Conceptul statului caracteristicile sale esentiale

Conceptul statului

ORGANIZAREA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A POPULAŢIEI
În urma organizării administrativ teritorială a populaţiei apare o legătură între stat şi cei care locuiesc pe teritoriul statului, denumită ca apartenenţă la statul respectiv, având ca criteriu domiciliu.

În doctrina politico-juridică este cunoscută concepţia că statul ar fi o unitate a trei elemente: populaţia, teritoriu (premise necesare existenţei statului) şi puterea politică. Conceptul de stat este prin excelenţă un concept politic, în timp ce conceptul de ţară este un concept social-geografic. Populaţia asupra căreia se exercită autoritatea de stat nu este alcătuită din indivizi uniţi întâmplător, ci din peroane care constituit o comunitate istorică umană.

PERCEPEREA DE LA POPULAŢIE DE IMPOZITE, BIRURI, TAXE
Acest lucru realizându-se pentru că exercitarea puterii de stat presupunea suportarea de cheltuiri pentru întreţinea aparatului de stat.

ELABORAREA ŞI APLICAREA DREPTULUI
Dreptul ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 6kb
Downloads: 4854
Materia: Drept

Stat de drept

Statul de drept, termen juridic, folosit foarte fregvent în literatura de specialitate, apare ca concept a cărui realizare în prezent este o necesitate vitală pentru existenţa tuturor statelor democratice contemporane.

Alte referate despre: romania de la statul totalitar la statul de drept, statul de drept, romania de la totalitarism la statul de drept

Separarea puterii in stat

Un contract comercial internaˇional se caracterizeazĺ prin
comercialitate żI internaˇionalitate.

Alte referate despre: principiul separatiei puterilor in stat, separarea puterilor in stat, separarea puterilor in stat referat

Principiul separatiei puterilor in stat

Teoria separării puterilor apărea în acele condiţii ca expresie a luptei pentru putere ce se ducea între monarh, aristocraţie şi brughezie. Ea urmarea înlaturarea despotismului, echilibrarea şi armonizarea forţelor sociale în luptă. Din punct de vedere istoric , principiul separării se infăţişa ca principiu al suveranitaţii naţionale, ca o armă de război dirijată de ideologii burgheziei împotriva puterii absolute a monarhului.

Alte referate despre: evolutia principiului separatiei puterilor in stat, referat principiul separatiei puterilor in stat, consacrarea principiului separatiei puterilor in stat

Controlul constitutionalitatii legilor exercitat de curtea constitutionala

Conceptul statului de drept a fost elaborat în Europa continentală la sfîrşitul secolului al XX-lea de către doctrina juridică germană, însăşi expresia "stat de drept" – "Rechtsstaat"- apare pentru prima dată în terminologia juridică germană în secolul al XIX-lea , apoi doctrina franceză – "Etait et droit"-, pentru ca treptat să se generalizeze pe continent sub diferite terminologii proprii fiecărei limbi: "Estado de dereche" în spaniolă, "Stato di dirito" în italiană, etc.

Alte referate despre: legea organica a curtii constitutionale, curtea constitutionala si controlul constitutionalitatii legilor, controlul constitutionalitatii legilor

Rolul si functiile statului

La fel putem spune si despre activitatea judecatoreasca, al carui specific este solutionarea dupa principii specifice a litigiilor civile, comerciale, administrative de munca, fiscale etc. si aplicarea dispozitiilor penale. Tot din punct de vedere al criteriului material, se pot deosebi activitatile externe ale statului, precum si activitatile economice etc. care au un alt continut si o alta natura.

Alte referate despre: functiile statului, functiile statului contemporan, functiile statului in turism

Statul de drept si societatea civila

Într-o definiţie din dicţionar, statul apare ca organizaţie politică şi juridică a naţiunii pe care o personifică (Pierre Avril şi Jean Gicquel). Din perspectiva dreptului constituţional, putem defini statul ca fiind puterea politică organizată într-un anumit teritoriu, exercitată asupra unei comunităti de persoane, dinstinct de persoana guvernanţilor şi având capacitatea de a-şi determina propria competenţă (suveranitatea internă şi externă). Conceptul de stat are şi o semnificaţie proprie dreptului internaţional public. Astfel, statul apare ca subiect de drept internaţional şi este definit ca sumă a trei elemente: un teritoriu determinat, o populaţie stabilă şi capacitatea de a încheia relaţii cu alte state sau suveranitate externă.

Alte referate despre: statul de drept si societatea civila, statul de drept societatea civila, cooperare sau conflict intre societatea civila si stat

Statul geto dac

In anul 44 i.Hr. Caesar este asasinat. Întâmplarea face ca si Burebista sa moara in acelaşi fel.In urma decedării lui Burebista statul geto-dac este impartit in 4 si apoi in5 regate. După moartea lui Burebista au urmat la tron: Deceneu, Comosicus, Scorillo, si Duras.
Duras este primul rege care începe seria de conflicte cu romanii. In iarna lui 85-86 dacii ataca Moesia.

Alte referate despre: statul geto-dac, formarea statului geto-dac, statul geto dac

Imprumuturile de stat

Imprumuturile de stat
Imprumuturile de stat este obligatia baneasca generate de un contract, prin care statul obtine fonsuri banesti de la persoanele juridice si fizice creditoare, si se angajeaza sa le ramburseze impreuna cu dobanda, castigurile si cu alte costuri, intr-o perioada de timp determinate. In acelasi timp, imprumutul de stat este un instrument financiar folosit de stat pentru a repartiza, intre generatiile prezente si cele viitoare, sarcinile rezultate dintr-o cheltuiala publica prea mare, care nu poate fi acoperita prin impozite si taxele curente sau prin alte resurse ordinare ale bugetului de stat.

Alte referate despre: imprumuturile de stat, imprumuturi de stat, imprumuturile de stat referat

Statele Unite ale Americii

2.Cascada Niagara separa lacurile Erie si Ontario: diferenta de nivel dintre acesta este de 60 de metri.

Alte referate despre: statele unite ale americii, constituirea statelor unite ale americii, declaratia de independenta a statelor unite ale americii

Conceptul de cultura si civilizatie

Sociologia analizeaza: raportul dintre cultura si civilizatie, mai ales din perspectiva conditionarii reciproce, sistemul culturii nationale, cultura folclorica, cultura inalta, cultura de masa, structura interna a culturii. Toate aceste aspecte sunt privirile oarecum explicativ-constatativ, atemporal, aspatial, functional-cauzal.

Alte referate despre: conceptul de cultura si civilizatie, conceptele de cultura si civilizatie, referate conceptul de cultura si civilizatie

Conceptul de securitate alimentara

- SR 13462-2:2002-Igiena agroalimentara
Sistemul de analiza a riscului si punctele critice de control(HACCP) si ghidul de aplicare al acestuia. Standardul stabileste principiile de analiza a riscului si a puntelor critice de control si reda modul de identificare a acestor riscuri specifice, precum si masurile de control, in scopul asigurarii sigurantei alimentului;

Alte referate despre: conceptul de securitate alimentara, referat strategii de securitate concept de securitate alimentara, conceptul de securitate alimentara la nivel european

Statele Unite ale Americii - informatii generale

Tara poseda de asemenea niste teritorii in Pacific, respectiv in Caraibe.La o suprafata totala de peste 9,83 milioane km2 , dintre care circa 85 % reprezinta teritoriul Statelor Unite continentale,suprafata Statelor Unite este de aproximativ de 40 de ori mai mare decat suprafata Romaniei, fiind a treia din lume. Partea sa continentala masoara peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic pana la Oceanul Pacific si peste 2.000 de kilometri de la granita canadiana pana la cea mexicana.

Alte referate despre: statele unite ale americii informatii in engleza, informatii geografice despre statele unite ale americii, informatii despre statele unite ale americi

Formatiuni prestatale in Tara Romaneasca - statele medievale romanesti de la intemeiere pana la sfarsitul domniei lui Mihai Viteazul

Intre 1272-1275, un urmas al lui Litovoi voievodul, purtand acelasi nume, a refuzat suzeranitatea maghiara. In 1277 are loc o lupta intre tara lui Litovoi si regalitatea maghiara. In timpul luptei Litovoi este ucis, iar fratele lui, Barbat, este luat prizonier si eliberat in schimbul unei mari sume de bani. Plata acestei sume de bani ne demonstreaza puterea economica a acestei tari.

Alte referate despre: formatiuni prestatale in tara romaneasca, formatiuni prestatale in tara romaneasca si moldova, tara romaneasca stat medieval

Caracteristicile Pamantului

Atmosfera- stratul gazos care se întinde de la suprafaţa Pămânzului până la 150 km deasupra.
Biosfera- înseamnă apa, materialele organice, în stare lichidă sau solidă.
Hidrosfera-cuprinde apa dulce, sărată, zăpada, gheaţa, adică tot stratul de apă care se află deasupra planetei.

Alte referate despre: caracteristicile pamantului, caracteristicile pamantului si consecintele geografice, caracteristicile pamantului si consecintele lor geografice

State nationale si multinationale in sec XIX

Se îmbinau astfel cu abilitate două căi: cea plebiscitară – susţinerea de către populaţie, atât în mod direct, cât şi prin reprezentanţii aleşi în cele două Adunări elective; şi cea diplomatică – respectarea prevederilor Convenţiei de la Paris. 24 ianuarie a devenit ziua Unirii Principatelor şi a formării statului naţional modern român.

Alte referate despre: state nationale si multinationale al sec xix, state nationale si multinationale in sec xix legean electorala, state nationale si multinationale in sec xviii-xix
Referate afisate : 16
Medie note: 7.97 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles