Cucerirea italiei de catre romani

Cucerirea Constantinopolului de catre turci

Cucerirea Constantinopolului de catre turci la 29 mai 1453 constituie unul dintre evenimentele importante ale istoriei universale, iar consecintele ei se resimt pana astazi. Declinul Imperiului Bizantin a inceput din secolul al XII-lea, cand cavalerii occidentali ai cruciadei a IV-a (1202-1204), manevrati de Venetia, pentru interesele ei comericiale in Orient, au atacat Constantinopolul la 13 aprilie 1204. Mostenirea Bizantului au ravnit-o pe rand bulgarii, sarbii, latinii, dar mai ales turcii din Asia Mica.

Nivel: Liceu
Dimensiune: 17kb
Downloads: 340
Materia: Istorie

Cucerirea Daciei de catre romani

Ofensiva dacilor se desfăşoară în iarna târzie şi în primăvara anului 105, înainte de declanşarea oficială a războiului. Unele zone ocupate de romani au căzut în mâinile dacilor, astfel încât forţele lor au înregistrat un succes parţial. Totuşi vasta coaliţie antiromană, de la Dunăre la Eufrat, n-a luat naştere. Xiphilin reliefează că numeroşi daci au trecut din nou de partea lui Traian. Senatul declarând război dacilor, Traian ripostează faţă de intenţia lui Decebal, care încălcase ireparabil convenţiile. Astfel, el adună la Drobeta forţe mai numeroase decât cele întrebuinţate în primul război dacic şi îşi alcătuieşte un stat-major format din generali şi guvernatori importanţi. Decebal, prin intermediul unor transfugi încearcă să-l ucidă pe împărat dar aceştia sunt prinşi înainte de a putea înfăptui atentatul. Trecerea lui Traian peste Dunăre are loc pe podul nou construit la Drobeta. Marşul trupelor romane se desfăşoară ...

Alte referate despre: cucerirea daciei de catre romani, cucerirea daciei de catre romani sfirsit tragic sau un inceput eroic, cucerirea dacilor de catre romani

Cucerirea Anatoliei de catre carpato-dunareni

El redescopera fara sa stie un imperiu Carpato-Danubian, uitat de istorie, si totodata capitala acestuia, Hattusha. Ruinele neingropate sub nisipuri, pamanturi ori jungle (ca in alte parti ale lumii) erau doar crapate si ruinate de ingheturi, vanturi si ploi, care in final ne fac sa ne amintim de cineva care spunea ca in natura nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, ci totul se transforma.

Alte referate despre: cucerirea daciei de catre imperiul roman, cucerirea daciei de catre romani eseu, rolul tesutului mecanic in cucerirea uscatului de catre plante

Cucerirea normanda

Fireste ca baronii, jarls, fosti sefi de pirati, suportau cu greu aceasta disciplina si continuau sa-si rezolve certurile particulare cu o violenta si o cruzime nemaipomenite. Dar ducii au stiut sa-si impuna vointa. Nu existau mari vasali in Normandia. Nici un senior nu era destul de puternic ca sa se opuna ducelui. Acesta avea in fiecare district un reprezentant, vicontele, care nu era un simplu administrator al domeniilor regale, ci un adevarat guvernator. Ducele de Normandia percepea impozite in bani si avea o administratie a finantelor: vistieria. Dintre toti suveranii de pe vremea lui, el semana cel mai mult cu un sef de stat modern.

Alte referate despre: cucerirea normanda, cucerirea normandiei, cucerirea normanda a angliei

Cucerirea Japoniei de catre poporul Carpato-Dunarean

Dr. Cocioba a reactionat imediat cu rasul lui de "bon homme" si spontaneitatea care-l caracterizeaza, replicand: "Hai mai Miky, te-am inteles cand ai scris ca noi nu suntem urmasii Romei, ci ei sunt ai nostri. Te-am inteles si te suport in ideea ca noi suntem primii oameni din Europa, proto-europenii, civilizatie presumeriana. C-am invadat Asia - Caucazul, China si mai tarziu India - c-am cucerit Egiptul si Mesopotamia, m-am obisnuit si cu acestea, dar... c-am cucerit si Japonia?!"

Alte referate despre: decebal catre popor, decebal catre popor versurile insusirii lui decebal, cucerirea africii de catre europeni

Marile descoperiri geografice

Marile descoperiri geografice din a doua jumatate a secolului al XV-lea si din secolul al XVI-lea au constituit o etapa decisiva in domeniul cunoasterii globului pamantesc ale caror multiple consecinte, pe plan economic si social, politic si stiintific, au exercitat o insemnata inraurire asupra dezvoltarii societatii .

Alte referate despre: marile descoperiri geografice, secolul 20 descoperiri inventii, marile descoperiri geografice referat

Domnia lui Stefan cel Mare

Organizarea militara a lui Stefan cel Mare
Dornic sa se apere impotriva cotropirii straine, turcesti sau tataresti, poporul a participat cu insufletire la organizarea militara a tarii. Bun comandant de osti, Stefan a organizat cu pricepere o armata recrutata in deosebi dintre razesi si targoveti, la care sau adaugat ele- mentele din mica boierime.Asfel, in vremea lui, forta militara a Moldovei se baza pe o oaste mai larga, recrutata din popor.
Armele principale : sabiile, scuturile si chiar tunurile, ca si harnasamentele pentru cai care erau cumparate de la mesteri brasoveni.

Alte referate despre: domnia lui stefan cel mare, domnia lui stefan cel mare referat, importanta domniei lui stefan cel mare

Istoria bizantina

Acest oras domina comertul dintre Marea Neagra si Marea Egee, dintre Europa si Asia Mica, fiind usor de aparat, inconjurat pe trei laturi de ape. Cu toate acestea Bizantul nu si-a putut apara granitele sale, fiind cucerit pentru o scurta perioada de persi, la sfarsitul secolului al VI-lea. Adevarata glorie a orasului va incepe insa in timpul domniei lui Constantin cel Mare cel care il va transforma in capitala Imperiului

Alte referate despre: istoria bizantina, perioada istoriei bizantine, costumul istoric bizantin

Epistola catre Diognet

Autorul epistolei va ramane mai departe un necunoscut, ca si Diognet, cel carei-a necunoscutul autor ii adreseaza epistola, desi a fost identificat cu filosoful stoic Diognet, unul din preceptorii imparatului Marc Aurelius, cu imparatul Adrian sau procuratorul din Alexandria Claudios Diognetos, identificarea cea mai aproape de adevar, poate, facuta de ultimul editor al epistolei, H.I. Marrou, ipoteza care pare a fi confirmata si de locul si de data epistolei : Alexandria, in jurul anului 200.

Alte referate despre: epistola catre diognet, epistola catre diognet capitolul 8, descraca epistola catre diognet

Italia - prezentare generala

2. ITALIA DE NORD :
Cuprinde partea centralà a Italiei suprapusà Alpilor Italieni (Maritimi, Penini,Lepontini,Dolomitici,Carnici,Iulieni),ce depàsesc 2000 m alt. si Prealpilor , precum si intinsa càmpie a Padului .Se caracterizeazà prin spectaculoase peisaje montane si alpine , cu forme glaciare si ghetari,lacuri glaciare de mare frumusete flancate de slendide statiuni montane ( lacurile Maggiore, Como,Garda,Idra,Isco etc.),intinse domenii schiabile,dar si prin monumente istorice si de artà, unele de valoare universalà,localizate indeosebi in Càmpia Padului .

Alte referate despre: italia, referat italia, unificarea italiei

Managementul in Italia

Managementul in Italia
Chiar după unificarea Italiei într-un stat independent, există încă o serie de diferenţe în interiorul acesteia care au influenţat şi influenţează cultura afacerilor. Astfel, contrastul dintre nord şi sud din punct de vedere economic şi cultural, persistenţa unui mare sector public industrial pe lângă întreprinderile private, influenţa multinaţionalelor asupra domeniului economic sau numărul relativ mare de întreprinderi mici şi mijlocii sunt particularităţi care creează o anumită specificitate managementului italian.

Alte referate despre: managementul in italia, managementul din italia, management in italia

Italia

Coastele Italiei mãsoarã peste 9000 Km şi sunt joase şi nisipoase spre marea Adriaticã şi înalte şi abrupte spre marea Tirenianã. Numeroasele bãi şi golfuri au favorizat dezvoltarea porturilor;

Alte referate despre: pozitia economico-geografica a italiei, economia italiei, renasterea in italia

Peninsula Italica

În afară de ramurile tradiţionale, textilă şi alimentară se remarcă industria constructoare de maşini (autovehicule, nave maritime, electronică şi electrotehnică, diverse aparate şi utilaje), petrochimia, siderurgia.

Alte referate despre: peninsula italica, peninsula italica referat, referat peninsula italica

Societatea cucerita de comunicare

Autorul îsi începe demersul prin distantarea de „interpretarile «generalizante»” si prin propunerea metodei unei onestitati conceptuale care sa nu se hazardeze în teorii ultime si neverificabile, sesizand faptul ca pluralitatea noii paradigme se opune „ambitiei de a cuprinde toata comunicarea, plecand de la o problema limitata” (pg 17). Primele doua capitole ale studiului scris în 1987, „Logici sociale”, se ocupa de analizarea structurii productiei si a consumului într-o societate care îsi deplaseaza focalizarea de la producerea în serie a obiectelor, societatea industriala, la informatie si cultura, societatea comunicarii generalizate.

Alte referate despre: societatea cucerita de comunicare, despre societatea cucerita de comunicare, societeatea cucerita de comunicare

Italia

Italia.Pozitie geografica : Italia este aşezată în Europa de Sud având aproximativ 301 252 km2.Ea este asezata in bazinul Marii Mediterane,in Peninsula Italica.Cuprinde o parte continentala in care se afla si Campia Padului.Tarmurile Italiei sunt marginite de mari si numeroase golfuri.

Alte referate despre: clima italiei, italia referat, referat despre italia

Italia

Italia este impartita din punct de vedere geographic in trei parti:
Italia continentala, Italia peninsulara si Italia insulara. Italia are
doua insule mai mari:Sicilia si Sardinia. Pe insula Sicilia se gaseste
vulcanul Etna, pe insula Stromboli se gaseste vulcanul Stromboli sin u
foarte departe de orasul Napoli este vulcanul Vezuviu.

Alte referate despre: relieful italiei, la italia de gheorghe asachi, conditiile si resursele naturale norvegia si italia

Orientarea catre client - specificul romanesc

Uneori, furnizorii, in special cei de fonduri funciare incearca sa-si impuna punctul de vedere. Dar redactiile trebuie sa tina cont de preferintele publicului si de standardele de noutate, exclusivitate si calitate. Conflictul dintre acestea face posibila cresterea numarului telespectatorilor nemultumiti de promovarea unor materiale.

Alte referate despre: orientarea catre client, orientare catre client, orientarea catre clienti referat

Italia [roma,napoli]

Situată în partea meridională a Europei, Italia este o ţară continentală, peninsulară şi insulară, ale cărei „rădăcini” sunt înfite parcă în arcul Alpilor din centrul continentului şi se prelungeşte până în apropierea Africii (ţărmurile Siciliei se află la numai 150 km de acest continent), astfel că Neapole (Napoli) este mai aproape de Tunis decât de Milano. Între aceste limite naturale, respectiv între Alpi şi mare (Insula Lampedusa), este o distanţă, pe axa nord-sud, de aproape 1290 km. Acolo se află regiunea geografică italiană, a cărei suprafaţă (324.000 kmp), respectiv Italia, inclusiv Citta del Vaticano, Republica di San Marino, Principatul Monaco, Elveţia italiană, Venezia Giulia şi Istria (fostă Zonă 13), ca şi insulele Nizzardo, Corsica, arhipelagul Malta.

Alte referate despre: italia roma napoli, roma napoli km, distanta roma napoli
Referate afisate : 18
Medie note: 8.18 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles