Curs medeanu drept comercial

Drept comercial - curs

Drept comercial - curs
Dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale patrimoniale si cele nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc de regulă între persoane care au calitatea de comerciant si care se află pe poziţie de egalitate juridică .
Drept comercial - curs

Nivel: Facultate
Dimensiune: 300kb
Downloads: 13
Materia: Drept

Drept comercial

3.1. Definiţie legală. Conform Legii (art. 2.), procedura reorganizării judiciare şi a falimentului este acea procedură instituită în vederea acoperirii pasivului debitorului, în insolvenţă, prin reorganizarea comerciantului şi a activităţii acestuia, prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului sau prin faliment.

Alte referate despre: drept comercial, drept comercial roman, drept comercial cursuri

Drept Comercial Roman

Remarcăm faptul că procedura falimentului se poate aplica şi asupra unor bunuri, care la data declanşării procedurii nu se mai află în patrimoniul debitorului, dar care sunt readuse cu efect retroactiv prin anularea unor acte „suspecte” încheiate de către debitor în perioada anterioară deschiderii procedurii.

Alte referate despre: dreptul comercial, drept comercial originea si evolutia societatii comerciale, curs drept comercial

Evolutia dreptului comercial

Evolutia dreptului comercial
Franta a fost prima tara in care a fost legiferat cometul. Incepand cu edictul lui Carol al IX-lea dat in anul 1563- prin care s-au creat jurisdictiile consulare- continuand cu ordonantele lui Ludovic al XIV-lea din 1673- privind comertul terestru si cele din 1683- privind comertul pe mare – cunoscute sub denumirea de Ordonantele lui Colbert – opera de legiferare culmineaza cu adoptarea in anul 1807, in timpul lui Napoleon, a Codului Comercial Francez.

Alte referate despre: evolutia dreptului comercial, evolutia dreptului comercial in romania, aparitia si evolutia dreptului comercial in romania

Drept comercial

Sens juridic: noţiunea are un sens mai larg decât sensul economic al acestuia, deoarece pe lângă operaţiuni de schimb şi circulaţie sunt avute în vedere în acest sens şi activităţile de producţie (realizate de producător), de prestare de servicii (realizate de antrepenori sau prestatori de servicii), de executare de lucrări şi operaţiuni de punere în circulaţie.

Dreptul comercial are o sferă mai cuprinzătoare deoarece el cuprinde normele care reglementează activităţile specifice.
În ceea ce priveşte obiectul dreptului comercial, potrivit concepţiei clasice, există 2 sisteme care permit stabilirea sferei dreptului comercial:sitemul obiectiv: care are ca obiect normele juridice aplicabile comerţului, adică acelor acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni economice calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte.

Drept comercial
Acest sistem a fost inspirat de ideile Revoluţiei Franceze de la 1789, pentru ...

Alte referate despre: prescriptia extinctiva in dreptul comercial, drept comercial international, referat drept comercial

Sinteza la Drept comercial II

Sinteza la Drept comercial II
Aceasta este sinteza cursului de drept comercial - partea a II-a, curs predat de domnul prof.univ.dr. Grigore Florescu (editia a V-a) la Facultatea de Drept si administratie publica a Universitatii Spiru Haret. Sinteza acestui curs are in vedere aspecte de baza din urmatoarele capitole: obligatiile comerciale, contracte comerciale, titlurile comerciale de valoare.
Sinteza la Drept comercial II

Alte referate despre: drept comercial sinteza, sinteza drept comercial, drept comercial roman i sinteza

Drept comercial - curs

Drept comercial - curs
Răspunsul la problema sus-menţionată poate fi dat numai ţinând seama de cele două mari tendinţe ale dreptului comercial: în cazul în care nu se recunoaşte autonomia dreptului comercial, cum ar fi în sistemul englez sau în cel elveţian, unde există un unic „Cod al obligaţiilor”, evident nu se recunoaşte existenţa unei teorii a obligaţiilor distincte şi specifice dreptului comercial. În sistemul de drept francez, german şi roman, unde există o reglementare distinctă a raporturilor juridice comerciale sub forma unor „coduri comerciale”, care subliniază şi particularităţile obligaţiilor comerciale, au fost unii autori partizani ai existenţei unei teorii generale a obligaţiilor comerciale specifice şi distincte de dreptul privat.

Alte referate despre: drept comercial curs, dreptul comercial curs, drept comercial cursul referat

Notiunea obiectul si evolutia dreptului comercial

Reguli scrise în domeniul comertului se găsesc pentru prima dată în Codul lui Andronache Donici din 1814, unde se făcea vorbire despre „daravelile comerciale” si „iconomicosul faliment”. Reguli sumare se întâlnesc si în Codul lui Caragea din 1817 (Muntenia) si Codul Calimach din 1928 (Moldova).

Alte referate despre: evolutia dreptului comercial international, aparitia si evolutia dreptului comercial, geneza si evolutia dreptului comercial

Paralela intre drept comercial si drept civil

Paralela intre drept comercial si drept civil
Cu toate ca subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atat comerciantii cat si necomerciantii, totusi, in principal, activitatea comerciala se realizeaza de catre comercianti. De aceea Codul comercial precizeaza notiunea de comerciant si, printr-o serie de dispozitii, reglementeaza statutul juridic al comerciantilor.
Ca expresie a conceptiei sale obiective, Codul comercial prevede ca: „Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca profesiune obisnuita, si societatile comerciale”.

Alte referate despre: paralela intre drept comercial si drept civil, paralela intre dreptul comercial si dreptul civil, dreptul comercial si dreptul civil

Sinteza la Drept comercial

•Caracter colectivist, de apărare în comun a intereselor tuturor creditorilor comerciantului aflat în stare de insolvenţă, prin efectuarea unei publicităţi având ca scop informarea creditorilor în scopul înscrierii acestora la masa credală. Prin aceasta, procedura falimentului se deosebeşte de procedura executării silite, exercitată în condiţiile Codului de Procedură Civilă în mod individual de fiecare creditor.

Alte referate despre: cursuri drept comercial, referate drept comercial, izvoarele dreptului comercial

Curs de drept comunitar

Curs de drept comunitar
Privire succintă asupra istoricului şi evoluţiei construcţiei europene
Odată cu lansarea, la Paris, la 9 mai 1950, a planului “Schumann”, începe o fază hotărâtoare în destinul comunităţilor europene . La cele trei principii fundamentale ale acestui plan, care urmărea plasarea producţiei de oţel şi cărbune sub o Înaltă Autoritate în cadrul unei organizaţii deschise altor ţări europene – luarea deciziilor de către organe compuse din reprezentanţii guvernelor, statele nu vor fi obligate prin decizii contra voinţei lor (aplicarea regulii unanimităţii), deciziile vor obliga numai statele ce le acceptă – au subscris şase state: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda.
Curs de drept comunitar

Alte referate despre: curs de drept comunitar, curs de drept comunitar european, note de curs de drept comunitar

Drept comercial - cursuri

"Drept comercial - cursuri"
Noţiunea de comert este folosită în mai multe sensuri: 1. sens etimologic: provine din cuvântul latin „comercium” care reprezintă justapunere a cuvintelor „cu” şi „mertz”, care înseamnă „cu marfă”, adică operaţiuni cu mărfuri.
"Drept comercial - cursuri"

Alte referate despre: drept comercial cursuri referat, drept comercial-cursuri, drept comercial cursuri cantemir

Dreptul penal

Dreptul penal
Termenul drept penal, aşa cum s-a arătat în literatura juridică, este folosit atât pentru a denumi dreptul penal ca ramură a sistemului nostru unitar de drept, cât şi ştiinţa dreptului penal, ca ramură a ştiinţelor juridice care studiază această ramură a dreptului.
Dreptul penal

Alte referate despre: drept penal, drept penal al afacerilor, drept penal international

Drept de proprietate publica

Drept de proprietate publica
În sistemul de învăţământ din ţările civilizate studierea dreptului şi educarea conştiinţei de drept ocupă un loc important: fiecare tânăr trebuie să cunoască mecanismele de bază de reglementare a vieţii juridice a societăţii, drepturile, libertăţile şi obligaţiunile sale, organele la care să se adreseze în caz de violare a intereselor legitime să aibă o imagine clară despre corelaţia dintre drept şi putere.
Drept de proprietate publica

Alte referate despre: dreptul de proprietate publica, dreptul de proprietate publica si privata, exercitarea dreptului de proprietate publica

Dreptul familiei

Daca proprietarul pamântului cere ridicarea constructiilor ,ridicarea
va fi suportata de cel care a facut-o,acesta putând fi condamnat la
daune-interese pentru prejudiciile suferite de proprietar.

Alte referate despre: dreptul familiei, dreptul familiei referat, referat dreptul familiei

Drept international

Din a doua categorie fac parte:
- Marea liberă
- Spaţiile submarine dincolo de jurisdicţia naţională a statelor
- Spaţiul aerian de deasupra mării libere
- Spaţiul cosmic .

Alte referate despre: drept international public, drept international privat, drept international umanitar

Dreptul afacerilor

Dreptul afacerilor - Cursul urmăreşte: însuşirea elementelor esenţiale ale dreptului afacerilor ca disciplină distinctă de dreptul comercial, de dreptul comerţului internaţional, şi de alte discipline cu relevanţă în dreptul afacerilor (dreptului muncii, dreptului administrativ, dreptului civil, procesual civil, penal şi procesual penal)Dreptul afacerilor

Alte referate despre: dreptul afacerilor, referat dreptul afacerilor, dreptul afacerilor referat
Referate afisate : 17
Medie note: 8.31 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles