Copillaria si jocurile adolescentei

Jocurile Adolescentei

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecăruia, reprezentând vârsta inocenţei şi a candorii. Jocul şi joaca sunt elemente caracteristice copilăriei, ele îi dau farmec, reprezentând o modalitate prin care copii pot descoperi lumea inconjuratoare şi totodată minunatele lucruri pe care copilăria le poate oferi. Aceste elemente se afla intr-o legătură foarte stânsă: prin joc, copii descoperă lumea, iar adulţii se întorc la perioada copilăriei, redescoperind acea vârsta a inocenţei.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 10kb
Downloads: 4569
Materia: Romana

Adolescenta in operele marilor scriitori

Un cuvânt folosit pentru a descrie perioada dintre copilarie si maturitate este adolescenta . Cuvântul adolescenta vine din cuvântul latinesc “adolescere”, care înseamna a creste. Când oamenii folosesc cuvântul adolescenta, de obicei se refera nu numai la schimbarile fizice ci si la noile gânduri, sentimente, relatii si responsabilitati pe care le au copiii care devin tineri adulti. Desi cuvintele adolescenta si pubertate au întelesuri diferite oamenii le folosesc, de obicei, ca sinonime. Pubertatea sau adolescenta este o perioada de tranzitie — când un baiat sau o fata nu mai este un copil, dar nu este nici adult înca.

Este cuprinsa, în general, între 14 si 18 ani, având multiple aspecte particulare de la individ la individ. Adolescenta e acea perioada fantastica din viata unui om, în care totul e posibil,în care stelele îti stau în palma, iar lumea ...

Alte referate despre: adolescenta in operele marilor scriitori, scriitori adolescenti, adolescenta scriitor englez

Adolescenta

Fiecare a simţit acel fior de teamă,când şi-a dat seama că în trupul lui,aproape de copil,au apărut semnele schimbării.Pentru mine ca băiat,umbra fină de sub nas,vocea care scăpa de sub control şi mă făcea să vorbesc când ca o soprană,când ca un bas,micii vulcani de pe nas,de pe obraji,care erupeau când mi-era lumea mai dragă,pantalonii care trebuiau lungiţi din ce în ce mai des,toa-te au fost semne că s-a încheiat o etapă din viaţa mea : COPILĂRIA. Şi mă întreb : îmi pare bine sau rău,regret sau mă bucur. Regret lipsa de griji a copilăriei, dar mă bucur că voi avea un cuvânt de spus,că voi avea responsabilităţi.

Alte referate despre: romanul adolescentului miop rezumat, romanul adolescentului miop, adolescenta

Romanul adolescentului miop - tema adolescentei lui Mircea Eliade

Tocmai pentru a forma imaginea acestui adolescent autorul se foloseste atat de autocaracterizare,cat si de introspectia psihologica,lucru ce subliniaza faptul ca Eliade pune accentul pe modul in care autorul se vede pe el insusi si pe ceilalti,si nu pe modul in care acesta este vazut de ceilalti.Din acest motiv,adolescentul din punctul lui de vedere,este retras,neintimidat de parerile celor din jurul lui si motivat sa realizeze ceva prin care sa se afirme in lume si sa iasa din obscuritatea ce-i invadase atat viata,cat si subconstientul.

In concluzie'romanul adolescentului miop'creeaza o imagine subtila a problemelor sufletului juvenil si a dramei adolescentei cu toate ispitele si indoielile ei.In centrul romanului se afla un elev al Liceului'Spiru Haret'din Bucuresti-scoala ...

Alte referate despre: romanul adolescentului miop - tema adolescentei lui mircea eliade, romanul adolescentului miop tema adolescentei lui mircea eliade, romanul adolescentului miop tema adolescentei

Adolescenta, un pericol?

Many times, when we speak about adolescence, we call it “the dangerous age”. But, in the same time it is referred to as “the golden age”. These two syntagms are only apparently in contradiction with one another. Is adolescence a period of crisis or is it only a more difficult stage of our lives, which can be passed trough very easily if we are well-prepared.

Alte referate despre: adolescenta un pericol, adolescenta in pericol, adolescentii in pericol

Dezvoltarea psihica a adolescentului

Planul psihic suportă la vârsta adolescenţei prefaceri profunde. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizarea şi stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului. Deşi traseele pe care evoluează acest proces sunt sinuoase, complicate, presărate cu numeroase bariere şi dificultăţi, deşi procesul ca atare poate fi mai calm sau mai năvalnic, cu devansări spectaculoase, dar şi cu întârzieri descurajante, la sfârşitul acestui proces ne vom afla în faţa prezenţei unor structuri psihice bine închegate şi cu un grad mare de mobilitate.

Alte referate despre: dezvoltarea psihica a adolescentului, dezvoltarea psihica la adolescenti, dezvoltarea psihica a adolescentului gandirea

Jocurile Olimpice din anul 1948

"Jocurile Olimpice din anul 1948"
Jocurile Olimpice din anul 1948, oficial cunoscute drept a XIV editie a jocurilor olimpice, au fost un eveniment sportiv multi international care s-a tinut in Londra, Marea Britanie. Dupa o perioada de 12 ani in care jocurile olimpice nu s-au mai tinut din cauza celui de- al doilea razboi mondial , acestea au fost primele jocuri olimpice de vara, ultimile fiind in anul 1936 tinute la Berlin . Jocurile din 1940 au fost programate pentru Tokio, apoi pentru Helsinki ; iar in 1944 jocurile au fost planuite pentru Londra.
"Jocurile Olimpice din anul 1948"

Alte referate despre: jocurile olimpice din anul 1948, cistigatorii jocurilor olimpice din anul 1948, referate jocurile olimpice din anul 1948

Jocurile olimpice

Campionii erau premiati cu coroane de maslin salbatic si medalii ,erau cantati de poeti in operele lor si isi traiau restul vietii pe cheltuiala publica.

Alte referate despre: jocurile olimpice referat, jocurile olimpice, jocurile olimpice antice

Jocuri pentru copii

Folositi vopseluri pe baza de apa si pregatiti o provize serioasa de hartie (de ziar sau de ambalaj). Pentru aceasta varsta, pensulele trebuie sa fie usor de manevrat. Nu-i dati pensule prea mici, sau cu coada prea fina. Copilul are nevoie de o pensula cu coada lunga, cu perii mai lungi de un centimetru. Pentru inceput, lasati-l sa foloseasca o singura culoare. Dupa ce se obisnuieste cu ea puteti adauga si altele.

Alte referate despre: jocuri pentru copii, jocuri de copii, cantece si jocuri de copii

Educatia sexuala in perioada adolescentei

Educatia sexuala este un proces indelungat de-a lungul caruia ne informam si ne formam atitudini, pareri si valori despre identitate, relatii interumane si intimitate. Perioada adolescentei este cea in care se dezvolta interesul inspre tot ceea ce inseamna relatiile intre cele doua sexe si trebuie acordata o foarte mare atentie mesajelor si informatiilor pe care cei aflati in aceasta perioada a dezvoltarii le primesc si le inregistreaza in acelasi timp.

Alte referate despre: educatia sexuala in perioada adolescentei, educatia sexuala in perioada adolestentei, problemele sexualitatii in perioada adolescentei

Istoria reala a jocurilor olimpice antice

Când au debutat Jocurile Olimpice antice?
Jocurile Olimpice antice erau la început o parte a unui festival religios în onoarea lui Zeus, tatăl tuturor zeilor şi zeiţelor greceşti. Festivalul şi jocurile se ţineau la Olympia, sanctuar rural din partea de vest a Peloponezului

Alte referate despre: istoria reala a jocurilor olimpice antice, istoria reala a jocurilor olimpice a grecilor, istoria jocurilor olimpice antice

Valoarea instructiv - educativa a jocurilor didactice in cunoasterea mediului inconjurator

Prin joc se poate forma cu usurinta o conceptie stiintifica despre lume si viata, copilul devenind participant activ la propria instruire.Realizarea reformei in invatamant depinde de schimbarea metodelor si mijloacelor traditionale, a obiectivelor si atitudinilor pedagogice precum si a atmosferei sscoalre in ansamblul ei.

Alte referate despre: valoarea instructiv-educativa a litraturii pt copii, valoarea instructiv-educativa a basmului, valoarea instructiv-educativa a miturilor

Oligopolul si teoria jocurilor

Iată că sistemul economiei de piaţă şi concurenţa reprezintă motorul evoluţiei noastre ca specie căci, trebuie să recunoaştem, că de la începutul manifestării primului mare curent al gândirii economice moderne, mercantilismul şi până acum, dar în special în ultima sută de ani, îmbunătăţirea nivelului nostru de trai s-a bazat în primul rând pe criteriile enunţate mai sus: progres tehnic, îmbunătăţirea calităţii, eficienţă.

Alte referate despre: oligopolul si teoria jocurilor, oligopolul si teoria jocurilor economia romaneasca, teoria jocurilor

Comportamentul animalelor-instincte, jocuri,

Lumea animală este interesantă atât prin diversitatea formelor ei, cât şi prin nemărginita varietate a condiţiilor mediului de trai – terestru şi acvatic. De aceea noua ştiinţă despre comportarea animalelor numită etologie este una din cele mai captivante şi mai de perspectivă. Părintele ei este savantul austriac Conrad Lorenz, Laureat al Premiului Nobel. El a scris o serie de cărţi, două dintre care, şi anume Prietenul omului şi Inelul Regelui Solomon au fost traduse în română. Încă o carte extrem de interesantă la acest capitol, de asemenea tradusă în limba română este Moştenirea sălbatică a naturii de Sally Carrigher.

Alte referate despre: comportamentul animalelor, comportamentul animalelor referat, referat comportamentul animalelor

Jocul didactic in educarea limbajului

Prezentarea cunostintelor in succesiune gradata;Stabilire precisa a regulilor jocului;Utilizarea unui material didactic adecvat;
Inglobarea in joc a unor cazuri,situatiisituatii,probleme similare celor intalnite in viata practica;Stimularea copiilor in functie de rezultatele obtinute.Fiecare joc didactic trebuie sa imbine unitar momentul instructtiv si exercitiul cu cel cel distractiv.

Alte referate despre: importanta jocului didactic in educarea limbajului la prescolari, jocul didactic in educarea limbajului, jocul didactic in educarea limbajului la elevii deficienti mintal
Referate afisate : 15
Medie note: 8.10 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles