Cursuri drept comercial

Drept comercial - cursuri

"Drept comercial - cursuri"
Noţiunea de comert este folosită în mai multe sensuri: 1. sens etimologic: provine din cuvântul latin „comercium” care reprezintă justapunere a cuvintelor „cu” şi „mertz”, care înseamnă „cu marfă”, adică operaţiuni cu mărfuri.
"Drept comercial - cursuri"

Nivel: Facultate
Dimensiune: 74kb
Downloads: 11
Materia: Drept

Drept comercial

Referat despre Drept comercial
Sectiunea 2. Natura dreptului comercial
Raporturile nascute din comert privesc economia nationala si economia
comunitara, iar efectele de natura economica separa raporturile de natura comerciala de cele de natura civila. In acest profil, dreptul comercial a dobandit autonomie stiintifica avand natura unei discipline de sine statatoare.

Alte referate despre: drept comercial, drept comercial roman, drept comercial cursuri

Procedura de solutionare a litigiilor comerciale

Economia libera pentru a se putea dezvolta necesita un cadru institutional si legislativ adecvat, stabil si care sa încurajeze dezvoltarea si progresul economic. Tocmai de aceea, procedura ce solutioneaza litigiile comerciale trebuie sa ofere cadrul unei judecati suple, rapide si eficiente, astfel încât sa permita solutionarea cât mai rapida a neîntelegerilor dintre diversii parteneri economici, fara a afecta negativ climatul comercial normal.

Alte referate despre: procedura de solutionare a litigiilor comerciale, referate procedura de solutionare a litigiilor comerciale, proceduri speciale de solutionare a litigiilor comerciale in romania

Drept comercial - curs

b) Termenii de „persoane" si „afaceri" se referă la comercianţi si la actele de comerţ;
c) Comercianţii sunt persoanele care fac acte obiective de comerţ în nume propriu, cu titlu de profesie;
d) Afacerea, în sens larg priveşte „viata unei întreprinderi de la înfiinţare până la încetarea existentei sale, iar în sens restrâns presupune o operaţiune sau un act de comerţ;
e) Actul obiectiv de comerţ este, în esenţă, orice act de intermediere purtat asupra unei operaţiuni de schimb si care, de regulă, se exercită de un comerciant cu titlu de profesie, operaţiuni cărora li se poate adaugă activitatea de producţie a mărfii pentru a fi destinata consumului.

Alte referate despre: drept comercial curs, dreptul comercial curs, drept comercial curs managament agronomie

Drept comercial

Sistemul obiectiv este completat insa printr-un criteriu subiectiv, prin care sunt supuse dreptului comercial, conform art. 4, si toate acele operatiuni pe care comerciantul le savarseste in exercitiul comertului sau. In plus, prin art. 7 Cod comercial, este definita calitatea de comerciant si, implicit, limitele aplicarii legii comerciale persoanelor care au calitatea de comerciant.

Alte referate despre: dreptul comercial, drept comercial originea si evolutia societatii comerciale, curs drept comercial

Paralela intre drept comercial si drept civil

Sunt patrimoniale acele acte juridice care au un continut evaluabil in bani. Exemple de acte patrimoniale: vanzare-cumparare, mandatul, donatia, imprumutul, depozitul, leasing-ul, locatiunea (inchirierea).
Sunt nepatrimoniale acele acte juridice care nu au un continut evaluabil in bani. Exemple de contracte nepatrimoniale sunt casatoria, acordul fostilor soti cu privire la pastrarea de dupa divort a numelui din casatorie etc.

Alte referate despre: paralela intre drept comercial si drept civil, paralela intre dreptul comercial si dreptul civil, dreptul comercial si dreptul civil

Drept comercial roman

3. Notiunea de procedura a reorganizarii judiciare si a falimentului in reglementarea legala in vigoare
3.1. Definitie legala. Conform Legii (art. 2.), procedura reorganizarii judiciare si a falimentului este acea procedura instituita in vederea acoperirii pasivului debitorului, in insolventa, prin reorganizarea comerciantului si a activitatii acestuia, prin lichidarea unor bunuri din averea lui pana la stingerea pasivului sau prin faliment.

Alte referate despre: prescriptia extinctiva in dreptul comercial, drept comercial international, referat drept comercial

Drept comercial roman II. Sinteza

2) cooperativele de consum şi cooperativele meşteşugăreşti, denumite organizaţii cooperatiste, asociaţiile teritoriale ale cooperativelor de consum şi meşteşugăreşti, constituite potrivit Decretului-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, cu modificările ulterioare, respectiv Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit, cu modificările ulterioare, precum şi societăţile cooperative;
3) persoanele fizice care acţionează individual sau în asociaţii familiale.
4) orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice. Această prevedere ,, orice altă persoană juridică de drept privat ...

Alte referate despre: drept comercial roman i sinteza, drept comercial sinteza, sinteza drept comercial

Notiunea obiectul si evolutia dreptului comercial

Codul comercial român are la bază sistemul obiectiv care este însă completat cu un element subiectiv prin prevederile art. 4 din Codul comercial care prevede că sunt fapte de comert si celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însusi actul. Evolutia dreptului comercial în România. În România, activitatea comercială, la
începuturile sale, s-a desfăsurat pa baza regulilor cutumiare locale (norme obisnuielnice) dar si a unor reguli ale negustorilor străini cu care s-au stabilit relatii comerciale.

Alte referate despre: evolutia dreptului comercial, evolutia dreptului comercial in romania, aparitia si evolutia dreptului comercial in romania

Drept comercial

3.2. Insolvenţa. Noţiunea de insolvenţă implică o situaţie patrimonială dificilă sau de criză a unui comerciant, determinând imposibilitatea îndeplinirii de către acesta la termen şi în bune condiţii a obligaţiilor de plată asumate. Conform legii, insolvenţa este „acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile” – art. 1 alin (2) din Lege. Drept comercial

Alte referate despre: cursuri drept comercial, referate drept comercial, izvoarele dreptului comercial

Sinteza cursului de Drept comercial II

Momentul formării contractului este important, pentru că în raport cu acesta se vor aprecia o serie de elemente esenţiale, cum ar fi: capacitatea părţilor pentru ca respectivul contract să fie valabil încheiat; existenţa viciilor de consimţământ; tardivitatea revocării ofertei sau acceptării; efectele pe care urmează sa le producă contractul; termenele stipulate în contract, precum şi prescripţia extinctivă; determinarea preţului, dacă preţul este cel curent din ziua contractării; soluţionarea conflictelor de legi în timp (tempus regit actum); determinarea locului contractului.
În legătură cu formarea contractelor s-au emis mai multe teorii, şi anume:

Alte referate despre: curs de drept comercial, viorel gaina-curs de drept comercial, curs medeanu drept comercial

Sinteza la Drept comercial

•Caracter colectivist, de apărare în comun a intereselor tuturor creditorilor comerciantului aflat în stare de insolvenţă, prin efectuarea unei publicităţi având ca scop informarea creditorilor în scopul înscrierii acestora la masa credală. Prin aceasta, procedura falimentului se deosebeşte de procedura executării silite, exercitată în condiţiile Codului de Procedură Civilă în mod individual de fiecare creditor.

Alte referate despre: drept comercial referat, aparitia dreptului comercial, drept comercial contracte

Sinteza cursului de Drept comercial

Sinteza cursului de Drept comercial
1. Consideraţii generale
Din punct de vedere etimologic, denumirea de procedură a falimentului derivă din faillir, cuvânt care înseamnă în limba franceză a eşua şi din cuvântul latinesc fallo – fallere, cu sensul de a înşela, a nu izbuti, a greşi.
Sinteza cursului de Drept comercial

Alte referate despre: curs de drept comercial an iii, curs de drept comercial 2010, curs de drept comercial i

Dreptul Subiectiv

Trăsăturile drepturilor subiective sunt:
sunt prerogative concrete recunoscute unei persoane (fizice sau juridice) de care aceasta se poate preleva în relaţiile cu societatea;
sunt strâns legate de titularul lor, ca subiect determinant al unui raport juridic concret;
sunt nelimitate ca număr, dar sunt limitate de lege şi de morală;
sunt prerogative individuale care sunt exercitate sub protecţia puterii publice a statului;
pot avea natură juridică diferită, în funcţie de ramura de drept ale cărei norme juridice le reglementează;
unui drept subiectiv aparţinând unui subiect de drept îi corespunde o obligaţie corelativă a altui subiect de drept.

Alte referate despre: dreptul subiectiv, drept subiectiv, drept subiectiv civil

Drept Civil al Republicii Moldova

II.1. Definiţie, premise, elemente.
Raportul juridic civil este orelaţie socială patrimonială ori nepatrimonială reglamentată de norma juridică de drept.
Aceste raporturi iau naştere numai atunci cînd sînt întrunite cumulativ următorele trei premise:
 existenţa normie de drept civil, care, reglamentînd raportul social, îl transformă în raport juridic civil;
 existenţa unor participanţi la aceste raporturi, respectiv a unor subiecte de drept, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice;
 existenţa unui fapt juridic, care declanşează naşterea, modifică ori desfiiţează raportul de drept respectiv.
Odată născut, structural, orice raport juridic civil este compus din următoarele trei elemente:
 subiectele raportului juridic civil, persoană fizică ori persoană juridică;
 conţinutul raportului juridic civil;
 obiectul raportului juridic civil.

Alte referate despre: dreptul civil in republica moldova, dreptul civil al republicii moldova, drept civil al republicii moldova

Dreptul familiei

Daca proprietarul pamântului cere ridicarea constructiilor ,ridicarea
va fi suportata de cel care a facut-o,acesta putând fi condamnat la
daune-interese pentru prejudiciile suferite de proprietar.

Alte referate despre: dreptul familiei, dreptul familiei referat, referat dreptul familiei

Notiuni introductive privind dreptul comercial

Obiectul dreptului comercial
Determinarea obiectului dreptului comercial a sferei sale de aplicare este legata de optiunea legiuitorului pentru un anumit sistem.
In conceptia clasica a dreptului comercial normele juridice sunt aplicabile in primul rand subiectilor de drept adica comerciantilor.Dreptul comercial este un drept al profesionistilor,el se aplica tuturor persoanelor care au calitatea de comerciant.

Alte referate despre: notiuni introductive privind dreptul penal al afacerilor, notiuni introductive privind dreptul afacerilor, privind dreptul comercial

Gestiunea creditului comercial

Succesul sau insuccesul unei afaceri depinde, in pricipal, de cercetarea pentru creditul comercial. Ca regula, cu cat sunt mai mari vanzarile, cu atat este mai profitabila firma. Vanzarile, la randul lor, depind de un anumit numar de factori, unii exogeni, dar altii controlabili de catre firma. Factorii pe care ii poate controla firma si care afecteaza vanzarile, calitatea produselor, publicitatea si politica creditului comercial decisa de firma.

Alte referate despre: gestiunea creditului comercial, creditul comercial, credite comerciale
Referate afisate : 18
Medie note: 8.41 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles