Criza imperiului roman in secolul iii
Criza secolului III
Romulus si Remus (descenedenti ai lui Enea si ai lui Ascanius) erau originari din Alba. Bunicul lor, Numitor, a fost detronat de catre fratele sau, Amulius. Uzurpatorul a indepartat-o de la succesiune pe nepoata sa, Rhea Silvia, constrangand-o sa devina vestala. Dar Marte s-a unit cu Rhea Silvia si aceasta a dat nastere celor doi gemeni.
Condamnati la moarte de Amulius, copiii au fost abandonati pe apa Tibrului, apoi salvati de o lupoaica si dusi in grota Lupercalului unde i-a alaptat. De aici, au fost luati de niste pastori (Faustulus si Larentia) si crescuti intr-o coliba, denumita mai tarziu casa Romuli. Cand au devenit adolescenti, gemenii l-au ucis pe Amulius, i-au redat Alba lui Numitor, si, dupa ce au consultat augurii, au purces la intemeierea Romei.
Roma antica
Principalele instituţii ale statului roman incipient erau adunarea bătrânilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toţi magistraţii şi regele (rex), ales de adunarea poporului. În cursul evoluţiei sale din această perioadă populaţia Romei s-a împărţit în patricieni (aristocraţia gentilică) şi plebei (reprezentanţi ai triburilor aservite), amândouă categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipientă, având un caracter patriarhal. În secolul al VI-lea Î.C. Roma a cunoscut o perioadă de dominaţie politică etruscă, care a influenţat tradiţia, instituţiile politice şi arhitectura secolelor următoare.
Seutonius - un autor si o carte de succes in Roma Antica
Din toate scrierile mentionate au ajuns pâna la noi aproape integral
biografiile Cezarilor. Spun aproape integral, deoarece lipsesc
dedicatia catre Sulpicius Clarus, arborele genealogic al familiei
Iulia, nasterea si primii ani de viata ai lui Iulius Cezar. Pierderea
trebuie sa se fi produs între secolele VI-IX, deoarece bizantinul
Lydus le cunostea, dar ele nu mai figureaza în manuscrisele ajunse
pâna la noi.
Imperiul Roman
Mai mult decât grecii , romanii dau dovada unei organizari politice (
Rex Publicus ) care impune devotamentul tuturor , pentru ca statul
este cel care le apara drepturile . Aceasta conceptie va servi la
unificarea popoarelor supuse si în asigurarea unei paci relative .
Roma Antica - generalitati
Forumul (forum romanum)era piata centrala care crea nucleul important al orasului, “inima “ vietii administrativ, politice , religioase si comerciale . De forma rectangulara , forumul era ansamblul urbanistic care grupa institutiile administrative , bazilicile , bibliotecile , templele .
Istoria Romei Antice - cronologie
În timp ce Romulus era angrenat în unele sacrificii, pentru că era iubitor faţă de sacrificii şi zei, unii dintre păstorii lui Numitor îl atacă pe Remus şi alţi prieteni ai acestuia. Astfel izbucneşte o luptă. După ce ambele părţi au înregistrat răni grave, păstorii lui Numitor triumfă şi îl iau pe Remus ca prizonier, ducându-l la Numitor pentru pedepsire.
Imperiul in secolul al XIX-lea Anglia
I. Dupa pierderea coloniilor americane, negarea valorii economice a coloniilor deveni in Anglia o atitudine destul de obisnuita. Pe de alta parte, Wes ley trezise in sufletele religioase scrupule fata de rasele indigene, mai ales cand ele se converteau la crestinism. Indiferenta si scrupulele explica surprinAZzatoarea generozitate cu care Anglia a retrocedat de doua ori. In 1802 si 1815, Frantei si Olandei coloniile pe care suprematia pe mare ii ingaduise sa le cucereasca. Frantei i a inapoiat Antilele franAZceze, insula Bourbon, dreptul de pescuit la Terra Nova si diferite alte posesiuni. Olandei ii restitui lava, Curacao si Surinam. Totusi, in anumite puncte un instinct obscur i a oprit pe negociatori, indem nandu i sa pastreze macar osatura imperiului. India si Canada au ramas cele doua elemente de baza. Capul Bunei Sperante, cucerit de la olandezi in 1796, fusese pastrat ca o statie utila pe drumul spre India. Gibraltarul, Malta si Insulele Ionice dominau Mediterana.
Arta si Stiinta secolului XX
Arta si Stiinta secolului XX.Schimbările din modul de viaţă al oamenilor, care au adus mai mult timp liber pentru mulţi, în timp ce mass-media răspundea nevoilor lor, au avut un profund efect asupra artei. Unul din rezultate a fost separarea culturii populare de cea superioară. Au apărut noi forme, ale căror obiective priveau departe de acele ale artei superioare. Totuşi, spre sfârşitul secolului, mulţi artişti lucrând în moduri convenţionale au fost influenţaţi de cultura şi critica a adus cultura „superioară” şi cea „de rând” pe acelaşi plan.
Imperiul Roman
Imperiul Roman:Octavianus Augustus- singurul stapan al Romei , el incepe reorganizarea statului in deceniile urmatoare, la capatul carora se produce o schimbare profunda in evolutia lumii romane. In calitate de “prim cetatean al Romei” acumuleaza intreaga putere politica in stat, sub pretestul restaurarii pacii , securitatii, dupa un secol de confruntari si tulburari politice.
Imperiul Roman:La inceputul carmuirii sale Octavianus, detine numai puterea militara, imperium. Ca imperator, era comandantul suprem al legiunilor romane, apoi el preia si titulatura “Pontix Maximus”. Augustus a ales pentru sine termenul de princeps, astfel incat primele trei secole ale Imperiului au primit din antichitate numele de principat.
Cel care avea sa schimbe istoria Romei, s-a nascut la 23 septembrie 63 I.Hr., fiind fiul lui Octavius si al ficei surorii lui Caius Iulius Caesar, ...
Echilibrul european si razboaiele europene in secolele XVII- XVIII
Echilibrul european si razboaiele europene in secolele XVII- XVIII - Drumul catre modernitate este sinuos iar parcurgerea lui se face in ritmuri diferite. Europa nu este o entitate omogena la nivelul civilizatiei materiale, dupa cum nu este nici la nivel la nivel politic. Aceste fapte sunt ilustrate de studiul dinamicii demografice, al modului de viata si al raporturilor dintre lumea rurala si cea urbana.
Arta si Stiinta secolului XX
Arta si Stiinta secolului XX - Ritmul rapid al schimbarilor din secolul XX a afectuat artele la fel de mult ca orice alt domeniu. Stilurile si manifestarile s-au urmarit una pe alta intr-o succesiune rapida, caci artistii au incercat sa-si extinda aria de influenta, inventand noi modalitati, tratand noi subiecte, folosind noi tehnologii. Arta si Stiinta secolului XX
Curentele literare ale secolului al XX-lea
Curentele literare ale secolului al XX-lea
In sens strict,umanismul reprezinta studiul specializat al ”umanioarelor”,adica al limbilor clasice,greaca si latina,precum si al literaturii si filozofiei acestor civilizatii.
Trasaturi.Umanismul pune accent pe faptul ca omul este o fiinta rationala,libera ,inzestrata cu demnitate,capabila sa decida intre ce e binesi ce e rau.Orientarea invatamantului catre disciplinele umaniste:studierea limbilor vechi, a poeticii,a istoriei ,a filozofiei, a moralei.
Curentele literare ale secolului al XX-lea
Creatiile Antichitatii greco-latine devin surse de inspiratie pentru scriitori cat si pentru artistii plastici.
Reprezentanti ai umanismului european:Dante Aligheri,Giovanni Boccaccio,Niccollo Machiavelli,Francois Rabelais,William Shakespeare,Miguel de Cervantes.
UMANISMUL ROMANESC
Context istoric
Umanismul romanesc s-a manifestat mai tarziu decat cel european,mai orecis in secolele al XVI – lea – al XVIII.Curentul ...
Divide et impera
Divide et impera • Recompunerea subsolutiilor astfel obtinute pentru a gasi solutia cazului initial.
Literatura religioasa in secolul XVII
Tot el a început, din porunca lui Racotzi, principele Transilvaniei, să traducă Noul testament sau împăcarea cu legea nouă a lui Hristos, însă murind nu a putut termina lucrarea, care s-a completat şi s-a tipărit mai târziu de mitropolitul Simion Ştefan, în anul 1648.
Mitropolitul Simion Ştefan (1643-1651), a dat mare îndemn tipăririi şi traducerii de cărţi bisericeşti, în timpul cât a păstorit. Tipărind Noul Testament al lui Silvestru, el face o declaraţiune de mulţumire către George Racotzi, principele Transilvaniei, apoi o prefaţă către cititor.
Fascismul - simbolul negru al secolului XX
"Fascismul - simbolul negru al secolului XX"
La cea extremitate ideologică se afla şi nazismul german. Esenţa ideii naziste consta în promovarea idelor superioritaţii rasei germane şi a xenofobismului, a antisemitismului şi deci a exterminării tuturor evreilor din Europa, a unei politici agresive de expansiune la nivel mondial şi deci a dominării lumii. Aceste scopuri şi idei se conţineau în cartea celui ce avea să devină lider al Germaniei, Adolf Hitler , „Mein Kampf”.
"Fascismul - simbolul negru al secolului XX"
Aceasta idee trebuia să fie tradusă în viaţă prin lupta de clasă, un element indispensabil în preluarea puterii de catre mase. Naziştii vin la putere în Germania pe fonul Germaniei distruse de ...
Scrisoarea III
Există în aceste versuri o sinteză a istoriei eroice a poporului nostru din cele mai vechi timpuri, o sinteză a luptelor pentru apărarea ţării şi a fiinţei neamului. Este prezent în dialogul lui Mircea şi gînditorul care face distincţie între războaiele de cucerire şi cele de apărare şi se clarifică ideea de solidaritate a neamului în apărarea teritoriului ţării. De cealaltă parte se defineşte orgoliul cumplit al lui Baiazid. Trufia celui care n-a cunoscut niciodată înfrîngerea se exprimă printr-o cascadă de cuvinte mari.
Medie note: 8.23 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!