 1700
s-a hotarât ca sa se tina doar sarbatorile "însemnate în Ceaslovul cu
slove rosii si cu polileu si

Alte referate despre: viata publica si viata privata, dreptul la viata privata, viata publica sau viata privata

Moldova in timpul domniei lui Stefan cel Mare

Lunga domnie a lui Stefan cel Mare cunoaste cateva etape. Prima etapa: 1457-1473 - corespunde consolidarii domniei in plan intern si extern prin impunerea independentei tarii in relatiile cu Polonia si Ungaria; a doua etapa: 1473-1486 -perioada marilor confruntari cu Imperiul otoman; si a treia etapa: 1486-1904 - noua orientare a Moldovei (dupa "rascumpararea pacii" cu turcii prin plata tributului), spre un sistem de aliante (in primul rand cu Ungaria), menit sa contracareze tendintele de dominatie ale Poloniei asupra statului moldovenesc si sa bareze expansiunea otomana in Europa.

Alte referate despre: moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, republica moldova in timpul domniei lui stefan cel mare, wikipedia moldova in timpul domniei lui stefan cel mare

Moldova in perioada domniei lui Stefan cel Mare

O domnie atât de lungă, precum a marelui Ştefan, comportă repetate evaluări ale relaţiilor internaţionale aflate într-o mişcare perpetuă.În principal, Moldova şi-a modelat atitudinea în funcţie de poziţia Ungariei, Poloniei şi Imperiului Otoman, fiecare dintre ele exprimându-se în funcţie de reacţia celorlalte. Datorită unei politici externe de mare inteligenţă şi fermitate, statul românesc a reuşit, în timpul domniei lui Ştefan, să-şi schimbe condiţia, de obicei în disputa dintre Marile Puteri cu aceea de subiect de sine stătător, capabil să-şi afirme suveranitatea şi independenţa.

Alte referate despre: tara moldovei in perioada domniei lui stefan cel mare, moldova si statele vecine in timpul domniei lui stefan cel mare, domnia lui stefan cel mare in moldova

Nasterea sistemului solar

Nasterea sistemului solar - Astronomii cred ca totul a aparut în urma cu 15 miliarde de ani cu formarea particulelor care se agitau cu vitexe apropiate luminii. Dupa un sfert de ora în urma fuziunii nucleare s-au format nucleele atomice usoare. Nasterea sistemului solar

Alte referate despre: nasterea sistemului solar, nasterea sitemului solar, nasterea si evotutia sistemului solar

Domnia lui Stefan cel Mare

In cea de adoua jumatate a sec. XV-lea, apusenii au incercat sa stavileasca inaintarea turcilor. Dar aceste incercari au fost slabe, lipsite de energie. Timp de jumatate de veac, aceasta grea sarcina a cazut mai ales pe umerii poporului roman, aproape fara de nici un ajutor de dinafara.

Alte referate despre: domnia lui stefan cel mare, domnia lui stefan cel mare referat, importanta domniei lui stefan cel mare

Domnia lui Stefan cel Mare

In primavara anului 1476, sultanul insusi a pornit din Adrianopol, cu 150000 de soldati, pentru a-l invinge pe acela care sfaramase oastea lui Soliman. In Muntenia, armata lui Basarab s-a aliat si ea cu turcii. Soarta lui Stefan parea pecetluita. Mehmed aducea cu sine si un pretendent la tronul Moldovei, un presupus frate de-al lui Stefan. De acesta data lupta s-a dat la Razboieni, iar sultanul a fost nevoit sa se retraga deoarece nu a reusit sa cucereasca nici una dintre cetatile importante ale Moldovei.

Alte referate despre: informatii despre domnia lui stefan cel mare, referat domnia lui stefan cel mare, referat la istorie despre domnia lu stefan cel mare

Nasterea in prezentatie pelvina

Prezentatia in care fatul ia contact cu stramtoarea superioara, se angajeaza, coboara, se degajeaza cu pelvisul si membrele inferioare, defineste prezentatia pelvina.Este o nastere longitudinala, in care nasterea se produce de obicei spontan. Ea poate fi: primitiva si secundara.Primitiva- cand asezarea inintiala, obijnuita a fatului se continua si dupa luna a VII a de gestatie, pana in momentul final al nasterii.

Alte referate despre: referat nasterea in prezentatie pelvina, nastere in prezentatie pelvina, asistenta la nasterea in prezentatie pelvina

Marea domnie a lui Constantin Brancoveanu

Atunci Constantin vodă au strigat către toţi boierii cu glas de bună cinste zicîndu-le: ,,Iată am ascultat eu rugăciunea dumneavoastră de mi-am lăsat toată odihna şi toate moşiile mele şi mai mult fără voia mea m-aţi ridicat domn. Acum dară se cade şi dumneavoastră să arătaţi credinţa cea adevărată, cum că vă veţi afla vremea lîngă noi...”

Alte referate despre: marea domnie a lui constantin brancoveanu, marea domnie a lui constantin brancoveanu recenzie, domniile ale lui constantin brancoveanu
Referate afisate : 17
Medie note: 7.98 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.