Concursul de infractiuni

Concursul de infractiuni, infractiunea unica si infractiunea continuata

Concursul de infractiuni, infractiunea unica si infractiunea continuata.Datorită caracterului de cercetare ştiinţifică al acestei lucrări, s-au avut în vedere mai multe asemănări şi deosebiri posibile, chiar dacă acestea nu reprezintă trăsături definitorii ale celor trei categorii juridice. Totuşi, nu s-au reţinut aspecte inerente dreptului penal, fără de care nu poate fi concepută instituţia infracţiunii (de exemplu, toate cele trei categorii au latură obiectivă şi subiectivă, unul sau mai multe obiecte juridice, sunt reglementate de articole diferite din Codul penal etc.).

Concursul de infractiuni, infractiunea unica si infractiunea continuata.1.2. Terminologie. Conform prevederilor art. 33 C. pen. există concurs de infracţiuni în două situaţii:

a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte să fi fost condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 90kb
Downloads: 25
Materia: Drept

Luarea de mita-infractiunea de coruptie

Începând cu anul 1990, mai mulţi factori inerenţi perioadei de tranziţie din România, au generat un climat favorabil proliferării unor fenomene disfuncţionale în societate, cum au fost criza de autoritate, legislaţia incompletă şi procesul de reformă al structurilor pe segmente ale relaţiilor sociale, aflat în plin proces de transformare.

Alte referate despre: luarea de mita ca infractiune de coruptie, infractiunea de luare de mita, analiza juridica a infractiunilor de luare de mita

Infractiuni informatice

Infractiuni informatice
Daca putem spune ca anumite infractiuni clasice si care au o vechime in societate sunt in scadere, datorita operativitatii , logisticii, experintei organelor care sunt in masura sa stopeze , anihileze sau sa combata aceste infractiuni, la fel putem spune ca noile infractiuni cum sunt si cele informatice au luat o deosebita amploare, sunt in continua crestere si le putem numi sau raporta la evolutia si dezvoltarea societatii.

Infractiuni informatice
Ar fi prea putin spus ca in Romania aceste tipuri de infractiuni se afla pe o treapta inferioara , raportand Romania la celelalte tari mai bine dezvoltate, deoarece natura acestor gen de infractiuni este favorabila orcarei tari mai slab sau mai bine dezvolate, difera doar modul de operare si alti factori, insa latura obiectiva este una si aceeasi indifferent de locul unde are infractiunea se naste sau are loc.

Evolutia si necesitatea calculatorului ...

Alte referate despre: infractiuni informatice, infractiuni informatice referat, infractiunile informatice

Infractiuni privind concurenta comerciala. Concurenta neloiala

Infractiuni privind concurenta comerciala. Concurenta neloiala
Intervenţia statului in cazul concurenţei eficiente constă în îndeplinirea de către acesta a unor funcţii de reglementare, de asistenţă şi de gestiune . Concurenţa eficientă se concretizează prin trei trăsături specifice şi anume:
-caracterul deschis al pieţei (toţi agenţii economici se bucura de
accesul liber pe piaţă);
-libertatea de acţiune pe piaţă (toate întreprinderile îşi pot stabili în mod autonom politica în raport cu ceilalţi concurenţi si cu consumatorii);
-toţi utilizatorii şi consumatorii să beneficieze de un grad satisfăcător
de libertate în alegerea furnizorului şi a mărfii dorite .

Alte referate despre: infractiuni privind concurenta comerciala concurenta neloiala, infractiuni privind concurenta comerciala concurenta, infractiuni privind societatile comerciale

Infractiunea de talharie

Prin Constitutia României din 1991 s-a instituit un cadru juridic
general nou al infractiunilor contra patrimoniului.

Alte referate despre: infractiunea de talharie, referat infractiunea de talharie, cercetarea infractiunii de talharie

Infractiunea

Infractiunea
Stabilind faptele penale, Codul penal si celelalte acte normative în
materie, se bazeaza pe cunoasterea si analiza infractiunii ca
institutie juridica fundamentala. Infractiunile sunt savîrsite
printr-o anumita desfasurare în timp si în spatiu, denumita activitate
infractionala. Infractiunea este formata din mai multe etape, faze si
fiecare cu semnificatii juridice proprii, atît obiective, cît si
subiective.

Alte referate despre: infractiunea, infractiunea continuata, infractiuni

Diferenta intre infractiunea de viol si hartuire sexuala

Diferenta intre infractiunea de viol si hartuire sexuala
c) la infractiunea de hartuire sexuala consta in drepturile privitoare la libertatea sexuala care trebuie ocrotite impotriva comportamentelor abuzive de la locul de munca.
Obiectul material poate consta in corpul persoanei impotriva careia se indreapta actele de hartuire sexuala

Alte referate despre: infractiunea de viol si perversiune sexuala referat, comparatie intre viol si hartuire sexuala, diferenta intre hartuire sexuala si viol

Infractiuni internationale comise catre persoane particulare

Consideratii introductive.Crimele contra pacii si securitatii internationale, crimele de razboi si crimele contra umanitatii constituie, asa cum am prezentat anterior, pericole de o gravitate
deosebita la adresa umanitatii. Aceste infractiuni sunt comise de catre organe,organizatii si institutii guvernamentale sau persoane particulare care actioneaza în calitate de agenti ai statului ori din însarcinarea acestuia.

Alte referate despre: infractiuni internationale comise de catre persoane particulare, infractiuni comise de persoane particulare, persoana fizica subiect al infractiunii internationale

Urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante

Urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante.Potrivit art. 465 din Codul de procedură penală este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire. Este de asemenea flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune. În caz de infracţiune flagrantă orice persoană are dreptul să prindă pe făptuitor şi să-l aducă înaintea autorităţii.

Alte referate despre: urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante, referat urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante, procedura speciala de urmarire si judecare a infractiunilor flagrante

Infractiunea de spalare a banilor

- Directiva Parlamentului şi a Consiliului European cu privire la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi al finanţării activităţilor teroriste, adoptată la 9 august 2005.

Alte referate despre: infractiunea de spalare a banilor, infractiunea de spalare de bani, infractiuni de spalare a banilor

Infractiuni in legi speciale

Infractiuni in legi speciale.Din aceste considerente nu s-a adoptat soluţia cuprinderii tuturor dispoziţiilor cu caracter penal într-o singură lucrare legislativă, aceasta fiind orientarea tuturor sistemelor de drept contemporane. Totuşi, Codul penal rămâne singura lege penală, celelalte legi speciale având caracter nepenal, ceea ce presupune că ele nu conţin doar dispoziţii penale, ci, dimpotrivă, ca regulă conţin dispoziţii nepenale, iar doar ca excepţie conţin şi unele reglementări cu caracter penal.Existând prevederi legale penale atât în legea penală generală, cât şi în legi speciale nepenale, se pune problema raportului dintre aceste dispoziţii cu caracter penal.

Alte referate despre: infractiuni in legi speciale, infractiuni din legi speciale, infractiunile din legile speciale

Unitatea naturala de infractiune

Generalitati privind unitatea si pluralitatea de infractiuni
Termenii de unitate si pluralitate au, în sens larg, în domeniul dreptului penal, acelasi înteles pe care îl au în limbajul comun. Unitatea sau pluralitatea de infractiuni se pune ca problema atunci când
trebuie sa se stabileasca daca mai multe actiuni, savârsite de aceeasi persoana, formeaza o singura infractiune sau, dimpotriva, doua sau mai multe infractiuni.

Alte referate despre: unitatea naturala de infractiune, unitatea naturala de infractiuni, referat unitatea naturala de infractiune

Infractiunea

b.Caracteristicile partii speciale a dreptului penal.
Dreptul penal, partea generala in dreptul penal partea speciala formeaza doua parti ale aceluiasi intreg, insa o singura ramura de drept penal in cadrul sistemului de drept roman, intre cele doua parti , fiind o legatura indestructibila care leaga partile incadrul intregului.

Alte referate despre: concursul de infractiuni, infractiuni contra patrimoniului, infractiunea de omor

Investigarea infractiunilor de furt si talharie

(2) Furt calificat se considera si furtul privind:
a) un bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) un act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare;

Alte referate despre: investigarea infractiunilor de furt si talharie, investigarea infractiunilor de furt si talharie referat, metodologia investigari infractiunilor de furt si talharie

Infractiunea de avort reglementata de codul penal roman si codul penal spaniol

Tentativa se pedepseste, potrivit alin. (5).Consumarea infractiunii are loc in momentul savarsirii manoperei avortive, in conditiile alin. (1).Sanctiunea consta in inchisoarea de la 6 luni la 3 ani.Forme agravate. Provocarea ilegala a avortului are trei forme agravate:I. Prima forma agravata consta, potrivit alin.(2), in intreruperea cursului sarcinii, savarsita in orice conditii, fara consimtamantul femeii insarcinate.

Alte referate despre: infractiunea functionarului public in codul penal si in codul muncii, drept penal art 180 cod penal, aplicarea in timp si spatiu a legii penale potrivit noului cod penal

Infractiuni privind piata de capital

Astfel, in art. 279 din lege, se stabileste ca "Savarsirea cu intentie a faptelor prevazute la art. 237 alin. (3), art. 245-248 constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, in limitele prevazute la art. 276 lit. c), si cu pedeapsa accesorie a interdictiei prevazute la art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3.Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda.

Alte referate despre: infractiuni privind piata de capital, infractiuni privind piata de capital referat, infractiunea privind piata de capital

Aspecte privind infractiunea de determinare sau inlesnire a sinuciderii

Intre infractiunile contra vietii, o pozitie speciala ocupa infractiunea de detetminare sau inlesnire a sinuciderii, reprezentand o modalitate particulara a omuciderii. Pozitia deosebita a acestei infractiuni consta in aceea ca ceea ce se incrimineaza nu este actiunea unei persoane care in mod direct si nemijlocit suprima viata alteia, deoarece sinuciderea nu constituie o incalcare a dreptului la viata, ci ceea ce in realitate se incrimineaza este o contributie la omucidere, adica deAZterminarea sau inlesnirea sinuciderii unei persoane, considerandu-se pe drept ca asemenea fapte aduc de asemenea atingere intr-un fel, dreptului la viata al altei persoane.

Alte referate despre: aspecte de drept comparat privind infractiunile flagrante, aspecte teoretice si practice privind infractiunea de ultaj, aspecte privind relatia profesor-elev la lectia de educatie fizica

Infractiuni privind traficul de persoane

I.Traficul de persoane ca fenomen
1.Teorii privind fenomenul de trafic de persoane
Dintre modelele de descriere a crimei organizate este dezvoltat cel care contine cea mai cunoscuta si mai riguroasa tipologie a gruparilor infractionale organizate si anume cel cuprins in teoria lui Donald Cressey bazata pe gradul de rationalitate a organizatiei (vazuta ca abilitate de maximizare a profiturilor) ce constituie, in acelasi timp, si un indicator al gradului de complexitate si periculozitate al organizatiei.

Fara indoiala, crima organizata nu reprezinta un fenomen nou pe continentul nostru, studiile efectuate in diverse state demonstrand existenta unor grupari infractionale in intreaga perioada moderna. Ceea ce caracterizeaza insa in prezent Europa este cresterea numarului gruparilor infractionale organizate, multiplicarea activitatilor desfasurate de acestea si trecerea de la actiunea pe teritoriul unui singur stat la nivel international. Un procent semnificativ dintre aceste grupari ...

Alte referate despre: cercetarea infractiunilor privind traficul de persoane, infractiunea de trafic de persoane, aspecte privind traficul de persoane
Referate afisate : 18
Medie note: 8.03 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles