Cultura greaca

Imperiul Bizantin

Imparatul aflat la Constantinopol a continuat sa guverneze Balcanii, Grecia si estul Mediteranei. Desi numim aceasta regiune Imperiul Roman de Rasarit, pentru cei aflati sub conducerea sa noua stapanire era cunoscuta sub numele de Imperiu (oricat de instabil ar fi fost acesta). Pe de alta parte, ei sperau ca Apusul nu era pierdut pentru totdeauna. Insufletit de aceasta idee, Imparatul Iustinian (527 – 565) a inititat o puternica miscare militara, recucerind Africa de Nord, Italia si sudul Spaniei.

Domnia lui Iustinian a fost marcata de o serie de realizari remarcabile: amendarea legii romane si construierea unor cladiri impozante, cum ar fi Hagia Sophia (catedrala Sfanta Sofia), sunt doar o parte din aceste realizari.
Arhitectura Imperiului Bizantin este ilustrata intr-o maniera frapanta de marele zid de incinta al Constantinopolului, aparat de 200 de turnuri.

In plan civil arhitectura ...

Nivel: Liceu
Dimensiune: 8kb
Downloads: 14
Materia: Istorie

Imperiul Bizantin

Imperiul Bizantin - Aceasta noua Roma ajunge sa fie influentata de o cultura greaca. Urmeaza apoi un pas important cel al intemeierii Constantinopolului pe malurile Bosforului. Constantinopolul s-a nascut la 330 cand imparatul Constantin cel Mare l-a fondat, pe ruinele anticului oras grec Byzantion. Orasul avea o pozitie strategica deosebit de buna, datorita celor trei zone de apa, in nord, est si sud, avand astfel asigurata izolarea.

Alte referate despre: imperiul bizantin, imperiul bizantin referat, imperiul bizantin factori geografici

Imperiul bizantin

Societatea viacurilor al IV-lea si al V-lea avand religia crestina recunoscuta oficial in Imperiul Roman va evolua in cele doua capitale, la Constantinopol si la Ravenna, in suprapunerile traditiilor complexe din perioada precedenta, in care influentele orientale vor patrunde tot mai puternic in structura politica si culturala a Imperiului. In Roma, parasita de administratia centrala, va ramane stapan papa. El va exercita o actiune de suprematie ecleziastica nestanjenita de autoritatea politica. Imparatii bizantini renuntand la titlul de pontifex maximus se vor cansidera ierarhii laici ai bisericii, cu dreptul conducerii acesteia.

Alte referate despre: referat imperiul bizantin, istoria imperiului bizantin, harta imperiului bizantin

Imperiul bizantin sub Constantin al V-lea (741-775)

De aici nu trebuie sa ajungem la o confuzie de notiuni, ci la o consecinta a exigentei Bisericii, care se vedea ca pe o "icoana a lui Hristos" pentru lume, dar care refuza puterea terestra si nu se implica in organizarea vietii umane.In privinta Imperiului acesta a fost o buna perioada de timp influentat de teocratia pagana. Pana in secolul al VIII-lea formele vechiului cult imperial predominau in scenele care-l reprezentau pe Imparat. In reprezentarile pagane vedem pe acelasi imparat cuceritor si suveran, cu puteri nelimitate si personificand victoria, cu mentiunea ca dupa Constantin cel Mare, simbolurile pagane ale victoriei sunt inlocuite de cele crestine.

Alte referate despre: constantin cel mare in imperiul bizantin, constantin cel mare imperiul bizantin, imperiului bizantin

Cultura Cucuteni

Cultura Cucuteni
Locul unde s-au facut astfel de descoperiri arheologice are o importanta istorica deosebita. In acest cointext s-a construit ulterior si un Muzeu arheologic care sa expuna obiectele descoperite, artefactele din ceramica. De asemenea se poate vedea si locul unde s-au facut sapaturi si au iesit la iveala niste morminte din aceeasi era a neoliticului. Dintre acestea, un mormant are valoare deosebita deoarece prezinta un tezaur de aur traco-getic.

Alte referate despre: cultura cucuteni, cultura cucuteni referat, cultura cucuteni ariusd

Cultura pelasgica

Însa, pâna la formarea culturii vedice, pelasgii însisi sunt o populatie cu origini „stranii”, dupa cum apreciaza majoritatea cercetatorilor transdisciplinari, care au încercat prin diferite metode sa le localizeze, din punct de vedere folcloric, emergenta istorica, detasându-se, în ultima instanta, de mitologie, oarecum.

Alte referate despre: cultura pelasga, cultura pelasgica, referate cultura pelasgica

Pericole ce au amenintat Imperiul Bizantin in perioada 1025-1185

În anul 1087 începe războiul romeilor cu pecenegii care va dura până
în anul 1090. Pecenegii, în număr de 80000 de oameni condusi de
comandantul suprem Tzelgu invadează imperiul dar sunt înfrânti de
trupele bizantine conduse de Nikolaos Mavrokatakalon si Vebetziotes;
însusi conducătorul pecenegilor, Tzelgu, îsi pierde viata. Pecenegii
se regrupează lângă Dunăre si continuă actiunile de jaf. Împăratul
organizează o expeditie împotriva pecenegilor pe uscat si pe Dunăre.
De teama armatei bizantine, pecenegii trimit o solie la împărat pentru
a cere pace. Se încheie un armistitiu dar pentru o scurtă durată
deoarece pecenegii atacă noaptea si produc mult haos si pierderi în
rândul armatei bizantine. Pecenegii se retrag în cetatea Dristra care
este asediată de bizantini. Deoarece rezistenta cetătii scade pe zi ce
trece, conducătorul de atunci al pecenegilor, un anume Tatos, trece
Dunărea si se întoarce cu ajutoare cumane. ...

Alte referate despre: imperiul bizantin perioada de reorganizare, perioada de reorganizare si de glorie a imperiului bizantin, fotografii cu constantinopolul in perioada imperiului bizantin

Conceptia dezvoltarii culturii fizice si sportului in Republica Moldova

Toate acestea se pot realiza, din perspectiva experienţei europene, prin promovarea unei politici adecvate de dezvoltare a culturii fizice şi sportului. Or, finalitatea politicii în domeniul culturii fizice şi sportului este crearea condiţiilor de realizare a programelor speciale de nivel naţional şi local pentru dezvoltarea atît a sportului pentru toţi (copii, elevi, studenţi, recruţi, adulţi, persoane cu disabilităţi, pensionari), cît şi a rezervelor sportive şi a sportului de performanţă (juniori, tineret, seniori). Politica statului în domeniul culturii fizice şi sportului se plasează printre politicile prioritare din domeniul socio-cultural.

Alte referate despre: conceptia dezvoltarii culturii fizice si sportului n republica moldva, conceptia dezvoltarii culturii fizice si a sportului, conceptia dezvoltarii culturii

Cultura plantelor furajere

Cultura plantelor furajere - Cresterea animalelor este o ocupatie straveche a locuitorilor de pe aceste meleaguri si are un rol determinant în nutritia populatiei, constituind în acelasi timp materie prima strategica pentru industria alimentara. Hranirea rationala a animalelor, mai ales în sezonul rece, când ele nu pot pasuna, reprezinta factorul determinant care pune în valoare potentialul lor biologic de realizare a unor productii variate, ridicate, constante an de an si de cea mai buna calitate. Cultura plantelor furajere

Alte referate despre: cultura plantelor furajere, referat cultura plantelor furajere, cultura plantelor furajere lucerna

Cultura generala

"Cultura generala"
Dar unii paleontologi spun ca acesti dinozauri au evoluat din reptile mult mai mici,de exemplu reptila Cynodonta, de la aceasta reptila pana la ultima treapta a evolutiei:dinozaurii este foarte mica distanta ,singura treapta de evolutie ce despartea aceste doua reptile este archozaurul(soparla dominanta).

Alte referate despre: cultura civica, cultura cartofului, cultura romana

Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura - UNESCO

La propunerea Conferinţei Miniştrilor Educaţiei, o Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru înfiinţarea unei organizaţii pentru educaţie şi cultură a fost convocată la Londra între 1 şi 16 noiembrie 1945, tocmai la sfârşitul războiului. Aceasta a reunit reprezentanţi din patruzeci şi patru ţări. Sub impulsul Franţei şi Regatului Unit, două ţări foarte afectate de conflict, delegaţiile au decis să creeze o organizaţie care să instituie o adevărată cultură a păcii.

Alte referate despre: organizatia natiunilor unite pentru educatie stiinta si cultura, organizatia natiunilor unite pt educatie stiinta si cultura, organizatia natiunilor unite pentru educatie stiinta cultura

Cultura tomatelor

Cultura tomatelor unde diferitele soiuri se pot inparti in trei grupuri:timpurii( 100-120zile ), semitimpurii ( 120-135zile ) si tarzii( 135-150zile ). Soiurile timpurii: Arges 450.Are port inalt,cu fructe mijlocii( 80-90g ),rotunde,netede de culoare rosie,rezistente la crapare. Cultura tomatelor

Alte referate despre: cultura tomatelor, cultura tomatelor in camp, cultura tomatelor in solarii

The Nok Culture

The Nok Culture
Most of the people were farmers. The Nok culture was an advanced culture for that time in Western Africa. The information about the Nok civilization is changing every day because new artifacts are found.

Alte referate despre: nok culture, ancient nok culture, ancient africa nok culture

Cultura Cartofului

Utilizarea metodei de irigare prin picurare la nivelul rigolei de plantare cu distribuirea apei prin tubulatură, în unele cazuri de unică folosinţă atrage sporuri semnificative de recoltă, deoarece se asigură o uniformitate a regimului de umiditate din sol. în cazul oscilaţiilor mari ale umidităţii în sol unele soiuri de cartof formează un număr mai mare de tuberculi la cuib din care o bună parte nu vor ajunge la un diametru de peste 55 mm, proprii consumului curent.

Alte referate despre: cultura cartofului timpuriu, cultura cartofului in romania, cultura cartofilor

In contra directiei de astazi in cultura romana

AIn contra directiei de astazi in cultura romana - rticolul, aparut in anul 1868, este o analiza lucida asupra civilizatiei romanesti, intemeiata, de la inceputurile ei de modernitate, pe un neadevar care a cuprins toate sferele vietii materiale si culturale: "Vitiul radical in toata directia de astazi a culturei romane, este neadevarul, pentru a intrebuinta un cuvant mai colorat, neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar pana in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public."In contra directiei de astazi in cultura romana

Alte referate despre: in contra directiei de astazi in cultura romana, in contra directiei de astazi in cultura romana rezumat, titu maiorescu in contra directiei de astazi in cultura romana
Referate afisate : 15
Medie note: 8.03 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles