Criza economica mondiala 1929-1933

Criza economica mondiala 1929 1933

Din 1929 pina in 1936 la puterea Frantei se succed o serie de guverne monocolore care incearca sa elimine efectele crizei economice mondiale care incepe sa afecteze Franta din 1930. Criza loveste economia imperiului colonial francez, ceea ce duce la intensificarea miscarilor de eliberare nationala a populatiei aborigene. Din cauza crizei economica in Franta in 1934 existau mai mult de un milion jumate de someri, iar salariile scad cu 30-40%.

Spre sfirsitul anilor 1930 economia Farntei isi revine din criza.Criza economica mondiala loveste economia britanica de la inceputul anului 1930, incep adevarate ,, marsuri ale foamei,, in cele mai importante centre urbane.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 11kb
Downloads: 1132
Materia: Istorie

Japonia - criza economica

Conducerea, formată din reprezentanţi ai partidului burgezo-moşieresc, deţinînd puterea din 1929 pînă în 1931, în principiu ducea aceeaşi politică de reacţie ca şi precedentul partid de la conducerea săiukai, totuşi cabinetul minsăiţo,adică partidul burghezo-moşieresc, au recurs la mascarea acestei reacţii politice, introducînd proiecte de legi ce vizau reformele pentru comercianţi.
În acelaş timp, conducerea partidului minsăito, pregătindu-se de desfăşurarea războiului, a întărit represiile. Au continuat arestări în masă, care s-au început la 15 martie 1929, de menţionat mai ales acţiunile lor din februarie şi iunie 1930 şi în ajunul ocupării Nord- Estului Chinei

Alte referate despre: japonia criza economica, referat japonia criza economica, japonia criza economica din 90

Criza secolului III

Desi este limpede ca aceasta “istorie” relatata de antici a fost reformulata in scop politic (acela de a demonstra grecilor intr-o epoca in care ei ii domina ca romanii au o civilizatie la fel de veche ca a lor) si nationalist, realitatea epocii timpurii a Romei nu este defel limpezita.

Alte referate despre: criza secolului iii, criza imperiului roman in secolul iii, criza din roma secolul iii-iv

Criza economica mondiala

Referat despre Criza economica mondiala
Proiectarea unei politici energetice comune în Uniunea Europeana
Documente programatice

Alte referate despre: criza economica mondiala, criza economica mondiala referat, referat criza economica mondiala

Criza financiara - politici anticriza

Politica de relansare
Aceasta reprezintă ansamblul măsurilor ce se aplică în fazele de încetinire sau recesiune economică si are drept scop sustinerea activitatii economice, stimulând investitiile, consumul, creditul, etc. În functie de modul de actiune, se disting mai multe forme ale politicii de relansare, ca, de exemplu: relansarea prin credit; relansarea prin ofertă; politica anticriză de rigoare; relansarea prin cerere.

Alte referate despre: criza financiara - politici anticriza, criza financiara politici anticriza, referat criza financiara - politici anticriza

Criza economica in 2009

În 20 de ani de postcomunism România a acumulat o datorie externă de 100 miliarde dolari. Deși ar putea părea surprinzător titularii acestor creanţe, care sînt Banca Mondială și FMI, nu doresc plata acestor datorii prin lichidităţi, ci prin diverse prestaţii care nu sînt niciodată contabilizate în mod real.

Alte referate despre: criza economica 2008-2009, criza economica mondiala 2009, criza economica in 2009

Criza mondiala actuala in Romania

Este evident faptul ca tendinta care se va manifesta in toate domeniile economice este aceea de a oferi produse/servicii mai bune la costuri mai mici. Producatorii nu pot oferi aceste produse fara sa aiba un control foarte bun al costurilor in sensul scaderii lor la minimul posibil, iar cand vorbim de costuri de productie mici, ne gandim in primul rand la estul Europei, zona din care si Romania face parte.

Alte referate despre: criza mondiala actuala, criza mondiala actuala referat, referat criza mondiala actuala

Criza economica

EFECTUL PSIHOLOGIC AL CRIZEI ECONOMICE a atras schimbari fundamentale in comportamentul de consum atat la nivel mondial, european cat si national. In urma mai multor studii (printre care si studiul Deloitte privind tendintele de consum) s-a ajuns la ideea potrivit careia a luat nastere un nou tip de consumator, care prefera produsele utile si durabile, care renunta la achizitiile impulsive si analizeaza cu atentie deciziile de cumparare, cantarind preturile, calitatea si valoarea pe care o aduc produsele inovatoare. Criza economico-financiara s-a dovedit a fi o experienta de invatare pentru consumatori.

Alte referate despre: criza economica, criza economica referat, referat criza economica

Economia mondiala

Raporturile e conomice intre state au existat din timpuri destul de indepartate.In antichitate fenicienii si romanii faceau comert cu un important numar de popoare.Totusi,nici la inceputul epocii moderne,si cu atit mai mult in antichitate sau in evul mediu,nu se putea vorbi de o economie mondiala in acceptiunea pe care o dam astazi acestui concept.

Formarea economiei mondiale este rezultatul unui proces indelungat de evolutie a diviziunii muncii si a schimburilor economice de la nivelurile micro- si macroeconomice ale economiilor nationale,la scara interenationala,regionala si universala,a trecerii de la economia de piata de tip capitalist ,a descoperirilor geografice.

In prezent economia mondiala constituie un sistem dinamic,evolutia lui fiind determinata de nivelul de dezvoltare si calitatea economiilor nationale,de natura relatiilor care se dezvolta intre acestea ...

Alte referate despre: economia mondiala, evolutia economiei mondiale, globalizarea economiei mondiale

Economie monetara - Fondul Monetar International (FMI) si rolul lui in economia mondiala

Astfel Fondul Monetar International este o oganizatie a Natiunilor Unite infiintata prin tratatul din 1944 pentru a ajuta si a imbunatati "sanatatea" sistemului economic mondial. Sediul FMI este localizat in Washington D.C, si este condus de cele 184 de tari membre.FMI este institutia centrala a sistemului monetar international-sistem de plata si rate de schimb intre monedele nationale, ce permite desfasurarea afacerilor intre diferite state.

Alte referate despre: fondul monetar international si rolul sau in economia mondiala, rolul fondului monetar international in economia mondiala, fondul monetar international-fmi

Economia mondiala - concepte si structuri

Economia mondiala s-a constituit in urma unui proces evolutiv indelungat, pe masura maturizarii premiselor date: marile descoperiri geografice din secolele XVI si XVII, care au facut evidente unicitatea lumii terestre si interconditionarea dintre bunastarea individualasi colaborarea popoarelor; formarea economiilor nationale bazate pe piete integrate; revolutia industriala masinista, care a generat productia de marfuri mai ieftine, de masa; formarea si dezvoltarea sistemului modern de transporturi - maritime, terestre si aeriene; desavarsirea constituirii unei diviziuni mondiale a muncii.

Alte referate despre: economia mondiala concept structura tendinta, economia mondiala continut si structura, referat globalizare economiei mondiale concept problematica

Economia mondiala

Definiţia subdezvoltării se bazează pe teoria generală a dezvoltării. Conceptul de dezvoltare economică este multidimensional – el fiind privit ca fiind capacitatea unei economii naţionale de a genera şi susţine o creştere anuală a PIB-ului/locuitor sau în plan mai larg a PNB/locuitor.

Alte referate despre: economia mondiala referat, sistemul economic mondial, economie mondiala

Economia de schimb

Economia de schimb
Invers, atunci cand oferta unui anumit produs era mai mare decat cererea solvabila, pretul produsului respectiv scadea, fapt care determina pe producatori sa restranga productia intrucat profiturile se micsorau si, in acelasi timp, o parte din consumatori care pana atunci erau in afara pietei, puteau sa participe la cerere, avand drept rezultat sporirea acesteia, fapt prin care cererea era adusa la nivelul ofertei si echilibrul se restabilea. Fiecare unitate economica se supunea preturilor care rezultau din jocul ofertei si cererii.

Alte referate despre: economia de schimb, economie de schimb, piata ca element definitoriu al economiei de schimb

Cataclisme economice care zguduie lumea

Demografii apreciaza ca intre inceputul epocii neolitice si mijlocul secolului al XVII-lea, populatia lumii a crescut de la 100-120 milioane la 500 milioane, ajungand la un miliard de oameni spre 1840, 2 miliarde in 1930, peste 4 miliarde in mai putin de cinci decenii mai tarziu.

Alte referate despre: cataclismele economice care zguduie lumea, cataclismele economice care zguduie lumea revista transilvania, cataclisme economice care zguduie lumea

Economia si gestiunea intreprinderii

În functie de profilul activitătii întreprinderii, produsele executate se pot prezenta sub formă de bunuri materiale pentru consum productiv (materii prime si materiale, energie, echipamente de productie etc.) sau individual (bunuri alimentare, de larg consum, de folosintă îndelungată s.a.), lucrări (tehnologice, de montaj, de reparatii sau de altă natură) si servicii (personale, de afaceri, publice sau pentru alte necesităti).

Alte referate despre: economia si gestiunea intreprinderii, despre economia si gestiunea intreprinderii, economia si gestiunea intreprinderii referat

Curente economice in Romania

Curente economice in Romania
El considera ca pentru aceasta este esentiala dezvoltarea industriei si agriculturii, realizate pe baza unei politici economice corespunzatoare, ridicandu-se impotriva liberschimbismului, care dupa el, dezarma economia nationala in fata concurentei straine. Geroge Baritiu (1812-1893), publicist si om politic, a fost totodata si unul dintre cei mai de seama eonomisti transilvaneni.

Alte referate despre: curente economice, idei si curente economice, curente economice in romania

Globalizarea economiei

Susţinătorii globalizării pun accentul în principal pe avantajele generate de procesul de mondializare:
• reducerea costurilor de producţie datorită economiei de scară;
• accelerarea tranzacţiilor schimburilor care se realizează aproape în timpii comunicaţi – fax, Internet, etc.;
• creşterea vitezei de derulare a operaţiunilor comerciale, financiare şi tehnologice;
• extinderea puternică a pieţelor şi crearea de noi pieţe independente de anumite surse sau zone tradiţionale.

Alte referate despre: globalizarea economica, globalizarea economiei, globalizare economica

Economia Romaniei dupa 1989

Sarea si tutunul erau monopoluri de stat. Tutunul ce provenea in cea mai mare parte din Campia Dunarii, era de proasta calitate, insa era sursa principala de venit a localnicilor. In comparatie cu tutunul balcanic, tutunul romanesc avea o frunza slaba si era netratat.

Alte referate despre: economia romaniei dupa 1989, evolutia economiei romaniei dupa 1989, evolutia economiei romanesti dupa 1989
Referate afisate : 18
Medie note: 8.20 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles